Fiecare are steaua sa!

25 februarie 2014

Sufletul pereche..., sau mireasma de mere coapte cu scortisoara!



"Afară începuse să ningă, iar ea privea pe fereastră aşteptând. În sufletul ei, de câteva ierni, cădeau fulgi frumoşi şi liniştiţi. Zâmbi. De dimineaţă se învârtea prin casă fără veun motiv anume, asemeni unei şcolăriţe. Totul era aproape perfect, dar ea vroia mai mult de atât, deşi ştia că, perfecţiunea se întâmpla doar în clipa în care el intra în casă umplând totul în jur de căldură şi zâmbet senin. Se apropie de bucătărie când de afară, auzi motorul unei maşini. Apoi, auzi trântindu-se portiera. Trase aer în piept, se îmbujoră şi numără până la douăzeci şi unu. Alergă la uşă aşa cum nu a alergat niciodată. Deschise, iar lumea ei se contură atât de frumos. Se aruncă în braţele lui şi rămase o vreme ascunsă acolo.
Intră. Mereu găsise acolo tot ce avea nevoie sufletul lui pentru a fi liniştit. Atinse în treacăt un ornament ca şi când ar fi vrut să ia cu el o amintire vie.
Îl ajută să îşi aşeze hainele pe cuier şi îi culese din privire toate strălucirile în care se oglindea ea ... apoi, i le dădu înapoi înmiite, lăsându-l să-i iubească fruntea şi buzele, iar ea le iubi pe ale lui.
Intrară în sufragerie, unde cafeaua îi aştepta ca de obicei, aburindă. Îl întrebă dacă i-au trecut toate când a trecut pragul, deoarece, dacă nu au trecut, vroia să le asculte..., să treacă.
În timp ce el sorbea din cafea, îi aduse mâncarea şi se aşeză în faţa lui, să poată să-l privească. Îl privea pe sub gene cum mânca şi până şi acest gest simplu se transforma într-o mare bucurie pentru ea.
"Bine că măcar îi place şi mănâncă!", gândi ea, amintindu-şi zilele lui grăbite în care mânca în fugă sau aproape deloc.
Din cuptor, se împrăştia în jur o mireasmă de mere coapte şi scorţişoară. Ea se gândi că pe lângă ştrudelele cu mere i-ar face plăcere să guste şi din prăjitură. Zâmbi din nou.
"Dacă nu o să-i placă, am şi ştrudel..."
Dar, i-a plăcut. Oricum şi dacă nu i-ar fi plăcut, nu i-ar fi spus. Îi plăcea să o vadă zâmbind fericită şi bucuroasă de tot şi toate. Niciodată nu-l întrebase nimic. Nu îl întreba unde merge după ce trece pragul. Nu îl întreba cu cine se întâlneşte sau a cui frunte o mai iubeşte. Ea...îl iubea fără întrebări. Frumos şi tăcut. Se bucura de toate clipele lor, aşteptându-le pe celelalte... fără tristeţe, fără păreri de rău, fără regrete. Oftă.
Ea îl privi cu buzele strânse. Ştia câte griji îl măcinau şi câte întrebări. Încerca de fiecare dată să-i mai şteargă din norii de pe frunte, dar ştia că orice ar face ea, ei vor exista mereu acolo..., sub tâmplele lui frumoase. Uneori însă..., reuşea să-i alunge.
În cameră se auzea o muzică lină şi frumoasă. El zâmbi. Mereu se fâstâcea spunându-i că nu ştie să danseze, dar cu ea făcea cei mai frumoşi paşi de blues. Zbura. O privea, iar paşii veneau de la sine.
"Cred că aici, fluturii fac totul...", gândi el.
După un timp, se opriră şi se uitară lung, unul la altul. Ea încremeni o clipă. Înţelesese deja, dar nu îi spuse nimic. Înghiţi uşor, toată teama. Ieşi până afară, apoi se întoarse şi privind împreună filmul lor.., .a nu ştiu câta oară, adormi cu capul la el pe genunchi.
Când se trezi, el nu mai era, dar, mireasma de mere coapte, pătura aşezată cu grijă peste umerii ei, căldura ce i-a rămas peste frunte şi fluturii..., toate îi arătau cât de liniştit ningea în sufletul ei, în timp ce el..., gonea pe şosea, rupându-se în mii de bucăţi.
Ochii i se împăienjeniră. Trase maşina pe marginea drumului şi îşi sprijini fruntea de volan. Rămase o vreme aşa, apoi, îşi ridică privirea spre scaunul din dreapta. Pe scaun era un coşuleţ plin cu ştrudele cu mere calde..., iar agăţat de el se clătina un bilet. Întinse mâna tremurător...şi luându-l citi:
"Despărţirile şi drumurile fără întoarcere sunt doar atunci când sufletul nu mai cunoaşte drumul spre casă... spre locul unde el, s-a simţit...acasă!"
Cu ochii înlăcrimaţi luă un ştrudel şi privi pe fereastră. Afară ningea cu fulgi mari, iar ea era peste tot...dansa şi râdea.
Afară începuse să ningă, iar ea privea pe fereastră aşteptând. Peste părul ei, căzuseră fulgi de asemenea, dar ea..., tot aştepta. Casa era la fel de aranjată, cafeaua călduţă, iar melodia se auzea lin din sufragerie. În timp ce se apropie de fereastră, ... , auzi motorul unei maşini. Apoi auzi trântindu-se portiera. Trase aer în piept, se îmbujoră şi numără până la douăzeci şi unu. El nu ajunse. Ea...tăcu înfrigurată pentru prima dată. În uşă se auzi o bătaie înceată. Tresări. Deschise, iar lumea ei se contură atât de frumos. Privindu-l, zâmbi plângând.
- Pot să intru? Mi s-a golit coşuleţul de ştrudele şi m-am gândit că ..., poate... Sper doar să nu-mi dai tot din alea de data trecută. După atâţia ani cred că s-au....
Ea se ridică pe vârfuri şi îi puse mâna pe buze. Îi atinse părul grizonat, faţa, ochii, buzele şi se ghemui din nou în braţele lui.
- Ani? Ţi s-a părut iubitule..., au fost doar clipe!
Din cuptor se împrăştia în jur o mireasmă de mere coapte şi scorţişoară, iar din sufletele lor se împrăştia iubire şi linişte".

Un comentariu:

Vasile Rosciuc spunea...

Buna seara, ce imagine frumoasa, cu putina imaginatie poti sa simti si aromele.
O lectura deconectanta, perfecta inainte de culcare.
Noapte buna,