Fiecare are steaua sa!

30 martie 2015

Sase ani.....!




Am simtit viata cu adevarat....., acum sase ani, cind  eram inca pe masa de operatie,am fost operata de cancer mamar,un cancer descoperit destul de tirziu la un control mai amplu.Cum a inceput?! Simplu.....,ceva nu mergea bine in viata mea de citiva ani,dar m-am tirit prin viata asa fara sa stiu exact ce am.Nu aveam timp de mine,pe primul loc erau: cariera,familia si apoi eu.Am trecut prin toate procedurile cuprinse in protocolul cancerului,greu de imaginat,dar mai greu de povestit toate etapele..Dupa......,am constientizat că aşa mi-a fost dat să încep!Am început apoi usor prin a simţi aerul, soarele, cerul şi frunzele. Florile şi răsăritul. Valurile mării şi nisipul. Întăi în nări, pe piele, în plămâni, pe tălpi, în ochi. Apoi încetul cu încetul, toate s-au dus în mine, iar de acolo se duc direct în Inimă. Şi de acolo se naşte “a simţi” viata!
Încet, încet am început să simt recunosţinţa apoi sensul lui “MULTUMESC”.Când am simţit prima oară puterea lui “TE IUBESC” am ştiut că sunt pe calea bună, iar apoi a venit “ADEVĂRUL”! Acela al meu veritabil, valabil pentru întrebările mele, care nu are nevoie de cuvinte, argumente sau prea multe vorbe! Şi cu el a venit sentimentul că deşi eşti în neant şi nesiguranţă totul este liniştitor de bine! Că ai un drum al tău care deşi nu duce nicăieri, trece sigur prin inimă si viata merge inainte!
Mi-au trebuit destui ani să-l cuprind pe "A SIMŢI", dar a meritat fiecare clipă. Şi o spun din toată inima, pentru că merită! Merită bucuria imensă care se naşte odată cu simţirea, merită să te naşti în lumină cu fiecare venire a dimineţii! Viaţa merită fiecare respiraţie şi fiecare respiraţie merită să aibă Viaţă!
Nu am strâns multe lucruri până acum, deşi ştiu că ele sunt pe drum, însă am strâns atâtea sensuri ale lui"A SIMŢI" că dau pe-afară, abia pot să le mai cuprind!
Uneori nici nu ştiu cum şi cui să mulţumesc pentru că am descoperit că se poate trăi aşa! Se poate să fie egal respiraţie la inimă şi inimă la respiraţie, se poate bucuria curată, se poate să râzi cu inima! Şi îmi doresc să spun şi altora că se poate …! Şi când nu ştiu, mă întorc către mine şi fac ce simt ! Este atât de simplu!
Este atât de simplu să alergi liber printre provocările vieţii, se poate să râzi indiferent câte lămâi îţi serveşte viaţa.Se poate......, să  o iubeşti!
Inchei cu :Traiesc....,asta imi ocupa tot timpul!

27 martie 2015

Suntem victimele propriilor noastre memorii !

 

 

„Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viaţa suportabilă.” – Mihai Eminescu catre Veronica Micle.
Ca sa supravietuiesti marilor suferinte trebuie sa stii sa uiti. Sa te descotorosesti de trecut ca ca de o haina veche care nu-ti mai vine bine. Si ce simplu ar fi daca n-ar fi atat de complicat.Dintre toate jocurile, uitarea ne vine cel mai greu. Sunt amintiri care ni se lipesc de vene, asa cum oxigenul se lipeste de hemoglobina, si se duc direct la inima, de unde uita sa mai plece. Amintirile alea, unele mai frumoase decat frumosul, altele triste cat sa-ti pierzi mintile de durere, raman arse pe retina si impregnate in creier. Altfel nu-mi explic de ce tinem minte cu atata precizie niste lucruri indepartate, peste care s-au asezat cuminti zile numarate uneori si-n ani. M-a fascinat mereu cum suntem construiti de ne putem intoarce in trecut ca intr-un muzeu in care sunt expuse tot felul de clipe, stari sau biruinte. Momente care au fost, ne-au marcat si acum s-au transformat in niste franturi de ganduri, transparente ca un fum, dar calde si dureroase intocmai ca ranile deschise. Rani deschise a nostalgie.Asa, cu lacrimile inecandu-mi-se in gat, am aflat ca te poti indragosti de un loc, la fel cum te indragostesti de un om: iremediabil.Ma pot intoarce oricand in racoarea noptii de vara-n care, plimbandu-ma aiurea cu o prietena, am stiut ca ea-mi va fi “cea mai buna”.In muzeul asta sunt toate acele bucati din mine pe care le-am imprastiat prin te-miri-ce momente ale istoriei personale si pe care le numesc acum amintiri. Clipele de fericire infinita, care parca dadea pe-afara, de-mi venea sa imbratisez lumea pe strada. Linistea pe care o inspiram din imbratisarea lui si felul in care, odihnindu-mi capul pe umarul sau, intr-o seara banala, am constientizat ca, indiferent ce va veni peste noi, pe omul asta o sa il iubesc intotdeauna.Dar muzeul amintirilor nu-i numai pentru bucuriile perfecte si rotunde, mai mici sau mai mari, care ne-au binecuvantat viata. In el sunt expuse, cu aceleasi drepturi de a fi tinute minte si rememorate, si durerile, infrangerile sau dorurile nemangaiate.Asa se face ca inca pot auzi sunetul surd al pamantului lovind lemnul cand o ingropau pe bunica. N-am uitat nici momentul in care, cu precizia unui chirurg, o mana de cuvinte mi-a decupat inima din piept si-a asezat-o nedelicat pe caldaram de se uitau trecatorii nestigheriti la lacrimile mele hohotinde. Pot sa vad, daca inchid ochii, cat de frumos se jucau norii pe cer in cea mai urata zi din viata mea sau cat de asurzitoare mi se parea linistea in noaptea in care m-am simtit cea mai singura fiinta de pe lume. Imi amintesc  exact cum se reflecta lumina in paharul de apa in ziua cand am fost smulsa salbatic dintr-o iubire, desi as mai fi avut de iubit.Cand vine vorba de amintiri, nu putem alege ce sa dainuie si ce sa pierdem. Inauntrul nostru, penduland intre inima si creier, exista un mecanism nestiut care colectioneaza  clipele. El decide ce ramane, ce fuge, ce se furiseaza si pentru cat timp.Nu stiu cum functioneaza, stiu doar ca datorita lui sau din cauza sa, ajungem sa fim un morman de amintiri si de cele mai multe ori n-avem destul suflet sa le dam foc. Asa ca ne ducem vietile fiind victimele propriiilor noastre memorii.  Ne zbatem intre aduceri-aminte si nevoia de a uita. Cand ne e bine, e minunat - privim zambind inapoi si ne umplem cu drag. Cand ne e rau, in schimb, e  ingrozitor - caci, oricat ar fi de prafuite, amintirile potenteaza dorul. Nu ne ramane decat constatarea ca, momentan, peste unele franturi de viata, suflet si nostalgie, expuse in micul nostru muzeu, uitarea a uitat sa vina. Si, cateodata, e asa de pacat! Caci uitarea e acea bucata din noi care nu doare niciodata.Viata insa merge inainte,chiar si asa.....,cind amintirile noastre dor,dor al naibi de tare si totusi nimeni nu a murit din cauza amintirilor....,ci doar fiecare sufera in felul lui.Imi iert trecutul si daca ar fi sa se intoarca, cine stie daca nu as face acelesi alegeri ?!
Inchei cu:Traiesc ....,faptul acesta imi ocupa tot timpul prezent!

Ai nevoie de Curaj,ca sa fii Fericit !


Nu de lucruri avem nevoie ca sa fim fericiti, ci de curaj. Fericirea nu e la indemana si mintea oricui. Fericirea e curajoasa, stralucitoare, luminoasa si voluptoasa. Si deseori nu e comoda… pentru altii.
Fericirea nu e o pastila, un obiect sau o varsta. E alegerea de a FI una cu tine, de a te gusta in fiecare zi, si de a manca cu pofta viata, nu cu gura ci cu inima.
Fericirea nu e o spaga pe care ti-o da cineva ca sa stai langa el sau sa-i faci pe plac. E cadoul pe care ti-l faci tu lasandu-te sa curgi prin tine, in viata.
Fericirea nu se capata, nu se da, nu se cumpara. Nu ea te alege, ci tu o alegi pe ea. Nu tine de infatisare, de statut sau de vreme. E la liber, e infinita si peste tot in inimi, cand ochii sunt pregatiti sa vada si mintea s-o primeasca.Dar… ai nevoie de curaj sa fii fericit, cand majoritatea in jurul tau aleg calea mai comoda a nefericirii. Ai nevoie de curaj, pentru ca fericirea inseamna sa fii altfel, iar a fi altfel nu e comod mereu.
Ai nevoie de curaj sa te urmezi pe tine, sa faci alegeri pentru bucuria ta, chiar si atunci cand ceilalti se impotrivesc, coboara coltul gurii a indoiala sau te judeca. Uneori e nevoie de curajul de a fi urat si judecat de ceilalti.
Ai nevoie de curaj ca sa vezi frumusetea, uneori de unul singur, acolo unde majoritatea vad uratenia.
Ai nevoie de curaj pentru a trai cu gratie, in momentele in care majoritatea aleg zbuciumul si lupta.
Ai nevoie de curaj sa-ti mentii bucuria, intr-un grup in care ceilalti nu fac decat sa se planga.
Ai nevoie de curaj, sa crezi in visele tale, dincolo de ceea ce ai auzit de la ceilalti ca ar trebui sa crezi si sa faci.
Ai nevoie de curaj sa iubesti cu toata inima, in forma pe care o alegi tu si nu in cea predefinita care ti se serveste intr-un glas colectiv.
Ai nevoie de curaj sa mergi pe drumul inimii tale, mai ales cand acesta este divergent in raport cu cel pe care merg toti ceilalti.
Si da, ai nevoie de curaj pentru a te iubi in asa masura incat sa fii fericit indiferent de ce simti. Ai nevoie de curaj pentru a crede in tine, mai ales cand tu-ti spui exact opusul retetelor, definitiilor si regulilor lumii.
Ai nevoie de curaj sa alegi Fericirea. Pentru ca da, o poti alege.
Inchei cu:Traiesc.......,starea asta imi ocupa tot timpul !

20 martie 2015

Eclipsa de Soare, super-Luna şi echinocţiul de primăvară !

primavara 
În 20 martie 2015 au loc trei evenimente astronomice rare – o eclipsă de Soare, o super-Lună şi echinocţiul de primăvară. Cele trei fenomene – echinocţiu, super-Lună şi eclipsă solară – se vor produce din nou în aceeaşi zi, în acest secol, în anii 2053 şi 2072.
Eclipsa de Soare se produce atunci când Luna trece între Pământ şi steaua sa, prin faţa astrului. Văzut de pe Pământ, discul Lunii este de obicei mai mare decât cel al Soarelui şi, dacă se interpune între privitor şi astru, îi “blochează” lumina, aruncând o umbră corespunzătoare pe Terra.
Deşi eclipsa solară de vineri – care în România va fi una parţială – nu va fi influenţată de celelalte două momente astronomice, specialiştii în domeniu spun că se întâmplă destul de rar ca ele să se producă în aceeaşi zi.
“Echinocţiu” provine din cuvântul latin “æquinoctium”, rezultat din combinarea cuvintelor “æquus” (egal) cu “nox, noctis” (noapte). Potrivit Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”, echinoctiul de primavară, ce marchează începutul primăverii astronomice, se produce în jurul datei de 20 martie când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.
Echinocţiul marchează acel moment din fiecare an când ziua şi noaptea au durate egale, la jumătatea intervalului dintre ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai lungă dintr-un an. Momentul echinocţiului este marcat primăvara şi toamna. Deşi echinocţiul de pe 20 martie – moment care va debuta la ora 22.45 GMT (21 martie, 00.45 ora României) – nu va avea niciun impact direct, ce poate fi resimţit, asupra felului în care va arăta eclipsa de Soare, el va contribui la marcarea unei zile foarte speciale, ce va consta în desfăşurarea a trei evenimente astronomice rare într-un interval de câteva ore.
Pe 20 martie, axa Pământului va fi perpendiculară pe raza Soarelui – fenomen care se produce doar de două ori pe an, în timpul celor două echinocţii. După aceea, axa Terrei va începe să se încline (în raport cu raza Soarelui, n.r.), făcând ca zilele să devină mai lungi în emisfera nordică. Echinocţiul a fost sărbătorit ca un moment al începutului şi al reînnoirii, de numeroase culturi şi civilizaţii, şi este adeseori asociat cu Paştele creştin şi Pesah (sărbătoare ebraică).
Super-Luna – sau luna la perigeu – este un fenomen care apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase super-Luni pe an.
În 2015, vor fi şase super-Luni, iar două dintre acestea au avut loc deja. Următoarea va fi pe 20 martie, iar fenomenul va fi vizibil din nou în august, septembrie şi octombrie.

Ziua Internaţională a Fericirii !





Ziua în care nimeni „nu are dreptul” să fie supărat

Anul 2015 este cel de-al treilea an în care oamenii de pretutindeni celebrează ziua fericirii. Astfel, în această zi, nimeni „nu are dreptul” să fie supărat sau nefericit.
Oamenii de ştiinţă susţin că fericirea depinde foarte mult de lucrurile mărunte din viaţa noastră. Psihologii afirmă că trebuie să zâmbim mai mult, să dormim nu mai puţin 6 ore şi 15 minute, să ne găsim un loc de muncă aproape de casă şi să facem câte ceva nou în fiecare zi.
Ziua Internaţională a Fericirii a fost  sărbătorită pentru prima dată în 2013,  pe data de 20 martie. Decizia fost luată  în 2012  de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).ONU speră ca iniţiativa să încurajeze guvernele să ia în considerare starea de bine a cetăţenilor şi să nu îşi mai concentreze eforturile doar pe creşterea economică.
”Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale fiinţei umane”, arată Adunarea ONU în Rezoluţia adoptată prin consens. Documentul cere celor 193 de ţări membre să celebreze această zi ”în manieră potrivită, în special prin activităţi educative” şi să abordeze politici publice care să crească bunăstarea popoarelor.
„Fericirea poate avea diferite semnificaţii pentru oameni. Dar toţi putem cădea de acord asupra unui lucru: acela că fericirea înseamnă să lucrăm împreună la încheierea conflictelor, la eradicarea sărăciei şi a altor condiţii regretabile în care foarte mulţi dintre semenii noştri trăiesc”, este mesajul transmis de secretarul Naţiunilor Unite Ban Ki-moon, la prima Zi Internaţională a fericirii.
Sadeste si tu un "copac al fericirii" in inima si sufletul cuiva drag!

19 martie 2015

Ce-ar fi fost daca...?




 


Pierdem atata timp cautand existenta perfecta, incat uitam sa traim viata buna pe care o avem. Ne concentram prea mult pe ceea ce ne lipseste si pierdem din vedere ce exista deja frumos si bun chiar sub ochii nostri. In incercarea de a controla viata, faurim planuri si ne construim mental drumuri: o sa fiu; o sa fac; o sa am. Cand, de fapt, mai important este....., ca sunt; ca fac; ca am.
Nu sunt deloc unde imi imaginam ca o sa fiu. Viata mea  nu arata nicicum ca in planurile pe care le facusem. Dar, stiti ceva? Nu e nici mai rau, nici mai bine. E doar… altfel. Si, daca am invatat ceva in ultimele luni, am invatat ca trebuie sa le traiesti pe toate asa cum vin. E inutil sa faci planuri mari mai departe de azi. Caci, undeva acolo, dintr-un colt, viata rade de ele. Pentru ca ea are pentru tine alte traiectorii si-ti pregateste alte drumuri. Atata timp cat respiri, stai in doua picioare si mai poti simti, nu conteaza altceva. Mereu-mereu esti unde trebuie sa fii. N-are sens sa te zbati. Danseaza ce ti se da si bucura-te de repertoriu. N-ai alta sansa la fericire. Viata e capricioasa ca o femeie frumoasa. Te cheama ca apoi sa te lase si sa iti rada in fata. Te uita, te pierde, te chinuie. Te regaseste, iti zambeste si fuge iar. Rade cand plangi. Plange cand nu te astepti. Te lupti, o cauti zanatic pe te-miri-unde si, cand dai de ea, iti scapa printre degete. Te lasa sa crezi ca o intelegi si apoi iti demonstreaza ca n-ai priceput nimic. Nu-ti pune sufletul cu ea, n-o sa castigi niciodata. Tot ce poti face este sa o traiesti. Asa cum curge. Uneori vesel si limpede. Alteori, bezmetic si involburat. Intotdeauna repede.Fura-i momente de fericire si traieste-le pana la epuizare.Accepta-i loviturile cu seninatate caci ele-s ca nisipurile miscatoare – cu cat te zbati mai incrancenat, cu atat te afunzi mai tare. Nu-ti pierde capul, chiar si cand tristetea doare de simti ca nu mai ai aer in plamani. Orice ar fi, nu te compatimi. Din timpul tau pierzi, si cand joci rolul de victima.Nu astepta sa fii salvat. Salveaza-te singur. Adu-ti aminte ca nu esti invins niciodata, nici chiar cand esti la pamant. Sa te ridici e tot ce conteaza. Daca esti jos, zdruncinat si lovit, ai castigat o infrangere, mi-a zis, deunazi, cineva. Atat de simplu e. Castigi din orice. Bun sau rau. Numai sa fii dispus sa primesti.Pretuieste-ti ranile si poarte-le cu mandrie. Cicatricile de pe suflet sunt semn ca ai luptat. N-ai castigat mereu, dar, Doamne, cate ai invatat.Razi de tine. Si cand ti-e vesel, dar, mai ales, cand ti-e rau. (Mi-a spus acelasi cineva) E terapeutic. Si gratuit.Uita suficient cat sa poti merge mai departe si retine doar atat cat sa nu se mai intample inca o data.Asculta-ti inima si mergi incotro te indeamna, altfel vei trai mereu cu regretul de a nu fi facut-o. Si cu intrebarea chinuitoare ”ce-ar fi fost daca...?”.Nu te uita inapoi caci nu intr-acolo mergi. Ce-a fost s-a dus. La fel, lasa viitorul sa se petreaca. Nu mai incerca sa-l incorsetezi in planuri fixe. El oricum se intampla cum vrea, indiferent de cum credeai tu ca o sa fie. Nu-ti ramane decat prezentul. Stoarce tot ce poti din el. Si cand crezi ca l-ai trait total, mai traieste-l inca un pic.Imblanzeste-ti fricile. Ele sunt singura ta limita.Oricum ar fi, invata sa dansezi printre clipe. Viata iti alege mereu melodiile. Si, mereu, fara sa te intrebe.

Raspunde-mi la fericire........!




Cum ești azi? Nu-mi răspunde, ești viu. Trece asta înaintea tuturor grijilor. Întru spulberare.
Cum te-ai trezit azi? Nu-mi răspunde, știu că ai așezat limpede tălpile pământului și te-ai ridicat. Trece asta în dreptul primului tău Mulțumesc.
Ai mâncat azi? Nu-mi răspunde, mă rog să fie un Da....., cu zâmbet. Dacă este, ai de unde dărui. Dacă nu, ai cum primi. Apoi, dar din dar. Rost curgător de hrană vie.
Ai văzut azi lumina? Cerul liber. Ești între cei norocoși chiar dacă vrei mereu soare în loc de ploaie, drum curat în locul noroiului.
Ai auzit azi fie și o fărâmă de muzică? Sau de cuvânt. Sau măcar cineva ți-a strigat numele? Nu-mi răspunde, știu că deja zâmbești. Și ți-ai amintit că nu ești singur.
Ai primit cât de puțină iubire azi? Un gest, un gând-înger pe umăr care ți-a ridicat privirea, o atingere. Nu-mi răspunde. Dacă da, prețuiește-o, crește-o, înmulțește-o, las-o liberă, să bucure!
Dacă nu, lasă citirea, respiră plin, înalță-te locului, găsește-ți aproapele și îmbrățișează-l!
Strâns, fără vorbe, fără mâine, doar Acum. Oricine ar fi el, oricine ai fi tu. În iubire nu există străini. Bucură cât poate duce inima. Și inima duce multe.
În dăruirea ta primești! Când un gol se umple nu mai contează ce parte a fost seacă. Plinul nu caută cuvinte, nu cere promisiuni. Plinul e clipa, e ce nu putem strica gândind, e simțire. E vindecare.
Așa că nu te gândi, fă-o!Apoi răspunde-mi la fericire…




11 martie 2015

Priveşte mereu inainte!!!!!






Am răguşit....!. Așa s-a gândit Universul să-mi dăruiască azi șansa de a asculta. Înăuntrul meu e liniște. O liniște care cântă trebăluind cuminte cu culori în mâinile mele. Așa că pot asculta tot împrejurul meu de lume în timp ce lucrez.Doi guguștiuci descântă mugurii copacului de sub fereastra mea, câțiva copii au trecut deja veseli spre școală murmurând printre pașii lor mici, două femei chicotesc în plină stradă, oprite la o vorbă cu dor de când nu s-or mai fi văzut. Vrabiii cu aripi pline de soare.Zborul se aude, știați? Bucuria încă și mai tare. Și așteptarea. Și chiar tăcerea. E sunetul acela cântat de inimă bătând. Pentru că ești viu.
Mâine poate voi putea vorbi, deși ascultarea asta nouă îmi vine bine. N-am nevoie de voce să pot zâmbi. Durerea de gât mi-a rămas deja mică, ne-am împrietenit. Îi mulțumesc!Nu primim nimic întâmplător, nu suntem niciodată săraci de iubire. Doar că uneori uităm cât suntem de dăruiți. E mai ușor să vrei mai mult decât să te bucuri pentru ce ai. Așa că uneori e nevoie de o zi, o clipă, un gest, o lipsă, un semn care să-ți ridice ochii din josul mărunțișurilor de zi cu zi. În jurul meu...., e primăvară! Suntem convinși că nu e ultima pe care o vom vedea așa că ne îndreptățim să  o irosim, ocupați, nervoși, pe fugă. Adevărul e că nu știm nimic. Adevărul e că Azi poate fi ultima primăvară.Adevărul e că Minunea nu stă în loc.
Dar primești cu fiecare răsărit, puterea nouă de a ține pasul cu ea. Nu mai sta! Mergi...,cauta....,gaseşte tot ceea ce te face bine,tot ceea ce ai nevoie sa te simţi in siguranta.Indiferent de cum este drumul pe care mergi.nu uita care iţi este ţinta....!!!!

5 martie 2015

A venit.....Primavara!




Primăvara este ca o zână. Ea are un trup zvelt, acoperit cu o haină din muguri verzi de frunze, ghiocei şi flori de măr. La gât poartă o salbă de rouă, pe umeri îi curg valuri de păr blond şi e încununată cu o coroană de violete şi viorele.
În picioare poartă conduri uşori din petale aromate, ca să poată alerga pe câmpuri răspândind veselie, ciripit şi parfum de lăcrămioare. În goana ei, zâna Primăvară aduce valuri de verdeaţă, care bucură oamenii, copacii, pământul.
În fiecare dimineaţă ea învăluie totul într-un abur ceţos ca să nu vedem cum pune muguri în copaci, flori în pomi şi gâze în iarbă. Apoi, zâna aduce un snop de raze aurii care mângâie natura. Bobocii florilor se deschid pentru a primi căldura soarelui şi zumzetul albinelor. Spre seară aduce un vânticel lin care trimite gâzele la adăpost
Primavara a venit!
Primavara a venit ,
Ghiocelul a-nflorit ,
Copacul a-nmugurit
E primavara !
Vestitorii au sosit ,
Martisoare s-au ivit ,
Oamenii s-au veselit
E primavara !
Ploile s-au indesit ,
Soarele a rasarit ,
Sarbatori au revenit
E primavara !

4 martie 2015

Astazi ziua ideala pentru.......,a iubi,a invata,a trai!





Îţi mărturisesc sincer că i-am scis deja o scrisoare Trecutului, spunându-i că nu am nici o intenţie să îl analizez sau judec, sau să rămân legată de chingile suferinţelor trăite. Trecutul este cel ce vei deveni si tu curând..., astfel că, din punct de vedere logic, am decis să te ignor şi pe tine apriori! Nu vreau să mai ştiu de tine.
Ai existat în capul meu, dar nu te mai vreau acolo. Mi-a fost atât de teamă de tine, atât de mulţi ani, încât aproape că eram dependentă de ceea ce voiam să devii... Mintea mea a fost mereu preocupată de tine, acţiunile mele au fost orientate spre a te face pe tine mai frumos, mai măreţ...!
Ego-ul mi-a fost profund satisfăcut atunci când tu, devenind Prezent, erai cel dorit, cel aşteptat. Din păcate, cel mai adesea, Ego-ul nu a uitat să-mi amintească cât sunt de incompetentă atunci când tu, devenind Prezent, ai fost dezamăgitor... În loc să trăiesc în bucurie, mulţumită de Prezent, aşa cum era el în fiecare moment al vieţii mele, în loc să simt căldura Luminii în care mă scald Acum, indiferent şi în afara Ta, m-am raportat la Tine şi am fost nefericită!
În consecinţă, îmi eşti, începând de astăzi, indiferent, rămâi doar un cuvânt din dicţionar! Prezentul este tot ce am, tot ceea ce preţuiesc, tot ce îmi doresc. Trăind făcându-mi griji despre Tine nu mai am ocazia să trăiesc, stau cu ochii închişi, rafinez mereu şi mereu vise, speranţe, idealuri, obţinând doar amintiri sau regrete. Privind mereu spre tine nu mai remarc Prezentul, nu mai văd Lumina acesta spre care să ridic fruntea şi pe care să o las să mă facă fericită...!Iuliana Costiuc

2 martie 2015

Mesajele corpului fizic...!


Simptome “atipice” si inexplicabile, in aceasta perioada.Ce se intampla in corpul nostru, in perioada asta? Multi oameni imi impartasesc ca, de cateva saptamani, poate si mai mult, au alt program de somn, nu pot adormi pana spre dimineata sau se trezesc in toiul noptii, spontan, fara vreo explicatie logica. Altii se plang de infectii respiratorii atipice, dureri de cap, de articulatii, de picioare sau spate. Unii spun ca simt “lucruri ciudate” in corp, ca si cand s-ar misca ceva prin muschi si pe sira spinarii. De asemenea, inca de la inceputul anului, am auzit foarte multi oameni plangadu-se de o stare de moleseala, oboseala, sfarseala… Si de “goluri in memorie” sau lipsa de coerenta a gandirii. Si multe altele… (as fi curioasa sa-mi impartasiti).
Eu insami experimentez o schimbare a programului de somn. Dorm cateva ore pe noapte, pur si simplu nu mi-e somn pana pe la 3-4 dimineata.
Dincolo de orice explicatie pe care mintea noastra o poate cauta acum, ne aflam intr-o perioada de acordaj, de integrare a noilor energii transformatoare, de asimilare a noilor coduri de creatie si a noilor constientizari si dimensiuni. Cei care au lucrat cu ei in ultimii ani, si nu numai, acum traiesc o schimbare majora de realitate, pentru ca aceasta se aliniaza la miezul fiintei lor. Dupa ce am tot curatat si am tot eliberat vechiul, si ne-am saturat sa tot auzim si lucram cu “a da drumul” si a “curata” :) , a venit timpul sa incepem un nou proces de creatie. De data asta cu mai putina durere, fara suferinta, cu din ce in ce mai putina frica si emotie. Cu mai multa usurinta si fluiditate. Cu bucurie, punandu-ne pe noi cu tot sufletul in ce cream.
Insa, inca suntem intr-un fel de vid, intr-un spatiu de purificare. Oboseala resimtita inca de la inceputul anului, epuizarea sau cum vreti sa numiti aceasta stare, este un moment de repaus, ca atunci cand ai alergat la maraton si ai nevoie de o perioada de refacere. Cumva unii exploratori ai sinelui, inclusiv eu, am simtit ca ne aflam la un final de viata, chiar la un final de era. Si asa este. Dupa toate demersurile facute pentru a elibera tiparele energiei vechi, dupa ce am tot lucrat vindecare si curatare, a venit vremea odihnei, pentru a da timp corpului sa integreze noua “platforma” de creatie. Si nu e neaparat o odihna a corpului, cat mai ales o odihna a mintii, pentru a da voie inimii si sulfetului sa se faca auzite si mai mult decat pana acum.
Simtim, multi dintre noi, ca incepe ceva nou, ca viata noastra se schimba radical, ca urmeaza sa “se intample ceva”. De fapt, incepem sa functionam dupa alte criterii, din alte intentii, din alta zona a fiintei noastre. Si infaptuim de acum, cu adevarat, ceea ce pana acum a existat doar la nivel de intentie sau imaginatie: lumea noua, individual si colectiv. Daca pana acum ne-am mai permis luxul de a consuma energie in directii “cerute” de mintea si egoul nostru, de acum invatam cum sa cream in perfect acord cu inima noastra, aliniati la vibratia iubirii. Altfel spus, vom pastra ceea ce facem din iubire, ceea ce ne place si alegem din bucurie, iar restul de dizolva. Acum cream o lume noua, interioara si exterioara, pe principiul iubirii si increderii absolute. Si cand facem asta, totul se materializeaza instant. Ceea ce inainte parea o teorie frumoasa, acum vedem cu claritate in realitatea noastra: “ce e in interior, e si in exterior”.
Intre timp, e necesar sa permitem reziduurilor metabolismului vechilor principii sa fie eliberate. In loc sa cautam tot felul de retete minune pentru somn, e mult mai de folos sa PERMITEM, sa fim in acceptare, sa dam voie. Si sa ascultam de corpul nostru, el ne vorbeste acum mai pe intelesul nostru, cu “voce” tare.
De asemenea, e necesar sa fim prezenti, sa ne observam atent, sa observam realitatea interioara, dar si pe cea exterioara, fara judecati, ci cu ochi neutri. Cu curiozitatea copilului care abia asteapta sa vada ce urmeaza, fara a avea asteptari.
Totul e nou. Da, da, inclusiv programul de somn. :) Daca traiesti ceva din ce am scris mai sus, cred ca esti pregatit pentru a trece la nivelul urmator al Constiintei. De fapt, ai trecut deja, acum e nevoie doar sa dai voie tuturor structurilor tale sa-l asimileze. Si sa primesti cu bucurie tot ce esti Acum.
Sursa:dr.Nicoleta Svârlefus

1 martie 2015

Draga mea femeie din oglinda!


Da, da…la tine ma uit…Ma uit la tine si iti vad chipul frumos aranjat si pudrat, acoperit sub un strat de fond de ten. Ochii sunt perfect machiati, la milimetru, dar fara stralucire. Parul e foarte bine coafat, dupa doua ore de stat in fata oglinzii, buzele sunt rujate, dar nu sunt pline si nu zambesc. Da, asa intelegi tu sa ai grija de tine si asa ti se pare normal sa faca fiecare femeie. Dar parca ceva tot lipseste…
Stiu cu cata grija si atentie iti alegi podoabele si hainele din magazine. Greu gasesti ceva pe gustul tau, care sa te reprezinte. Si oricate haine frumoase ai proba si cumpara, parca tot nu reusesc sa-ti redea starea si ceea ce simti. Te bucura cand le probezi si le cumperi, dar cat te tine bucuria? Nu, nu asta iti lipseste.
O da, iti place sa primesti complimente. Fii sincera, cate haine nu iti iei sau cate lucruri nu faci in speranta ca cineva te va complimenta, ca cineva iti va aprecia gusturile si frumusetea? Si parca oricate complimente ai primi, tot nu e de ajuns. Ceva tot lipseste.
Zilnic te intalnesti si cu alte femei. Pe strada, in magazine, la birou…si ce bine observi tu toate detaliile. Cum sunt imbracate, aranjate si ce anume scot pe gura. Vorbiti despre orice sau oricine, mai putin despre sufletul vostru. Cum sa vorbesti despre ceva ce nu cunosti?
Daca ceva nu-ti place, le eviti si de multe ori nici macar nu le privesti. Te-ai uitat vreodata adanc in ochii lor sa vezi ce se ascunde dincolo de toate detaliile? Daca da, pe cine ai vazut?
Tot zilnic te intalnesti cu barbati. Le zambesti rar si pastrezi discret distanta, ca nu cumva sa-ti fie interpretate gresit gesturile, ca doar ai invatat decenta si bunele maniere. Esti mereu atenta la ce vorbesti in preajma lor, dar rareori ii privesti cu caldura. Dar in adancul tau ti-ai dori sa te bucuri mai mult de atentia si de admiratia lor. Esti bine manierata, dar rece. Ca gheata. Si atunci ce astepti? Iubirea vietii tale?
Nu stiu cum se face, dar tu dai tot peste acelasi gen de barbat. Nu te simti cu adevarat iubita si pretuita. Dar cum ai putea fi, daca nici macar tu nu faci asta? Si totusi speri ca daca il vei gasi pe EL, viata ta va fi completa, iar tu vei fi din nou fericita. Pana la urma apare si el. Nu asa romantic cum te asteptai, are si un inceput de burta, dar e bine sa fii cu el. Il iubesti, cel putin asta simti, dar ceva parca tot lipseste.
Teoretic, viata ta e perfecta. Ai in sfarsit un job stabil, asa cum ti s-a spus de acasa, un iubit sau sot, dar tot nu pare completa formula. Te uiti in jur si vezi copii. Da, copilul trebuie sa fie…ceea ce lipseste. Si incepi sa speri ca va veni un sufletel la tine.
Dar nu pare sa vina cand vrei tu. Mergi la ginecolog. Ti se spune ca de la atata stres nu mai esti la fel de fertila. Si incepi sa cauti metode care sa te ajute, uitand sa te intrebi care e raportul tau cu feminitatea.Dupa ani de pastile contraceptive, te surprinde ca nu e asa usor. Dupa un ciclu menstrual fals de care nu stiai ce inseamna, te trezesti cu probleme la uter sau ovare.
Treci pe dieta vegetariana, incepi sa imparti lumea in vegetarieni si “carnivore”, in buni si rai. Tot ce se vinde in alimentatie te sperie. Totul e toxic, mai putin ceea ce e inauntrul tau, caci acolo nu prea te-ai uitat. Esti convinsa ca mananci sanatos, dar nu-ti analizezi niciodata sanatatea gandurilor. Te uiti mereu in jur, mai putin in interior. Ceva tot lipseste inca.
Pana la urma apare si copilul. Ce bucurie, dar ce responsabilitate! Trebuie sa fii o mama perfecta, sa ii oferi copilului o dieta si o educatie impecabila, uitand cum ai fost tu in copilarie, uitand sa-i dai voie copilului sa greseasca.
Toata viata ta e acum in jurul lui, lumina ochilor tai. Ce binecuvantare…dar cate “butoane” mai apasa copilasul asta. Nu te simti bine deloc si cauti o definitie pentru starea asta. Da, ai gasit una – depresie, dar nu prea te ajuta diagnosticele. Tu vrei solutii, nu alinari. Si cand credeai ca totul va fi complet… Nu, nu asta iti lipseste.
Anii au trecut. Copilul a crescut si a plecat. Si tu? Unde esti acum?
Asta este tot? Unde ai fost toata viata ta?
Da, ai fost acolo pentru altii, te-ai straduit sa hranesti femeia “perfecta” din mintea ta, sa pastrezi aparentele de femeie implinita si sa fii o mama si o sotie aproape perfecta. Dar nu mai stii pe unde te afli acum.
Inspira, expira, aseaza-te in tine insati. Intra in inima ta, conecteaza-te cu uterul tau, cu puterea ta adevarata de femeie.
Doamne, femeie, ai atatea posibilitati si tu inca te mai ascunzi de tine insati si nu faci nimic pentru tine. Priveste-te din nou in oglinda. Fara machiaj, fara asteptari, fara masca. Ce lipseste? Iti poti vedea natura divina? Esti completa, esti intreaga, dupa ce o viata ai alergat dupa cioburi. Inca le mai poti aduna.
Ce mai astepti?
Te astept. Trezeste-te, sunt alaturi de tine!
Povestea pe care tocmai ai citit-o…e a ta. Ai grija sa fie doar un vis, nu realitate.
Cu drag,
Adela Haru