Fiecare are steaua sa!

26 martie 2014

Legenda Narcisei !


 
Demult, foarte demult, în mijlocul unei păduri seculare, într-o poiană mare, îşi avea sălaşul un pădurar cu familia sa. Avea o soţie harnică şi frumoasă cu care se înşelegea de minune şi mai avea pădurarul o fată frumoasă cum nu se mai văzuse, înaltă, subţirică, cu părul galben inelat, faţa ca neaua şi ochii ca tăciunele. Când cobora prin sate cu căruţa cu lemne pădurarul o lua întotdeauna şi pe Narcisa, căci aşa o chema pe fată, să se mândrească cu ea.
Toţi flăcăii întorceau capul după ea, dar Narcisa nu avea ochi pentru nimeni. Lumea ei era pădurea, acolo se născuse, acolo crescuse, învăţase de mică să iubească natura şi animalele. În timpul liber alerga prin poiană culegând flori, împletind coroniţă pe care o punea pe cap, apoi, cântând voioasă, căci avea un glas ca de înger, intra în pădure. Cântul greierilor şi al păsărilor o însoţeau pretutindeni.
În pădure avea un  loc anume, legat de două crengi groase, îşi făcuse un leagăn. Se legăna, cânta şi privea petice de cer zărite printre crengile copacilor. Aceea era lumea ei, fericirea ei.
Într-o zi, când culegea flori, văzu un fluture frumos colorat, care zbura în faţa ei, aşezându-se chiar pe o floare pe care voia ea să o culeagă. Narcisa se uită la el cu drag, nu mai văzuse un fluture aşa de frumos colorat. A vrut să-l prindă, dar fluturele a zburat pe altă floare. Narcisa după el. Ceva ca un fir nevăzut o atrăgea după fluture.
Fluturele intră în pădure, fata după el. Tot alergând după fluture, intră în adâncul pădurii şi se rătăci. Se aşeză pe o buturugă şi începu să plângă. Cât era ea de obişnuită cu pădurea, în acel loc necunoscut o apucă teama, pădurea era deasă, cu copaci înalţi şi rămuroşi, aproape că nu se vedea cerul. Se apropia seara, ce să facă, încotro să o apuce?
Când deznădejdea era mai mare, apăru fluturele, se aşeză în faţa ei pe un lemn căzut, începu să-şi fluture aripile, apoi pe negândite din el se înalţă un flăcău frumos cum nu se poate spune, părul castaniu căzut pe umeri încadra o faţă oacheşă, doi ochi negri cu privirea blândă o cercetau pe Narcisa, care plângea cu capul îngropat în mâini.
Când a ridicat capul şi l-a văzut, a sărit în sus speriată. A vrut să fugă, dar el a oprit-o.
- Nu fugi, Narcisa, că te vei rătăci şi mai tare, eu nu-ţi vreau răul. Sunt Narcis, duhul pădurii. Dragostea ta pentru pădure şi animalele ei  m-a făcut să te urmăresc şi să te îndrăgesc de când erai mică. Vino să te duc acasă.
Mai de voie, mai de nevoie, Narcisa se lăsă condusă de duhul pădurii, care în scurt timp o scoase în lumina poienii. Când se văzu acasă, Narcisa îi zise:
- Îţi mulţumesc pentru ajutor,  n-o să te uit niciodată.
- Nici n-o să poţi să mă uiţi. De acum în colo o să ne vedem mereu, am să veghez asupra ta ori de câte ori vei veni în pădure, nu vreau să te mai rătăceşti, pădurea are multe capcane.
După cele spuse se făcu nevăzut.
Părinţii Narcisei erau îngrijoraţi, niciodată nu întârziasă fata lor atâta timp în pădure.
- Ce s-a întâmplat, Narcisa,  unde ai întârziat?
- În pădure, m-am rătăcit, dar a venit duhul pădurii, pe care-l cheamă Narcis, şi  m-a adus acasă.
- Nu spune glume, fata mamei, când noi  suntem aşa de îngrijoraţi.
- Nu glumesc, mamă, şi apoi e un flăcău aşa de frumos şi de bun!
- Bine, dacă zici tu înseamnă că-i adevărat, dar să nu te mai duci în adâncul pădurii, că nu se ştie ce se poate întâmpla.
Din acea zi Narcisa nu s-a mai dus în adâncul pădurii, ci doar până la leagănul ei, acolo cu inima ticăind îl aştepta pe Narcis care venea zi de zi şi uite-aşa s-au îndrăgostit unul de altul şi au hotărât să se căsătorească.
Narcis s-a dus la părinţii Narcisei şi-a cerut-o de soţie, apoi s-au dus cu toţi să vadă palatul lui Narcis.
Mult s-au minunat când l-au văzut, era un palat măreţ din marmură verde, cu zeci de turnuleţe poleite cu aur.
Mult s-au bucurat părinţii Narcisei pentru norocul ei. Au hotărât ca în curând să facă nunta, apoi să se mute cu toţii în palatul cel măreţ.Dar n-a fost să fie aşa.Muma Pădurii, care avea şi ea un palat în pădurea cea deasă, avea o fată la fel de urâtă şi rea şi pusese ochii de mult timp pe duhul pădurii şi-l dorea ca ginere, îl socotea numai bun pentru fata ei. Astfel cele două împărăţii s-ar uni formând una mare, unde ea va fi starostele, aşa socotea ea.
Cu acest gând se duse la palatul lui Narcis pentru ai propune alianţa, dar el nu era acasă. Plecă Muma Pădurii să-l caute şi-l găsi lângă leagănul Narcisei, legănând-o uşor şi privind-o cu drag.
Atunci Muma Pădurii, înţelegând cum stă treaba, s-a făcut foc şi pară. Nu s-a arătat celor doi, în sinea ei gândea că doar n-o să lase o muritoare să-i strice planurile. S-a dus la palatul lui Narcis şi l-a aşteptat să vină acasă.
El a venit spre seară, era fericit, cu faţa luminată de dragoste. Când a văzut-o pe Muma Pădurii, faţa i s-a umbrit, ştia că o asemenea vizită nu prevesteşte nimic bun. Când mai auzi şi despre ce-i vorba, s-a întristat de-a binelea.
Muma Pădurii era rea şi răzbunătoare. Narcis se temea pentru viaţa Narcisei, asupra lui Muma Pădurii nu avea putere.
Zise cu glas domol:
- Mai vedem noi, mumă, o să vin să văd şi eu fata.
- Nu aştepta mult, Narcis, răbdarea mea e foarte scurtă.
- Ştiu, mumă, ştiu.
Narcis oftă din greu. Pentru nimic în lume nu s-ar fi căsătorit cu fata pe care nu o îndrăgea.
Câteva zile Narcis n-a ieşit din palat, ştia că Muma Pădurii îl va urmări, dar până la urmă tot s-a dus în pădure. Narcisa dormea în leagăn, a mângâiat-o pe plete şi a oftat.Ea s-a trezit şi i-a văzut faţa tristă.
- Ce-i cu tine, Narcis? De ce eşti trist, ai lipsit multe zile.
- Tristeţea vine din dorul tău, am avut treburi de rezolvat şi mi-a fost dor de tine.
În acel moment doar Narcis auzi un foşnet uşor de frunze printre copaci. Privi într-acolo. Era Muma Pădurii, privea furioasă la ei.
'' Ce bine că Narcisa nu o poate vedea'' gândi cu tristeţe Narcis.
- Narcisa, trebuie să plec, voi veni mâine.
- Bine, te aştept.
Duhul Pădurii plecă mohohorât, se închise în palat cugetând la ce avea de făcut. A doua zi se duse la părinţii Narcisei şi le spuse:
 - Doresc ca duminecă să facem nunta, apoi ne mutăm la mine în palat.
Dar Muma Pădurii le ştia gândurile. În ruptul capului nu putea îngădui aşa ceva, nimeni şi nimic nu-i va strica planurile. Îl urmări furioasă pe Narcis, când plecă de la palat gătit pentru nuntă.Cu gând rău porni înaintea lui.
Narcisa îl aştepta în mijlocul florilor din poiană, era îmbrăcată în rochiţă albă, cu coroniţă aurită pe cap. Era frumoasă ca o zână.Deodată auzi în spatele ei un foşnet şi se întoarse. În faţa ei se afla Muma Pădurii. Era aşa de urâtă încât Narcisa s-a speriat şi a vrut s-o ia la fugă. Baba  a prins-o de mână  şi îi spuse cu duşmănie:
 - Încotro, muritoare nesăbuită, ai crezut  că îmi strici planurile căsătorindu-te cu Duhul Pădurii, care este sortit fiicei mele. Ei află că nu vei reuşi atâta timp cât trăiesc eu Narcis nu va avea altă soaţă, decât fiica mea.
Scoase din sân un beţisor negru cu care o atinse pe Narcisa, pe dată aceasta s-a preschimbat în floare.
O floare albă cu tulpina subţirică, cu miros fin pătrunzător. Apoi Muma Pădurii dispăru urmată de un râs diabolic.Sosi şi Duhul Pădurii, dar Narcisa nu era de găsit. Au căutat-o peste tot, dar zadarnic.
Narcis era mâhnit, cu capul plecat se plimba prin poiană. Cu speranţă în suflet aştepta să apară Narcisa. Privirea îi fu atrasă de o floricică mică albă ce răspândea un miros îmbătător. Se albi la faţă, deodată înţelese totul . Muma Pădurii era vinovată de dispariţia Narcisei. Îngenunche şi sărută floarea. Din petala ei căzu o lacrimă pe pământ.În acel loc răsări o floare la fel de albă, şi tot aşa până ce se umplu poiana de flori albe cu miros fin.În amintirea celei care a fost frumoasă ca o floare au numit acea poiană ''Poiana Narcisei''. Aşa se numeşte şi în ziua de azi.Duhul Pădurii a rămas singur pe vecie, aproape tot timpul şi-l petrece printre gingaşele şi frumoasele  Narcise.
 
