Fiecare are steaua sa!

22 aprilie 2014

Traditii si obiceiuri populare din Saptamina Luminata!

Prima săptămână după Învierea Domnului este cunoscută sub denumirea de SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ şi aduce cu sine o serie de tradiţii şi obiceiuri.
Tradiții și obiceiuri de SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ:
În popor există credința că odată cu Învierea Mântuitorului se deschid porțile raiului pentru sufletele păcătoșilor reținute în prinsoarea iadului și că ușile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii.
În Bihor, Săptămâna Luminată este consacrată morților. Aceasta este denumită şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor. În popor, se spune că cei care mor în ziua de Paşte şi în prima săptămână de după Paşte - numită Săptămâna Luminată - merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise.
De asemenea, mai există credinţa că o dată cu sărbătoarea Învierii se deschid mormintele şi spiritele morţilor părăsesc cimitirele pentru a petrece sărbătorile împreună cu cei vii. De aici şi alte obiceiuri: aprinderea focurilor pentru morţi, dar şi pentru vii, pe dealuri sau în preajma bisericilor, unde se află şi cimitirele.
În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți”. Biserica ne oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului.
Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Este considerată ziua în care se deschid porțile Raiului și ale iertării. Tradiția spune că trebuie să stropești casa cu agheazmă și să dai de băut la rude.
Marțea din Săptămâna Luminată, sau Marțea Albă, este zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat.
În Miercurea din Săptămâna Luminată bărbații se duc să muncească la câmp, dar femeile nu au voie să muncească.
Joia din Săptămâna Luminată poartă numele de Joia Verde și este ziua în care se cinstesc holdele, grădinile și grânele. Cine muncește în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta și dăunătorii în livezi. "Joia Rea", cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morților. 44 de galeți cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete iar apa astfel "sfințită" se varsă apoi în fântâna din curte.
Vinerea din SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântânița. Biserica sfințește din nou fântânile, după slujba de seară. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.
În tot acest timp, creştinii ar trebui să se salute cu urarea ''Hristos a Înviat'' şi de la Înălţare, ''Hristos S-a Înălţat'', urmată de răspunsul ''Adevărat a Înviat'' şi ''Adevărat S-a Înălţat''.

Va doresc o SAPTAMINA LUMINATA plina de miracole si impliniri!

Niciun comentariu: