Fiecare are steaua sa!

27 martie 2015

Suntem victimele propriilor noastre memorii !

 

 

„Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viaţa suportabilă.” – Mihai Eminescu catre Veronica Micle.
Ca sa supravietuiesti marilor suferinte trebuie sa stii sa uiti. Sa te descotorosesti de trecut ca ca de o haina veche care nu-ti mai vine bine. Si ce simplu ar fi daca n-ar fi atat de complicat.Dintre toate jocurile, uitarea ne vine cel mai greu. Sunt amintiri care ni se lipesc de vene, asa cum oxigenul se lipeste de hemoglobina, si se duc direct la inima, de unde uita sa mai plece. Amintirile alea, unele mai frumoase decat frumosul, altele triste cat sa-ti pierzi mintile de durere, raman arse pe retina si impregnate in creier. Altfel nu-mi explic de ce tinem minte cu atata precizie niste lucruri indepartate, peste care s-au asezat cuminti zile numarate uneori si-n ani. M-a fascinat mereu cum suntem construiti de ne putem intoarce in trecut ca intr-un muzeu in care sunt expuse tot felul de clipe, stari sau biruinte. Momente care au fost, ne-au marcat si acum s-au transformat in niste franturi de ganduri, transparente ca un fum, dar calde si dureroase intocmai ca ranile deschise. Rani deschise a nostalgie.Asa, cu lacrimile inecandu-mi-se in gat, am aflat ca te poti indragosti de un loc, la fel cum te indragostesti de un om: iremediabil.Ma pot intoarce oricand in racoarea noptii de vara-n care, plimbandu-ma aiurea cu o prietena, am stiut ca ea-mi va fi “cea mai buna”.In muzeul asta sunt toate acele bucati din mine pe care le-am imprastiat prin te-miri-ce momente ale istoriei personale si pe care le numesc acum amintiri. Clipele de fericire infinita, care parca dadea pe-afara, de-mi venea sa imbratisez lumea pe strada. Linistea pe care o inspiram din imbratisarea lui si felul in care, odihnindu-mi capul pe umarul sau, intr-o seara banala, am constientizat ca, indiferent ce va veni peste noi, pe omul asta o sa il iubesc intotdeauna.Dar muzeul amintirilor nu-i numai pentru bucuriile perfecte si rotunde, mai mici sau mai mari, care ne-au binecuvantat viata. In el sunt expuse, cu aceleasi drepturi de a fi tinute minte si rememorate, si durerile, infrangerile sau dorurile nemangaiate.Asa se face ca inca pot auzi sunetul surd al pamantului lovind lemnul cand o ingropau pe bunica. N-am uitat nici momentul in care, cu precizia unui chirurg, o mana de cuvinte mi-a decupat inima din piept si-a asezat-o nedelicat pe caldaram de se uitau trecatorii nestigheriti la lacrimile mele hohotinde. Pot sa vad, daca inchid ochii, cat de frumos se jucau norii pe cer in cea mai urata zi din viata mea sau cat de asurzitoare mi se parea linistea in noaptea in care m-am simtit cea mai singura fiinta de pe lume. Imi amintesc  exact cum se reflecta lumina in paharul de apa in ziua cand am fost smulsa salbatic dintr-o iubire, desi as mai fi avut de iubit.Cand vine vorba de amintiri, nu putem alege ce sa dainuie si ce sa pierdem. Inauntrul nostru, penduland intre inima si creier, exista un mecanism nestiut care colectioneaza  clipele. El decide ce ramane, ce fuge, ce se furiseaza si pentru cat timp.Nu stiu cum functioneaza, stiu doar ca datorita lui sau din cauza sa, ajungem sa fim un morman de amintiri si de cele mai multe ori n-avem destul suflet sa le dam foc. Asa ca ne ducem vietile fiind victimele propriiilor noastre memorii.  Ne zbatem intre aduceri-aminte si nevoia de a uita. Cand ne e bine, e minunat - privim zambind inapoi si ne umplem cu drag. Cand ne e rau, in schimb, e  ingrozitor - caci, oricat ar fi de prafuite, amintirile potenteaza dorul. Nu ne ramane decat constatarea ca, momentan, peste unele franturi de viata, suflet si nostalgie, expuse in micul nostru muzeu, uitarea a uitat sa vina. Si, cateodata, e asa de pacat! Caci uitarea e acea bucata din noi care nu doare niciodata.Viata insa merge inainte,chiar si asa.....,cind amintirile noastre dor,dor al naibi de tare si totusi nimeni nu a murit din cauza amintirilor....,ci doar fiecare sufera in felul lui.Imi iert trecutul si daca ar fi sa se intoarca, cine stie daca nu as face acelesi alegeri ?!
Inchei cu:Traiesc ....,faptul acesta imi ocupa tot timpul prezent!

Niciun comentariu: