Fiecare are steaua sa!

9 septembrie 2015

Alfabetul unei vieti traite frumos...




Viata ar fi simpla, daca oamenii nu ar complica-o la infinit. Deci, de fapt, viata e grea. Insa, odata ce constientizam  acest fapt, viata devine brusc mai usoara. Pentru ca atunci cand acceptam cu seninatate un lucru, el inceteaza sa mai conteze. Nu exista retete care sa garanteze o existenta fericita, asa ca fiti atenti ce sfaturi luati in considerare. Totusi, aveti rabdare cu cei care vi le dau. Astazi, fiti rabdatori cu mine.
Un alfabet incomplet. Asadar, imperfect. Exact ca noi, oamenii, si vietile noastre framantate.
Ascultati (mai mult decat numai sa auziti). Amuzati-va. Apreciati.
Bucurati-va.  De cine sunteti, de ce aveti, de ce ati primit. Bucurati-va de tot ce va place si gasiti vreme pentru a o face cat mai des. Bucurati-va, inclusiv de timpul care trece. Multi nu au privilegiul asta.
Credeti. Intotdeauna in voi si, din cand in cand, in altii. Creati. Cuceriti. Cititi. Calatoriti.
Dansati. In soare, pe strada, in parcare, in sufragerie. Oricand simtiti. Muzica este optionala. Descoperiti ce va face bine si cautati sa aduceti lucrurile respective cat mai des in viata voastra.
Eliberati-va de gandurile care va fac rau si oamenii care le provoaca. Evadati din cotidian, nu-l lasati sa va subjuge. Evoluati - nu aveti nicio scuza sa nu fiti maine un om mai bun decat cel care sunteti azi.
Fiti. Faceti in asa fel incat viata sa nu treaca pe langa voi, dar nici voi nu treceti nepasatori pe langa ea. Framantati-va mai putin. Daca o problema se poate rezolva, nu mai pierdeti timp facandu-va griji. Daca o problema nu poate fi rezolvata, la ce mai folosesc ingrijorarea, nervii, framantarile?
Ganditi pentru voi si oferiti-le si celor din jurul vostru aceeasi libertate. Glumiti. Generati fericire pentru ceilalti - fiecare are parte de atata fericire, cat reuseste sa produca.
Sa nu lasi pe nimeni sa te intalneasca fara sa plece mai fericit! (Maica Tereza)
Hraniti-va corespunzator (si niciodata numai trupul; mai vedeti si de suflet si de minte).
Oamenii nu pot gandi bine, nu pot iubi bine, nu pot dormi bine, daca nu au mancat bine inainte (Virginia Woolf)
Iubiti. Iertati.
Îmbratisati cat mai des (nu doar oameni, ci si idealuri). Învatati cat mai multe, neintrerupt. Îngaduiti-va sa fiti fericiti. (Prea) Multi oameni nu realizeaza, pana la finalul vietii, ca fericirea este o alegere.
Jucati-va. Nu luati viata in serios tot timpul, oricum nu veti iesi viu din ea, citeam undeva o constatare cinica.
Luptati permanent pentru ce va insufleteste si nu veti pierde niciodata. Lumea are nevoie de oameni vii.
Nu sunt pierdute decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata (Mircea Eliade)
Munciti cu drag si daruire. Ori faceti ceva care va place, ori invatati sa va placa ceea ce faceti. O  cale de mijloc nu exista. Altfel, acceptati pur si simplu ca  cea mai frumoasa parte din viata voastra s-a irosit pe o liniste aparenta si un confort material, nici acela garantat.
Odihniti-va. Ca sa aveti, oricand va fi nevoie, puterea sa o luati de la capat.
Plimbati-va. Planuiti mai putin si traiti mai des in prezent caci numai el ne apartine cu adevarat. Ieri a trecut deja, iar maine s-ar putea sa nu mai vina niciodata. Perseverati, orice obstacol  are in el si bucuria omului care-l va depasi.
Respectati tot ce e diferit de voi si judecati mai putin. Ceilalti nu sunt nici mai buni, nici mai rai decat voi. Sunt doar diferiti. Radeti. E terapeutic. Nu glumesc (dovezi aici, aici sau aici).
Sperati.
Traiti pentru voi, nu pentru ceilalti. Cu cateva luni in urma va povesteam despre Bronnie Ware, o asistenta medicala din Australia care a petrecut multi ani ingrijind persoane aflate pe patul de moarte. In discutiile pe care le-a avut cu pacientii care mai aveau putin timp de trait, Bronnie Ware a descoperit care sunt cele mai des intalnite regrete pe care oamenii le au la finalul vietii. Iar pe primul lor era urmatorul regret: "As vrea sa fi avut curajul de a trai viata pe care mi-o doream, nu cea pe care altii se asteptau de la mine sa o traiesc”.
Uitati insultele pe care le primiti, cum recomanda jurnalista Mary Schmich. Amintiti-va doar complimentele. (Cand veti invata cum sa faceti asta, spuneti-mi si mie cum ati reusit)
Visati nastrusnic si colorat, "cat mai" imposibil. Din vise nebunesti se nasc realizari marete. Mai stiti cand va spuneam ca orice e posibil?
Ziditi in voi rezerve infinite de curaj si rabdare. Aveti atata nevoie de ele.
Va doresc o viata minunata!

Mi-e dor de tinereţe mea......

Simţeam cum viaţa urcă clocotind ca un izvor limpede în mine, chemându-mă, sărind peste ani şi viaţă..., ca peste pietre lustruite în soare. Stropi mari  mă adăpau şi-mi trezeau doruri nelămurite.

Mi-e dor de-o zi din tinereţe mea. Aş vrea să pot întoarce timpul să mai fiu măcar o zi o tânără fată, fără planuri de viitor. Să îmbrac rochia albă cu broderie verde, să încalţ sandalele cu toc şi să mă bucur de soare, de vară, de viaţă.
Îmi pare rău că am gonit-o. De-aş putea i-aş cere iertare şi aş ruga-o să revină măcar din când în când, să facem împreună tot ce nu am apucat să facem atunci. M-am grăbit să scap de ea deşi m-a implorat cu lacrimi amare să o mai ţin cu mine. Ardeam de nerăbdare să trec mai repede prin viaţă, să mă maturizez mult prea curând. Tinereţea mea nu a cunoscut marea, nu a respirat muntele, nu a iubit. Am adunat peste ea toamne reci, cu crengi goale şi vânturi duşmănoase, i-am închis ochii cu nopţi fără somn şi multă muncă, am pus-o să crească copii când ea încă s-ar fi jucat cu păpuşi, am obligat-o să suporte oameni care nu o suportau. Oameni ce nu au meritat sacrificiul.
M-am trezit târziu, ea plecase demult. Rămâsesem singură, cu mâinile întinse spre un viitor ce-mi era străin, cu părul albit şi ochii trişti. Ochii ce-mi fuseseră ferestre deschise spre soare, acum sunt doar umbre murdare şi oarbe, prin care abia mai răzbeşte uneori câte o rază. Atunci când mă ţinea de mână, mergeam grăbită către viitor, fără să mă gândesc că pas cu pas îmi las în urmă întreaga viaţă. Acum mă uit înapoi şi nu mai ştiu de unde am plecat. Mă uit înainte şi capătul drumului mi se pare atât de aproape că mi se face frică. Am încetinit pasul şi aş vrea  să pot opri timpul în loc. Să mă pot întoarce până la răscrucea în care am pierdut tineretea şi s-o implor eu de data aceasta să mă însoţească la drum, să mă sprijine şi să-mi dea curaj. Să vin la tine cu ea de mână. Să i te prezint simplu : “el e iubitul meu, cel ce mi-a deschis drumul înapoi spre tine” şi s-o privesc îmbrăţişându-te. Mi-e dor de tinereţea mea.......

 


Toamna mi-a bătut în geam...





 




Aş vrea să număr anii mei
Să ştiu de-i voi trăi pe toţi!
De vor fi buni, de vor fi grei,
Nu vreau să-i las pradă la hoţi!

Nici să-i cunosc, în viitor,
Nu îmi doresc în viaţa asta...
Oricum e totul trecător,
De-i lungă sau e scurtă aţa...

De hoţii timpului nu scap
Decât prin ocupaţie!
Să pot mereu ceva să fac
Din humă, constelaţie...

Aş vrea să dau din timpul meu
La cei ce îi iubesc...
În primul rînd lui Dumnezeu,
Apoi, ce-i omenesc...

Dar hoţii stau la pândă, azi,
Şi mâine, şi poimâine...
Să fure timpul ce-a rămas,
Prin muncă, pentr-o pâine...

O viaţă foarte limitată
E bonus pentru veşnicie...
E un câştig de zeci de ani,
La viaţa care va să vie...

Iar timpul scurt de pe pământ
Ar fi o mare nebunie:
Să nu-l petrecem în Cuvânt,
Trăind o veşnică hoţie...

Să fim furaţi de lumea asta
Cu lucruri care n-au valoare...
Ce groaznică va fi pedeapsa,
Că am trăit fără savoare...