Fiecare are steaua sa!

30 noiembrie 2013

În ziua în care m-am iubit cu adevărat!



Nu ne spune nimeni ca, inainte de a-i putea iubi pe ceilalti, trebuie sa ne iubim pe noi insine. Pentru ca, cu cat ne pretuim noi mai mult, cu atat descoperim ca avem ceva de impartit si celor din jurul nostru. Acesta pare sa fie unul dintre secretele unei vieti armonioase, daca ar fi sa ne luam dupa Charlie Chaplin. Iata ce scria marele artist, la aniversarea sa de 70 de ani.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca in toate imprejurarile, ma aflam la locul potrivit, in momentul potrivit.Si atunci, am putut sa ma linistesc.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste… Stima de sine.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala, nu erau nimic altceva decat semnalul ca merg impotriva convingerilor mele.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste… Autenticitate.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla contribuie la dezvoltarea mea personala.

Astazi, stiu ca aceasta se numeste… Maturitate.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul …
Astazi, stiu ca aceasta se numeste… Respect.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste… Iubire de sine.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce imi place, cand imi place si in ritmul meu.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste… Simplitate.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat.
Astazi, am descoperit… Modestia.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece intreaga viata. Astazi traiesc clipa fiecarei zile.
Si aceasta se numeste… Plenitudine.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios, toate acestea inseamna…
Sa stii sa traiesti cu adevarat.
Charlie Chaplin, aprilie 1959

29 noiembrie 2013

La mulţi ani, România! La mulţi ani, prieteni! La mulţi ani, români de pretutindeni!







“Într-o ţară aşa de frumoasă, c-un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, şi cum să nu-ţi ridici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: Sunt român!” , scria cu bucurie Alexandru Vlahuţă.
Astăzi puţini români mai speră la mai bine, când viitorul nu li se mai arată roz. Şi se întreabă : Merită România să o sărbătorim? Merită să îi cântăm la mulţi ani, să o iubim, să îi iertam păcatele, măcar o dată pe an? Cu siguranţă DA. Pentru că întotdeauna va da sens cuvântului “acasă” pentru fiecare dintre noi, chiar dacă vom fi la mii de kilometri depărtare; pentru că aici avem cele mai preţioase daruri: familia, prietenii, casa părintească, cele mai frumoase amintiri; pentru că ne face pe fiecare dintre noi să zâmbim când ne găndim la ea; pentru că ne dă zeci de motive sa îi întorcem spatele, dar tot atâtea să o iubim; pentru că ne aminteşte că iubirea e necondiţionată; pentru că pur şi simplu face parte din fiecare dintre noi.
1 decembrie 1918 - MAREA UNIRE DE LA ALBA IULIA
An de an data de 1 decembrie-Ziua Nationala este sărbătorită de toţi românii, indiferent de gradul de patriotism sau de sutele sau chiar miile de kilometri care îi despart de patria mamă. 1 decembrie este ziua în care toţi ne amintim că suntem români şi brusc ne arătăm patriotismul.Dar oare câţi dintre noi înţeleg cu adevărat însemnătatea acestui 1 decembrie şi nu îl privesc doar ca pe o zi liberă sau un motiv de a primi gratuit o porţie de fasole cu ciolan sau sărmăluţe, ţuică sau vin? Cred că foarte puţini conştientizează că datorită acelui 1 decembrie din 1918 există România şi sărbătoresc an de an existenţa poporului român şi implicit a propriei persoane.
România e o ţară care merită iubită în fiecare zi, nu doar de 1 decembrie. Merită datorită valorilor pe care ni le oferă: locuri minunate şi oameni importanţi.Depinde numai de noi cum simtim si percepem dragostea si iubirea neconditionata!

 

24 noiembrie 2013

Iubire si pacat !



În cele de mai jos o să redau o întâmplare petrecută cu ceva timp în urmă. Totul s-a petrecut la o oră de religie cand profesorul reda copiilor momentele creaţiei.
Profesorul, un preot cu mult har, povestea cu patos cum Dumnezeu a facut cerul, pământul, toate celelalte creaţii şi a încununat toată această minunăţie prin crearea omului.Mareţia acestui eveniment era redată cu atâta splendoare încât fiecare copil parcă-l vedea pe Dumnezeu făcând soarele, înălţând munţii din apă, dând miros la flori şi suflu de viaţă tuturor.
La final cu toţii erau plini de entuziasm, de măreţia şi gloria momentului, toţi copiii visau cu ochii deschişi momentul creării de parcă ar fi fost acolo. Acum totul era elucidat, totul era atât de limpede, de simplu şi de clar cum nu-şi putură imagina. În toată această euforie un copil avea o nelămurire pe care, respectuos, cu mana ridicată, tot încerca să şi-o lămurească punând o întrebare profesorului.
Într-un târziu preotul observă manuţa ridicată şi curios şi el de ce-ar putea să-i fie neclar copilului aşteptă întrebarea.
- Domnule profesor, se adresă copilul, dar pe Dumnezeu, pe Dumnezeu cine l-a făcut?
Întrebarea căzu ca un trăsnet în mijlocul acelei euforii, toţi copii făcură linişte şi acum parcă erau cu toţii răscoliţi de această nouă frămantare: oare cine l-a făcut pe Dumnezeu?
Părintele plecă privirea, îşi frământă mainile, făcu câţiva paşi prin sala de clasă, apoi se aşeză la catedră, privi în gol prin sală şi după câteva momente fixă copilul cu privirea şi-i spuse:
- Este păcat să ne punem această întrebare.
O linişte desăvârşită s-a aşternut în acea clasă şi toată euforia precedentă se disipă din sufletul fiecăruia. Preţ de cateva minute bune nimeni nu mai spuse nimic, fiecare se mustra pentru păcatul făcut, cum au putut să-şi pună acea întrebare?
Se frământa fiecare căutând în propria conştiinţă vinovatul. Trebuiau să nu-l asculte pe acel nătâng de coleg, părintele nu trebuia să-i dea voie să pună întrebarea, totul ar fi fost mai simplu, mai uşor, era atât de minunat înainte de a se pune acea stupidă întrebare, din cauza căruia au păcătuit.
Oare nu ar fi mai corect să-l pedepsească părintele pe acel coleg? Sau poate că Dumnezeu va vedea că din cauza lui au păcătuit şi ei. Cum Dumnezeu le ştie pe toate, cu siguranţă pe el îl va pedepsi. Până la urmă ei nu au pus întrebarea, doar au gândit, aşa ar fi corect să primească doar el pedeapsă pentru că el a întrebat.
Părintele, puţin stingher după această întâmplare, încercă să reia discuţia iniţială legată de creaţie şi întrebă daca mai are cineva nelămuriri. Spre surprinderea tuturor, copilul cel păcătos ridică iar mâna.
Preotul luat prin suprindere nu-şi putu ascunde mirarea şi după câteva momente de ezitare îl lăsă pe copil să-i adreseze o nouă întrebare.
- Domnule profesor, dar pe păcat cine l-a făcut?
- Păcatul este făcut de om, concise preotul pe o tonalitate fermă.
- Părinte, schimbă copilul forma de adresare, poate păcatul să-l afecteze pe Dumnezeu?
- Nu, răspunse preotul cu aceeaşi tonalitate fermă.
- Şi de ce ar mai pedepsi Dumnezeu omul, dacă nu este afectat de păcatul omului, se răzvrăti micuţul?
Părintele surprins de logica atât de nevinovată a copilului i-a răspuns:
- Dumnezeu doar iubeşte dragul meu, Dumnezeu doar iubeşte!
Din acel moment liniştea se spulberă, iar copii parcă renăscuţi îşi manifestau euforia eliberării, simţeau iubirea lui Dumnezeu prezentă în viaţa lor.
P.S Da...,Dumnezeu doar iubeste!

23 noiembrie 2013

În ţara mea




În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante !…
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.
În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.
Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Că-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.
Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe …
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi …
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege ?  (“Vârfuri de spadă “, 1915)Autor / Poet: Ion Pribeagu



Incerc.....,incerc sa zbor !!!


De câte ori am încercat sã zbor, aripile mi-au fost frânte…Sufletul mi-e sfâşiat de demoni cu chip de îngeri!Ii regãsesc la tot pasul…,pe strada,in staţii de autobuz, la magazinul din colţul strãzii şi poate cel mai grav, chiar şi la mine acasã!Se spune cã omul, prin natura sa este înzestrat cu liber-arbitru, dar ce te faci atunci cand trebuie sã-ţi asumi consecinţele unor fapte neconcepute de tine?!
Atunci pe cine poţi da vina? Pe cine poţi lua la zeci şi zeci de întrebãri în speranţa ca se va ivi un rãspuns?! Ce sens au în aceastã situaţie mii de clipe de nesomn, amestecate cu bravura propriilor convingeri dacã la ivirea zorilor nimic nu e schimbat,lumea curge in continuare grãbitã şi monotonã farã a face vreun popas asupra puţinelor principii pe care din noianul de nelegiuiri am reuşit sã mi le clãdesc.E dimineaţã......, spre nesurprinderea mea nimic nu e schimbat, clãdirile sunt tot gri, oamenii negri de grija zilei de mâine, sufletele înnourate de poveri numai de ei ştiute......,nici mãcar pãsãrile nu mai îndrãznesc sã zboare asa cum stiu ele!Vine iarna...,ei si ce?! au mai fost ierni grele.Mass-media anunta cu surle si trimbite pe toate canalele ca: vecinii nostrii au scumpit gazele,presedintele tarii nu promulga legea bugetului pentru anul viitor,asa ca...,salariile si pensiile nu pot fi majorate.Rusine sa le fie..., acum in prag de iarna?!Oare faptul ca ne plangem tot timpul ne facem sa ne simtim mai bine? Oare e ceva specific doar romanilor? De ce preferam sa tanjim dupa lucrurile pe care nu le avem si nu ne bucuram de ceea ce avem in prezent? Oare vremea de afara are efect asupra starii noastre de spirit? Oare ce vreme ne-ar face sa ne simtim mai bine? Oare daca am avea toate lucrurile dupa care tanjim am fi cu adevarat fericiti? Oare..?
Vremea e ploioasa, afara e prea rece,vine iarna, banii nu ne ajung, viata e prea grea, oamenii sunt rai, liderii politici nu sunt buni, dorintele neimplinite sunt tot mai multe, in tara asta e asa de greu, scolile nu mai sunt ca altdata, elevii nu mai invata ca altadata, profesorii nu mai sunt asa dedicati, parintii nu isi mai inteleg copiii si invers si in jur auzi doar “nimic nu merge, totul e pe dos”, “lucram mult si nu suntem platiti suficient”, ” sunt asa de obosit”, “nu mai am chef de nimic”, “sunt asa de dezamagit de viata asta”.
Vremea de afara nu o hotaram noi si starea noastra de spirit e influentata de vreme pentru ca noi ingaduim asta. Tot ce simtim e pentru ca noi lasam anumite ganduri, sentimente sa ne copleseasca. Faptul ca e criza, ca nu ne ajung banii si ca mancarea e tot mai putina e un subiect cotidian dar rata obezitatii creste in acelasi timp. Ne plangem de liderii politici pe care noi ni i-am ales. Profesorii se plang de elevi iar elevii de profesori si aceasta pentru ca in cea mai mare parte nici elevii si nici profesorii nu isi mai fac treaba cu pasiune. Toti lucram pentru ca “asa trebuie”, “pentru asta suntem platiti” sau “n-am de ales”.
In toate acestea nu e celalalt de vina. De vina sunt eu si tu. Schimbarea nu o sa vina daca nimeni nu o incepe si nici nu se va intampla peste noapte dar va veni daca facem ceva, dar daca nu facem nimic atunci sa nu mai tanjim dupa lucruri pentru care noi nu muncim.
Optimismul meu naiv mã îndeamnã sã încerc din nou şi din nou sa zbor....,dar ce sens ar mai avea,ma gândesc acum.....,cu ce folos? care ar fi preţul pe care l-aş plãti de data aceasta?Îmi arunc privirea în zare.....,e vid, un vid sfâşietor cum nu am mai vãzut pânã azi,nici mãcar pãsãrile nu mai zboarã asa cum stiu ele!
Şi-atunci eu......,eu cum sa mai încerc asta încã o datã??!! Am devenit sclava propriilor convingeri! Sper totusi sa visez....,crezind ca intr-o zi visele mele se vor realiza, asa cum le cladesc zi de zi.
Inchei cu:Traiesc....,ma bucur de viata si asta imi ocupa tot timpul!



22 noiembrie 2013

Da sansa fiecarei zile sa fie cea mai frumoasa din viata ta !


Nimic nu este mai scump decât ceea ce primeşti pe gratis, şi totuşi acceptăm. Stăm cu mâinile întinse spre cer , neînduplecaţi , şi ne rugăm la o minune. Apoi aşteptăm. Nu mai ştim să luptăm pentru ceea ce ne dorim, am uitat să riscăm pentru ceea ce visăm, am devenit marionete în aşteptarea păpuşarului. Suntem tot mai slăbiţi, tot mai anemici, tot mai bolnavi.
Nu mai râdem, nu ne mai bucurăm de lucrurile mărunte, nu mai vedem frumuseţea din jur. Suntem copleşiţi de griji şi lipsuri, şi în loc să ne scuturăm de povara lor le facem loc în suflet. Până şi gandurile au devenit bolnăvicioase. Privim înainte nu cu speranţă, ci cu melancolia zilelor demult apuse. Deşi trăim în prezent, trecutul ne măsoară fiecare pas, fiecare decizie, fiecare vis. Întâlnesc persoane care-mi spun, cu un aer uşor nostalgic, că vremurile trecute erau mai bune, că traiul era mult mai bun. Prefer să nu-mi dau cu părerea fiindcă pe atunci...., eram prea tinara si ca fiecare tinar din ziua de astazi tot greu o duceam, dar cred cu tărie că şi acum poţi fi fericit atâta timp cât lupţi pentru ceea ce-ti doreşti. Ştiu, viaţa e grea, dar noi suntem mai încăpăţânaţi.Fii pozitiv!Trăiește viața cu simplitate. Visează cât de grandios dorești. Fii generos. Fii recunoscător. Dăruiește dragoste. Seamănă zâmbete și speranță. Fii tu însuți. Râzi fără măsură. Bucură-te de micile momente din viață. Nu regreta nimic. Privește înainte fără teamă. Fă primul pas. Deschide-ți inima . Privește cu sufletul. Vorbește cu inima. Călătorește cu sufletul. Trăiește intens. Dansează. Cântă. Vibrează de bucurie. Alege viața !

21 noiembrie 2013

Ziua mondială a salutului (World Hello Day)

‘Bună’ aşa se salută, în prezent, bucureştenii. Ardelenii spun ‘servus’, dar nu toţi. În Cluj, Sibiu, Banat, se foloseşte ‘ciau’ sau ‘ceau’. Maghiarii spun ‘servus tok’ şi răspund ‘szia!’. În România, forma de salut diferă în funcţie de zonele geografice, ea suferind în decursul timpului şi anumite modificări.
Adolescenţii mai folosesc şi formule de salut: Salve!, Salutare! Salut! Noroc! Pa! Te sărut! Hai, te-am pupat! Salut, bărbate!, Hai, pa! sau, recent importatele de pe Internet: Hi, Hi all, Sal, Hello, Ahoy, See ya. "Bună ziua","La revedere", "Sărut-mâna" aproape au dispărut dintre formele româneşti de salut.
În mediile educate, a prins teren englezescul ‘How do you do?’. Întrebarea ‘Ce mai faci?’ sau ‘Cum îţi merge?’ este deja o formulă de politeţe fără pretenţia de a pătrunde efectiv în treburile altuia.
Mai folosim şi saluturi religioase: Doamne ajută!, Domnul cu tine! şi ‘Hristos în mijlocul nostru!’ un salut vechi, de care puţină lume mai ştie, şi la care se răspunde ‘Este şi va fi mereu!’. Folosind formule specifice anumitor sărbători creştine ‘Hristos a înviat!’ îl rostim din ziua de Paşte şi până în ziua de Ispas. Se răspunde cu ‘Adevărat a înviat!’. În ziua Înălţării, ortodocşii se salută cu ‘Hristos s-a înălţat!’, şi se răspunde ‘Adevărat s-a înălţat!’.
Pe alte meleaguri întâlnim salutul, astfel: Konnichi wa (japoneză), Jambo (swahili), Ni hao (chineză), Bonjur (franceză), Ciao (italiană), Ahoj (cehă), Hej (daneză), Şalom (ebraică), Saluton (esperanto), Hallo (germană), Olá (portugheză), Zdravstvuitie (rusă), Al Salaam a’ alaykum (arabă), Merhaba (turcă).
Salutul este esenţial în stabilirea unor relaţii cu cei din jur, fiind prima manifestare de curtoazie cu care întâmpinăm pe cineva. Formulele de salut s-au diversificat în timp, iar poziţia corpului, mimica şi ţinuta îi completează sensul.
În codul bunelor maniere ni se specifică cum este corect să salutăm. În orice împrejurimi, bărbatul salută primul femeia indiferent dacă aceasta este mai tânără ca el. Însă, o femeie mai tânără va saluta întotdeauna o femeie mai în vârstă.
Cei mai în vârstă trebuie să fie salutaţi de către cei mai tineri, cel inferior din punct de vedere profesional îl salută pe cel superior. Dacă întâlnim pe cineva cunoscut, aflat într-un grup, îi salutăm pe toţi, iar cei care însoţesc persoana respectivă trebuie să salute la rândul lor. Este politicos să răspundem oricărui salut iar strânsul mâinii, la bărbaţi, să se efectueze scurt şi ferm.
Pe vremuri, a saluta însemna a-i face cuiva o urare, a-i dori ceva de bine. ‘Nu te mai salut’ era perceput mai ceva ca o înjurătură. La sate, mai ales, a nu saluta un drumeţ înseamnă a-i demonstra că nu vrei să-l recunoşti, că eşti supărat pe el.
Primele atestări ale salutului se referă la formele de supunere şi datează din vremea primelor dinastii chineze. Oamenii de rând trebuiau să îşi acopere ochii cu palma pentru a nu fi orbiţi de lumina emanată de strălucitorul împărat. În acest obicei îşi are originea salutul militar. În vremea romanilor, ‘Ave Cezar!’ era însoţit şi de strângerea antebraţelor, ca semn de încredere, braţul neînarmat simbolizând pacea şi prietenia. În epocile cavalerilor, domniţele erau salutate cu reverenţe adânci şi sărutarea mâinii înmănuşate.
La nivelul întregii planete, forma de salut este influenţată de varietatea de culturi, salutul având diferite semnificaţii.
În Tibet, de exemplu, este foarte politicos sa scoţi limba atunci când întâlneşti pe cineva prima oară.
Japonezii se înclină, iar britanicii spun doar ‘bună ziua’ şi îşi dau mâna. În schimb, francezii, pe lângă strânsul mâinii, se sărută pe ambii obraji, atât la sosire, cât şi la plecare.
În Botswana, oamenii îşi ating palmele uşor, dar nu le strâng.
În Cambodgia se lipesc palmele, ţinându-le apropiate de piept. Cu cât palmele se ridică mai sus, cu atât respectul arătat este mai mare. În nordul Mozambicului, oamenii bat de trei ori din palme înainte de a rosti cuvântul pentru salut.
În Australia, la prima întâlnire nu e politicos să îmbrăţişezi sau să săruţi şi nici să vorbeşti despre chestiuni personale.
Ziua mondială a salutului (World Hello Day) este o iniţiativă lansată, în 1973, de fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA, pe considerentul că salutul este o formă elementară de acţiune interumană şi un pas important spre realizarea păcii şi înţelegerii între oamenii de rase, naţionalităţi, religii diferite.
Serbată prima dată în contextul conflictului dintre Egipt şi Israel, din octombrie 1973, a constituit, iniţial, o formă de protest nonviolent la adresa războiului.
De Ziua Mondială a Salutului sunt organizate numeroase demonstraţii la nivel mondial, pentru a sublinia importanţa comunicării în menţinerea păcii. Astăzi, această zi este celebrată în aproximativ 180 de ţări, prilej cu care oricine poate adresa scrisori liderilor politici pentru a-i încuraja în acţiunile pe care le întreprind în soluţionarea paşnică a unor conflicte.
Peste 30 de laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace se află printre personalităţile care au recomandat folosirea acestei zile ca un instrument, la îndemâna oricărei persoane pentru a se implica în crearea şi menţinerea păcii.
P.S.In ceea ce ma priveste.......
"Salut pe cel ce vrea sa invinga,
Pe cel ce e in stare ca sa-si stinga
Jaratecul din inima-i aprinsa,
Dat de-o iubire oarecare, stinsa.
Salut pe cel ce lupta cu destinul,
Punandu-si mai prejos de viata chinul,
Ce lupta pentru-a lumii libertate
Avand un scop din cinste si dreptate.
Salut pe cel ce stie sa traiasca,
Sa creada mult in oameni, sa trudeasca.
Pe mine ma salut desi nu stiu
Cum as putea, acela eu sa fiu..."(Stefan Nuta)

16 noiembrie 2013

Alo...,Guvernul Romaniei,sunt eu contribuabilul......!



Alo, Guvernul Romaniei, sunt eu, contribuabilul care plateste taxe si impozite. Da, da, nu te uita stramb, sunt eu, cel care suporta frustarile functionarului public zi de zi. Cel care produce hartii pe banda rulanta pentru ca, nu-i asa, birocratia trebuie intretinuta. Cel care nu mai stie de unde sa mai scoata bani ca tu, Guvernul Romaniei, sa poti cheltui aiurea.
Sunt eu, contribuabilul care se duce la culcare seara linistit ca are un Cod Fiscal intr-un anume fel si dimineata cand se trezeste constata ca iar s-a schimbat ceva. Si nu in bine…
Ce ziceai ? Ca respecti contribuabilul ? Nu pot sa cred !! De aceea am primit notificare sa depun bilant pentru anul 2012 cand eu am infiintat firma in 2013 ??? Tot respect inseamna si deciziile de impunere din oficiu chiar daca firma nu are datorii la stat ?
Stimabile Guvern, iti vorbesc eu, contribuabilul care s-a saturat de presiunea pe care o faci, prin diverse metode, orice numai sa iasa bani la buget, cu orice pret. Crezi ca scrisorele de amenintare in care imi explici ca daca nu platesc taxele imi trimiti controlul pe cap o sa ma faca sa platesc chiar daca nu am de unde? Nu stii despre ce scrisorele e vorba ? Intreaba-l pe domn’ Chitoiu, ca stie el !
Eu ti-as da bani dar tu ce-mi dai in schimb ? Sanatate….nu-mi dai, educatie…nici atat, transport, infrastructura, …GLUME PROASTE !
Ai uitat de mine ? Sunt eu, contribuabilul pe care l-ai obligat sa aplice TVA la incasare. N-ai zis tu ca o sa-mi fie bine ? Ca n-o sa platesc TVA decat cand incasez ? M-ai mintit cu nerusinare.
Zici ca la anul ne maresti taxele, Guvernule ? Esti sigur ? Parca anul trecut spuneai altceva.
OK, am inteles ca ai realizat ca lucrurile nu sunt simple. Dar totusi, nu crezi ca eu, contribuabilul nu mai am de unde sa-ti dau atatea taxe ? Nu-ti dai seama de asta, nu ? Te gandesti vreodata ca imi inchid firma si ca mine vor face multi ?
De unde sa vina bani la buget daca tu sugrumi orice initiativa privata prin birocratie, taxe si impozite mari, bataie de joc din partea functionarului public ? Zici ca avem cota unica ? Ei nu ma innebuni…esti sigur ? Impozit pe profit 16% plus impozit pe dividende alti 16% par sa fie cota unica ?
Guvernule, ia spune, ce te faci la anul daca nu incasezi bani la buget cum te lauzi ? Zici ca incasezi cu 5 miliarde de lei mai mult decat anul acesta! Tare as vrea sa vad de unde ii iei. Si daca nu ii incasezi cu ce se mai plimba oamenii tai prin tari straine, cu ce o sa mai stea prin hoteluri scumpe sub pretextul unor conferinte despre cum s-a inventat apa calda ?
Ma gandeam ca la cati specialisti ai acolo draga Guvernule, poti sa emiti niste solutii de crestere a incasarilor la bugetul de stat ceva mai elevate si mai corecte. 344 de milioane de lei din cresterea salariului minim brut pe economie……multe studii le-au trebuit specialistilor sa traga concluzia asta !!! Te-ai gandit ca daca o sa cresti salariul minim va creste munca la negru ? Pun pariu ca nu.
P.S.: Eu ma duc sa dorm si, te rog Guvernule, nu schimba Codul fiscal in noaptea asta pentru ca voi incepe iar ziua prost maine. Si un contribuabil nervos este tot ceea ce nu-ti doresti.Cu nedisimulata revolta, …un cetatean (deloc turmentat)Beatrice Ambro.

12 noiembrie 2013

Scrisoarea lui Abraham Lincoln către profesorul fiului sau!

Fiecare parinte isi doreste pentru copilul sau cea mai buna educatie, astfel incat acesta, cand va creste sa ajunga un om de succes. Dar aici este o capcana, deoarece, fiecare vede succesul in felul sau propriu.
Intr-o scrisoare adresata profesorului fiului sau, Abraham Lincoln ii cere acestuia sa induca si sa-i inspire fiului sau calitatile care l-ar putea face cel mai bun.
Va invit sa cititi aceasta scrisoare si sa apreciati daca a avut, sau nu dreptate.
“Fiul meu va trebui să înveţe că nu toţi oamenii sunt sinceri şi oneşti.
Dar învăţaţi-l dacă puteţi minunăţia cărţilor… şi totuşi, daţi-i timp să se gândească la misterul etern al păsărilor cerului, al albinelor de sub soare şi al florilor de pe câmp.
În şcoală, învăţaţi-l că e mult mai onorabil să eşueze decât să trişeze…
Învăţaţi-l să aibă încredere în propriile-i idei, chiar dacă ceilalţi îi spun că se înşeală.
Învăţaţi-l să fie amabil cu oamenii amabili şi dur cu cei duri. Încercaţi să-i daţi fiului meu tăria de a nu urma mulţimea, să nu urmeze turma…
Învăţaţi-l să-i asculte pe toţi oamenii; dar învăţaţi-l de asemenea să selecteze ceea ce a auzit printr-un ecran al adevărului, şi să păstreze doar ce e bun.
Învăţaţi-l, dacă puteţi, cum să râdă când e trist… învăţaţi-l că nu e nicio ruşine în a plânge.
Învăţaţi-l să fie grijuliu cu cinicii şi să fie atent la linguşitori.
Învăţaţi-l să-şi „vândă” creierul celor care dau mai mult, dar niciodată să nu pună un preţ pe sufletul şi inima lui.
Învăţaţi-l să-şi astupe urechile la bârfă… şi să lupte când crede că aceasta este soluţia. Trataţi-l gentil, dar nu-l protejaţi, deoarece numai testul focului face oţelul bun. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi nerăbdător. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi brav.
Învăţaţi-l să aibă întotdeauna încredere sublimă în el însuşi, deoarece apoi va avea încredere în umanitate. Aceasta este o cerinţa mare, dar vedeţi totuşi ce puteţi face. Este aşa un copil de treabă, fiul meu!”
P.S. Ce minunat ar fi daca am avea puterea si priceperea sa-i invatam pe copii toate acestea.Asa poate....., am fi invatat la timpul nostru, cum sa putem razbi prin vinturile si furtunile inevitabile din viata.

6 noiembrie 2013

Bancul zilei-Medicamentul universal!

Unui doctor ieşit la pensie i se ia un interviu:
- Domnule doctor, după o practică atât de îndelungată în această meserie, aş vrea să vă întreb: credeţi că se va descoperi vreodată panaceul, medicamentul universal?
- O, dar românii l-au descoperit demult.
-Cum aşa ?!
- Bancnota de 500 RON. Cum te atingi cu ea de un doctor, cum ochii încep să vadă mai bine pe ecograf, urechile aud mai bine murmurul pulmonar, mâinile nu mai tremură în timpul operaţiei şi au mai multă precizie.
Ajută chiar şi memoria medicilor.
O simplă atingere a acestei minunate bancnote şi memoria li se îmbunătăţeşte instantaneu, aducându-şi aminte de tratamentele cele mai bune şi, în cele mai multe cazuri, aducându-şi aminte şi de pacientul uitat prin vreun salon mizer.