Fiecare are steaua sa!

31 mai 2013

1 IUNIE!









Imi doresc in fiecare zi sa nu mai fie copil care sa sufere ......,din nici un motiv !


LA MULTI ANI,TUTUROR COPIILOR !!

28 mai 2013

România are cel mai mare drapel din lume!


România are în mod oficial cel mai mare drapel din lume, record mondial omologat luni pe aerodromul Clinceni. “De fiecare dată când vorbim cu străini despre România, ne spun că avem o ţară frumoasă, bogată, o ţară mult mai bună decât o vedem noi, dar că nu avem încredere în puterea noastră ca ţară şi ca popor de a ne lua soarta de fiecare dată în propriile mâini. Cred că asemenea iniţiative care ne reunesc în jurul simbolurilor naţionale sunt extrem de bune.De fiecare dată când vedem un drapel – fie de opt hectare, aşa cum este acesta, fie mic, cât este cel pe care îl avem astăzi la haină – important este să simţim că aparţinem aceleiaşi ţări şi aceluiaşi popor şi să ne gândim de fiecare dată că Dumnezeu ne-a pus aici şi ne-a dat foarte mult. Ceea ce nu ne-a dat Dumnezeu trebuie să facem noi",a concluzionat Victor Ponta.Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a arătat că Armata României a sprijinit demersul de a realiza cel mai mare drapel, arătând că militarii români poartă la inimă şi în suflet tricolorul şi că simbolul naţional este şi al Armatei Române.“Întodeauna militarul român când pleacă la bătălie are în suflet drapelul. Am aici un grup de bravi ostaşi români care s-au întors ieri din Afganistan şi care acolo, în cel mai periculos loc din lume, au avut în piept şi la suflet drapelul, au plecat de acasă cu gândul să apere demnitatea României şi au făcut-o cu drapelul în mână şi în suflet. (…) Drapelul românesc flutură astăzi în cele mai importante locuri din lume, la ONU, la Parlamentul European, la Comisia Europeană, la Secretariatul General al NATO de la Bruxelles. Drapelul României trebuie să fluture pe fiecare instituţie din această ţară şi fiecare român trebuie să respecte acest simbol care reprezintă demnitatea României”, a punctat Duşa.
Ministrul şi-a exprimat speranţa ca, odată cu dobândirea acestui record, drapelul României va flutura cu mult mai multă responsabilitate în judeţele Harghita şi Covasna, subliniind că şi aici tricolorul “trebuie să fie la el acasă”.
“Precedentul record a fost în 2010, în Liban, şi a avut în jur de 65.000 de metri pătraţi. Astăzi, Antena 3, în numele României, a prezentat acest steag, despre care pot confirma că măsoară 79.290 de metri pătraţi. Felicitări România”, a încheiat reprezentantul Guinness Book.











20 mai 2013

Companiile farmaceutice ascund adevărul despre o vitamină care ucide cancerul!



În volumul său ‘World Without Cancer ‘, autorul american Edward Griffin descrie adevărul despre o descoperire mai veche, ascunsă cu grijă de marele public, şi anume proprietăţile curative ale vitaminei B17, numită şi laetril sau amigdalina, scrie EsoReiter.
Este un fapt demonstrat: această substanţă distruge repede celulele canceroase. Autorul oferă mai multe informaţii despre vindecarea bolnavilor de cancer graţie B17, precum şi explicaţiile ştiinţifice ale acţiunilor sale şi ridică întrebarea ‘De ce medicina convenţională nu recurge la aceasta pe scară largă împotriva bolii înşelătoare?’.
Griffin susţine că vitamina B17 nu este utilizată în medicina convenţională nu din raţiuni de ordin ştiinţific, ci din cauza politicii elitei mondiale în domeniul oncologic. Miliarde de dolari sunt cheltuite anual pe cercetare şi tratamente ale cancerului, alte miliarde sunt cheltuite pe producţia armatei de substanţe chimice destinate să lupte împotriva bolii. Astfel, ascunderea vitaminei B17 este de ordin economic pentru o industrie farmaceutică dominantă în lumea noastră.
Vitamina B17, care ucide cancerul, este conţinută în special în sâmburii de caise. Aceştia au fost declaraţi oficial medicament împotriva tuturor tipurilor de cancer încă acum 35 de ani. După cel de-al Doilea Război Mondial, dr. Max Gerson şi-a tratat cu succes pacienţii cu acest remediu şi l-a inclus în metoda sa de combatere a cancerului.
Amigdalina se găseşte în sâmburii de caise, migdale, vişine, piersici, prune şi mere, precum şi în seminţele de mere, sorg, mei, seminţe de in, linte, unele soiuri de fasole şi struguri. De asemenea, în unele plante şi multe alte produse pe care omul modern nu le utilizează în mod curent în alimentaţie.

Modul actual de viaţă ne face să consumăm produse din făină rafinată, mult zahăr, ulei de gătit şi alte produse industriale şi procesate, în timp ce alimentele organice naturale au fost mult timp absente din meniul nostru. Bunicii noştri au mâncat alimente naturale nerafinate, iar cancerul pe vremea lor era un eveniment rar. Ei consumau fructe uscate, pâine din făină brută şi chiar pâine din mei. Astfel, ei aveau acces, fără să ştie, la vitaminele necesare pentru o viaţă sănătoasă, ferită de boli, inclusiv amigdalina (B17).
Vitamina B17 a fost interzisă pentru tratamentul cancerului acum 35 de ani, chiar dacă numeroşi savanţi susţineau că, dacă o persoană ar consuma zilnic această vitamină, ea nu ar dezvolta cancer, susţine autorul volumului menţionat.
Potrivit acestuia, giganţii farmaceutici, precum şi Ministerul Sănătăţii al SUA au exercitat presiuni uriaşe asupra Direcţiei de control pentru calitatea alimentelor şi medicamentelor, care a declarat drept ilegală comercializarea vitaminei B17, împreună cu informaţiile ataşate despre efectele sale terapeutice împotriva cancerului, precum şi vânzarea unor categorii de fructe proaspete şi sâmburi de caise.
Tactica mai includea răspândirea de zvonuri că sâmburii de caise şi de migdale conţin cianură şi că aceasta i-ar putea otrăvi pe cei care le mănâncă. Dar adevărul este că nimeni nu s-a otrăvit din această cauză până în zilele noastre, chiar dacă a consumat în cantităţi mari sâmburi de caise sau migdale, scrie Edward Griffin în volumul său.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)



19 mai 2013

Ai obiceiul de a amâna lucrurile? Există un antidot!



