Fiecare are steaua sa!

24 octombrie 2013

DESTIN UIMITOR!


>
Plecate în aceeaşi zi dintr-un orfelinat din România, s-au regǎsit dupǎ 18 ani, colege de camerǎ la o universitate din America
De câteva sǎptǎmâni, sunt din nou colege de camerǎ. Aşa cum erau, cu 18 ani în urmǎ, într-un orfelinat din negurosul trecut al României. Elena şi Rachel sunt astǎzi studente la Universitatea din Wisconsin-Whitewater şi numai un destin curios (şi... fericit) le-a putut aduce din nou împreunǎ, dupǎ aproape douǎ decenii!
Povestea celor douǎ tinere începe undeva în România. Abandonate de pǎrinţii naturali, împǎrţeau acelaşi pǎtuţ mizer, aceeaşi viaţǎ tristǎ, într-un orfelinat. Ca toţi copiii, însǎ, gǎseau puterea sǎ se joace, sǎ râdǎ, sǎ se bucure. Abia împliniserǎ 2 ani, când existenţa lor a intrat într-o... zodie bunǎ. Douǎ familii de americani, amândouǎ din statul Wisconsin, s-au arǎtat dornice sǎ le înfieze. Elena a ajuns în familia Heimark, din localitatea West Bend, iar Rachel în casa familiei Murphy din South Milwaukee. Au plecat din România într-o zi din anul 1995, nu înainte de a face o ultimǎ fotografie pe treptele orfelinatului. Îşi zâmbeau una alteia, în hǎinuţele lor frumoase, trimise din America de noile lor familii încǎ dinainte ca adopţia sǎ fie finalizatǎ. Fotografia aceea, de demult, o vor ţine în mâini 18 ani mai târziu, zâmbind fotografului unei publicaţii americane.
Povestea Elenei şi a lui Rachel a fǎcut înconjurul presei americane, în ultimele 24 de ore. Şi, acum, iatǎ, a trecut şi oceanul. Înapoi, în ţara în care s-au nǎscut.
Ce s-a întâmplat cu fetiţele cu pǎr întunecat, din ziua în care au plecat din România? Timp de vreo 7-8 ani, când şi când, cele douǎ familii au reuşit sǎ facǎ în aşa fel încât fetiţele sǎ se întâlneascǎ, sǎ ţinǎ vie prietenia lor. În albumele celor douǎ familii s-au strâns câteva fotogafii care le aratǎ aşa cum erau, în copilǎrie, zglobii, prietenoase, frumoase. Cu chipuri foarte asemǎnǎtoare încât adeseori lumea credea cǎ sunt surori... Apoi, pe când urmau sǎ împlineascǎ 11 ani, familia lui Rachel s-a mutat într-un alt orǎşel, Delafield. Iar relaţia lor s-a subţiat, pânǎ când s-a rupt. Ziarista Karen Herzog – de la publicaţia Journal Sentinel, din Milwaukee, Wisconsin –, cea care le-a intervievat pe Elena şi Rachel zilele trecute, a aflat de la Rachel cǎ ea nu a contenit sǎ se gândeascǎ la Elena, întrebându-şi de multe ori pǎrinţii: „Când mergem sǎ o vǎd din nou?”. În timpul liceului, deschizându-şi cont pe facebook, Rachel a reuşit sǎ intre în relaţie cu sora Elenei, Nicole Heimark, pe care a rugat-o sǎ o ajute sǎ ia legǎtura cu vechea ei prietenǎ.
Cele douǎ tinere au hotǎrât sǎ-i facǎ Elenei o surprizǎ şi, în acel an, de Ziua Recunoştinţei, Rachel i-a trimis primul sms pe telefon. Legǎtura lor s-a reînfiripat, astfel, cu ajutorul mesajelor pe mobil. Dar... cele douǎ familii tot nu au gǎsit timp pentru ca fetele sǎ se reîntâlneascǎ. Practic, s-au revǎzut abia în aceastǎ varǎ, când s-au înscris împreunǎ la un curs de vacanţǎ de o lunǎ, la universitatea unde urmau sǎ devinǎ studente. Elena a fost prima care a ales universitatea din Whitewater. Rachel era nehotǎrâtǎ, însǎ alegerea Elenei a motivat-o. În luna de varǎ petrecutǎ împreunǎ, au reuşit sǎ se cunoascǎ mai bine, sǎ se (re)cunoascǎ şi sǎ constate cǎ au multe lucruri în comun. Le plac aceleaşi feluri de mâncare, reacţioneazǎ la fel în diferite situaţii, le place aceeaşi muzicǎ, îndrǎgesc aceiaşi actori, practicǎ aceleaşi sporturi şi, da... încǎ seamǎnǎ fizic foarte mult una cu cealaltǎ. De altfel, Elena are douǎ surori – fiicele pǎrinţilor ei adoptivi – cu care nu are trǎsǎturi fizice comune. Le uneşte doar spiritul aceleiaşi familii... Elena povesteşte cǎ, aşteptând reîntâlnirea cu Rachel, s-a uitat în albumul de fotografii. „M-am gândit mult cǎ, deoarece ea semǎna atât de mult cu mine atunci, acum trebuie sǎ arate tot ca mine”. Şi nu s-a înşelat. Dupǎ un deceniu - în care au trecut amândouǎ prin vârsta dificilǎ a adolescenţei – s-au regǎsit la începutul tinereţii având simpatii şi antipatii similare şi acelaşi zâmbet. Îşi terminǎ propoziţiile una alteia, îşi ghicesc gândurile. De altfel, acum, la facultate, profesorilor şi colegilor greu le vine sǎ creadǎ cǎ nu sunt surori. Gemene, chiar. Deşi, fiind vorba de o diferenţǎ de vârstǎ de o lunǎ şi jumǎtate, între ele, ar putea fi, cel mult, verişoare. Dar acest lucru s-ar putea afla, cândva, printr-un test ADN.
Astǎzi, sunt bucuroase sǎ împartǎ, din nou, aceeaşi camerǎ, ca odinioarǎ. „M-am simţit ca şi cum o parte din mine mi-ar fi lipsit, multǎ vreme, iar acum m-am reîntregit”, povesteşte Rachel. „Dupǎ ce am trǎit alǎturi de ea în aceste ultime luni, acum simt cǎ am o sorǎ”... De altfel, pe facebook, Elena (care şi-a fǎcut cont între timp) a declarat cǎ are trei surori. Nicole şi Jenna Heimark şi... Rachel Murphy. „Suntem la fel, din atât de multe puncte de vedere, şi acum în sfârşit simt cǎ am descoperit şi ultima piesǎ din puzzle!”. O asemenea declaraţie spune totul.
Ce mai ştim despre cele douǎ fetiţe al cǎror destin înnegurat a fost schimbat, într-o zi de varǎ, pe treptele unui orfelinat din România? Rachel vorbeşte foarte bine trei limbi: românǎ, englezǎ şi spaniolǎ şi este interesatǎ sǎ afle cât mai multe despre ţara ei de origine. Îşi doreşte sǎ devinǎ profesoarǎ în învǎţǎmântul gimnazial sau, chiar, în învǎţǎmântul special, fiind preocupatǎ de copiii aflaţi în dificultate. Elena este pasionatǎ de naturǎ, de ecologie şi îşi doreşte sǎ ajungǎ sǎ lucreze ca biolog marin. Pǎrinţii adoptivi ai celor douǎ fete – Vince şi Janet Murphy, Susie şi Brian Heimark – sunt bucuroşi cǎ Rachel şi Elena s-au reîntâlnit şi sunt convinşi cǎ, împreunǎ, vor putea sǎ îşi împlineascǎ proiectele. Unul dintre ele ar putea fi, într-o zi, cândva, o cǎlǎtorie în România.
Citind povestea lor şi aşteptând rǎspunsul Elenei la scrisoarea pe care i-am trimis-o, mi-am amintit de una dintre cǎrţile copilǎriei mele: „Secretul celor douǎ Lote”. Povestea avea alte dimensiuni, fetiţele din carte chiar erau gemene, dar şi ele se revedeau dupǎ 10 ani de absenţǎ una din viaţa celeilalte.
Sursa:National

Un comentariu:

Blogul lui Jeny spunea...

Destine si vieti. Sa zici ca nu exista cineva acolo sus ...!!!