Narcisa alba ( narcissus poeticus)
Narcisa este o planta ce creste de obicei pe pajisti, pasuni, paduri, malurile raurilor sau cultivata in gradini. Infloreste primavara, si in cazuri rare toamna sau iarna. Frunzele lungi, bazale, inguste sau cilindrice, ca dimensiune 15-75 cm. Florile apar fiecare pe cate o tulpina fara frunze, in grupuri de 10-12, fiecare floare cu cate sase petale albe (la alte specii sunt galbene sau chiar verzi), corolele sunt rosii, portocalii sau roz. Sunt parfumate (foarte putine specii de narcise sunt fara parfum). Fructul este o capsula.
In scop fitoterapeutic se utilizeaza florile si bulbii. Planta se recolteaza din luna februarie pana in luna aprilie.
Planta contine: narcisina, alcaloizi, glicozide ale izometonului, alcaloizi (licorenina, gelatina, licorina, narcisidina) care sunt foarte toxice, acizi organici.
Florile si bulbii au efecte calmante, linistitoare, emoliente, dezinfectante, antiseptice, sedative, nervine, tahicardice, nevroza cardiaca, antitusive, antiasmatice, emetice. Narcisa se cultiva si in scop decorativ.
  Uz intern: 
-  diaree, nevroza cardiaca, tahicardie, astm, nevroza, stari de agitatie si anxietate, boli pulmonare, anxietate, tuse convulsiva – sub forma de sirop, decoct, infuzie, din flori si bulbi.
  Uz extern: 
- rani si leziuni usoare – sub forma de infuzie si sirop din flori (efecte emoliente, calmante si dezinfectante)
 Contraindicatii: 
- A se evita contactul cu seva care poate irita pielea sau agrava alergiile de piele la persoanele sensibile sau alergice. Se vor respecta dozele recomandate deoarece bulbii contin substante ce pot deveni nocive datorita toxicitatii lor crescute. 
Efecte adverse: 
- Bulbii sunt foarte toxici, dozele peste 10 g pot fi letale. In intoxicatii apar urmatoarele simptome: somnolenta, hipertensiune accentuata, miscari convulsive, disfunctii ale ficatului.

Niciun comentariu: