Fiecare are steaua sa!

28 februarie 2014

28 Februarie, se implinesc 229 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan

Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național. A izbucnit la 1 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități.
RASCOALA LUI HORIA CLOSCA SI CRISAN 28 Februarie, aniversarea a 229 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan
Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit și la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților transilvani. Prin trădare, la 27 decembrie 1784, de către pădurarul Anton Melzer din Abrud, Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Munții Gilăului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan, vândut de nouă țărani greco-catolici din Cărpeniș, căpeteniile lor fiind preoții greco-catolici din acel sat, tată și fiu (Popa Moiseă și Popa Moiseă cel Tânăr) . Arestații au fost depuși la Alba Iulia.
S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfășurarea răscoalei și pe cei trei conducători ai acesteia.
Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției. Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana și aproximativ de 300 de pedestrași și husari. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.
Execuția prin tragere pe roată s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost tratat în aceeași manieră.
Conform ordinului împăratului, ca “toți românii care vor fi neîndoios cunoscuți că au comis maltratări, să fie mutați cu vitele și ustensilele lor”, sute de moți au fost strămutați în Banat și Bucovina.
Moților li se acordă libertatea pășunatului, scutirea de cărăușie, desființarea servituții personale și a legării de glie (august 1785), căsătorii fără consimțământul nobilului și dreptul la învățătură.
Răscoala s-a bucurat de un larg ecou în străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat broșuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură și filosofi au apărat și explicat acțiunea țăranilor. Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit “Rex Daciae”.
P.S.Tradarile vin din istorie.Oare de ce nu avem si noi ca natie simtul sau cultul iubirii de tara si neam?!

27 februarie 2014

Ziua Protecţiei Civile în România


În fiecare an, la data de 28 februarie, se sărbătoreşte “Ziua Protecţiei Civile în România”,  eveniment care ne prilejuieşte rememorarea momentului istoric care a consfinţit înfiinţarea Apărării Pasive din România prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933.  Anul acesta se împlinesc  81 de ani de când Protecţia civilă  se dedică nemijlocit cetăţenilor, economiei şi teritoriului ţării, în condiţiile cele mai dificile, în caz de război sau de dezastre.
În România, protecţia civilă a luat fiinţă prin Decretul regal din 28 februarie 1933 sub denumirea de “apărare pasivă” având ca scop “limitarea efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorând eficacitatea atacurilor aeriene”.
Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la”apărare pasivă” la “apărare locală antiaeriană” în 1952, apoi “apărare civilă” în 1978 şi “protecţie civilă” în 1996. Schimbările produse în societatea românească în perioada 1996-2004 au dus şi la schimbări în domeniul protecţiei civile prin elaborarea Legii nr. 481/2004 care este în concordanţă cu principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia Internaţională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală ONU precum şi cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu.
Protecţia civilă este o componentă asistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi informare publică, planificare, organizate şi realizate potrivit legii, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflicte armate şi înlăturarea operativă a urmărilor acestora şi asigurarea condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Dintre atribuţiile protecţiei civile se pot enumera: identificarea riscurilor existente în diferite zone; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate.
Măsurile de protecţie civilă se realizează din timp la diferite niveluri organizatorice, zone, localităţi de către toate organismele cu responsabilităţi stabilite delege. Coordonarea realizării acestor măsuri se realizează de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă prin Serviciul de Protecţie Civilă.
Protecţia civilă s-a afirmat ca entitate distinctă sub diferite denumiri şi a funcţionat, prin alternanţă, în structura Ministerului de Interne, Ministerului de Război, Ministerului Aerului şi Marinei şi Ministerului Apărării Naţionale.Indiferent ce denumire a purtat şi din ce structură a făcut parte, Protecţia Civilă din România a desfăşurat o intensă activitate, s-a dovedit utilă şi a slujit numai intereselor naţionale, îndeplinind rolul profund umanitar pentru care a fost creată: apărarea populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi a mediului ambiant în situaţii de război, calamităţi naturale şi catastrofe tehnologice.În condiţiile existenţei riscului producerii unor dezastre, cutremure, inundaţii, alunecări de teren, accidente diverse, epidemii, etc, cetăţeanul are dreptul la protecţie care trebuie să-i fie asigurată de oameni competenţi.
La aniversarea celor 81 de ani, protecţia civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii şi un element de bază al societăţii moderne.
Ziua Protecţiei Civile imi oferă plăcutul prilej de a transmite întregului personal care acţionează sub deviza “cu viaţa mea apăr viaţa” multă sănătate, fericire, noi succese şi realizări în viaţă, precum şi în îndeplinirea nobilelor misiuni încredinţate.

Testament - un articol interesant !

Am primit pe email acest subiect.Generatiile anilor  40-75 nu pot contesta toate acestea.

On Thursday, February 20, 2014 5:09 PM, Constantin Lica <c.lica17@gmail.com> wrote:
---------- Mesaj redirecţionat ----------
Cred ca problemele astea economice ma depasesc. Sunt convins ca toti factorii economici implicati sunt in cunostiinta de cauza si mai cred ca nu este vorba de greseli ci de interese politice legate de un suport material. In ceea ce il priveste pe Ceausescu, sunt convins ca se pricepea la economie la fel de bine ca orice diletant. Dovada halul in care adusese tara. Din 1977 nu se mai facuse practic nici un import de tehnologie si nu mai fusese modernizata nici o capacitate industria-la, in scopul platii datoriei externe. De exemplu Combinatul Chimic Giurgiu nu a functionat niciodata la capa-citate normala din cauza ca nu dispuneam de tehnologia necesara eliminarii provenite de la instalatia de ra-sini epoxidice, clopotul de la reactorul 3 al CEN Cernavoda a fost compromis iremediabil din cauza ca s-a renuntat la importul, de la firma CANDU, a tehnologiei de anvelopare a acestuia iar agricultura nu mai primea in dotare nici macar o zecime din productia de masini agricole realizata in tara, de importuri nici nu putea fi vorba. In schimb "patriotul" Nico-lae Ceausescu ne lasa sa inghetam in apartamente si sa stam la cozi interminabile pentru ratiile de mancare, ca sa exporte tot ce se putea exporta la pret de dumping. Sa nu uitam!
Cu cele mai bune ganduri si prietenie,
C. lica 
Subiect: Testament - un articol interesant !



 
xx1
La sfârşitul anului 1982, România atingea vârful datoriei externe de 11 miliarde USD, fiind dependentă
​de ​
Fondul Monetar Internaţional, care, în înţelegere cu miliardarul George Soros, despre a cărui implicare în evenimentele din decembrie 1989 voi vorbi ulterior, a planificat, o serie de operaţiuni speculative dezastruoase pentru România
După aceste operaţiuni speculative, ţara noastră ar fi urmat să intre în blocaj financiar şi încetare de plăţi. Numai că Nicolae Ceauşescu a luat FMI-ul prin surprindere, hotărând după 1985 să facă plata tuturor datoriilor externe înainte de termen, România nemaintrând în capcana tranzacţiilor bursiere întinsă de FMI. Soros reuşind ulterior să dea un „tun” de 1,1 miliarde de lire sterline prin intermediul bursei din Londra. Chiar şi aşa FMI-ul a impus României penalizări pentru plăţi anticipate.
                             testa1Din cauza FMI-ului
​,​
dirijat de SUA, care cerea achitarea datoriei României cu o dobândă triplată, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării a trebuit să ia calea exportului, creând deja cunoscutele cozi la produsele alimentare. Agentul termic a fost raţionalizat şi benzina a fost distribuită pe cartelă. Aşa se face că, începând din 1987, SUA au dezlănţuit o campanie intensă de diabolizare a lui Ceauşescu prin intermediul presei occidentale. Posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii au lansat în premieră zvonul fals că Gorbaciov stabilise un înlocuitor al lui Ceauşescu. În martie 1989, când Ceauşescu reuşise să ramburseze integral datoriile, România mai avea în plus 3,7 miliarde USD depuşi în bănci şi creanţe de 7-8 miliarde USD. La această sumă s-ar fi adăugat şi exporturile României din 1989 care au fost de 6 miliarde USD. Arhivele oficiale, coafate în cei 24 de ani scurşi de la revoluţie, nu mai pot justifica azi decât existenţa a 2 miliarde USD. De ce s-au „volatilizat” aceşti bani? N-are rost să mai explic. Cine a făcut-o? Dacă România avea şi după 1989 în serviciile de informaţii şi în Parchete vreun român patriot,
​ NEŞANTAJABIL,​
am fi aflat până acum.
                xx3Există indicii că în noaptea de 14/15 decembrie 1989, de la flotila prezidenţială de la Otopeni ar fi decolat un avion Il-18, care a executat un transport special, cu destinaţia Teheran. Şi că avionul ar fi avut la bord lingouri de aur cântărind 24 t. Într-adevăr, avionul figurează în fişele de evidenţă aeriană că s-a întors gol din Iran, pe 4 ianuarie 1990. Dacă lucrurile sunt reale şi explicaţia poate fi una extrem de simplă. Ceauşescu descoperise încă din 1987 că România avea în propria ogradă toate „comorile” care-i permiteau să nu mai depindă vreodată de FMI şi mai mult decât atât i-ar fi făcut concurenţă acestui organism. Un prim pas fiind acela de a se asocia cu China, Iranul şi Libia, într-o bancă care să acorde împrumuturi cu dobânzi mici, destinate ţărilor în curs de dezvoltare. Banca în cauză se numea BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) prin intermediul căreia, întreprinderile de comerț exterior ale României derulaseră operaţiunile de aport valutar special, de pe urma cărora a fost rambursată datoria externă a ţării noastre.
FMI îşi permitea să acorde de câteva decenii împrumuturi, condiţionate de ingerinţele brutale în economia ţărilor creditate, datorită rezervei de 2.996 tone de aur, de care dispunea. Hărţile cu zăcămintele minerale începuseră să fie introduse pe calculator în România, la sediul Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica” din anul 1971 şi erau permanent actualizate, aşa că Ceauşescu a aflat că din munţii României se extrăseseră până în 1987 circa 2.070 de tone de aur şi că România mai avea 6.000 tone aur, adică de trei ori cât se exploatase până atunci şi care în 2013 a ajuns să valoreze 250 miliarde euro. Numai că pe lângă aur, Ceauşescu ştia că în aceleaşi zăcăminte se află argint şi metalele rare, extrem de valoroase precum arseniu, galiu, germaniu, molibden, titan, vanadium, wolfram etc. Şi conta mult pe acestea întrucât ele sunt evaluate azi la 6.000 !!!!! de miliarde de euro. În acei ani, aplicaţiile de larg consum ale tehnologiei utilizate de americani şi sovietici la programele lor cosmice Apollo şi Soiuz abia începeau să apară pe piaţă. Video playerele/recorderele, camerele de filmare video, calculatoarele şi telefonia mobilă, au la bază microprocesoarele la fabricaţia cărora materia primă sunt metalele rare aflate din abundenţă, alături de aur în zăcămintele din Munţii Apuseni (minele Roşia Montană, Almaş, Baia de Arieş, Bucium, Brad şi Săcărâmb).
                        xx4După 1990 au apărut o mulţime de producători europeni de telefonie mobilă precum Nokia care au fost nevoiţi să importe aceste metale rare din Africa Centrală şi Australia, deşi România era mai aproape. Boom-ul producţiei la nivel mondial de calculatoare şi telefoane mobile s-a produs după 1990, când în România avusese deja loc scurt-circuitul din decembrie 1989. Chiar şi aşa, Ceauşescu prevăzuse această dezvoltare şi construise împreună cu concernul american Texas Instruments, o întreagă platformă industrială dedicată electronicii, numită IPRS Băneasa, lăsând-o moştenire românilor. Care cu o minimă investiție , ar fi permis României să producă şi să deţină calculatore, telefoane mobile, reţele proprii de internet şi de telefonie. Numai că imediat după 1990, IPRS a fost dezmembrată cu bună ştiinţă pentru a fi transformată în investiţie imobiliară.
                              predoiu       
Să nu fi ştiut aceste lucruri cel care conduce „de facto” SIE, generalul Silviu Predoiu, absolvent al facultăţii de Geologie care a lucrat ca inginer geolog la ICE Geomin (1984-1985) și la Întreprinderea de Metale Rare din București –IMRB (1985-1990), îndeplinind din 1987 funcţia de CI-st al IMRB?
consta   
Să nu fi ştiut aceste lucruri preşedintele-geolog Emil Constantinescu, cel care a avut revelaţia nerentabilităţii mineritului în România, închizând jumătate din exploatările miniere?
dorin 
Să nu-i fi spus măcar şeful cancelariei sale prezidenţiale, Dorin Marian şi el geolog de meserie?
stolo     
                     Să nu fi ştiut nici măcar premierii Teodor Stolojan şi Nicolae Văcăroiu, proveniţi din Consiliul Planificării economice de dinainte de 1989? Şi nici Ion Iliescu fost membru CPEx al PCR? Pe baza estimărilor specialiştilor săi, Ceauşescu şi-a făcut un plan de extracţie masivă până în anul 2040, astfel încât banca pentru investiţii în ţările în curs de dezvoltare, să beneficieze de un flux neîntrerupt de finanţare, acoperit în aur.
                                        Aşadar, Ceauşescu intenţiona ca în decurs de o jumătate de secol să extragă la greu aur şi metale rare româneşti, care să-i asigure un fond anual de cel puţin 8 miliarde USD pe care România să-l ruleze prin intermediul BRCE (care avea ea însăşi un capital de peste 10 miliarde USD), investindu-l în construcţia de obiective economice şi de infrastructură în afara graniţelor, cu proiecte concepute de arhitecţii români, cu mână de lucru constituită din muncitori şi ingineri români şi cu utilaje şi maşini proiectate şi produse în România. Unde? În primul rând în China şi în statele prietene acesteia din Asia de Sud-Est, în Iran şi în statele musulmane aliate acestuia din Africa şi Orientul Apropiat şi pe cont propriu în America de Sud. Adică exact ceea ce face China acum cu Victor Ponta şi Traian Băsescu care stau cu mâna întinsă la cerşit pentru posibile investiţii de 8 miliarde de euro.
 
 siglaROR(148X50)Trebuie să recunosc că acest plan, conceput de mintea nu prea şcolită a lui Ceauşescu, un om neobişnuit de patriot pentru poporul lipsit de recunoştinţă, din mijlocul căruia s-a ridicat, era genial. Şi poate fi numit Testamentul lui Ceauşescu. Interesant ar fi să urmărim ce s-a întâmplat cu „comoara” respectivă, după asasinarea lui Ceauşescu. BRCE, care după revoluţie şi-a schimbat numele devenind Bancorex, a ajuns în faliment în 1999, după ce prin ea, Ion Iliescu a miluit cu credite nerambursate sau ilegale zeci de mii de membri ai nomenclaturi postdecembriste, provenită din falşi dizidenţi şi chiar suspecţi de terorismul practicat după Lovitura de Palat din 22 decembrie 1989. Sub privirea guvernatorului BNR. Bancorex a fuzionat prin absorbţie în Banca Comerciala Romana (BCR) şi la privatizarea din 2006 a BCR, guvernatorul BNR împreună cu premierul Tăriceanu a obligat poporul român să plătească suma de 3,75 miliarde euro către Erstebank, din Austria, pentru găurile negre avute de Bancorex. Cum din privatizarea BCR românii au încasat de la austrieci numai 2,25 miliarde euro, ei mai au de plătit acestora încă 1,5 miliarde euro. Dacă prin absurd la conducerea României ar fi nimerit din greşeală vreun om cât de cât patriot ca Ceauşescu şi i-ar fi trăsnit prin cap să aplice Testamentul lui Ceauşescu, i-ar fi fost imposibil, căci îi lipsea una din rotiţele mecanismului conceput de el, banca românească.
                                        xx5Din septembrie 1990 şi până azi, numele celui care a ocupat postul de guvernator al Băncii Naționale a României a fost Mugur Isărescu. Cel care a fost până în decembrie 1989 cercetător la Institutul de Economie Mondială, obținând titlul de doctor în economie, ca urmare a participării la cursuri organizate în SUA. În perioada ianuarie–septembrie 1990, Isărescu a funcţionat ca reprezentant comercial al ambasadei României la Washington. În anul 2002, bursa din Londra, cea mai mare bursă a aurului din lume, a decretat că producţia combinatului Phoenix din Baia Mare (recunoscut pe plan mondial din 1970 ca producător garantat) nu se mai încadrează în standardele internaţionale.
                            xx6Prin aceasta, România pierdea dreptul la utilizarea poansonului internaţional al BNR, aplicat pe lingourile de aur. Poansonul imprima numărul de ordine, greutatea, concentraţia, denumirea producătorului şi sigla Băncii Naţionale. România a fost astfel interzisă pe lista producătorilor şi exportatorilor de aur, iar BNR avea cel mai potrivit pretext pentru a nu mai face niciodată depozite de lingouri din aurul românesc. Doar o întâmplare a făcut ca într-o conferinţă de presă a PRM să fie prezentat un document secret, datat 25 martie 2002, care demonstra că printr-o stranie coincidenţă, din ordinul guvernatorului BNR, prin aeroportul Otopeni, s-au scos din ţară 20 de tone de lingouri de aur, cu destinaţia Germania. În perioada 2002-2013, din dispoziţia aceluiaşi Mugur Isărescu, două treimi din rezerva de aur lăsată de Ceauşescu României, adică 61,2 tone, au ajuns să fie depozitate în bănci din afara graniţelor, lipsind astfel România de a doua rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu.
                               xx7Pentru a desăvârşi opera de blocare a accesului românilor la propriul aur şi metale rare, la propunerea ministrului Industriilor, Radu Berceanu licenţa de exploatare a aurului şi metalelor rare nr. 47/1999, este acordată prin HG 458/1999 (ale cărei prevederi sunt şi azi secrete) companiei private străine Roşia Montană Gold Corporation, avându-l ca paravan pe Vasile Frank Timiş. De atunci, statul român nu a mai scos nici un gram de aur din propriile mine, în timp ce Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat la încă opt 8 firme străine licenţe de explorare şi exploatare pentru aurul şi metalele rare româneşti din Apuseni. Fix pe zăcămintele din hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Legea minelor, a fost modificată astfel, încât România să primească din partea companiilor străine care exploatează resursele sale subterane, o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage, în timp ce în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%. Aşadar şi ultima rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu pentru supravieţuirea României a fost deja vândută.
Cine stie sa comenteze!Poate aflam mai multe si poate ne explicam de ce suntem acum ....,aici?!

26 februarie 2014

Protestul pentru tara!


                                          Taberele de politicieni in lupta pentru guvernarea tarii


Sursa: internet

Vin zilele BABEI......!!



Aici ninge de aproape doua zile,e o ninsoare amestecata cu lapovita.Batrinii ar spune ca este "ninsoarea meilor ", dar nu este aceasta,vin zilele BABEI,iarna a venit greu si trebuie sa-si faca tot programul.Greu a venit si greu pare sa se duca.Tin minte ca in copilaria mea iarna era si in februarie- martie.Abia spre sfirsitul lui martie incepeau sa curga piraiele, zapada se topea incetul cu incetul.Acum insa trebuie sa ne impacam cu alternantele acestea periculoase pentru sanatate,altfel nu ar mai putea companiile farmaceutice, sa-si vinda produsele din ce in ce mai toxice si mai scumpe.Citeodata ma gindesc ca virusii sunt eliberati intentionat in atmosfera ,ca sa-si ia fiecare dupa cit de imunizat ii este organismul.Grele timpuri se astern in fata noastra si in existenta mostenitorilor nostrii.Nu mai esti sigur de nimic ,nici macar de anotimpuri.Anotimpurile vin acum la pachet cite trei in unul,ca mai toate problemele si situatiile vietii noastre de zi cu zi.Vine in curind luna MARTIE sa vedem ce ne aduce?!.Timpu se grabeste si in goana lui aproape neperceptibila, acopera tot ceea ce stiam si descopera lucruri aproape nebanuite de umanitate.
În multe regiuni, la țară, femeile țin ziua de 1 Martie ca pe o sărbătoare religioasă, deși ea nu are cruce roșie în calendarul crestin-ortodox. Ele nu lucrează și nu spală rufe, de teamă să nu o supere pe Baba Dochia cea urâcioasă, care poate întoarce crivățul și gerul în prag de primăvară.


Vrei, nu vrei, zilele babei dau tonul unui an prosper şi îmbelşugat sau trist şi nenorocit. Totul depinde de vreme. În credinţa populară, primele zile ale lunii martie sunt numite babe.Bunicii noştri ştiau că primele zile din martie sunt fie prea friguroase, fie prea calde. Ei au numit aceste zile cu vreme schimbătoare, zilele babelor. De unde vine acest obicei? Etnografii spun că mitul “babelor”, cel al Babei Dochia este unul din cele mai importante mituri româneşti. Exista credinţa că Baba Dochia şi-a luat numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia, sărbătorită de Biserică pe 1 martie.Dacă ţinem seama că în străvechiul calendar roman anul începea pe 1 martie, Baba Dochia apare ca întruchiparea anului vechi, care este pe sfârşite şi trebuie să moară. Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se considera hotar între anotimpul friguros şi cel călduros. Astfel, perioada cuprinsă între 1 şi 9 martie reprezintă intervalul de timp în care Dochia îşi împlineşte destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a muri înspre renaştere. Se crede că aspectul instabil al vremii din această perioadă se datorează caracterului capricios al Babei Dochia.Sunt nenumărate legende despre Baba Dochia. Una dintre ele spune că avea o turmă de oi dată în grija unor flăcăi: pentru că i-au rătăcit oile pe munte, Dochia i-a pedepsit şi a pornit, furioasă, pe munte, să-şi caute animalele. Pentru că afară era un ger cumplit, Dochia a îmbrăcat 9 cojoace însă dupăprima zi de mers se încălzise şi a renunţat la un cojoc. În a doua zi vremea a devenit şi mai caldă, astfel încât Baba Dochia a mai aruncat un cojoc. Până în a noua zi de martie, baba a renunţat la toate cojoacele, şi-a găsit şi oile dar când a vrut să coboare în sat s-a izbit de furia lui Martie care, supărat de blestemele Dochiei, a împrumutat de la frate-său, Februarie, un ger năprasnic, l-a aruncat asupra Dochiei, transformând-o într-o statuie de gheaţă.
Prognoza in zilele BABEI
1 Martie este „Baba de primăvară”, 2 Martie este „Baba de vara”, iar 3 Martie este „Baba de toamnă”. Dacă plouă într-una din aceste zile, vom avea ploi bogate în acel anotimp, dacă nu va fi secetă,asa cunoasteau bătrânii satului vremea bună și vremea rea.
Ritualuri de 1 martie aducătoare de noroc
Ca să fim siguri că vom avea o super primăvară, să ne amintim câteva obiceiuri aducătoare de noroc. Cum dă firul ierbii și auzi zarva păsărelelor prin copacii chinuiți ai orașului, parcă-ți cresc aripi. Te simți mai tânăr/ă, mai vesel/ă, și, de ce nu, mai îndrăgostit/ă. Dar, ca să fie totul și mai plăcut, amuză-te cu câteva ritualuri „de noroc”. S-ar putea să dea roade... Poartă gărgărița-mărțișor În tradiția populară se spune că gărgărițele sunt ajutoarele Maicii Domnului și că aduc noroc și sănătate. De aceea, mărțișoarele cu gărgărițe au fost în trecut la mare preț. Doar timpurile moderne le-au uitat semnificația. Așa că ai putea să începi această primăvară purtând până în 9 martie o gărgăriță-mărțișor, cu șnur alb-roșu. Firul roșu te apără de ghinion și de spiritele rele, iar firul alb îți dă sănătate și viață lungă. Atrage banii la tine Aducătoare de noroc sunt și mărtișoarele cu monede argintii. Desigur, vei avea noroc la bani purtându-le! Dacă vrei să rămâi sănătoas/ă, tradiția vorbește de un mărțișor mai ciudat: un cățel de usturoi, care alungă bolile și vrăjile. Dar, ca să aibă efect, prin sudul țării se spune că mărțișoarele trebuie purtate până când vezi prima barză. După aceea, se agață într-un copac sau se aruncă în apa unui râu.
Ține cont de interdicții până pe 9 martie
În jurul sărbătorii închinate celor 40 de mucenici, de pe 9 martie, s-au creat o mulțime de superstiții. Nerespectarea lor duce la alungarea binelui din casă. Iată cum îți poți pierde sau câștiga norocul. - Dacă sădești legume până să răsară soarele în ziua de Mucenici, ele vor rodi de 40 de ori mai mult și nu vor putrezi la rădăcină. - Apa de la zăpadă sau de la ploaie strânsă în această zi tămăduiește durerile de cap și de ochi sau bolile de piele. - Pâinea casei se împunge de 40 de ori, pentru ca toți cei din casă să fie sănătoși. În unele regiuni, ca și la Anul Nou, se pune un ban în aluatul frământat, iar pâinea coaptă este tăiată după numărul membrilor familiei. Cine găsește banul va avea noroc tot anul. - Prin Ardeal, tinerii strâng rădăcină de iarbă mare, bună pentru vrăji și leacuri. Cine găsește o rădăcină mare și întreagă, are semn că  se va căsători repede și va fi fericit toată viața.
Primăvara agrară începe pe 17 martie
Potrivit tradiției, de acum, vremea începe să se încălzească, gospodarii își pregătesc uneltele pentru a ieși în câmp, dar nu înainte de a-l cinsti pe Cuviosul Alexie, prăznuit pe 17 martie. Tradiția spune că Alexie Boji, fiind sătul de iarnă, a luat într-o zi un tăciune aprins și l-a înfipt în zăpadă. Atunci zăpada s-a topit și s-a făcut primăvară. Se spune că de Alexii cântă pentru prima dată broaștele și se zbat peștii în apă. Și tot tradiția mai spune că Dumnezeu, vrând să facă un bine oamenilor, a strâns toate insectele de pe pământ, le-a pus într-o cutie și i-a dat-o lui Alexie să o arunce în mare. Curios, acesta a deschis cutia, iar gângăniile s-au împrăștiat pe pământ și în apă. Drept pedeapsă, Dumnezeu l-a prefăcut în cocostârc pe Alexie, obligându-l astfel să strângă înapoi toate insectele până la Ziua Crucii (14 septembrie)
Acum sa asteptam cuminti PRIMAVARA....... ,cine stie prin cite incercari vom mai trece, pina vom rasufla usurati si ne vom sufleca minecile sa purcedem la activitatile ce ne asteapta pe toti in acest anotimp al renasterii tuturor semnelor de viata, cu care am fost invatati de ani si ani.
 

25 februarie 2014

Sufletul pereche..., sau mireasma de mere coapte cu scortisoara!



"Afară începuse să ningă, iar ea privea pe fereastră aşteptând. În sufletul ei, de câteva ierni, cădeau fulgi frumoşi şi liniştiţi. Zâmbi. De dimineaţă se învârtea prin casă fără veun motiv anume, asemeni unei şcolăriţe. Totul era aproape perfect, dar ea vroia mai mult de atât, deşi ştia că, perfecţiunea se întâmpla doar în clipa în care el intra în casă umplând totul în jur de căldură şi zâmbet senin. Se apropie de bucătărie când de afară, auzi motorul unei maşini. Apoi, auzi trântindu-se portiera. Trase aer în piept, se îmbujoră şi numără până la douăzeci şi unu. Alergă la uşă aşa cum nu a alergat niciodată. Deschise, iar lumea ei se contură atât de frumos. Se aruncă în braţele lui şi rămase o vreme ascunsă acolo.
Intră. Mereu găsise acolo tot ce avea nevoie sufletul lui pentru a fi liniştit. Atinse în treacăt un ornament ca şi când ar fi vrut să ia cu el o amintire vie.
Îl ajută să îşi aşeze hainele pe cuier şi îi culese din privire toate strălucirile în care se oglindea ea ... apoi, i le dădu înapoi înmiite, lăsându-l să-i iubească fruntea şi buzele, iar ea le iubi pe ale lui.
Intrară în sufragerie, unde cafeaua îi aştepta ca de obicei, aburindă. Îl întrebă dacă i-au trecut toate când a trecut pragul, deoarece, dacă nu au trecut, vroia să le asculte..., să treacă.
În timp ce el sorbea din cafea, îi aduse mâncarea şi se aşeză în faţa lui, să poată să-l privească. Îl privea pe sub gene cum mânca şi până şi acest gest simplu se transforma într-o mare bucurie pentru ea.
"Bine că măcar îi place şi mănâncă!", gândi ea, amintindu-şi zilele lui grăbite în care mânca în fugă sau aproape deloc.
Din cuptor, se împrăştia în jur o mireasmă de mere coapte şi scorţişoară. Ea se gândi că pe lângă ştrudelele cu mere i-ar face plăcere să guste şi din prăjitură. Zâmbi din nou.
"Dacă nu o să-i placă, am şi ştrudel..."
Dar, i-a plăcut. Oricum şi dacă nu i-ar fi plăcut, nu i-ar fi spus. Îi plăcea să o vadă zâmbind fericită şi bucuroasă de tot şi toate. Niciodată nu-l întrebase nimic. Nu îl întreba unde merge după ce trece pragul. Nu îl întreba cu cine se întâlneşte sau a cui frunte o mai iubeşte. Ea...îl iubea fără întrebări. Frumos şi tăcut. Se bucura de toate clipele lor, aşteptându-le pe celelalte... fără tristeţe, fără păreri de rău, fără regrete. Oftă.
Ea îl privi cu buzele strânse. Ştia câte griji îl măcinau şi câte întrebări. Încerca de fiecare dată să-i mai şteargă din norii de pe frunte, dar ştia că orice ar face ea, ei vor exista mereu acolo..., sub tâmplele lui frumoase. Uneori însă..., reuşea să-i alunge.
În cameră se auzea o muzică lină şi frumoasă. El zâmbi. Mereu se fâstâcea spunându-i că nu ştie să danseze, dar cu ea făcea cei mai frumoşi paşi de blues. Zbura. O privea, iar paşii veneau de la sine.
"Cred că aici, fluturii fac totul...", gândi el.
După un timp, se opriră şi se uitară lung, unul la altul. Ea încremeni o clipă. Înţelesese deja, dar nu îi spuse nimic. Înghiţi uşor, toată teama. Ieşi până afară, apoi se întoarse şi privind împreună filmul lor.., .a nu ştiu câta oară, adormi cu capul la el pe genunchi.
Când se trezi, el nu mai era, dar, mireasma de mere coapte, pătura aşezată cu grijă peste umerii ei, căldura ce i-a rămas peste frunte şi fluturii..., toate îi arătau cât de liniştit ningea în sufletul ei, în timp ce el..., gonea pe şosea, rupându-se în mii de bucăţi.
Ochii i se împăienjeniră. Trase maşina pe marginea drumului şi îşi sprijini fruntea de volan. Rămase o vreme aşa, apoi, îşi ridică privirea spre scaunul din dreapta. Pe scaun era un coşuleţ plin cu ştrudele cu mere calde..., iar agăţat de el se clătina un bilet. Întinse mâna tremurător...şi luându-l citi:
"Despărţirile şi drumurile fără întoarcere sunt doar atunci când sufletul nu mai cunoaşte drumul spre casă... spre locul unde el, s-a simţit...acasă!"
Cu ochii înlăcrimaţi luă un ştrudel şi privi pe fereastră. Afară ningea cu fulgi mari, iar ea era peste tot...dansa şi râdea.
Afară începuse să ningă, iar ea privea pe fereastră aşteptând. Peste părul ei, căzuseră fulgi de asemenea, dar ea..., tot aştepta. Casa era la fel de aranjată, cafeaua călduţă, iar melodia se auzea lin din sufragerie. În timp ce se apropie de fereastră, ... , auzi motorul unei maşini. Apoi auzi trântindu-se portiera. Trase aer în piept, se îmbujoră şi numără până la douăzeci şi unu. El nu ajunse. Ea...tăcu înfrigurată pentru prima dată. În uşă se auzi o bătaie înceată. Tresări. Deschise, iar lumea ei se contură atât de frumos. Privindu-l, zâmbi plângând.
- Pot să intru? Mi s-a golit coşuleţul de ştrudele şi m-am gândit că ..., poate... Sper doar să nu-mi dai tot din alea de data trecută. După atâţia ani cred că s-au....
Ea se ridică pe vârfuri şi îi puse mâna pe buze. Îi atinse părul grizonat, faţa, ochii, buzele şi se ghemui din nou în braţele lui.
- Ani? Ţi s-a părut iubitule..., au fost doar clipe!
Din cuptor se împrăştia în jur o mireasmă de mere coapte şi scorţişoară, iar din sufletele lor se împrăştia iubire şi linişte".

Praful !



"Şterge praful, dacă trebuie, dar oare n-ar fi mai bine
Să pictezi un tablou sau să scrii o scrisoare,
Să coci o prăjitură sau să plantezi o sămânţă,
Cântărind diferenţa între a vrea şi a avea nevoie?

Şterge praful, dacă trebuie, dar vezi că nu prea e timp,
Când sunt râuri în care sa înoţi şi munţi pe care să te caţeri,
Muzică de ascultat şi cărţi de citit,
Prieteni de iubit şi viaţă de trăit.

Şterge praful, dacă trebuie, dar lumea e acolo, afară,
Cu soarele în ochii tăi, cu vântul prin părul tău,
O fulguială de zăpadă, o răpăială de ploaie.
Aceasta zi nu se va mai întoarce niciodată.

Şterge praful, dacă trebuie, dar ţine bine minte:
Bătrâneţea va veni şi ea nu e întotdeauna blândă.
Iar când va fi să te duci, şi va trebui să te duci o dată şi-o dată,
Tu, chiar tu însuţi, vei lăsa în urma ta mult praf".

Nici nu pot să vă spun cât de multe ore, nenumărate, mi-am petrecut FĂCÂND CURĂŢENIE!Obişnuiam să petrec 8-12 ore pe zi ÎN FIECARE weekend, ca să mă asigur că totul este perfect “în caz că vine cineva”. Apoi, mi-am dat seama, într-o bună zi, că nimeni nu mai avea să vină.Erau cu toţii afară, trăindu-şi viaţa şi distrându-se!Acum, când vin oameni la mine în vizită, nu simt deloc nevoia să justific “starea” în care se prezintă casa mea. Ei sunt mult mai interesaţi să afle ce am mai făcut pe când eram plecată, trăindu-mi viaţa şi distrându-mă.Dacă încă nu v-aţi dat seama, vă rog sa fiţi atenţi la acest sfat: Viaţa e scurtă. Bucuraţi-vă din plin de ea! O casă devine un cămin atunci când poţi scrie “Te iubesc” pe mobilă.

Inchei cu :Traiesc si ma bucur de toate minunatiile vietii!

23 februarie 2014

Dragobetele-sarbatoarea iubirii !


Gustavo Adolfo Becquer, poet si narator spaniol spunea despre acest sublim sentiment: “Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.”
In data de  24 februarie, romanii sarbatoresc Ziua Iubirii – „elixirul vital, izvor al sanatatii, al puterii si al energiei fiecaruia”.
In aceasta zi de sarbatoare a iubirii – Dragobetele - traditia spune ca, barbatii nu trebuie sa le supere pe femei, sa nu se certe cu ele, pentru ca altfel nu le va merge bine in tot anul.
De asemenea, trebuie avut grija ca aceasta zi sa nu va prinda fara pereche, pentru a nu ramane singuri pe intreg parcursul anului.
La randul lor, tinerii trebuie sa glumeasca si sa respecte sarbatoarea pentru a fi indragostiti tot anul, iar cei in varsta trebuie sa aiba grija de toate animalele din ograda, dar si de pasarile cerului.
Potrivit vechilor traditii, de Dragobete nu se munceste, insa se face curatenie generala in casa, pentru ca tot ceea ce urmeaza sa fie cu spor.
Se spune ca, in trecut, cine participa la aceasta sarbatoare avea sa fie ferit de bolile anului, si mai ales de febra(nu de febra iubirii). Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an îmbelşugat.
Cat despre denumirea acestei zile, legenda arata ca, Dragobetele era fiul babei-Dochia. Asimilat lui Cupidon, Dragobete este considerat zeul dragostei si al bunei dispozitii.
Si pentru ca iubirea, aceasta stare afectiva inaltatoare, ne face viata mai placuta, ne determina sa fim mai ingaduitori, mai buni, mai intelepti, nu pot decat sa va urez “Sa fiti iubiti!”, iar la randul vostru sa invatati sa impartasiti aceasta mare taina a iubirii, fara teama!

22 februarie 2014

Recomandat celor care se ocupa de gradinarit !

Diferite plante de cultură cresc pe soluri diferite şi preferă un anumit tip de sol. Solurile se caracterizează prin structură, pH, puterea de reţinerii a apei, componenţă şi compoziţie chimică, conform blogului ecogradina.

Mai jos puteţi găsi 2 teste simple pentru determinarea componenţei solului şi un test pentru prezenţa râmelor în sol.
“Shake” este un test general pentru a vedea ce componenţă are solul şi cât e de bun pentru o creştere sănătoasă a plantelor. Pentru a face un shake-test este nevoie de un borcan cu căpac (se poate de un litru sau ce găsiţi la îndemâna), acesta se umple cu sol la jumătate, se adaugă apă la 2/3 din volum şi o lingură de sare sau sapun. Se agită bine timp de vreo 5-10 minute, după care se lasă pentru limpezire. Nisipul se “aşează” în primele 5-10 secunde.
După care urmează o fracţie mai închisă la culoare care reprezintă detritul organic bogat în humus. Ultima fracţie este fracţia de lut aceasta se depune mai lent de la jumătate de oră pînă la 2 săptămîni, în dependenţă de cantitatea de coloizi minerali care le are. La suprafaţa apei se ridică substanţa organică nedescompusă, adică resturi de plante moarte.

  • Cum pot fi interpretate rezultatele testului?

În cazul în care aveţi un raport de părţi egale de nisip şi materie organică descompusă cu un strat foarte subţire de lut la suprafaţă atunci aveţi un sol perfect pentru o bună creştere şi dezvoltare a plantelor. Acest raport poate fi reprezentat prin 40% nisip, 40% substanţă organică descopusă, şi 20% lut (argilă).
În cazul în care fracţia de nisip prevalează acesta este un sol nisipos. Astfel de soluri sunt foarte permeabile pentru apă şi nu reţin umiditatea în sol. Apa cât şi nutrienţii atât de necesari plantelor se scurg uşor în straturile mai profunde ale solului şi devin inaccesibile pentru plante. Pentru a îmbunătăţi astfel de soluri se va adăuga un strat de 5 cm substanţă organica sub formă de compost sau mulch şi se va afâna bine cu stratul de la suprafaţa solului până la o adâncime de 15-20 cm. Aceasta va ajuta de a reţine apa în sol şi de a da un bun start pentru hrănirea plantelor.
Solurile care au o cantitate mare de lut (argilă) nu permit scurgerea apei şi aerisirea acestuia. Solurile lutoase se amestecă cu un strat de 5 cm de nisip şi compost, nu uitaţi să adaugaţi compost, deoarece la adăugarea doar nisipului acesta cu lutul va forma ceva de genul unui ciment. Atât nisipul cât şi compostul vor afîna structura unui sol lutos greu, şi în va face mai permeabil pentru aer şi apă.
Fracţia de substanţă organică, reprezintă conţinutul de humus atât necesar nutriţiei plantelor şi menţinerii unei micro-flore bacteriene sănătoase dinn sol. În cazul în care aceasta lipseşte în testul care l-aţi făcut, este un indiciu pentru a adăuga cît mai multă substanţă organică în sol. În calitate de substanţă organică puteţi folosi compost, îngrăşământ verde, mulch sau resturi de legume de la bucătărie. Formarea humusului în sol depinde de substanţa organică în descompunere.
 Pentru a menţine un sol sănătos şi bogat în nutrienţi este necesar adăugarea bianuală a compostului în sol. Acesta va ajuta la îmbogăţirea solului cu nutrienţi, va ajuta la reţinerea apei, cât şi afânării acestuia prin atragerea râmelor. Humusul este o substanţă complexa ce conţine o multitudine de elemente chimice necesare dezvoltări sănătoase a plantelor, acesta ca un burete absoarbe surplusul de micro şi macroelemente din sol, eliberându-le treptat pe parcursul creşterii şi dezvoltării plantelor.
Acesta se formează continuu în sol, cât şi se descopune continuu în sol eliberînd nutrienţi pentru plante, din această cauză pe un teren cultivat este binevenită adăugarea anuală a acestuia pentru a menţine formarea continuă a acestuia. 
Test pentru prezenţa râmelor în sol

Prezenţa râmelor în sol este un semn bun pentru un sol sănătos. Acestia afâna, aerează solul cât şi descompun substanţa organică în acesta. Pentru a vedea câte rîme aveţi în sol săpaţi la o adâncime de 15 cm şi la o lăţime de 30 cm pentru a le căuta.  Dacă găsiţi 10 râme, acesta este un sol bun. Şi dacă nu aţi găsit niciuna este bine de a adăuga mai multă substanţă organică în sol cu cît mai mult cu atît mai bine.
P.S.Abia astept sa ajung la mosie sa fac testul!Celor care sunt mai vechi in ale gradinaritului sa le iasa bine testul si chiar daca stiau de el nu cred ca este in plus daca mai fac odata!

21 februarie 2014

Sa moara vinatorii de invidie!




Ōkunoshima este o insulă ce aparţine Japoniei şi datorită numărului mare de iepuri sălbatici ce trăiesc aici, mai este cunoscută şi drept Insula Iepurilor.În cazul în care vrei să faci o vizită şi ai la tine o pungă mare de bunătăţi, aşa cum i s-a întâmplat acestei tinere din Hong Kong, trebuie să te aştepţi la un asediu din partea urecheaţilor flămânzi.
Între 1929 şi 1945 pe insulă a funcţionat o fabrică de arme chimice, dar care a fost distrusă de armata americană şi apoi abandonată după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.
Întâmplarea a făcut ca un profesor să aibă 6 iepuri de care nu a mai putut să se îngrijească şi a decis că insula era locul perfect unde să-i lase în libertate.
Cei 6 iepuri s-a înmulţit “iepureşte” atât de mult, încât au ajuns să fie stăpâni peste toată insula.
Micile animale sunt însă prietenoase cu turiştii, pe care îi urmăresc de fiecare dată când observă că pot obţine ceva de mâncare.
Sursa: Youtube

Criza si afacerile cu pamintul!




 

Într-un sătuc de câmpie, a venit un "investitor american", însotit de asistentul lui. A bătut la prima ușă întâlnită și i-a spus proprietarului:
"- Uite, eu sunt colecționar de broscuțe. Dacă îmi aduci o broscuță, am să-ți dau pe ea 10 euro."
Țăranul a fugit repede în spatele casei și a luat o broscuță. I-a dat-o investitorului, și-a luat cei 10 euro și le-a spus vecinilor despre ce afacere a făcut. A doua zi, fiecare țăran s-a dus la investitor cu câte o broscuță, pe care a vândut-o cu 10 euro.
După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: "- Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuță am să vă plătesc câte 20 de euro."
Țăranii au dat fuga în pădure (pentru că broscuțele din jurul casei fuseseră vândute pe 10 euro), au cules broscuțe și le-au predat investitorului, pentru 20 de euro/bucata.
După alte câteva zile, acesta s-a întors în SUA presat de afacerile de acolo, lăsându-l pe asistentul lui să vină cu broscuțele după cel mult o săptămână.
Înainte de a pleca, investitorul le-a spus țăranilor:
"- Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent în SUA. Vă promit însă că, la întoarcere, am să cumpăr, de la voi, broscuțele cu 60 de euro bucata. Sunteți interesați, în continuare, de afacere?"
Și a plecat, în uralele sătenilor fericiți de pleașca ce a dat peste ei.
A doua zi, asistentul investitorului a adunat sătenii și le-a spus:
"- Fraților, m-am gândit la o afacere pentru voi, dar trebuie sa fiți discreți. Șeful meu se va întoarce peste două săptămâni și vă va plăti câte 60 de euro/broscuța. Dacă vreți, vi le vând eu înapoi pentru 40 de euro bucata, iar voi le veți vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumușel. Ce spuneți?"
Sătenii s-au adunat la sfat și au decis că o așa afacere nu mai prind ei altă dată. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat pe la cunoscuți, pe la bănci, care pe unde a putut, și au cumpărat broscuțele înapoi cu 40 de euro bucata.
Asistentul investitorului a luat banii, a plecat în SUA, iar pe săteni nu i-a mai căutat nimeni, niciodată.
Au rămas cu banii dați, cu împrumuturi scumpe la bănci și fără să dețină niciun activ în plus față de ceea ce aveau înaintea afacerii. Au rămas cu propriile broscuțe, din curți și din pădure, vândute si răscumpărate de mai multe ori.
Le-au vândut cu 10 euro, apoi cu 20 și le-au răscumpărat cu 40 de euro. S-au împrumutat la banci, prieteni și au rămas cu speranța deșartă că investitorul american le va da 60 euro/broscuta. Ți se pare de actualitate?...
Aceasta este povestea crizei, pe înțelesul celor care nu au deprins cotloanele "businessului bancar."

P.S.Sper sa nu se repete "povestea broscutei" si cu noi romanii...., care vom vindem paminturile strainilor !


19 februarie 2014

Decalogul Ieromonahului Savatie Bastovoi





1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am făcut, pentru prima oară, descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.
2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mama îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută, pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.
3. Să nu preţuieşti în bani, ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori, ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă, pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau, ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.
4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat, de fiecare dată, că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău, decât să ajung să cred o vorbă proastă, despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.
5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar, într-o zi, mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele – şi cele trecute, şi cele viitoare – şi totuşi, m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume, spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare, omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii – practic, sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie, prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.
6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale, ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.
7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon, sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.
8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală – principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.
9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe XXX (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta  XXX a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă, te vinde pentru o victorie vremelnică”.
10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.
P.S.Bune sfaturi...,lectiile din  acest DECALOG,  sunt valabile pentru fiecare om  de" bun simt".Numai ca noi..........,  uitam de cele mai multe ori de"bunul simt" !

18 februarie 2014

Femeia perfecta !

Vroiam sa scriu cateva cuvinte despre femeia perfecta. Cum este ea…cine este ea…si ce rol are in viata unui barbat. Incercand sa incropesc o descriere, am dat de niste randuri  scrise intr-un carnetel al unui fost militar de cariera,acum in retragere dupa  40 de ani  de catanie......,care m-au lasat fara cuvinte. Randuri simple, scrise de un barbat…despre femeia perfecta. Despre femeia din viata, gandurile si sufletul lui. Atunci am realizat ca cea mai frumoasa descriere nu i-o poate face decat un barbat…....,barbatul care o iubeste.
Asadar, las cuvintele sale sa o descrie:
"Femeia perfecta, pentru mine, e cea care ma face sa zambesc dimineata. Chiar daca afara ploua si e frig. Chiar daca am visat urat. O vad si zambesc. Si ma impleticesc sa-i fac cafeaua.
E femeia care-mi umple baia de farduri, desi eu sint (sau eram) mai ordonat ca un spartan. Vreau sa-mi iau periuta de dinti, cade in chiveta un ruj. Intind mana dupa deodorant, ma impiedic de servetele demachiante. Si dau la o parte 12 pomezi si 15 creme ca sa ajung la parfumul meu. Dar daca aceste "obstacole" nu ar exista, eu as fi singur.
Cu femeia perfecta pot sta tolanit pe canapea, fara sa-i zic nimic, si sa ma simt bine. Cu ochii infipti in televizor, la un program care nu o intereseaza. Iar atunci cand nu e langa mine, privesc spre locul gol de langa canapea si mi-e dor de ea.
Femeia perfecta are zambetul perfect. Si cei mai expresivi ochi din lume. Atunci cand rade, imi rade si mie sufletul. Insemna ca-i e bine. Si ca atunci, cel putin in acel moment, am facut-o fericita.
Femeia perfecta ma intelege si ma accepta asa cum sunt. Am multe calitati, dar am si, ohooooo, atatea defecte.
Femeia perfecta m-a invatat sa nu mai fiu superficial. Si sa privesc intotdeauna dincolo de ambalaje. M-a invatat ca ce e bun nu se obtine usor.
Si m-a invatat sa ma bucur de lucrurile simple. Pe care pana acum nu le vedeam. M-a invatat sa fiu atent la detalii. Pentru ca detaliile fac totul.
Imi face ceai atunci cand sunt racit si ma cearta atunci cand fac de prea multa vreme pe racitul. Si ma pune pe picioare. M-a invatat ca familia e cea mai importanta, si trebuie sa arat asta. M-a invatat ca iubirea trebuie aratata.
Chiar daca crezi ca iubirea e "inclusa", subinteleasa, iar cei pe care ii iubesti stiu asta, spune-le-o. Vor fi fericiti. Pentru ca te iubesc."
Asadar, pentru toate femeile din lume…fiti voi insiva si iubiti!
Cineva spunea odata ca fara iubire, "sufletul singur lumineaza prea putin…" 


 

Povestea celui care uitase ca viata lui exista!




Felia de viata pe care am primit-o in pastrare, in momentul conceptiei noastre, vegheaza asupra existentei noastre. Si merita din plin sa avem grija de ea.
Un barbat aflat intre primavara si vara vietii sale a devenit tata si a avut in timp sase copii, dintre care cinci erau fete.
Amintindu-si de copilaria lui si de dorinta lui nemarginita de a fi recunoscut ca fiind unic, a daruit tot ceea ce credea el ca este important din iubirea lui primului dintre copii. Un baiat in care a crezut ca intrevede posibilitatea de a indeplini propriile lui vise, propriile lui aspiratii. Astfel si-a indeplinit viata lui de barbat, atribuindu-i altcuiva propriile sale idei, interese, iubiri si idealuri.
Intr-o seara, cand se afla in toamna existentei sale, a intalnit si a descoperit o doamna in alb, obosita, asezata la capatul patului sau. Aceea era propria lui viata.
La inceput nu a recunoscut-o, deoarece toata lumea din jurul lui spunea ca tulburarea lui, afectiunea lui este de fapt o maladie. Si, de altfel, a fost tratat ca un bolnav. Pentru ca uneori isi pierdea luciditatea, a fost spitalizat, ingrijit si apoi adus din nou acasa, in perioada de convalescenta.
Iar doamna in alb, inalta si subtire, care il cunostea dintotdeauna, care nu voia sa fie data la o parte sau uitata, se hotarase de ceva timp sa se instaleze permanent la capatul patului lui. Veghea asupra lui cu atentie si bunavointa. Era foarte obosita si dezamagita de comportamentul celui caruia ii fusese alaturi atat de mult timp.
Acel barbat care traise foarte aproape de ea, ignorand-o complet mai bine de trei sferturi de secol, caruia i se devotase, insotindu-l mereu de cand se nascuse, impartind totul cu el, greutatile si bucuriile, incertitudinile si entuziasmul, acel barbat o ignorase complet, traise fara sa tina cont de existenta ei.
Era de fapt deposedat de privirea lui asupra propriei lui fiinte, de tandrete si de entuziasm, pentru ca traia intr-un invelis de om de afaceri, om public, cu functia de sot si de tata.
Astfel, intr-o seara din acea iarna, ea ii sopti:
- Ce ai facut cu mine? M-ai dat altuia, m-ai tradat, m-ai dat unui loc de munca, fiului tau, ai trait cu imprumut, ai trait o jumatate de viata, ai avut doar jumatati de vise. Ce ai facut cu mine, viata ta? Ai stiut vreodata ca te iubeam, ca existam si eu?
Auzind toate acestea, barbatul, acum in varsta, a plans pentru prima oara vazand-o pe cea care se prezenta in fata lui ca fiind viata lui! Acea experienta i-a permis sa deschida ochii.
Si-a privit existenta, sotia lui, absenta si ea din propria lui viata, copiii, reusitele, prietenii, relatiile lui, casa, bunurile lui. Acum privea altfel toate aparentele din viata lui, toate reprezentarile pe care le construise, pe care le intretinuse in zadar timp de ani de zile, trecand foarte usor pe langa ceea ce era mai bun in viata lui.
Apoi a vazut, foarte aproape de el, inconjurata de lumina, ca pe imagine foarte indepartata pe care crezuse ca a uitat-o, o fetita de noua ani care zambea. Si atunci o amintire luminoasa a tasnit din trecutul lui.
Era o zi de vara, erau amandoi asezati pe treptele scarii de la intrarea in casa lor. Fiica lui, cea mai mare, pentru ca despre ea era vorba, il privea grav, cu acea atentie plina de uimire pe care doar copiii o pot avea.
In seara aceea, prinzand curaj, fetita a inceput sa ii spuna ceva:
-Tati, stii ca eu te iu…!
Insa se intamplase ceva, ceva ce i-a distras atentia si restul cuvantului s-a pierdut. Oare a inteles vreodata ce voia sa ii spuna fiica lui?
Iar acum, dupa vreo treizeci si cinci de ani, acele cuvinte ii reveneau ca un refren familiar in ureche:
-Tati, stii ca eu te iu…!
Insa nu reusea sa auda cuvantul care urma, incerca din rasputeri, dar nu reusea sa incheie acea propozitie. Simtea ca era un cuvant foarte important, pe care tatal trebuia sa-l auda.
Astfel au trecut zilele, o luna, un an, apoi inca un deceniu. In mintea lui, in inima lui se auzea uneori sunetul limpede al unui ras, lumina unei priviri albastre, o mana micuta il apuca de brat si in inima lui rasuna o muzica foarte familiara:
- Tati, stii ca te iu…
Melodia nu se incheia, dar ii persista in memorie. Intr-o zi, emotionat, a auzit in sfarsit toata fraza:
- Tati, stii, eu te iubesc mai mult decat orice.
Si astfel se alatura celor multi care au fost iubiti, fara sa stie acest lucru.
Apoi au trecut zilele, lunile si doar in ultima etapa din viata lui doamna alba si blanda pe care acum o cunostea foarte bine, i-a soptit, inchizand ochii, tinandu-i mana intr-a ei:
- Da, despre asta era vorba, pur si simplu. Stiai in adancul sufletului tau acest lucru si iti era foarte teama. Doar iubirea unui copil ne poate face sa zburam pana la cer. Stiai acest lucru, dar nu voiai sa-l intelegi. Eu ti-am ramas credincioasa si am fost alaturi de tine pana la capat. Nu puteam sa traiesc in locul tau iubirile care iti erau destinate. Acum ai inteles ceea ce era important, in sfarsit, pot sa te las singur. Acesta este destinul tuturor oamenilor, la sfarsit sa cunoasca singuratatea eterna.
Putin mai tarziu, doamna cea subtire si alba, adauga:
-Eu am fost viata ta, tu ai trecut mai mult pe langa mine. Ai trecut pe langa iubirea fiicei tale. Ai fost foarte important pentru ea, iar ea nu te va uita niciodata. Datorita ei, urmele existentei tale vor mai ramane inca mult timp pe pamant.
Apoi, doamna cea subtire si alba, i-a inchis ochii si inima, i-a soptit ceva frumos, foarte misterios, cuvinte de neuitat care il ajutau sa treaca de cealalta parte. Pentru prima oara in viata lui era linistit si surasul lui era deplin. In sfarsit, putea sa se iubeasca pe sine si sa primeasca iubirea imensa a universului.
 Inchei cu:Traiesc si ma bucur de viata!

17 februarie 2014

NUMERE DE TELEFON UTILE....., in caz de URGENTA !



Postez astazi aceasta POVESTIRE CU TÎLC pentru simplul fapt, ca am citit in blogurile pe care le urmaresc public, anumite comentarii rauvoitoare la adresa destinatarilor sau a anumitor perioade din viata parcursa de acestia.Sper ca cei care se simt vizati,  sa procedeze in consecinta!
"NICIODATĂ NU JUDECA PE NIMENI ! 
Un doctor intrase grăbit în spital, după ce fusese telefonat pentru o intervenţie chirurgicală urgentă. El a răspuns apelului cât mai curând posibil, şi-a schimbat hainele şi a mers direct la blocul de operaţie.
L-a găsit pe tatăl băiatului plimbându-se pe coridor, aşteptând medicul. Văzându-l, tatăl a strigat: “De ce v-a luat aşa mult timp să veniţi? Nu ştiţi că viaţa fiului meu este în pericol? Nu aveţi simţul responsabilităţii?”
Medicul a zâmbit şi a spus: “Îmi pare rău, nu eram în spital, şi am venit cât de repede am putut, după ce am primit apelul… Iar acum, mi-aş dori să vă calmaţi, pentru a-mi putea face treaba.”
“Să mă calmez?! Dacă fiul dumneavoastră ar fi  în camera asta acum, v-aţi calma? Dacă propriul fiu v-ar muri acum, ce aţi face??” a spus tatăl furios.
Doctorul a zâmbit iar şi a răspuns: “Voi spune ceea ce Iov a zis în Cartea Sfântă- “Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă vi întoarce în sânul pământului, binecuvântat fie Numele Domnului.”- Doctorii nu pot prelungi viaţa. Duceţi-vă şi mijlociţi pentru fiul dumneavoastră, noi vom face tot ce putem prin harul lui Dumnezeu.”
 “A da sfaturi când nu suntem îngrijoraţi e foarte uşor”, a murmurat tatăl.
Operaţia a durat câteva ore, după care medicul a ieşit fericit. “Slavă Domnului! Fiul dumneavoastră este salvat!” Şi fără să aştepte răspunsul tatălui, şi-a văzut de drum, fugind. “Dacă aveţii vreo întrebare, întrebaţi-o pe asistentă!”
“De ce este aşa arogant? Nici nu a aşteptat câteva minute pentru a-l întreba despre starea fiului meu”, a comentat tatăl, când a întâlnit-o pe asistentă la câteva minute după ce medicul plecase.
Asistenta a răspuns, curgându-i lacrimi pe faţă: “Fiul său a murit ieri într-un accident de maşină, era la înmormântare atunci când l-am sunat pentru operaţia fiului tău. Iar acum, că a salvat viaţa fiului tău, a plecat fugind pentru a termina înmormântarea fiului său.”
NICIODATĂ NU JUDECA PE NIMENI, deoarece niciodată nu ştii cum e viaţa  celor din  calea ta, sau ce se întâmplă, sau prin ce trec,sau prin ce au trecut!
Sursa: TotalSchimbat.ro
Inchei cu:Traiesc si ma bucur de tot ce imi inveseleste viata!

16 februarie 2014

Viata aici pe pamint este doar ca un concediu!

 

"Se spune că doi copilaşi în burta mamei vorbeau unul cu celălalt.
- Tu crezi în viaţa de după naştere?
- Desigur! După naştere trebuie să urmeze ceva… Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.
- Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate?
- Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură…
- Ce ciudat! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical… Însă ia să îţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranţă va fi ceva. Însă, probabil, ceva mai altfel decât ne-am obişnuit noi aici.
- Păi de acolo nu s-a întors nimeni. Odată cu naşterea, viaţa se termină, pur şi simplu. De altfel, viaţa nu este altceva decât o permanentă înghesuială, într-un întuneric profund.
- Eu nu ştiu exact cum va fi dacă ne vom naşte, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi.
- Pe mama? Tu crezi în mama? Şi după tine, unde ar putea ea să fie?
- Păi oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în ea şi prin ea. Fără ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând, niciun fel de mamă, aşa că e evident că nu există!
- Dar, uneori, când suntem în linişte, o auzim cum cântă, simţim cum mângaie lumea din jurul nostru. Ştii, eu cred că viaţa adevărată ne aşteaptă abia de acum încolo!"
Scriu aceste pareri astazi dupa ce am participat la comemorarea implinirii a sapte ani de la trecerea in nefiinta a unei persoane apropiate mie.Acolo linga piatra funerara...., am avut sentimentul ca ea este prin preajma si se bucura de tot ce a lasat aici pe pamint.Era multumita, ca singura ei fiica  a reusit in viata,ca are doi copii sanatosi,frumosi cu multe oportunitati inainte,ca poate de acolo de sus sa-i indrume,sa-i inspire sa fie asa cum ar fi dorit ea sa-i vada...., daca ar mai fi zabovit aici pe pamint!Sigur sentimentul de frustrare de nemingiere al celor apropiati ei...., era vizibil,dar nu ai ce face atunci cind misiunea celui/celei plecate dintre noi, se incheie la un moment dat .Sa  ai grija ca viata ta pe pamint sa fie implinita !Vii  aici, pe Pamant, stai cat stai, si apoi pleci. Esti in trecere. Ca  atunci cand mergi in concediu. Ajungi la destinatie, faci ce faci, vezi  ce vezi, te bucuri sau nu, te distrezi sau nu, iti cumperi suveniruri  sau nu… Si apoi pleci, te intorci acasa. Tu iti alegi destinatia, la fel  cum ai facut si cand ai venit in lumea asta. Tu alegi pe unde sa te  plimbi, ce sa vizitezi, unde sa te cazezi, ce sa experiementezi, ce sa  citesti, ce sa mananci, la fel cum faci si in viata ta.Este la fel,  atunci cand calatoria pe Pamant s-a sfarsit, te intorci ACASA! - Oricum, concediul acesta se va sfarsi la un moment dat, si nici macar nu conteaza cat a fost de lung, ci conteaza calitatea lui, conteaza cat de constienti am fost, cat de recunoscatori, cat de plini de iubire, cat de intelepti am devenit. Ceea ce nu inseamna ca nu ne putem bucura de toate bogatiile Pamantului. Caci de asta ne-au fost date. Dar trebuie sa incepem sa traim punandu-le pe acestea in slujba noastra si nu fiind noi in slujba lor. Sa FIM, si apoi sa AVEM!

14 februarie 2014

LUCRURI CARE VOR DISPĂREA SAU SE VOR SCHIMBA RADICAL !

 
Deşi astăzi suntem încă obişnuiţi cu ele, mai curând sau mai târziu ele vor fi altfel! Este bine să ne adaptăm de acum, să acceptăm ideea că ele sunt în curs de dispariţie / schimbare - poate nu la fel de repede în toate regiunile lumii.
1. Oficiile poştale
Trebuie să fim pregătiţi pentru o lume fără oficii poştale. În majoritatea ţărilor, serviciile poştale clasice (susţinute de stat) sunt atât de adânc împotmolite în probleme financiare încât  nu se întrevăd modalităţi ca ele să fie susţinute pe termen lung. Firmele private, de genul "FedEx" şi "UPS", asigură transportul şi distribuirea coletelor pe plan naţional şi mondial, cu un profit uriaş, având fiecare câteva sute de mii de salariaţi. Ele se vor dezvolta şi ramifica, utilizând cele mai moderne mijloace de difuzare. Deocamdată poşta "de stat" are încă, în majoritatea statelor, un statut protejat. Prin lege, este garantată şi responsabilă pentru comunicaţia poştală. Bonul de trimitere/primire are valoare legală de dovadă, şi dacă trimiterea se pierde pe drum poşta poate fi trasă legal la răspundere.
2. Cecul
Ţări avansate, ca de ex. Marea Britanie,  se pregătesc deja să desfiinţeze cecurile (ca formă de plată) în următorii câţiva ani. Aceasta din cauza costurilor mari ale procesării cecurilor. Ele vor fi înlocuite în întregime de carduri din plastic şi de tranzacţiile online.
3. Ziarele
Sub forma tipărită, tirajul ziarelor este într-o scădere dramatică. Deja câteva cotidiene mari au renunţat la versiunea tipărită. Tendinţa este tot mai marcată. Tânăra generaţie pur şi simplu nu citeşte ziarul - ei preferă (dacă mai citesc vreun ziar) versiunea online. Acum editorii de ziare şi reviste caută o alianţă cu Apple, Amazon şi cu companiile majore de telefonie mobilă pentru a dezvolta un model de abonamente cu plată care să le salveze profiturile.
4. Cartea
Am discutat cu cineva care mi-a declarat că nu va renunţa niciodată la cartea tipărită, la senzaţia de a ţine cartea în mână şi de a-i răsfoi paginile. Aşa credeam şi eu până când am accesat nişte librării online (librării virtuale) unde am văzut că pot citi gratuit chiar un capitol întreg de previzualizare înainte de a cumpăra. Iar preţul era sub jumătate din cel al unei cărţi tipărite! Şi, culmea, m-am obişnuit foarte repede cu "e-book"-ul sau "rama digitală" şi practic am uitat că nu mai ţin în mână o carte ci un "gadget".
5. Telefonul fix
Deşi la acest capitol părerile sunt încă împărţite, multă lume a ajuns deja la concluzia că poate renunţa la telefonul fix, păstrând numai unul sau două telefoane mobile. Excepţie vor face, poate, familiile numeroase care efectuează zilnic un număr mare de convorbiri locale. Însă mulţi păstrează telefonul fix doar din obişnuinţă.
6. Muzica
Este un capitol mai complicat şi mai neclar al schimbărilor. Se spune că "industria muzicii" se află în mijlocul unui proces de moarte lentă, impregnat de descărcările ilegale, de lăcomia şi corupţia mediilor implicate, de dificultatea muzicii inovative în a ajunge la ascultătorii care o aşteaptă. Marile "mărci" (labels) şi firmele de radio se "auto-distrug"; aproape jumătate din ce se cumpără azi reprezintă "bucăţi de catalog", deja cunoscute de marele public. Mai multe pot fi aflate din cartea "Appetite for Self-Destruction" de Steve Knopper şi documentarul video "Before the Music Dies."
7. Televiziunea
Şi televiziunea trece prin transformări dramatice. Reţelele de TV prin cablu au venituri tot mai mici, clienţii se împuţinează fiindcă mulţi preferă să privească TV-ul şi filmele direct de pe computere. Pe de altă parte, companiile de televiziune - pentru a rămâne profitabile -  îşi scad cheltuielile, în dauna calităţii programelor difuzate şi crescând până la limite uneori greu de suportat cantitatea de publicitate. Răspunsul se pare că vine tot de la continentul american. Aşa cum în urmă cu o jumătate de secol americanii au lansat televiziunea prin cablu, acum tot ei propun înlocuirea (sau suplimentarea) ei cu ceea ce s-ar putea denumi "televiziune la comandă". Exemplul tipic este "Netflix". Cum funcţionează? Un abonament de 10.15 dolari/ lunar are două componente: (a) DVD-uri - care se trimit prin poştă - şi (b) livrare de programe / filme - prin vizionare directă ("streaming").  Totul fără reclame, fără "rating", la calitate maximă. Clientul are nevoie doar de un DVD-player pentru componenta (a) şi de un PC cu Windows instalat pentru componenta (b). Clientul cere ceea ce doreşte, costul celor mai multe comenzi este inclus în abonament (suplimentar, contra cost, se pot comanda jocuri, programe speciale etc.). Sună bine?
8. Proprietatea (posesia)
Ideea de proprietate va suferi şi ea modificări. Astăzi suntem obişnuiţi să fim posesorii unui PC cu hard-drive-ul lui pe care avem stocate documente, imagini, muzică, filme etc. Ele se află în proprietatea fiecăruia dintre noi, pot fi accesate folosind un software adecvat şi copiate, stocate pe medii ca CD-uri, DVD-uri, HDD-uri sau memorii externe. Suntem "proprietarii" lor. Dar ce ne propun Apple, Microsoft şi Google? Sunt în curs de finalizare ultimele "cloud services" (nu am găsit un termen potrivit în limba română). Asta înseamnă că sistemul Dv de operare va fi organic legat de internet. Dacă daţi clic pe o icoană, se va deschide ceva din "norul" internetului. Iar dacă veţi salva un fişier, acesta va fi stocat tot în acest "nor". Desigur, veţi plăti un abonament lunar furnizorului de "cloud". În această lume virtuală, avantajul va fi că veţi putea accesa cărţile sau muzica Dv de pe orice calculator, laptop sau dispozitiv mobil, oriunde v-aţi afla. Aceasta este partea "bună" a lucrurilor. Dar, pe de altă parte, întrebarea firească este: cât de stabil va fi acest întreg edificiu? Dacă, la un moment dat, totul va dispărea? Scepticii vor prefera să se deplaseze până la raftul cu albume foto, la biblioteca unde îşi păstrează cărţile sau să insereze în calculator CD-ul dorit. În concluzie, cloud-ul îşi are rostul lui, dar şi limitele lui. Probabil nu va înlocui complet niciodată "proprietatea" şi "controlul" pe care le oferă un suport de informaţie local. În final, o mică remarcă: calculatoarele "mainframe" de acum 30-40 de ani mergeau într-un fel pe aceeaşi idee, că utilizatorul nu are nevoie decât de un "terminal" care să-i dea acces la resursele şi "inteligenţa" unui "server" mamut central. Cât de bine a rezistat modelul acela s-a văzut odată ce au apărut primele calculatoare personale.
9. Intimitatea
Iată un concept în curs de dispariţie! Se înmulţesc camerele de luat vederi pe străzi, în magazine, în clădiri şi chiar încorporate în calculatorul, laptop-ul sau mobilul Dv. Ca rezultat, veţi putea fi sigur că 24 de ore din 24 "ei" (adică cei interesaţi, cei care vă urmăresc) vor şti cine sunteţi, unde vă aflaţi şi ce faceţi. Vor fi ajutaţi în mod decisiv de sistemul GPS şi de programul "Google Street View". Una din consecinţele benefice (sau cel puţin inofensive) ar fi că "ei" vă vor putea construi un "profil" cât mai fidel, care să reflecte obiceiurile Dv şi astfel să vă ofere produse / servicii conforme acestui profil. În ce priveşte alte consecinţe posibile, puteţi să le imaginaţi singuri.
*  *  *
Pentru încheiere, aş menţiona că singurul lucru care nu va putea fi schimbat sunt "Amintirile" noastre. Dar aici îşi va spune cuvântul Dr. "Alzheimer" !



P.S.Sfirsit de saptamina in armonie cu tot ce ne inconjoara!