Amânarea este un comportament care presupune tergiversarea unei activităţi importante fără a avea un motiv raţional şi plauzibil. Vorbim despre amânare în momentul în care ştim exact cât timp ne-ar lua să facem acea activitate şi ştim şi cât de important este să o începem. Cu toate acestea, însă, facem orice altceva pentru a o evita. Efectul este că ajungem pe ultima sută de metri cu activităţi importante şi, fie nu mai reuşim să le finalizăm, fie vom face compromisuri cu privire la calitatea acestora.Peter Bregman, consilier de strategie pe directori şi echipele lor de conducere, a scris pe blogs.hbr.org un articol despre teama care se ascunde în spatele obiceiului de a amâna lucrurile la infinit.
Recent am făcut o excursie în Malibu, California. Într-o dimineaţă devreme, m-am trezit şi am pornit spre plajă, m-am aşezat pe o stâncă şi priveam surferii. M-am minunat de aceşti oameni curajoşi care se treziseră înainte de răsăritul soarelui, îndurând apa rece, aproape congelată aş zice, vâslind printre valuri şi riscând chiar să fie atacaţi de rechini, toate acestea, probabil, de dragul de a face o banală plimbare.
După aproximativ 15 minute în care am privit către ei, mi-a fost uşor să le vorbesc acestor oameni despre priceperea şi stilul lor de a naviga.Ceea ce m-a frapat, însă, a fost ceea ce ei aveau în comun. Nu contează cât de bine faci, cât de experimentat, cât de graţios eşti pe val, fiecare surfer şi-a încheiat plimbarea în exact acelaşi mod: prin cădere.Unii s-au distrat în ceea ce privea căderea lor, în timp ce alţii au încercat cu disperare să evite acest lucru. Însă nu toate au fost eşecuri.Aici vine partea cea mai frumoasă şi interesantă: singura diferenţă dintre un eşec şi nereuşită a fost elementul de surpriză. În toate cazurile, surferii terminau plimbarea lor în apă, pentru că nu există nicio altă cale posibilă pentru a încheia o plimbare pe val.Asta m-a făcut să mă gândesc: Ce-ar fi dacă toţi dintre noi ne-am trăi viaţa precum un surfer pe val?
Primul răspuns care mi-a venit în minte a fost acela că asta presupune multe riscuri.Gândiţi-vă la o conversaţie dificilă pe care o aveţi cu şeful (sau cu un angajat, sau coleg sau partener) pe care aţi evita-o, evident. Ea te iniţiează.O afacere nouă (sau o strategie de vânzări sau o investiţie) aţi supranaliza-o? Sau o urmaţi pur şi simplu, riscând să vedeţi ce va ieşi?Şi când ai căzut, te ridici şi te întorci iar la bord şi începi să navighezi iarăşi.Acest lucru l-a făcut fiecare dintre surferii pe care i-am urmărit în aceea dimineaţă devreme.
Aşadar, de ce să nu ne trăim viaţa în acest fel? De ce nu acceptăm căderile şi nereuşitele ca fiind o plimbare?
Pentru că ne este frică de sentimente.
Gândiţi-vă puţin la asta: în toate aceste situaţii, marea noastră frică este aceea că vom simţi ceva neplăcut.
Ce se întâmplă dacă aveţi acea conversaţie înfricoşătoare pe care o tot evitaţi cu paretenrul de viaţă, şi relaţia se destramă? Ar durea.Ce se întâmplă dacă pierzi bani în afaceri? V-aţi simţi groaznic.
Aici e răspunsul: de cele mai multe ori, teama noastră nu ne ajută să evităm sentimentele, ci pur şi simplu ne supune la un chin de lungă durată. Suferim de pe urma obiceiului de a amâna lucrurile şi de peurma frustrării de a ne găsi într-o relaţie care stă pe loc. Cunosc parteneri de viaţă care stau în durere de ani mulţi, pentru că niciunul dintre ei nu este dispus să vorbească despre „elefantul din cameră”. Asumarea de riscuri, inclusiv cel al unei nereuşite, nu ar trebui evitată. Este ceva ce trebuie să-ţi cultivi în minte. Dar cum poţi face asta?
Practică!
Asumă-ţi riscul, simte tot ceea ce trebuie să simţi, recunoscînd că „ceea ce nu te omoară, te face mai puternic”, revino la cârma bordului şi începe să navighezi din nou!Şi simte totul! Simte anticiparea riscului. Apoi, în timpul nereuşitei şi după, respiră adânc! Vei deveni familiar cu aceste sentimente şi, chiar dacă îţi vine să crezi sau nu, vei începe să te bucuri de ele. Chiar şi de acelea pe care le consideri neplăcute. Pentru că sentimentul este demonstraţia clară că eşti în viaţă.Cunoşti aceea senzaţie pe care o ai după ce făcut sau ai zis ceva ciudat sau incomod? Data viitoare când te confrunţi cu aşa ceva, ia-ţi un moment să simţi acea senzaţie.În momentul în care veţi face acest lucru, veţi realiza că nu e atât de groaznic precum pare. Probabil vei admite: „Nu ştiu de ce am spus-o” şi îţi vei cere scuze. Apoi veţi râde amândoi de asta. Sau, şi mai bine de atât, veţi intra într-o discuţie pe care o amânaţi de ani de zile, dar pe care ştiaţi că trebuie să o aveţi.
Dacă faceţi aceste lucruri, nu veţi mai simţi teamă. Ci din contră, o să fiţi precum acei surferi curajoşi de care v-am povestit. Te vei trezi înainte de zori şi te vei arunca cu capul în acele conversaţii înfricoşătoare şi propuneri dificile pe care trebuie să le faci. Îţi vei asuma riscurile care odată te speriau de moarte. Şi vei cădea, poate uneori chiar vei eşua.Atunci ridică-te şi fă-o din nou!



Bancul zilei-Angajata fidela!


Într-o firmă de contabilitate, 4 femei în birou: şefa şi 3 contabile, una brunetă, una roşcată, şi cealaltă blondă.
De la o vreme, şefa pleca întotdeauna mai devreme de la serviciu, sub diverse pretexte.
Într-o zi, se gândesc fetele că dacă şefa pleacă, pleacă şi ele.
Zis şi făcut, şi cum a ieşit şefa pe uşă , hop şi ele, să profite de 2 ore libere.
Bruneta, merge direct la sala de fitness, profitând de faptul că are timp mai mult să fie în formă.
Roşcata merge la cumpărături.
Blonda, ca o soţie cuminte şi iubitoare, merge acasă, să profite de 2 ore în plus lângă soţul ei iubit.
Acasă, însă, după ce intră, aude zgomote din dormitor, şi când se uită pe furiş pe uşă , îi vede pe bărbatu-său şi pe şefa ei.
Tiptil, se strecoară afară din casă fără să zică nimic şi se duce în parc, aşteptând să treacă timpul…
A doua zi, şefa iar dispare cu două ore înainte de terminarea programului…
Celelalte vor şi ele să plece, numai blonda stătea la birou.
- Haide, tu nu pleci?
- Nu, nu plec, că ieri era cât pe ce să mă prindă şefa!


16 mai 2013

“Pacea începe cu un surâs”, spunea Maica Tereza

Maica Tereza a fost unul dintre apostolii vremurilor moderne. Ea a fost admirată de Papa Ioan-Paul al II-lea, care a şi beatificat-o pe călugăriţa originară din Balcani pe data de 19 octombrie 2003, la şase ani după trecerea sa la cele eterne. De asemenea, Maica Tereza este prima personalitate cu origini româneşti (tatăl său, Nicolae, era aromân) care a primit Premiul Nobel pentru Pace, în anul 1979. Din păcate, personalitatea ei este puţin cunoscută în România.“
Nu îngădui niciodată ca cineva cu care te întâlneşti să nu plece mai fericit după întâlnirea cu tine. Să iubeşti şi să împarţi. Să dăruieşti până când doare“. Aşa se definea această femeie mică de statură, cu o credinţă solidă ca o stâncă, numita Maica Teresa, care, de-a lungul întregii ei vieţi, a proclamat infinita dragoste pentru “cei mai săraci dintre săraci”.
A fost calificată drept “sfânta mediatică”, pentru că stapânea la perfecţie arta comunicării şi a învăţat să se servească de mass-media pentru susţinerea propriei cauze. “Am făcut un contract cu Iisus, povestea ea cu umor la sfârşitul vieţii, ca de fiecare dată când cineva îmi face o fotografie, aceasta să servească la mântuirea unui suflet din Purgatoriu… Astfel o să se golească repede!“.
Redau mai jos câteva din scrierile şi învăţăturile sale:
“Într-o seară, am mers pe străzi şi am adus cu noi patru oameni. Printre ei era o femeie care era foarte bolnavă. Le-am spus surorilor: “Aveţi voi grijă de ceilalţi trei, eu voi avea grijă de această femeie”. Am ajutat-o să se întindă pe un pat şi am observat pe faţa ei un zâmbet fericit. Ea mi-a luat mâna şi a spus doar atât: “Mulţumesc”. Apoi a murit.
Nu am putut să o ajut, dar mi-am analizat conştiinţa în faţa ei. M-am întrebat: “Ce aş fi spus eu dacă aş fi fost în locul ei?” Răspunsul meu era foarte simplu, aş fi încercat să îi atrag atenţia asupra mea. I-aş fi spus: “Mi-e foame, sunt pe moarte, mi-e frig, mă doare” sau altceva asemănător. Dar ea mi-a dăruit mult mai mult: iubirea ei plină de recunoştinţă. Şi a murit cu un zâmbet pe faţă.”
****
“Viaţa este oportunitate, foloseşte-o. Viaţa este frumuseţe, admir-o. Viaţa este un vis, realizează-l. Viaţa este o provocare, înfrunt-o. Viaţa este un joc, joacă-l. Viaţa este o promisiune, realizeaz-o. Viaţa este tristeţe, depăşeşte-o. Viaţa este un cântec, cântă-l. Viaţa este o luptă, accept-o. Viaţa este o tragedie, înfrunt-o. Viaţa este o aventură, îndrăzneşte. Viaţa este noroc, fă-ţi-l. Viaţa este viaţă, luptă-te pentru ea.”
****
“Oamenii care se iubesc unii pe alţii profund şi adevărat sunt cei mai fericiţi oameni din lume. Ei pot avea foarte puţine lucruri, pot să nu aibă nimic, dar sunt oameni fericiţi.”
****
“Păstrează-ţi inima pură. O inimă pură este necesară pentru a-L vedea pe Dumnezeu în ceilalţi oameni. Dacă Îl vezi pe Dumnezeu în oameni, atunci există iubire pentru ei şi de aici apare pacea.”
****
“Să zâmbeşti unui om care este supărat; să vizitezi, chiar şi pentru puţin timp, pe cineva care este singur; să oferi adăpost sub umbrela ta cuiva aflat în ploaie; să citeşti ceva unui orb; aceste acţiuni şi multe altele pot părea mărunte, dar astfel noi putem să dăm iubirii noastre pentru Dumnezeu o formă concretă.”
****
“Cu cât avem mai puţin, cu atât dăm mai mult. Pare absurd, dar aceasta este logica dragostei.”
****
“Una dintre cele mai grave boli pe lumea asta este să nu însemni nimic pentru nimeni.”
****
“Putem să muncim pe brânci. Putem să muncim până murim. Dacă nu muncim cu iubire, toată munca noastră este fără nici o valoare în ochii lui Dumnezeu.”
****
“Pacea începe cu un surâs.”
****
Ziua cea mai frumoasă? Astăzi.
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai uşor? Greşala.
Greşala cea mai mare? Renunţarea.
Rădăcina cea mai rea? Egoismul.
Distracţia cea mai bună? Munca.
Înfrângerea cea mai urâtă? Descurajarea.
Profesioniştii cei mai buni? Copiii.
Nevoia dintâi? Comunicarea.
Fericirea cea mai mare? Să fii util.
Misterul cel mai profund? Moartea.
Defectul cel mai mare? Întristarea.
Sentimentul cel mai urât? Ura.
Cadoul cel mai frumos? Iertarea.
Traseul cel mai bun? Calea dreaptă.
Senzaţia cea mai plăcută? Pacea interioară.
Gestul cel mai frumos? Zâmbetul.
Medicamentul cel mai bun? Optimismul.
Satisfacţia cea mai mare? Datoria împlinită.
Puterea cea mai mare? Credinţa.
****
“Cuvintele frumoase pot fi scurte şi uşor de spus, dar ecoul lor este fără sfârşit.”
****
“Dacă judeci oamenii, nu vei mai avea timp să îi iubeşti.”
****
“Tu poţi face lucruri pe care eu nu le pot face. Eu pot face lucruri pe care tu nu le poţi face. Împreună putem face lucruri minunate.“
****
“Să ne rugăm ca femeile să înţeleagă profund motivul existenţei lor: a iubi şi a fi iubite şi prin această iubire să devină instrumente ale păcii în lume.”
****
“Iubirea este un fruct, în toate anotimpurile, la îndemâna oricui. Oricine o poate culege, fără nici o limitare. Oricine poate ajunge la această iubire prin meditaţie, rugăciune şi sacrificiu.”
****
“Avem nevoie să Îl găsim pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate fi găsit în zgomot şi agitaţie.”
****
“Observă cum natura – copacii, florile, iarba – cresc în tăcere. Observă cum stelele, luna şi soarele se mişcă pe cer în tăcere. Cu cât primim mai mult în timpul rugăciunii tăcute, cu atât mai mult vom putea dărui în viaţa noastră activă”
****
“Unii oameni sunt înfometaţi mai mult decât de pâine. Este posibil ca soţul, soţia, copilul să nu aibă nevoie de pâine, de haine sau de un acoperiş deasupra capului. Dar suntem noi oare siguri că ei nu se simt singuri, abandonaţi, neiubiţi, neglijaţi sau nedoriţi? Aceasta este, de asemenea, sărăcie.”
****
“Ziua de ieri a trecut. Ziua de mâine nu a sosit încă. Nu avem la dispoziţie decât ziua de azi. Hai să începem.”
****
“Atunci când mi-e foame, trimite-mi pe cineva pe care să îl hrănesc. Şi atunci când sunt însetat, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă. Atunci când îmi este frig, trimite-mi pe cineva pe care să îl încălzesc. Şi atunci când sunt supărat, trimite-mi pe cineva căruia să îi aduc consolare.”
****
“Rugăciunea ne face inima pură, iar o inimă pură poate face foarte mult.”
****
“Rugăciunea perfectă nu constă în multe cuvinte, ci în fervoarea şi ardoarea ei.”
****
“Oamenii sunt flămânzi după Dumnezeu. Poţi să vezi aceasta? Deseori, noi privim, dar nu vedem. Doar trecem prin această lume. Trebuie să deschidem ochii şi să vedem.”
****
“Tăcerea se află la baza comuniunii profunde cu Dumnezeu şi cu orice altă fiinţă.”
****
“Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată.“



Bucură-te. Este mai târziu decât crezi!






"Am spus de multe ori povestea unei anume scrisori pe care am primit-o cu mulţi ani în urmă, deoarece m-a impresionat profund. Și de fiecare dată a avut un efect adânc şi i-a inspirat pozitiv pe cei cărora o spuneam. Scrisoarea primită:Dragă Dle. Doctor,
Bănuiesc că eşti surprins de primirea acestei scrisori. Probabil nu îţi mai aminteşti de mine. Acum doi ani am fost internată în spitalul Dvs, fiind îngrijită de un alt doctor. Mi-am pierdut copilul în ziua în care s-a născut.
În aceeaşi zi doctorul meu m-a vizitat, iar la plecare mi-a spus: “Apropo, un coleg al meu care are acelaşi nume de familie ca şi Dvs. v-a observat numele pe tabel şi a întrebat de Dvs. A spus că i-ar plăcea să vă vadă. “
Puţin mai târziu aţi venit Dvs. V-aţi pus mâna pe braţul meu şi v-aţi aşezat lângă mine. Nu aţi vorbit mult, dar ochii şi vocea Dvs exprimau bunătate şi m-am simţit mai bine. Pe măsură ce vă ascultam, am observat că păreaţi obosit şi aveaţi riduri pe faţă. Asistentele mi-au spus ulterior, că stăteaţi în spital zi şi noapte.
În această după-amiază am fost oaspete într-o căsuţă chineză din Peking. Grădina era înconjurată de un zid înalt, iar pe o parte a zidului, încadrată de flori albe şi roşii era încastrată o placă de alamă. Am cerut cuiva să îmi traducă textul. Era scris: “BUCURĂ-TE, ESTE MAI TÂRZIU DECÂT CREZI”
M-am gândit la mine. Nu îmi dorisem un alt copil, deoarece încă îl plângeam pe cel pierdut. Dar am decis în acea seară că am plâns şi aşteptat destul. Dacă aşteptam ar putea fi prea târziu şi pentru mine.
Iar apoi mi-aţi venit Dvs în minte, cu ridurile adânci de pe faţă şi simpatia pe care mi-aţi transmis-o atunci când am avut atâta nevoie de ea. Acele câteva minute pe care le-aţi petrecut atunci cu mine poate nu au însemnat mult pentru Dvs, dar au însemnat enorm pentru o femeie îndurerată.
Aşa că doresc în schimb să fac şi eu ceva pentru Dumneavoastră. Poate şi pentru Dvs este mai târziu decât credeţi. Mă iertaţi pentru îndrăzneală, dar când terminaţi lucrul astăzi vă rog să staţi în linişte şi să vă gândiţi la povestea mea.Marguerite Loomis
De obicei dorm foarte bine, însă în acea noapte m-am trezit de câteva ori cu gândul la plăcuţa chinezească. Mi-am spus că sunt doar un bătrân prostănac pentru că mă las afectat de scrisoarea unei femei de care nici nu îmi amintesc măcar şi am alungat gândurile din minte. Dar imediat m-am trezit că îmi puneam întrebarea: “Poate este mai târziu decât ai crede, de ce nu faci ceva?”
A doua zi de dimineaţă m-am dus la lucru şi le-am spus că vreau să îmi iau liber trei luni. L-am sunat pe Shorty, cel mai bun prieten al meu şi i-am zis să treacă pe la mine. Când ne-am întâlnit i-am spus că vreau să mergem acasă fiecare, să ne facem bagajul şi să plecăm în America de Sud. Părea atras de idee, însă m-a refuzat spunând că din clipă în clipă trebuie să meargă la negocierea unui contract la care lucra de luni de zile.
I-am citit scrisoarea femeii. A scuturat din cap. “Mi-ar plăcea să vin, dar nu pot acum. Poate altă dată.” a vorbit încet. “Ce zicea femeia? ‘Este mai târziu decât ai crede’? Ei bine “. Am stat în tăcere pentru câteva minute. L-am privit în timp ce punea în balanţă cererile prezente cu anii care ne mai rămăseseră să trăim, la fel cum făcusem eu în noaptea precedentă.
Într-un final a vorbit. “I-am aşteptat trei luni să se decidă şi să încheiem negocierea. Nu mai aştept. Pot să aştepte şi ei după mine. Când vrei să plecăm?”
Am călătorit în America de Sud. Ne-am petrecut zi după zi pe malul oceanului, scăldaţi de apă şi soare. Am ajuns într-unul din marile oraşe ale Americii de Sus şi întâmplător eram în compania unui om de afaceri, proprietar de fabrici de oţel şi cu afaceri în creştere rapidă.
Într-o zi, Shorty i-a cerut să ne însoţească la un joc de golf. Ne-a răspuns: “Señor, îmi place golful şi mi-ar plăcea să vin. Soţia mea este în concediu în Statele Unite, cu copii. Mi-ar fi placut să merg cu ea. Am cai superbi şi mi-ar place să-i călăresc. Nu pot face nimic din aceste lucruri, deoarece sunt prea ocupat. Am 55 de ani şi în 5 ani vreau să mă opresc. E drept că am spus acelaşi lucru şi acum 5 ani, dar atunci nu ştiam că ne vom dezvolta într-atât. Construim o nouă fabrică, producem oţel în cantităţi imense. Nu îmi permit nici măcar să merg să joc golf. “
“Señor”, i-am răspuns “ştiţi de ce am venit în Africa de Sud?” “Probabil pentru că aveaţi suficient timp şi bani ca să vă permiteţi”
“Nu”, i-am răspuns, “de fapt aveam amândoi responsabilităţi şi nu aveam timp liber. Stăm pe terasa aceasta frumoasă, deoarece acum câteva săptămâni o fată de care nu îmi amintesc a privit o placă de alamă încastrată într-un zid din China.”
I-am povestit întreaga întâmplare. Mi-a cerut să-i repet cuvintele fetei: “Bucură-te. Este mai târziu decât crezi”.
L-am reîntâlnit în dimineaţa următoare la intrarea în hotel. “Doctore”, m-a întâmpinat “aşteaptă o clipă. M-am gândit toată noaptea. Este ciudat cum o persoană pe care am cunoscut-o întâmplător, cum sunteţi dvs, poate să îmi afecteze viata. Mi-am sunat soţia şi i-am spus că vin şi eu cu ei.”
Mi-a pus mâna pe umăr: “Fata aceea din China a arătat cu degetul o placă de alamă. A avut un deget foarte lung, care m-a atins şi pe mine.”
În ultimele secole speranţa de viata a crescut mult. Persoanele cele mai valoroase nouă au trăit în special pentru alţii. Poate şi noi am făcut la fel. Uneori trebuie să ni se reamintească că putem avea mulţi ani frumoşi în faţă şi putem face mai departe bine altora, dacă începem chiar acum să facem ceva pentru noi înşine.
Să mergem în locuri la care am visat şi să facem lucruri pe care ni le-am dorit ani întregi. Să înlocuim competiţia cu puţină contemplaţie. Să ne bucurăm împreună cu cei la care ţinem, de recompensele muncii depuse.
Prietenul meu Shorty a murit de atunci. I-am fost alături pe patul de moarte. Mereu îmi repeta “Fred sunt aşa de bucuros că am fost în America de Sud împreună. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu am amânat plecarea.”
Acesta este mesajul plăcii de alamă din grădină – că poate pentru fiecare dintre noi este mai târziu decât am crede".
Sursa:email.net

P.S.Sa ne bucuram in fiecare clipa,cit mai avem inca timp..., sa ne bucuram că poate pentru fiecare dintre noi este mai târziu decât am crede.


Traiesc.....,ma bucur in permanenta de realitatile vietii!

Cancerul, mintea şi sufletul!






Un strigăt de alarmă al corpului
Orice boală este un semnal prin care orga­nismul nostru ne în­ştiinţează că e supra­so­licitat din cauza mo­dului cum ne-am dus viaţa până în acel moment. Chiar şi infecţiile sau accidentele pot fi privite din această perspectivă: o contaminare se pro­duce numai atunci când sistemul imunitar este prea slăbit pentru a-şi mai face datoria de a ne apăra, iar accidentele se explică ade­sea prin oboseala noastră, care ne face imprudenţi sau crispaţi. De aceea, şi în ca­zul unei îmbolnăviri de cancer, trebuie să ţinem seama de semnificaţia acestui semnal. Iată aici câteva con­sideraţii la care ar fi bine să reflectăm.
Boala, ca semn al suprasolicitării
În societatea contemporană şi în mediul pe care ea şi-a pus amprenta, se poate spune că suprasolicitarea fi­zică şi psihică se înscrie în normalitate: exigenţele pro­fesionale, cerinţele statutului social, problemele per­sonale, criza de timp, alimentaţia greşită, zgomotul şi poluarea ne epuizează, fără ca noi să mai fim con­ştienţi de acest lucru.
Boala, ca semn al unor conflicte nerezolvate
Şocurile emoţionale, pierderea unei persoane apro­piate, teama de o despărţire pot deveni factorii declan­şa­­tori ai unor boli sau creează condiţiile pentru apariţia lor.
Boala, ca semn al unei tulburări de identitate
În organismul nostru, cancerul reprezintă un para­dox: este o parte a lui, pro­vine din el, fiind în acelaşi timp un corp străin, care trebuie înlăturat. A face deose­birea în­tre "eu" şi "străin" e una din înda­to­ririle zilnice ale minţii. Se ridică întrebarea: dacă în minte inter­vin tulburări, ele pot determina apariţia unui cancer?
Boala, ca semn al încremenirii vieţii
Orice om este supus unor procese ritmice: suc­cesiu­nea zilelor şi a nop­ţilor, respiraţia şi bătăile inimii, modificările periodice ale temperaturii corpului sunt doar câteva dintre aceste ritmuri.
Dimpotrivă, bolnavii de cancer prezintă frecvent un blocaj în curba temperaturii. Medicina tradiţională chineză vede în tumori o rigidizare, o "amorţire" a ener­giei vitale. A fi sănătos înseamnă a simţi şi a stimula procesele vitale şi ritmul lor. Limitarea şi blocarea lor ne duce la boală.
Dacă înţelegem boala ca pe un semnal, aceasta ne îndeamnă să ne schimbăm atitudinile şi concepţiile, pentru a găsi calea de ieşire din starea patologică şi a evi­ta alte îmbolnăviri în viitor. Desigur, nu putem în­toarce totul "cu susul în jos", de azi pe mâine. Impor­tant este să pornim la drum cu paşi mici, pentru ca în cele din urmă să ne atingem ţinta. Privită astfel, boala devine o şansă de a descoperi şi a parcurge noi traiec­torii în existenţa noastră, prin urmare, ea nu mai este un sfârşit de drum, ci un început.
Aveţi grijă de suflet
Suprasolicitările psihice şi fizice provoacă deseori o contracţie cronică a musculaturii gâtului, cefei şi spa­telui. Această crispare afectează circulaţia sângelui în zona respectivă, ceea ce duce la oxigenarea deficitară a ţesuturilor, încetinirea metabolismului şi diminuarea capacităţii naturale de apărare la organele învecinate. Toto­dată, lipsa de oxigen împiedică muşchii să se des­tindă de la sine, astfel încât contractura se menţine ani de zile sau chiar până la sfârşitul vieţii. Contracţia fizică prelungită şi de multe ori agravată în timp se repercu­tează asupra stării noastre de spirit, determinând în final apariţia unor probleme psihice. În general, când e vorba de tehnici de relaxare, se recomandă antrenamentul au­togen, yoga sau terapia respiratorie, metode excelen­te de destindere psihică, precum şi fizică, a căror eficaci­tate a fost îndelung verificată. Dar cercetările din ultima vreme au găsit şi alte metode de relaxare psihică, me­nite să ducă la o eliberare sufletească. Pe câteva dintre ele vi le prezentăm în continuare.
Atenţie...,Iubiţi clipa!
Barca se leagănă lin, apa de sub mine e de un albastru misterios şi mă poartă în balans, mă simt deschis şi liber, asemenea cerului infi­nit de deasupra mea. Să te simţi în armonie cu tot ce te înconjoară - asemenea momente sunt nişte adevărate comori, păstrate cu grijă în memorie. Multe terapii an­ti­stres încep cu astfel de imagini, pentru a obţine o re­la­xare profundă. Şi fiecare dintre noi poate folosi aces­te secvenţe interioare, pentru a-şi redobândi in­stan­ta­neu calmul şi a se detaşa de agitaţia din jurul său, oricât de puternică ar fi ea. Cu cât ni le readucem mai des în faţa ochilor minţii, cu atât va fi mai uşor să ne evocăm aceste momente de mare intensi­tate, în care atenţia noas­tră a fost trează şi foarte vie. Scopul pe care ar tre­bui să ni-l propunem este să fim mereu la fel de atenţi, in­clusiv atunci când situaţia dată ne place mai puţin.
În împrejurări stresante, avem nevoie de detaşare
Atenţia, o tehnică de meditaţie preluată iniţial din budism, ne per­mite să percepem cu claritate sen­za­ţiile corporale, sentimentele şi gân­durile noastre, fără a le judeca. Cu puţin exerciţiu, vom reuşi în acest mo­ment să ne concen­trăm asupra a ceea ce este esenţial. În viaţa de toate zilele ne com­portăm, de regu­lă, exact invers: fa­cem o sumedenie de lu­cruri din mers, con­ver­săm pe te­le­fonul mobil în vre­me ce ne aflăm la cumpă­ră­turi, ex­pe­diem e-mail-uri discu­tând în acelaşi timp cu o co­legă sau mâncăm un sandvici, ci­tind toto­dată ziarul. Ne deprindem să re­zol­văm mai multe proble­me simultan, fără a ne mai con­centra cu ade­vărat asupra lor. Însă tocmai asta înseam­nă stres, în special atunci când această moda­litate de lucru de­vine obligatorie. Din "Ra­portul asu­pra stresului - 2012", elaborat de OMS, reiese că jumă­tate dintre per­soanele active profe­sio­nal au de su­fe­rit de pe urma faptului că sunt ne­voite să se ocu­pe concomitent de mai multe lucrări. Situaţia de­vi­ne şi mai complicată, atunci când la înda­toririle de serviciu se adaugă şi împrejurări difi­cile ce ţin de viaţa perso­nală. Psihologii ne oferă exemple în acest sens: "Să spunem că un angajat are un volum imens de mun­că la firmă, se vede silit să lu­creze mereu peste pro­gram şi, în acelaşi timp, îşi con­struieşte o casă. Sau o femeie duce pe umerii ei cor­voada zilnică a treburilor gospo­dă­reşti pentru o întrea­gă familie şi, totodată, are de în­grijit o rudă bătrână şi bolnavă. Mulţi oameni se îm­bolnăvesc din cauza unor asemenea solicitări mul­tiple".
Atenţia reduce sensibilitatea la durere
Acesta este un domeniu unde atenţia ne poate fi, într-adevăr, de mare ajutor. Tehnica se practică cu suc­ces de multă vreme pentru combaterea dure­rilor cro­nice. Persoana bol­navă e pusă să-şi îndrepte aten­ţia către durere, fără s-o evalueze, ci doar obser­vând-o cu curiozitate. Un studiu efectuat de cercetătorii suedezi confirmă faptul că su­ferinţa poate fi efectiv atenuată, prin această metodă de concentrare asupra ei. Anali­zând-o. Specialiştii au comparat, utilizând tomo­grafia computerizată, două grupuri de pacienţi cu dureri cronice. Primul grup se concentra, prin atenţie, pe durere, pe când al doilea încerca numai să-şi distragă atenţia. Rezul­tatul: în creierul celor care se concen­trează, transmi­te­rea semnalului durerii mai departe, spre ariile cerebrale responsabile pentru fixarea lui şi pentru generarea sentimentului de frică, era conside­rabil mai slabă decât la grupul-martor. Iar atenţia poate realiza şi alte lucruri: scade tensiunea arterială, liniş­teşte respiraţia şi elimină contracturile musculare.
Exerciţii de atenţie pentru uz cotidian
Mai întâi, pregătirea. Aveţi nevoie de câteva mo­men­te petrecute în singurătate. Inspiraţi şi expiraţi calm de câteva ori. Bucuraţi-vă de acest răstimp de tihnă. Nu veţi realiza nimic dacă vă constrângeţi. Deci, aveţi răbdare cu dvs., nu urmăriţi şi nu aşteptaţi nimic.
Priviţi o floare şi lăsaţi gândurile să treacă
Vă aflaţi într-o scurtă pauză şi, drept în faţa dvs., vedeţi o floare - fie într-o vază, fie într-un rond din parc. Observaţi floarea, culoarea şi forma ei, alcătuirea, însă cu o atitudine complet neutră. Încercaţi s-o priviţi, ca şi cum aţi vedea pentru prima oară în viaţa dvs. o floare. Vi se interpun insistent tot felul de gânduri? Că mai aveţi de rezolvat una şi alta sau că nu staţi deloc confor­tabil? N-are importanţă. Gândurile vin şi pleacă. Dar nu vă luaţi privirea de la floare. Bucuraţi-vă de aceste clipe de odihnă - până când gândurile vor dis­părea de la sine.
Mergeţi în natură, cu toate simţurile active
La următoarea plimbare, alegeţi un traseu care să vă ducă pe ma­lul unui lac. Căutaţi o alee mai retrasă într-un parc sau un drumeag frumos în pădure, unde să nu fiţi deranjat de nimeni şi să mer­geţi în pas de voie, cât de încet vă place. Opri­ţi-vă din când în când şi ui­taţi-vă cu atenţie îm­prejur, adulmecaţi aromele, pri­viţi co­pacii. Într-un târ­ziu, ajungeţi la apă. Atin­geţi cu vârfurile degetelor supra­faţa lichidă. Perce­peţi pă­trun­­derea simţurilor în acest alt ele­ment. Aţi făcut să se mişte pu­ţin oglin­da apei? Sau degetele dvs. plutesc doar uşor, ca o adiere, pe dea­su­pra ei? Sim­ţiţi taina. Continuaţi-vă drumul.
Deveniţi una cu o pană
Retrageţi-vă într-o încăpere liniş­tită. V-aţi închis te­lefonul mobil? Acum luaţi o pană şi uitaţi-vă la ea. Ob­servaţi cât e de uşoară şi totuşi rezis­ten­tă. Admiraţi-i struc­tura per­fectă. Imagi­naţi-vă o pa­săre care îşi mişcă aripile în zbor. Închideţi ochii. Mângâia­ţi-vă dosul mâi­nilor cu pa­na. Când mai apăsat, când foarte uşor. Sim­­ţiţi în continuare atingerea, chiar după ce ea a dispărut. Apoi deschideţi ochii şi priviţi din nou pana.
Exersarea atenţiei vă va fi de folos şi în relaţiile cu cei care vă înconjoară, colegi de birou, prieteni, fami­lie. Observându-i atent şi cu detaşare, veţi descoperi în fizionomia lor lucruri pe care nu le-aţi văzut până atunci, veţi depăşi obişnuinţa cotidiană, veţi avea per­cepţii mai proaspete care vor înlătura oboseala. Şi dvs. personal aveţi de câştigat. Exersarea atenţiei vă va ajuta să fiţi mai prezent în relaţiile cu ceilalţi, să le apro­fundaţi şi să le revitalizaţi. Sursa:Gilda Foldan

Traiesc...,ma bucur in fiecare clipa de realitatile vietii!

14 mai 2013

Lectie de curaj: au dat feminitatea pentru viata !

Vestea ca una dintre cele mai frumoase femei ale lumii a renuntat de bunavoie la o parte din feminitatea sa, la bust, pentru a se asigura ca va ramane inca multa vreme alaturi de copiii sai, a socat marti, cand Angelina Jolie a marturisit, intr-un editorial scris pentru The New York Post, ca a suferit o dubla mastectomie.
"Mama mea s-a luptat cu cancerul aproape 10 ani si a murit la 56. A stat indeajuns printre noi astfel incat sa-si cunoasca primul nepot si sa-l tina in brate. Insa ceilalti copii ai mei nu vor avea niciodata sansa sa o cunoasca si sa stie cat de iubitoare si gratioasa era", isi incepe destainuirea Angelina Jolie, in varsta de 37 de ani, mama a sase copii, din care trei biologici si trei adoptati. "Vorbim adesea despre 'mama mamei' si incerc sa le spun mai multe despre boala ce a luat-o de langa noi. M-au intrebat daca asta s-ar putea intampla si cu mine. Intotdeauna le-am spus sa nu-si faca griji, insa adevarul e ca am o gena, BRCA1, care creste considerabil riscul de cancer mamar si ovarian", scrie actrita in The New York Post. Medicii au estimat, in cazul sau, ca riscul de cancer mamar ajunge la 87%, iar cel de de cancer ovarian la 50%. "Indata ce am stiut ca aceasta este realitatea, am decis sa actionez preventiv, pentru a minimaliza, pe cat posibil, riscul. Am decis sa ma supun unei duble mastectomii. Am inceput cu sanii, pentru ca riscul de cancer mamar e mai mare decat cel de cancer ovarian, iar operatia e mai complexa", descrie Angelina realitatea dura. Procedurile au inceput in februarie si in 27 aprilie actrita avea deja o pereche de sani falsi. In tot acest timp, Angelina a reusit sa tina secret acest aspect al vietii sale si sa se achite in continuare de indatoriri. Isi dorea ca nimeni sa nu afle vreodata prin ce a trecut, insa, in final, a decis ca e mai important decat propria intimitate ca femeile din intreaga lume sa ia aminte, sa invete din experienta sa. "Cancerul este inca un cuvant ce sadeste frica in inimile oamenilor, facandu-ne sa ne simtim neajutorati. Insa azi e posibil sa afli, printr-un test de sange, daca esti susceptibil la cancerul mamar si ovarian, si sa faci ceva", marturiseste frumoasa partenera a lui Brad Pitt. Cu sange rece, actrita descrie pas cu pas procedura urmata in perioada februarie - aprilie, care i-a schimbat complet viata, descriind cu lux de amanunte la ce ar trebui sa se astepte cineva care decide sa-si ia viata in maini si sa procedeze similar. "Te trezesti cu tuburi de drenaj in sani. E ca o scena desprinsa dintr-un SF", explica ea momentele de dupa una dintre operatiile suportate, in acest caz de opt ore. "Am vrut sa scriu toate astea pentru a spune si altor femei ca decizia de a ma supune unei mastectomii nu a fost usoara. Insa este una de care sunt foarte fericita ca am luat-o. Riscul de a ma imbolnavi de cancer mamar a scazut de la 87% la sub 5 procente. Le pot spune copiilor mei ca nu e nevoie sa le fie teama ca ma vor pierde din cauza cancerului de san", mai scrie Angelina.
O astfel de incercare nu marcheaza doar persoana in cauza, ci intotdeauna si pe cei din jur. In ceea ce-i priveste pe copii, acestia nu vad decat niste mici cicatrici, "e aceeasi mama ca dintotdeauna". Cat despre Brad Pitt, partenerul actritei din ultimii ani, acesta s-a comportat admirabil, facand incercarea mai usor de suportat, marturiseste Angelina. Actrita atrage atentia ca perechea si sprijinul acesteia pot fi hotaratoare in aceasta perioada. "Orice femeie care citeste asta trebuie sa stie ca are optiuni. Vreau sa incurajez fiecare femeie, mai ales daca are cazuri de cancer mamar sau ovarian in familie, sa caute informatii si medici care sa o ajute, sa faca alegeri in cunostinta de cauza", mai spune actrita care a reusit sa treaca cu bine peste acest moment dificil din viata. "Viata vine cu multe provocari. Cele care ar trebui sa nu ne sperie sunt sunt cele pe care le putem controla", afirma actrita. Angelina Jolie nu este singura celebritate pe care viata a incercat-o astfel. De-a lungul timpului, mai multe vedete au fost puse in situatii similare, reusind sa dea o palma destinului.
Celebritati care au sferit dubla mastectomie
Un astfel de exemplu este sotia rockerului Ozzy Osbourne, Sharon. Dupa ce isi augmentase bustul, aceasta s-a vazut nevoita nu doar sa renunte la implanturi, ci si sa se supuna unei duble mastectomii.
Sharon Osbourne s-a mai luptat cu cancerul si in 2002, fiind vorba de cel de colon. Asa ca nu a stat pe ganduri cand i s-a spus ca poarta gena periculoasa in ADN. "Nu m-am gandit la sanii mei intr-un mod nostalgic, voiam doar sa fiu capabila sa-mi traiesc viata fara teama tot timpul. Nu trebuie sa fiu compatimita, e o decizie pe care am luat-o pentru a scapa de aceasta greutate pe care o duceam".

Si actrita Christina Applegate, cunoscuta mai ales din Familia Bundy, a facut fata aceleiasi incercari, in 2008. Aceasta chiar a fost diagnosticata cu cancer la un san, supunandu-se de bunavoie aceleiasi interventii, pentru a preintampina eventualele probleme, mai ales ca era purtatoare a genei BRCA1. A facut chiar chimioterapie, iar in prezent este vindecata 100%.


Giuliana Rancic s-a supus aceleiasi interventii in 2011, dupa ce fusese diagnosticata cu cancer la san. Vestea ca sufera de aceasta boala i-a fost data chiar cand incerca, pentru a treia oara, sa ramana insarcinata prin fertilizare in vitro. Ea si sotul ei au reusit, intr-un final, sa aiba un copil printr-o mama surogat.



Si Wandei Sykes i s-a pus acelasi diagnostic tocmai cand se pregatea sa-si faca o reducere a bustului. Confruntata cu cancerul in stadiu incipient, actrita a optat sa-si inlature complet tesutul mamar, desi ar fi putut sa mearga la controale regulate, din trei in trei luni.



In vara lui 2012, actrita Kathy Bates, care invinsese deja cancerul ovarian in 2003, a trecut prin aceeasi procedura. Ulterior, a declarat pentru People ca nu degeaba familia o striga Kat, ea reusind sa aterizeze intotdeauna in picioare.


P.S.Corect....,"Nu m-am gandit la sanii mei intr-un mod nostalgic, voiam doar sa fiu capabila sa-mi traiesc viata fara teama tot timpul. Nu trebuie sa fiu compatimita, e o decizie pe care am luat-o pentru a scapa de aceasta greutate pe care o duceam".
Traiesc...,si asta imi ocupa tot timpul!

Au innebunit salcamii!



Au innebunit salcamii
De atata primavara,
Umbla despuiati prin ceruri
Cu tot sufletu-n afara

Si l-au scos de dimineata
Alb si incarcat de roua
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taina noua

Au innebunit salcamii
Si cu boala lor odata
S-a-ntamplat ceva imi pare
Si cu lumea asta toata

Pasarile aiurite
Isi scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe
Calatoare printre stele

S-a-mbatat padurea verde
Nu mai e asa de calma,
Tine luna lunguiata
Ca pe-o inima in palma

Nu-mi vezi sufletul cum iese
In haotice cuvinte,
Au innebunit salcamii
Si tu vrei sa fiu cumïnte?

Tudor Gheorghe - Salcamii









Lumea a "intrat intr-o noua zona de pericol"!


Lumea a "intrat intr-o noua zona de pericol",  concentratia dioxidului de carbon din atmosfera a trecut de pragul simbolic de 400 particule per milion (ppm), a alertat luni Christiana Figueres, responsabil al ONU privind modificarile climatice.
"Cu 400 ppm de CO2 in atmosfera, am depasit un prag istoric si am intrat intr-o noua zona de pericol", a declarat Christiana Figueres intr-un comunicat. "Lumea trebuie sa se trezeasca si sa ia aminte ce inseamna aceasta pentru securitatea oamenilor, binele lor si dezvoltarea economica", a adaugat aceasta, potrivit 7sur7.be.
Statia unde s-au efectuat masuratorile, aflata deasupra vulcanului Mauna Loa din Hawaii (Pacific), a inregistrat joi o concentratie a CO2 de 400,03 ppm, potrivit datelor oferite de Agentia Americana Oceanica si Atmosferica (NOAA). Este vorba de o masurare punctuala si nu de o medie anuala, insa depasirea pargului simbolic de 400 ppm al nivelului de CO2 este semnul ca planeta s-a lansat pe o traiectorie de incalzire climatica ingrijoratoare.
Obiectivul fixat de comunitatea internationala in 2009 a fost de a mentine cresterea temperaturii medii globale in limita a 2 grade Celsius in raport cu nivelurile preindustriale, prag dincolo de care oamenii de stiinta avertizeaza asupra unor fenomene extreme. Ori, cu o medie anuala de 400 ppm de CO2, ce se preconizeaza a fi atinsa, incalzirea climatica asteptata este de cel putin 2,4 grade Cesius, potrivit unui raport recent al expertilor ONU.
Perspective sumbre
Ultima data cand planeta a cunoscut o concentratie a CO2 mai mare de 400 ppm, a fost in urma cu 3-5 milioane de ani, temperatura fiind atunci cu 3 pana la 4 grade Celsius mai mare decat astazi. "Suntem in curs de a crea un climat preistoric in care societatea noastra va trebui sa faca fata unor riscuri enorme, cu potential catastrofic", a avertizat Bob Ward, director la Institutul ce cercetari Grantham, in domeniul schimbarilor climatice si mediului, afiliat London School of Economics and Political Science.
Planuri pentru viitor
Sperantele pentru viitor sunt legate de conferinta ONU asupra climatului, prevazuta a se desfasura in 2015 in Franta. La acea data se urmareste incheierea unui acord constrangator pentru toate tarile, inclusiv pentru cei mai mari poluanti ai lumii - China si SUA, astfel incat acestea sa isi reduca emisiile gazelor cu efect de sera.
P.S. Ma intreb eu...,de ce in viitor,de ce nu se iau masuri pe loc?! Ce se mai asteapta?!Unde vom ajunge in felul acesta?!Avem parte de un viitor sumbru ....,un viitor foarte apropiat..., deja viata pe Teera este in pericol !!

13 mai 2013

Viața unui tânăr român din anii ’60!


Documentarul nu are, deocamdată, subtitrare, însă imaginile vorbesc de la sine și sunt chiar mai explicite decât detaliile oferite de narator.

Greutățile de zi cu zi din viața unui băiat român și a familiei sale sunt prezentate poetic în acest scurt film documentar realizat pentru a fi proiectat în școlile americane. Nu este clar dacă filmul a fost făcut înainte sau după venirea lui Nicolae Ceaușescu la putere (1965). Suntem martori anonimi la viața de zi cu zi a unei familii de maramureșeni din satul Bogdan Vodă. Totul începe dimineața devreme, cu răcoarea apei reci de fântână. Zilele curg cu precizia cu care luna urmează soarelui. Familia se adună întotdeauna seara, la masă. Mâncarea țăranului român e simplă: ciorbă de fasole, brânză, murături, sfânta mămăligă…
Primăvara, ciobanii pleacă la stână. Tot satul are oile la munte. Meșteșugul lemnului e pecetea Maramureșului. Scândura ar putea fi șlefuită deja cu mașinile, dar prin părțile acestea așa s-au făcut lucrurile întotdeauna. Privind acest film documentar despre viața în satul romanesc de acum 50 de ani ne cutremură un sentiment de „nu îmi vine să cred, parcă este cu totul altă lume.” Și sunt doar 50 de ani de atunci…Însă încă de atunci se vedeau semințele părăsirii satului, după cum spune la un moment dat chiar naratorul: „mulți dintre ei vor să plece la oraș, pentru că acolo viața e mai ușoară…” Deznodământul îl cunoaștem cu toții: urmașii lui Radu stau la oraș, în chirie, cu puține speranțe că își vor cumpăra vreodată propria casă din bruma de bani pe care îi câștigă lunar la loc de muncă trist. Adio casa ta de la țară, adio relații sociale strânse cu toată comunitatea! La bloc, majoritatea “vecinilor” nici nu se cunosc între ei…
Viața unui tânăr român din anii ’60 pare un basm frumos, țesut dintr-un material fin în care ne îmbrăcam, cândva, copilăria…



Dragostea nu are virsta........,nici limite!















Faptul ca are 106 ani nu a impiedicat-o sa se indragosteasca si sa cucereasca un barbat cu 33 de ani mai tanar. Marjorie Hemmerde l-a intalnit pe Gavin Crawford, 73 de ani, in urma cu trei ani, intr-un azil din Australia, iar in prezent se bucura impreuna de fiecare clipa, deoarece stiu bine ca "viata e scurta", comenteaza Huffington Post.
Niciunul dintre cei doi nu a fost casatorit, iar Gavin marturisteste ca a meritat sa astepte dragostea adevarata pana la aceasta varsta. Cu ce l-a cucerit Marjorie? Cu pofta sa de viata si cu simtul umorului.
"Marjorie este foarte sociabila si ii place sa vada partea buna a lucrurilor. Este o fire vesela si radem mult impreuna. Am realizat amandoi ca viata este prea scurta pentru a nu ne bucura de ea", spune Gavin Crawford. In ciuda sentimentelor care ii unesc, cei doi nu vor ajunge in fata altarului. Cea care se opune este Marjorie, explicand cu umor: "Inca ma simt iresponsabila. Imi place sa traiesc in pacat".



Da....,viata este scurta tare,parca ai mirosi o floare!

12 mai 2013

Ziua Tatalui !



Ziua Tatalui este sarbatorita astazi in Romania, in a doua duminica din luna mai devenind oficial sarbatoare legala dedicata taticilor, conform Legii 319/2009 privind instituirea Zilei Mamei si a Zilei Tatalui.
Semnificatia Zilei Tatalui este legata direct de pozitia unui tata in familie, precum si in societate. Ziua Tatalui are o semnificatie importanta deoarece ajuta la recunoasterea contributiei individuale a fiecaruia dintre cei doi parinti la viata de familie in particular si la construirea societatii in general.
Pe plan mondial nu exista in cazul celebrarii zilei tatalui o traditie bine conturata in jurul unei date anume. Zilele tatalui recunoscute oficial variaza de la tara la tara.
Dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene, doar Romania nu sarbatorea Ziua tatalui.



LA MULTI ANI!....,  tuturor celor ce sunt tatici!