Fiecare are steaua sa!

13 august 2013

La multi ani...,stingacilor!

 
Ziua Internaţională a Stângacilor, sărbătorită pentru prima dată pe 13 august 1976, este un prilej de a atrage atenţia asupra dezavantajelor pe care oamenii stângaci le au într-o lume dominată de dreptaci.
Se estimează că între 8% și 13% dintre oameni sunt stângaci, bărbaţii stângaci fiind mai numeroşi decât femeile, însă numărul celor care se nasc cu abilitatea de a se folosi cu precădere de partea stângă este mult mai mare.
Din cauza presiunii culturale, cei mai mulţi reușesc să dezvolte abilități pentru a-şi folosi și partea dreaptă, circa 5% rămân însă stângaci omogen, adică se folosesc numai de partea stângă a corpului, iar 45% devin ambidextri, adică stângaci sau dreptaci parţial, pentru că se folosesc de ambele părţi ale corpului.

Stângaci celebri

(w220) Maradona,Cu toate marile inconveniente,  stângacii s-au remarcat dintotdeauna. Aristotel, Michelangelo, Ludwig van Beethoven sau Leonardo da Vinci au fost stângaci.
La fel şi marii conducători Ramses,Tiberius, Iulius Cezar, Alexandru cel Mare, Carol cel Mare, Napoleon Bonaparte sau Regina Victoria.
De asemenea, au fost stângaci Isaac Newton, Albert Einstein, Marie Curie sau Benjamin Franklin.
La fel şi cinci dintre ultimii şapte preşedinţi ai SUA: Gerald Ford, Ronald Regan, George H.W. Bush, Bill Clinton şi Barak Obama.
Iar sportivii Lionel Messi, Diego Armando Maradona şi Gheorghe Hagi sunt jucători de picior stâng.

Niciun comentariu: