Fiecare are steaua sa!

12 ianuarie 2014

Doamne, unde sunt iernile?! Dar speranţele de altădată?!

Vorba bădiţei Creangă! „NU ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la satul copilăriei mele…“
Chiar aşa! Nu ni se face măcar din când în când dor de satul şi anii copilăriei? De zăpezile de altă dată?
De cumpăna dintre ani, poate cea mai frumoasă treaptă de viaţă, fiindcă atunci, nu mai simţi că lumea se aşterne aşa, cu bune şi cu rele la picioarele tale.Uite că a venit iarăşi sorocul să tăiem o felie din preaplinul cu care Bunul ne-a învrednicit în preumblarea prin marea rotire a anotimpurilor.Mai întoarcem o filă din calendarul vieţii şi ne spunem ca totdeauna: „Ei, a fost cum a fost, dar anul ce va să vină ne va împovăra de belşug şi frumuseţe.“
Că veni vorba! Chiar va fi fost 2013 ceea ce ne-am dorit?! Câmpul s-a umplut dodoloaţă, cum se zice prin Ardeal! A fost să fie! Numai că, tot vorbă românească: Dumnezeu dă, în traistă nu-ţi vâră, însă.Aşa că, doldora de spice, grâul s-a dus pe te miri ce!E ceva ce ne pune piedică. Cumpărăm scump şi vindem ieftin. Uneori aproape că nu ne alegem nici cu răsplata sudorii de peste an.Chiar şi acum! La Londra tona de grâu e mai scumpă cu o sută de dolari decât pe la noi.Şi de-ar fi numai atât! Ca să putem pune din nou sămânţa în brazdă, mulţi au făcut împrumut. Fiindcă, altfel, de unde bani?Şi ne-a mai dat 2013 un bobârnac. Ne-a învăţat să risipim. Cuvântul de ordine e gâlceava şi furtişagul.Am dat pe nimic milionul de hectare de pământ din cel mai fertil. Capitalismul rapace şi democraţia de sorginte dâmboviţeană ne-au luat minţile.Românii trebuie să cumpere pământ. E vremea – zice omul din capul străzii.Numai că „ban la ban trage“. Adună cine pune de-o parte de ani buni.Altfel, din nimic, nimic rasare.
2014 va să fie şi mai sălbatic. Cumpără veneticii – ei au bani. Românii, aici, la ei acasă, ca şi pe aiurea de altminteri, devin iobagi.Aşa sunt vremurile – te lămureşte politicianul.Şi, dacă le scotocim prin sipete, vedem că au dreptate.Bănetul curge precum Dunărea în primăvară.La vremea sărbătorilor...... Altcândva, în vremea copilăriei mele, coboram brazii din munte şi ne-aminteam ce bogaţi suntem.Acum brazii iau calea pustietăţii. Mai avem cam şase milioane de hectare de pădure. Asta în scripte. Altcumva, la fiece trei ore un hectar de pădure devine sahară.„Ca-n codru!“ – nu? Se fură ziua în amiaza mare. Şi brazi şi stejari altcândva falnici pleacă spre lumea civilizată.Devin minuni sculptate cu preţuri pe măsură.De la noi călătoresc spre niciunde drept scândură. Ori buşteni.Avem cea mai modestă zestre de clorofilă din Europa.Crăciunul? Păi nu s-a inventat plasticul?Mai de curând vindem şi apa. Dacă nu irigăm noi, le-o servim vecinilor.Să fie bine înţeles! N-am nimic cu nimeni!Dar stau şi mă întreb: de ce ne va fi dăruit Cel de Sus aşa minuni dacă nu ne-a dat, ia, măcar acolo, un dram de înţelepciune.Am văzut deunăzi cozi. Realităţi de care speram că ne-am despărţit.
Dă bine la ajutoare „europene“, un pui, un kilogram de făină ori mălai, la câţiva lei pentru lemne de foc – am văzut iarăşi şi iarăşi lupte corp la corp. Oameni la vârsta pe care viaţa le-o dăruieşte încă.Întreb şi mă întreb. Cu ce preţ!?ltfel, cuminţenia românului. Mai cu seamă a ţăranului. A răsărit de minune grâul. E frumoasă şi rapiţa. „O să fie bine!“ Pentru cine?!Daca iarna......,  anuntata ca a fi cea mai geroasa iarna din ultimii ani nici nu catadicseste sa se arate.A......,a plecat in State, fiindca acolo a napadit "vortexul polar" si nimiceste tot ce ii iese in cale.Iar au dat-o in bara meteorologii.....!Europa ne dă cu tifla. Când vine vorba de viitor, primim încurajări. Vin şi musafiri din lumea largă. Ce vor? Mâncare, înainte de orice.Au bani! Bani mulţi! Numai că dolarii nu se pun în farfurie.Noi vrem civilizaţie! Vrem autostrăzi. Vrem tehnică. „Lasă că vin ei, şi-o să vezi atunci“ – aud când şi când.De....., iacă, de 24 ani suntem amăgiţi cu aceleaşi poveşti. A trecut   Crăciunul si Anul Nou,iarna promisa inca nu a venit.Poate ca vine in locul Primaverii,cine stie...,sa vina macar acolo sa ne acopere macar doua luni  cu zapada ei.Doamne, unde sunt iernile? Dar speranţele de altădată?
Vremea viitoare e gândită în felii!Zece, douăzeci, cincizeci de ani.
Numai că, uite, am mai rupt o filă din calendar. Timpul nu are, nu mai are răbdare.Da...., se spune ca el Timpul e cel mai bun Vindecator a toate cele,dar e si cel mai prost Cosmetician.Peste tot vezi doar sesuri,dealuri,munti golasi...., care in alti ani pe timpul asta, erau stralucitori in bogatia zapezii.Sa se fi intors totul cu "dosul in sus"?!Vortexul polar in State si la noi in batrina Europa sa fie pustie......,fara iarna ,fara zapada,fara multe altele!!!Poate sa mai fie spusa vorba aceea "Iarna mincata de lup a vazut cineva?!"Mai este inca timp si pentru IARNA.Poate ca iarna respecta calendarul vechi si in ianuarie -februarie si martie a.c. sa avem o iarna...., asa cum de fapt am fost obisnuiti.Sper ca acum sa nu mai auzim ca:iar ne ia iarna pe nepregatite !Sa vina numai IARNA....,ca nu va fi nimeni nemultumit, indiferent de ce are sau nu are!
Eu totusi mai cred cu sfintenie in rostul fiecarui anotimp! Chiar daca termenii sau devansat,IARNA apare curind si totul se va termina cu bine si vom ajunge-n Primavara pregatiti pentru inceperea unui nou an agricol bogat.Acum mai sunt citeva zile de zvircolire a anului ce tocmai se termina(sarpele negru de apa) este cam nabadaios si nu se da cu una cu doua sa plece definitiv.....


Aici a inceput sa ninga!Doresc sa vina ninsoare si peste tara.

Niciun comentariu: