Fiecare are steaua sa!

20 noiembrie 2015

Ce te doare?!


Cand ranesti, cu cuvinte critice, judecati si reprosuri, ce te doare, de fapt? Cand il privesti pe celalalt cu superioritate si infatuare, ce te doare? Cand te superi si intorci spatele celui pe care, de fapt, il iubesti, ce te doare? Cand alegi sa nu ierti si sa ai dreptate, cine e cel care alege durerea? Cand arati cu degetul spre cineva, sustinand ca greseste, ce durere ascunzi? Cand cersesti atentie, manipulezi, controlezi, ce durere porti cu tine? Cand strigi, cautand vinovati cu disperare, ce te doare atat de rau? Cand ceri confirmari, recunoastere si iubire, ce durere vrei sa acoperi? Cand nu spui adevarul, ce durere vrei sa eviti?
Cu totii purtam inca dureri in noi. Unii se uita la ele si aleg sa le vindece una cate una, altii doar le acopera. Unii sunt constienti de ei insisi si aleg sa imbratiseze atat partea luminoasa din ei, cat si pe cea intunecata. Altii continua sa se lupte in ei insisi si cu lumea si se chinuie sa para perfecti, neatinsi de durere si intunecime.
Adevarul este ca le avem pe toate in noi, absolut toate semintele oricaror manifestari. Unele sunt in stare latenta, altele se manifesta. Unele sunt constientizate, altele nu. Unele ne plac, altele nu.
Cu cat suntem mai angajati si dispusi sa ne acceptam in totalitate, sa ne imbratisam durerea, sa o vindecam, cu atat mai putin se vor manifesta acele parti din noi care nu ne plac.
Sunt momente in care esti tentat sa judeci alegerile altora, sa invidiezi, sa critici, sa reprosezi, sa te superi, sa manipulezi, sa controlezi, sa santajezi, sa te enervezi, sa dai vina. Acestea sunt momentele in care durerea isi cauta o bresa sa iasa, sa se elibereze. Insa aceasta cale este una reactiva, inconstienta, un fel de vulcan care erupe cand nu te astepti. Acest gen de reactii nu fac decat sa tradeze o durere interioara nevindecata, o lipsa de acceptare, neiubire de sine.
Problema ta nu e celalalt. Niciodata. Problema ta e cu tine. Te doare neputinta de a fi cine vrei sa fii, te doare ca te simti neiubit si neapreciat sau cine stie ce altceva. Intotdeauna, chiar daca aparent ai ceva cu cineva, problema ta e cu tine. Conflictul e cu tine. Pe tine nu te accepti. Cu tine nu esti de acord. In tine e lupta si agresivitatea pe care incerci sa le directionezi in afara. Si cata vreme nu esti constient de asta si nu te abandonezi in durere, cata vreme nu te uiti in interior si pretinzi ca exteriorul este cauza suferintei si conflictelor tale, nu vei face decat sa-ti hranesti neputinta si durerea. Cata vreme nu te respecti pe tine, nu vei putea sa-i respecti pe altii si nici nu te poti astepta ca ei sa te respecte. Caci respectul nu se cere, nu se pretinde. Iubirea nu e ceva ce cumperi, pretinzi, negociezi. Iubirea doar este. Si e lasata sau nu sa se manifeste.
Cand te vei hotari sa iti iei privirea din afara, orice s-ar intampla, si sa o orientezi catre tine, totul va deveni mult mai clar. Atunci chiar vei putea schimba ceva. Mai bine zis, chiar te vei putea accepta. Si ii vei putea accepta mai usor si pe altii.
Cu cat mai constient vei fi de tine si de ceea ce creezi in lumea ta, cu atat mai utile iti vor fi toate experientele. Cu cat mai atent vei fi la raspunsurile din interior si vei cauta propriul adevar, cu atat mai multa incredere vei capata in drumul tau si cu atat mai mult respect vei avea pentru drumul si alegerile celorlalti.
Fiecare are dreptul sa-si aleaga drumul si experientele. Nici mai bune si nici mai rele ca ale tale. Pur si simplu, fiecare isi are procesul sau de crestere aici. Acesta nu e bun sau rau. Este ceea ce are nevoie el, iar tu nu-l poti intelege cu adevarat niciodata, pentru ca nu-i poti trai viata si nu-i poti avea toate experientele. De aceea, e atat de important sa-ti vezi de drumul tau, fara a invalida drumul altuia. Fii de acord sau nu, dar nu judeca. Caci nu stii ce e bine si ce e rau. Nu stii nici pentru tine, de unde sa stii pentru altii? Fiecare face ce poate mai bine. Toti isi doresc sa fie cat pot de buni. La asta lucreaza toti oamenii, chiar daca uneori nu pare. Nu asta iti doresti si tu?Din inima,Nico

P.S.Traiesc si asta imi ocupa tot timpul!

2 noiembrie 2015

Condoleanţe...., România!(Doliu National 31 octombrie-02 Noiembrie 2015)


 

"Mamă, dimineaţa, mie mi-e frică să dau drumul la televizor. Pentru că la prima oră vărs cafeaua pe mine, văzând că ţara mea, noaptea, ca şi ziua produce morţi, mulţi morţi. Morţi nevinovaţi, pe care eu îi plâng cu tine în telefon. Mamă, 27 de tineri care au plecat de acasă ca să-şi spună „Rock on”, sunt la morgă, sunt de nerecunoscut. Sunt resturi, sunt frânturi arse, sunt o amintire, sunt pierderile unor părinţi buni ca tine. Părinţi care n-au apucat să le sărute fruntea în pragul uşii. Părinţi care se dau cu capul de pereţi, se tăvălesc şi sângerează de durere.
Mamă, dacă aş putea privi în ochi patronul clubului, i-aş spune că noi toţi am luat foc. Că ne-a nenorocit în „colectiv”, pentru o fiţă. Că e autorul unui omor în masă, care, mai presus de lege şi grijă, s-a riscat pentru „o petardă”. I-aş spune că pentru o flacără a inconştienţei sale, fii şi fiice au pierit arşi de vii, călcându-se în picioare şi urlând pentru gura aia de aer pe care n-au mai tras-o în piept.
Mamă, dacă l-aş privi în ochi, i-aş spune că e un nimic, care în goana pentru bani, a crezut că poate îngrămădi oamenii ca pe nişte vite, că se poate îmbogăţi dintr-un ţarc în care le dai de băut cât să nu ştie că încep să viseze la viaţă, în preajma unei bombe. I-aş povesti cum fumul le-a ars nările, cum s-a topit carnea pe ei, cu cenuşa i-a făcut pe toţi mormane negre, confundabile. I-aş povesti că flacăra din ei a fost ucisă de focul lui bolnav, că toate planurile lor de a doua zi sunt acum praf şi pulbere. Sper că e „mândru” de acest efect special şi că mirosul cadavrelor să-l dărâme mai mult decât gratiile. Mamă, l-aş întreba dacă aseară şi-a scos pârleala. Mamă, ţi-am mai spus, e nevoie să devină mulţi semeni scrum, ca cineva, în ţara asta să vadă că legea e o jucărie, că-i punem baterii din când în când, poate, dacă ieşim în stradă, poate, dacă cerem demisii, poate, dacă moare unul din ai lor.
Mamă, pompierii au stins tot, acolo e un dezastru. Dar în mine, în tine, în cei de pe margine, încă arde flacăra din Colectiv şi ştiu că oricât ar sufla alţii peste ea, nu se va stinge până la un verdict corect, definitiv şi irevocabil. Există colectivul pe care îl întregiţi voi şi într-o zi, din cenuşa aia, va renaşte o zdreanţă de dreptate".

P.S.Indiferent cit de mare ar fi compasiunea,indiferent ce ar spune fiecare din noi in sustinerea celor afectati ,in aflarea cauzelor,indiferent pe cine acuzam sau judecam....,nimeni si nimic nu va putea sterge toata suferinta ,toata durerea si toata deznadejdea celor afectati de tragicul eveniment ,pentru toata viata lor.
Condoleanţe, România!(Sursa Marlene Duduman)