Fiecare are steaua sa!

21 august 2013

Cimitirul vesel, locul unde crucile prezinta povesti de viata si secrete !

Cimitirul Vesel este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Romania. Impreuna cu minunile Maramuresului, vizitarea cimitirului din Sapanta reprezinta o experinta unica in viata. Aici este singurul loc din lume unde moartea nu este o mare tragedie iar viata e subiect de gluma in versuri.

"
Sapanta este un mic sat ascuns in valea Maramuresului. Pacatele si pasiunile locuitorilor, vietile si moartea, toate sunt cioplite pe cruci in Cimitirul Vesel.Cimitirul vesel de la Sapanta este unic in lume si atrage mii de turisti in fiecare an.Crucile din lemn din cimitirul vesel sunt mici ferestre catre vietile celor din mormant. Peste 600 de cruci albastre din lemn sunt adunate in acest cimitir si fiecare ilustreaza cu o pictura colorata si o poezie vesela viata celui care nu mai este. Nu poti ascunde secrete intr-un sat atat de mic, asa ca vietile oamenilor sunt cuprinse in cel mai sincer mod pe cruci, fara ca nimeni sa incerce sa cosmetizeze faptele. Defectele il insotesc pe om si in viata de apoi, fie ca este vorba despre obiceiul de a bea sau despre o relatie extraconjugala".Citeva exemple din epitafele scrise pe cruce, ilustreaza viata celui dus in alta dimensiune.
 














"Sub aceasta cruce grea
Zace biata soacra mea
Trei zile de mai traia
Zaceam eu si citea ea
Voi care treceti pe-aici
Incercati sa n-o treziti
Ca acasa daca vine
Iara-i cu gura pa mine
Dar asa eu m-oi purta
Ca-napoi a inturna
Cei care cititi aici
Ca mine sa nu patiti
Soarca buna va gasiti
Cu ea bine sa traiti"

Mă odihnesc pe vecie
Baba lui Moşu Ilie
Pînam trăit pe lume
Mult nea plăcut vacile
Să le mulgă laptele
Şiam hrăni fetele
Viaţa o lăsai . La 58 de ani. 1954




Cruci in Cimitirul Vesel de la Sapanta
 Un alt exemplu de versuri care descriu viata si moartea unui om se afla pe crucea unui barbat care a murit la numai 33 de ani.
"Aci eu ma odihnesc
Pop Grigore ma numesc
Mie mi-a placut tractorul
Cu sticla sa-mi astampar dorul
Am trait tot suparat
Ca tata de mic m-a lasat
Poate asa a fost soarta mea
Tanar sa-mi las viata
Moarte, tanar ma luai.
La doar 33 de ani"






Versuri pe crucile din cimitirul Sapanta
Stan Ion Patras este tamplarul care a pornit acest obicei al versurilor pe cruce. El s-a nascut in 1908 si a inceput sa lucreze la cruci la varsta de 14 ani. De-a lungul anilor, barbatul a continuat sa isi imbunatateasca mestesugul. A inceput sa adauge pe cruce picturi care aratau cum a murit fiecare.
Mai mult, a decis sa folosesca diferite culori drept simboluri: verdele insemna viata, galben fertilitatea, rosu ilustra pasiunea si negrul reprezenta moartea. Toate aceste culori erau pictate peste albastrul specific de Sapanta.Inainte de a muri, Stan Ion Patras si-a cioplit propriile versuri pe cruce:
"De cu tanar copilas
Io-am fost Stan Ion Patras
Sa ma ascultati, oameni buni
Ce voi spune nu-s minciuni
Cate zile am trait
Rau la nime n-am dorit
Dar bine cat am putut
Orisicine mi-a cerut
Vai saraca lumea mea
Ca greu am trait in ea". Stan Ion Patras a murit la 77 de ani. Dupa moartea lui in 1977, opera  a fost continuata de ucenicul sau Dumitru Pop Tincu.

Cimitirul Vesel, monument cultural protejat de catre UNESCO, a captat atentia prin originalitate si chiar exclusivism, cunoscut fiind faptul ca este singurul loc de acest fel in care nu stii daca sa plangi sau sa razi. Situate in Maramures la poalele Muntilor Gutai, pe DJ 183, Cimitirul Sapanta si Manastirea Sapanta Peri au devenit o data cu anul 1990, una dintre cele mai mari atractii, atat pentru turistii straini cat si pentru cei romani, istoria localitatii fiind strans legata de biserica.Localitatea Sapanta fiind una dintre cele mai frumoase localitati din Romania.

15 august 2013

Sântămaria Mare.Sărbătoarea care-i uneşte pe ortodocşi şi catolici

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an pe data de 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului, iar în România s-au împământenit numeroase obiceiuri.
Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, prăznuită pe 15 august, marchează trecerea de la vară la toamnă şi este, totodată, Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor.
La ţară se obişnuieşte ca de Sântămaria Mare să fie angajaţi pândarii în vii şi să fie „legat“ ciocul păsărilor, pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. De asemenea, se oferă ofrandă din noua poamă, potrivit unui grupaj realizat de Mediafax.
De Sântămaria Mare se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Fecioarei Maria, considerându-se că apoi sunt bune de leac.
Între cele două sărbători dedicate Sfintei Maria (15 august – 8 septem­brie) este timpul prielnic semănării grâului.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prefaţează deschiderea sezonului de nunţi (16 august - 14 noiembrie), începerea târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă, a praznicelor de pomenire a morţilor.
Prin unele zone ale ţării, în ajunul sărbătorii, 14 august, numită „Ziua cercurilor Sfintei Mării“, oamenii se adună şi povestesc despre bunătatea şi minunile Maicii Domnului.
Ziua morţilor
În unele părţi ale Moldovei, ziua de 15 august este considerată „a morţilor“, fiind pomeniţi toţi cei care au numele pornind de la cel al Sfintei Maria, şi la 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, sunt sărbătoriţi cei care poartă acest nume. În ziua praznicului, femeile merg la biserică şi duc cele mai frumoase flori din grădină, o „colivă de struguri“, prune şi faguri de miere, pe care le dau în amintirea răposaţilor, „să fie de sufletul lor“.
În Maramureş, sărbătoarea religioasă are o mare însemnătate, iar tradiţiile şi obiceiurile de Sfânta Maria Mare încă se păstrează. Sunt organizate procesiuni religioase spre mănăstiri, iar la slujbele speciale participă câteva zeci de mii de oameni.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie un ciclu, redeschis de cea a Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie). Mai multe lăcaşuri de cult din ţară care o au ca ocrotitoare pe Maica Domnului îşi serbează astăzi hramul.
În fiecare an de ziua Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Curtea de Argeş, lăcaş rectitorit la începutul secolului al XVI-lea de către Neagoe Basarab, îşi aşteaptă credincioşii, care vin să se închine Sfintei Fecioare Maria şi Sfintei Filofteia.
Şi mănăstirile Bistriţa, Frăsinei, Govora şi Sărăcineşti din Arhiepiscopia Râmnicului, mănăstirile Brâncoveni şi Strehareţ din Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, precum şi Mănăstirea Celic Dere din Episcopia Tulcii îşi prăznuiesc hramul de Adormirea Maicii Domnului.
În sărbătoare se află şi Catedrala episcopală din Giurgiu, care îşi sărbătoreşte primul hram.
De ziua hramului, la Mănăstirea Văratec, maicile se pregătesc pentru credincioşii care vor trece pragul mănăstirii. Tot pe 15 august îşi cinstesc hramul şi Mănăstirea Bistriţa şi Schitul Draga, din judeţul Neamţ, mănăstirile Cozancea şi Zosin, din judeţul Botoşani, mănăstirile Rarău, Humor, Feteşti, Schitul Orata şi Plutoniţa din Suceava.
În ziua Sântămariei Mari, la mai multe mănăstiri au loc procesiuni cu icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului şi pelerinaje.
Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa“, de la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a fost dusă la Mănăstirea „Sfânta Maria“ din Techirghiol, care are hramului Adormirea Maicii Domnului. Patriarhul Daniel va săvârşi astăzi Sfânta Liturghie de hram la această mănăstire. Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa“ este o copie fidelă după pictura şi ferecătura din argint aurit a icoanei originale „Prodromiţa“, făcătoare de minuni, de la Sfântul Munte Athos. Credincioşii se pot închina icoanei „Prodromiţa“ la Mănăstirea din Techirghiol până în dimineaţa zilei de 19 august.
În Transilvania au loc mai multe pelerinaje la mănăstirile ce poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj adună pelerini din toate zonele ţării. La fel se întâmplă la Mănăstirea Moisei, judeţul Maramureş, unde se află o icoană a Maicii Domnului, dăruită aşezământului monahal de un călugăr din Muntele Athos. La Mănăstirea Rohia, judeţul Maramureş, are loc, de asemenea, o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Şi istorica mănăstire de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, îşi sărbătoreşte hramul.
La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ de la Nicula, judeţul Cluj, are loc, cu ocazia hramului, unul dintre cele mai mari pelerinaje din ţară. Pelerinii vin să participe la slujbe şi să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

13 august 2013

La multi ani...,stingacilor!

 
Ziua Internaţională a Stângacilor, sărbătorită pentru prima dată pe 13 august 1976, este un prilej de a atrage atenţia asupra dezavantajelor pe care oamenii stângaci le au într-o lume dominată de dreptaci.
Se estimează că între 8% și 13% dintre oameni sunt stângaci, bărbaţii stângaci fiind mai numeroşi decât femeile, însă numărul celor care se nasc cu abilitatea de a se folosi cu precădere de partea stângă este mult mai mare.
Din cauza presiunii culturale, cei mai mulţi reușesc să dezvolte abilități pentru a-şi folosi și partea dreaptă, circa 5% rămân însă stângaci omogen, adică se folosesc numai de partea stângă a corpului, iar 45% devin ambidextri, adică stângaci sau dreptaci parţial, pentru că se folosesc de ambele părţi ale corpului.

Stângaci celebri

(w220) Maradona,Cu toate marile inconveniente,  stângacii s-au remarcat dintotdeauna. Aristotel, Michelangelo, Ludwig van Beethoven sau Leonardo da Vinci au fost stângaci.
La fel şi marii conducători Ramses,Tiberius, Iulius Cezar, Alexandru cel Mare, Carol cel Mare, Napoleon Bonaparte sau Regina Victoria.
De asemenea, au fost stângaci Isaac Newton, Albert Einstein, Marie Curie sau Benjamin Franklin.
La fel şi cinci dintre ultimii şapte preşedinţi ai SUA: Gerald Ford, Ronald Regan, George H.W. Bush, Bill Clinton şi Barak Obama.
Iar sportivii Lionel Messi, Diego Armando Maradona şi Gheorghe Hagi sunt jucători de picior stâng.

Da...,inevitabil va fi bine!


11 august 2013

Cel mai vestit vanzator ... sau cum sa cuceresti lumea prin iubire

Prima parte a frumoasei poveşti a lui Hafid, cel mai vestit vânzător din lume, a cunoscut un imens succes, fiind vândută în peste 9 milioane de exemplare. În câţiva ani de la apariţie, oricine auzise de ea dorea să se împărtăşească din povestea vieţii lui Hafid şi să cunoască succesul şi împlinirea cu ajutorul celor 10 pergamente ce-l iniţiaseră pe cel mai vestit vânzător din lume.

La douazeci de ani de la debut, eroul cărţii intrase deja în legendă, iar creatorul acestuia era asaltat de cititorii ce doreau să afle continuarea poveştii. Astfel s-a născut cea de-a doua parte a cărţii. Eroul ei ne lasă moştenire pilda vieţii sale şi propria-i înţelepciune.

Citiţi şi bucuraţi-vă; întâmplările şi învăţăturile pe care le veţi afla aici vă vor lumina calea şi vă vor conduce paşii oriunde veţi dori să vă îndreptaţi.

1. Acesta este cel mai mare secret al succesului dintre cele ce se pot spune in cuvinte. Un brat viguros poate sparge un scut si chiar sa ia viata cuiva, insa doar nevazuta putere a iubirii poate deschide inimile oamenilor; si pana cand nu voi stapani aceasta arta, nu voi fi mai mult decat un iubitor de maruntisuri. Voi face din iubire cea mai puternica arma si nici unul dintre cei pe care ii voi provoca nu se va putea apara de forta ei.

2. Argumentele mele i-ar putea contrazice, vorbele mele i-ar putea face banuitori, chipul meu i-ar putea face sa ma suspecteze, totusi iubirea mea va topi toate inimile ca un soare ale carui raze dezgheata pamantul inghetat.

3. Si cum voi face aceasta? De acum inainte, voi privi toate lucrurile cu iubire si ma voi naste din nou. Voi iubi soarele, pentru ca imi incalzeste corpul; voi iubi ploaia pentru ca imi curata spiritul; voi iubi lumina, pentru ca imi arata calea; voi iubi si intunericul, pentru ca imi arata stelele. Voi spune bun-venit fericirii, pentru ca ma face marinimoasa si voi indura tristetea, pentru ca-mi deschide sufletul. Voi aprecia recompensele, daca ele mi se cuvin; voi spune bun venit si piedicilor, pentru ca ele sunt cele care ma intaresc.

4. Imi voi lauda dusmanii si ei imi vor deveni prieteni; imi voi incuraja prietenii si ei imi vor deveni frati; voi cauta intotdeauna motive sa ma binecuvantez; niciodata nu-mi voi gasi scuze sa barfesc. Cand voi fi tentata sa critic, imi voi musca limba; cand voi merge la rugaciune, imi voi inalta vocea din toate puterile.

5. Voi iubi toti oamenii, pentru ca fiecare are calitati care merita admirate, chiar daca uneori ele sunt ascunse. Cu iubire voi sfarama zidul de suspiciune si ura pe care l-au construit in jurul inimii lor si in loc voi construi poduri, astfel ca iubirea mea sa intre in sufletul lor.

6. Voi iubi pe cei cu vointa puternica, pentru ca ei ma pot inspira. Ii voi iubi pe cei care esueaza, pentru ca ei ma pot invata. Voi iubi regii, pentru maretia lor, ii voi iubi pe cei umili, pentru ca sunt divini. Ii voi iubi pe cei bogati, pentru singuratatea lor; ii voi iubi pe cei saraci, pentru simplitatea lor. Ii voi iubi pe cei tineri pentru increderea pe care o au; ii voi iubi pe cei batrani, pentru intelepciunea pe care o daruiesc. Ii voi iubi pe cei frumosi, pentru armonia lor. Ii voi iubi pe cei urati, pentru sufletul lor insetat de pace.

7. Voi intampina reactiile celorlalti cu iubire. Tot asa cum iubirea este arma care deschide sufletele oamenilor, ea este si scutul care respinge sagetile urii si sulitele furiei. Rautatea si descurajarea se vor izbi de noul meu scut si vor deveni mai blande decat ploaia de primavara. Scutul ma va proteja in mijlocul lumii si ma va sprijini cand voi fi singur.

8. Si cum ii voi intampina pe cei care ma vor infrunta? Intr-un singur fel: In liniste, rostind in sinele meu "Te iubesc". Astfel spuse, in liniste, aceste cuvinte vor straluci in ochii mei, sprancenele se vor descreti, zambetul imi va reveni pe buze si vocea mea va deveni mai profunda; iar inima lor se va deschide. Si cine va fi acela care nu va
primi ceea ce ofer eu cand inima lui imi va simti dragostea?

9. Si ma voi iubi si pe mine insami. Sinele meu. Atunci voi veghea orice intra in trupul, mintea si sufletul meu. Niciodata nu voi fi prea ingaduitor cu dorintele trupului, ci mai dgraba voi avea grija de el prin moderatie. Nu-i voi ingadui mintii mele sa fie atrasa in slabiciune sau in deznadejde, ci mai degraba o voi inalta catre cunoastere si intelepciune. Nu voi permite vreodata sufletului meu sa se complaca in multumiri desarte, ci mai degraba il voi hrani cu meditatie si rugaciune. Nu voi permite inimii mele sa devina mica si amara, ci o voi deschide tuturor, iar ea va
creste si va cuprinde intreg Pamantul.

10. De acum inainte voi iubi intreaga creatie. Din aceasta clipa voi arunca din mine orice ura, pentru ca nu am timp de ura, ci doar de iubire. Iubirea intensa cheama iubire. Nu este atat de important sa fii iubit, cat sa iubesti - cu toata iubirea si cu toata fiinta ta.

11. Astazi incep o viata noua! Fiindca fiecare zi e o noua viata pentru mine. Si imi fagaduiesc cu sfintenie ca nimic nu va intarzia cresterea noii mele vieti.

12. Astazi incep o noua viata a iubirii. Voi merge cu fruntea sus printre oameni. Si stiu ca, atunci cand vreau cu adevarat ceva, intreg Universul conspira la realizarea visului meu.

Sursa: cartea " Cel mai vestit vanzator din lume"



Mai sunt oameni....!



Mai sunt oameni:
-care se trezesc dimineața și abia așteaptă să-și înceapă ziua. Oameni împliniți, împăcați, care știu ce au de făcut și o fac pe de-a’ntregul.Oameni care știu că odată ieșiți pe ușă, viața nu se termină. Serviciul nu îi omoară. Ploaia nu-i topește. Ambuteiajul nu-i scoate din minți. Fac cumpărături, comisioane, sport și drumuri. Pentru că vor, nu pentru că trebuie?!
-mai sunt oameni care-și trăiesc viața, nu caută sensul ei.o construiesc în jurul lor și nu așteaptă – semne, momente, indicații sau să scadă prețurile. Nu așteaptă eroi, prinți sau salvatori ai neamului, ai speciei sau ai lor, personali?!.
-mai sunt oameni educați, decenți, respectuoși, corecți. Oameni simpli.Oameni care nu așteaptă sfârșitul.
Oameni care nu se lasă în voia nimănui, a altor oameni sau a sorții.Oameni care nu amână. Nu mint, nu disperă, nu se prefac.Oameni care nu se plâng.Oameni care se bucură de ei, de viață, de pământ, de apa,de aer,de luna,de soare.Oameni cărora le este ușor, le e lumină.Oameni care știu ce vor și au încredere în ei.
Oameni cărora nu le este rușine să învețe să fie oameni.Oameni care înțeleg, iartă și iubesc fără condiții.
Cărora le este ușor să recunoască, să-și asume, să-ndrepte, să meargă înainte.Oameni care ascultă.
Cărora le suni cu drag la ușă și cu care îți schimbi orice plan?!
-mau sunt oameni care trăiesc povești de iubire, nu relații.Cu care te trezești dimineața și abia aștepți să-ți începi ziua?!
Mai sunt  oameni cu semenea calitati?!Daca ...,DA..., atunci suntem salvati!
Iubirea,dragostea,credinta,increderea,intelegerea,recunostinta,rabdarea,puterea de a trece peste obstacolele vietii, sunt valori cu care trebuie sa ne aparam fiecare clipa in trecerea prin aceasta dimensiune.

9 august 2013

Ploaia din luna august!




 O ploaie deasă, cu stropi mari şi grei, a cernut năvalnic din cerul întunecat, preţ de câteva minute. Aşa sunt ploile de vară, ca un duş rece, dar de scurtă durată. Ca o ploaie de gloanţe, aruncate asupra duşmanului, stropii de ploaie au mitraliat pamintul. În chip straniu, pădurea s-a grăbit să îmbrăţişeze capriciul umed al cerului şi a primit cu plăcere binecuvântarea stropilor de ploaie. Copacii par a fi întinerit brusc. Precum un burete uscat, frunzele copacilor s-au grăbit să absoarbă licoarea ploii. Ameţite de gustul proaspăt al stropilor de ploaie, frunzelor copacilor şi-au preschimbat hainele de un verde palid, într-unele de un verde aprins. Este semnul că ploaia era aşteptată cu nerăbdare de ceva vreme. Frunzele mari, cărnoase ale copacilor sunt jilave. Apa a îmbibat fiecare celulă a frunzelor, inundându-le fiecare încăpere. Stropii mari de apă alunecă uşor pe curbura armonioasă a frunzelor zdrenţuite. Apoi, picăturile se reunesc între ele şi formează mici şuvoaie care se scurg spre vârful frunzelor. De acolo, picăturile se îndreaptă spre pământ, iar când îl ating sunete înfundate se aud în linişte pădurii. De sus, lumina încearcă să mângâie cu atingerea sa stropii care poleiesc suprafaţa frunzelor. Când reuşesc, zeci de scântei orbitoare se revarsă asupra naturii. Din când în când un vânticel molcom adie printre copaci. Simţind oportunitatea de a scăpa de apa în exces, copacii îşi scutură corpul înverzit, împrăştiind în jur picături mici de apă. În felul acesta, plantele mici de la sol, aflate la umbra deasă a pădurii, gustă şi ele din apa căzută din văzduh. Pentru o bucată bună de vreme, pădurea se afla sub stăpânirea unei acalmii dense. Nicun zgomot, cât de mic, nu deranjează liniştea pădurii după ploaie. Pădurea a învăţat să se bucure în linişte de ploaia generoasă care aduce viaţă şi împrăştie speranţă în jur. Liniştea este spartă din când în când de câte un ciripit vesel al unor păsărele zgribulite şi muiate de ploia puternică. Ecoul ciripitului se aude prelung în pădure şi dă de veste celorlalte vieţuitoare că viaţa îşi poate urma cursul firesc, întrerupt de ploaia puternică de vară.

 

Invitatie virtuala...., pentru o vacanta de vis!



Documentarul este perfect pentru acea perioada...,astazi daca cineva ar filma cu siguranta ar exista alte comentarii..., potrivit vremii si vremurilor care au trecut peste toti.Vacanta placuta,oriunde va aflati!

Rencensamintul romanilor..,vazut din Rai !(bancul zilei)

In rai, Dumnezeu stă de vorbă cu câţiva români....., ajunsi acolo de sute de ani:
− Cum o duc moldovenii tăi, Ştefane ?
− Rău, Doamne, rău …
− Cum aşa?
− Păi jumătate sunt în Spania, jumătate în Rusia.
− Da’ ardelenii tăi, Iancule ?
− Binişor, Doamne…
− I-auzi! Păi de ce ?
− Jumătate sunt în Italia, jumătate sunt în Germania !
− Da’ oltenii tăi, Tudore?
− Foarte bine, Doamne !
− Bravo! Cum aşa ?
− Păi, jumătate sunt în Timişoara, un sfert în Camera Deputaţilor şi restul în Senat.

2 august 2013

Inelet...,catunul unde se ajunge doar pe scara!







Cocoţat în vârf de munte, într-un peisaj în care ai senzaţia că eşti aproape de cer, există un cătun uitat de lume. La propriu. Singura legătură cu civilizaţia este o scară veche de mai bine de 40 de ani, pe care se urcă sau se coboară doar în caz de nevoie urgentă. Preotul sau poştaşul sunt ca nişte „turişti” pe care sătenii îi văd mai rar decât îl văd Dumnezeu. La Ineleţ viaţa se desfăşoară cu totul diferit, timpul are răbdare cu oamenii, iar criza financiară sau grijile sunt cuvinte ce nu au existat vreodată în vocabularul limbii lor. Ecaterina Pop ◦Preotul vine de patru ori pe an Ineleţ este cătunul, poate, cel mai interesant din frumoasa şi incredibila Românie. Se află pe Valea Cernei, iar din punct de vedere administrativ aparţine de comuna Cornereva, din judeţul Caraş-Severin. Oraşele „apropiate” sunt Băile Herculane şi Baia de Aramă, însă aici nu se poate vorbi de împărţiri administrative, căci oamenii de aici aparţin doar bunului Dumnezeu, în grija cărora i-a lăsat soarta. În satul Ineleţ preotul îşi bifează prezenţa ca într-un catalog, de patru ori pe an, la marile sărbători şi doar când e vorba de o înmormântare, iar poştaşul vine mai des, o dată pe lună. Pe aceeaşi scară, şubredă şi veche de mai bine de patru decenii, înfiptă în calcarele Munţilor Cernei. Ca să ajungi la Ineleţ, fie că vrei, fie că nu, trebuie să urci scara care te duce spre o altă dimensiune. Nici măcar până la scară nu este uşor de ajuns. Trebuie traversată o punte fragilă, după care începe urcuşul. Scara măsoara cam o sută de metri de trepte din lemn care sunt lipite de peretele abrubt al muntelui. Ea este formată din patru segmente de scară, care urmăresc în detaliu forma peretelui calcaros, care nu este, evident, drept. Fiecare dintre segment măsoară 20 de metri lungime, iar partea cea mai grea este ultimul segment de scară, deoarece se duce într-un unghi de aproape 90 de grade. Ca să priveşti în jos, nici nu se poate vorbi. Scara este laitmotivul micului sătuc, singura punte de legătură cu civilizaţia, pe ea sătenii urcă şi coboară când au nevoie de ceva din „lumea de dincolo”, însă acest lucru se întâmplă destul de rar. Chiar şi aşa, nu oricine se încumetă să facă acest lucru, căci orice pas greşit poate aduce moartea. Puţinii oameni care trăiesc în cătunul din vârful muntelui, undeva la 47 de suflete, sunt obişnuiţi să îşi producă ei înşişi tot ce au nevoie. Cresc păsări, vaci şi porci, au culturi de legume şi tot ce trebuie de-ale gurii, iar banii aici nu au valoarea pe care le-o dăm noi. Oamenii sunt mult prea săraci în bani, încât pentru ei bucata aia de hârtie nu face legea şi nu le strică zâmbetul de pe chipuri. Ineleţ este locul în care oamenii au fost nevoiţi să se gospodărească singuri. Trăiesc întru cu totul o altă lume. Energia electrică încă nu a reuşit să urce scara de la Ineleţ. Aşadar mâna aceasta de oameni se poate desfăta doar de lumina zilei, iar la lăsatul serii folosesc lampa cu gaz. „Încălţările” care se poartă la Ineleţ sunt opincile, care îi ajută pe săteni şi pe noroi şi pe zăpadă. La Ineleţ, însă, fericirea se citeşte pe chipurile sătenilor, aici nu se poate vorbi de întristare, griji sau suspine, căci secretul care zace aici este că ei sunt aproape de Dumnezeu.
P.S.Doamne...,as dori sa locuiesc si eu acolo macar citiva ani,pina trece criza si se linistesc toate spiritele!

Stinca care se misca in fiecare noapte-Piatra Teiului !





O bucată mare de stâncă veghează zi şi noapte la răscrucea celor patru drumuri care vin dinspre Moldova şi Transilvania, în comuna Poiana Teiului, din judeţul Neamţ. Piatra Teiului (sau Piatra Dracului, aşa cum este cunoscută printre localnici) se spune că îşi mută locul în fiecare noapte, căci diavolul vrea să o ia în spate şi să fugă cu ea. Stânca este o curiozitate nu doar pentru localnici, ci şi pentru turiştii curioşi să se convingă că, într-adevăr, cele spuse în legende este adevărat. ◦Monument al naturii Solitara stâncă se află pe malul stâng al râului Bistriţa, într-un cadru de o frumuseţe uimitoare, la numai câţiva kilometri de staţiunea Durău, în locul numit de localnici Coada Lacului. Datorită faptului că în vârful bucăţii de piatră a crescut un tei, stânca a fost denumită şi Piatra Teiului, însă denumirea cea mai utilitzată a rămas Piatra Dracului.Dreaptă ca un turn, Piatra Teiului este cea mai cunoscută stâncă din zona Neamţului şi are ca punct comun o spendidă realizare umană – viaductul Poiana Largului – înconjurat fiind de măreţele piscuri ale Ceahlăului.Stânca are o înălţime de 23 de metri şi este formată din calcare, fapt pentru care a fost mai puţin supusă erodării. Forma pe care a luat-o stânca este de cerdac, având creasta puţin încovoiată. Piatra stă impunătoare în mijlocul apelor lacului de acumulare Izvorul Muntelui, şi poate fi observată cel mai bine de pe viaductul care traversează lacul.În cea mai mare parte a anului, stânca este înconjurată de apă. Datorită frumuseţii şi spectaculozităţii ei, stânca a fost declarată monument al naturii încă din anul 1951. Inclusiv poetul şi criticul literar, Alecu Russo a scris despre ea: "Înaltă de patruzeci de picioare, aşezată pe o temelie rotundă, potrivit tăiată, mulţi călători, ca şi mine, la întâia ocolire o vor lua de departe drept o clădire îndrăzneaţă, rămasă din străvechi vremuri, dar când te uiţi la aşezarea ei în şes, departe de mai mult de 500 de paşi de orice înălţime, când i-ai pipăit cu mâna cremenea dintr-o bucată, în crăpăturile căreia vremea a aruncat un fel de muşchi gălbui, rămâi tăcut şi mic în faţa măreţului uriaş; ai de-a face parcă cu una din stâncile scăpate din mâinile titanilor trăsniţi. La treizeci de picioare de la pământ, o muchie mai ieşită a stâncii alcătuieşte, ca un fel de cerdac deasupra căruia se înalţă creasta, puţintel încovoiată şi încununată de o mladă plecată de tei, care a dat pietrei numele lui, mai mult spre a o face să uite alt nume grozav, pe care ciobanii nu-l rostesc decât în şoaptă şi făcându-şi cruce ca buni creştini."◦Pariu între Dumnezeu şi diavol Cele mai interesante lucruri, pe lângă minunatul tablou oferit ochiului oricărui trecător, sunt poveştile care s-au ţesut în jurul acestei bucăţi stranii de stâncă din mijlocul apei. Localnicii sunt convinşi că aici e mână necurată şi că piatra aceasta ar fi blestemată, întrucât de pe ea s-au aruncat sau au căzut, pur şi simplu, mulţi oameni de-a lungul timpului. Dovadă stau crucile ridicate în vârful pietrei.Legenda spune că bucata de piatră a apărut în urma unui pariu dintre diavol şi Dumnezeu, iar stânca se mişcă în fiecare noapte căci diavolul vrea să fugă cu ea, dar nu reuşeşte. Se pare că Dumnezeu se plânsese diavolului de minciuna şi lucrurile rele ale oamenilor, iar diavolul s-a gândit să aducă potopul asupra oamenilor.Astfel s-a făcut pariul dintre Dumnezeu şi diavol. Diavolul s-a lăudat că va fura o bucată de stâncă de pe vârful Muntelui Ceahlău, într-o noapte, şi până dimineaţa el va deveni stăpân peste omenire. Astfel a desprins bucata de stâncă din Ceahlău şi se îndreptă spre valea Bistriţei, când un zgomot ascuţit se auzi din văi – era cântatul cocoşului. Diavolul şi-a decleştat ghearele şi bucata de piatră a căzut din mâna sa, în mijlocul apei.Localnicii spun că de atunci, noapte de noapte, stânca se mută, fie pe stânga, fie pe dreapta, căci se pare, diavolul nu a încetat să încerce să ia stânca de acolo şi să o ascundă în adâncurile apelor pentru a putea stăpâni lumea, şi nu reuşeşte decât să o urnească doar câţiva centimetri."Câteodată, în nopţile urâte, diavolul se aşează iar pe stânca de sus… Atunci, ca la o vrajă, toate tac şi toate focurile se sting…," scria Alecu Russo. Explicaţia logică în ceea ce priveşte faptul cum că stânca se mută singură noaptea este că din cauza măririi sau micşorării debitului apelor, se creează o iluzie optică. Însă nicio urmă de cercetare ştiinţifică nu s-a făcut la Piatra Teiului, pentru a se lămuri, într-un fel sau altul, deplasarea bucăţii de stâncă. Mai există o altă legendă vehiculată printre localnici care spune că odinioară, într-o văgăună ascunsă a Ceahlăului trăia un căpcăun care fura fetele din sat şi le ducea pe platoul muntelui, unde le transforma în stane de piatră cu înfăţişări ciudate. Răzvrătit, tatăl uneia dintre fetele răpite şi-a convins sătenii să meargă să-l doboare pe căpcăun.Monstrul din vârful muntelui a privit atunci furios şi a luat într-o noapte o bucată de piatră pentru a distruge satul răzvrătit. Atunci, duhul cel bun al Ceahlăului, pe care oamenii şi-l închipuie ca fiind un bătrâm albit, s-a prefăcut într-un tânăr voinic care l-a înfruntat pe căpcăun, în mijlocul unei lupte aprigi. Voinicul a tăiar ghearele monstrului în care ţinea pietroiul şi bucata de stâncă a căzut în locul în care o vedem şi astăzi. Piatra veghează şi astăzi asupra comunei Poiana Teiului şi atrage mii de ochi curioşi care să se convingă dacă povestea deplasării stâncii este adevărată sau rămâne doar o legendă.