Fiecare are steaua sa!

13 iunie 2013

Tradiţii: Ispasul de acum şi altădată!

Înălţarea Domnului
La 40 de zile după Sfintele Paşti se sărbătoreşte praznicul Înălţării Domnului cunoscut în popor şi sub numele de Ispas. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească.
Tradiţia spune că ziua de Ispas mai este numită şi Paştele Cailor, deoarece se crede că numai în această zi, şi doar pentru o singură oră, caii se satură pentru ca aşa ar fi fost blestemaţi de Maica Domnului.
Obiceiurile din această zi au o semnificaţie magică, specială.
În unele regiuni, se ţin Moşii de Ispas. Fiecare credincios se pregăteşte să-şi împodobească casele şi mormintele cu crengi de paltin iar la fereastră să-şi pună frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru sufletele celor morţi şi se împarte pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu.
Tot în această zi se marchează vitele. Gospodarii îşi lovesc vitele cu leuştean ca să se îngraşe. Se taie vârful cozilor vitelor şi se îngroapă într-un furnicar: "Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!"
În Muntenia se poartă foi de nuci la brâu, pentru că şi Hristos şi-a pus când s-a înălţat.Bătrânii de la sate cred şi astăzi ca cine moare în ziua de Ispas ajunge direct în ceruri.În Oltenia nu este bine să se dea foc şi sare din casă. Se spune că dacă dai foc vei avea tot anul inimă rea şi sare pentru că vacile nu vor avea smântână. Cine samănă după Ispas nu va răsări.
Tradiţii magice străvechi de Înălţarea Domnului
În popor există credinţa că, odată cu Înălţarea Domnului, se înalţă şi sufletele celor adormiţi de la Săptămâna Luminată încoace. Sufletele care rătăceau, deveneau strigoi şi provocau neajunsuri oamenilor şi animalelor. De aceea, în această zi se practicau ritualuri magice de apărare: erau culese şi sfinţite plantele de leac, despre care se crede că au proprietăţi apotropaice, de îndepărtare a duhurilor rele: leuştean, alun, paltin. Oamenii se încingeau peste brâu cu ramuri de leuştean.
Erau date de pomană bucate pentru morţi.
Un alt ritual era acela de a buciuma la răspântia drumurilor şi pe dealuri.
Joile oprite sau Joile pomenite sau Joile verzi
Poporul român, care descinde din civilizaţia traco-daco-getă, a preluat şi adaptat simbolurile zilelor săptămânii din religia iudaică, greacă, la propriile tradiţii străvechi privitoare la unităţile de măsură a timpului.
• Denumiri ale zilelor săptămânii la alte popoare. În afara numelor astrologice, alte nume date zilelor săptămânii în diferite limbi indică istoria religioasă şi seculară a popoarelor respective.
Duminica este numită în diferite ţări creştine ”înviere”, ”domnească”, ”nelucrare”, dar şi ”zi de târg”.
Lunea se mai numeşte ”după târg”, ”după odihnă” sau ”capul săptămânii”.
Miercurea este adesea numită ”mijlocul”, ”cocoaşa” săptămânii sau ”primul post”.
Joia se mai numeşte şi ziua ”între posturi”, pentru că este poziţionată între miercuri şi vineri.
Vineri se mai numeşte în ţări creştine ”postul” sau ”ziua pregătirii”, iar în ţările islamice, ”ziua credinţei”, ”ziua adunării”.
Sâmbăta mai este numită ”îmbăiere” şi ”ajunulCrăciunul - bucuria sufletului. Mai mult ... » zilei soarelui”, dar şi ”sabat” (odihnă) sau ”sfârşit de săptămână”. Unii islamici o numesc ”ziua de după adunare”.
• Joile de după Paşte sunt un ciclu, cu număr variabil de joi (3, 7, 9), în funcţie de zona unde sunt ţinute. Joile însemnate cuprind perioada de timp dintre Paşti şi a doua săptămână după Rusalii. În aceste zile sunt interzise anumite activităţi.. Restricţiile au menirea de a apăra oamenii, gospodăriile şi roadele de urmările fenomenelor naturale potrivnice: ploi cu grindină şi trăsnete, brumă şi îngheţuri târzii etc.
• Obiceiurile..., zilelor de Joi. Foca se sărbătoreşte în prima joi după Paşti. Atunci se dă de pomană peşte.
Tot atunci se fac colaci, se duc la biserică şi se pomenesc morţii. În unele sate, dimineaţa, până a nu se duce cu colacii la biserică, se pune foc sub pomi, cu scop ca să moară viermuşii şi omizile din ei.
În zori se face focul în faţa casei cu nouă beţe de alun uscate. Aceste beţe mai sunt numite şi buciumei. Tradiţia afirmă că vor veni sufletele celor morţi să se încălzească, fapt pentru care sunt invitaţi şi vecinii, pe scăunele, în jurul focului, dându-se focuri de pomană, colăcei şi ulcele frumos împodobite cu flori.Omagiu eroilor neamului.
Femeile fac pomeni la cimitire cu colaci, băutură, vase şi haine noi, precum şi ouă roşii aruncate peste mormânt.
Are loc şi slobozitul ritual al apei pentru morţi (Slobozitul Păresimilor), pe la fântâni, după ce anterior o fată căra cele patruzeci şi patru de găleţi pline. Când apa distrugătorul de calculi era cărată pentru o femeie decedată se punea martoră o fată, iar pentru un bărbat, un băiat. O altă femeie întreabă fata: ”Eşti martoră că ai cărat apa lui…....? Pe cine ai martoră că ai cărat apa lui…?”. Fata răspunde: ”Eu, luna şi soarele!“. Imediat după aceea se încrucişează două lumânări şi se aprind la cele patru capete, pentru a fi slobozite în fântână, puse într-o troacă. Lumânările rămân slobozite în fântână până când se sting. Fata care a cărat apa primeşte un cadou dat peste fântână (găleată, cană, cearşaf). În final se organizează mese la iarbă verde, cu patruzeci şi patru de colăcei, corespunzător celor patruzeci şi patru de găleţi. Uneori se obişnuieşte ca, în final, o femeie să mai scoată câteva găleţi de apă din fântână, pentru a uda împrejurimile contra secetei.
Înălţarea Domnului sau Ispasul este o sărbătoare care cade întotdeauna în joia săptămânii a şasea după Paşti (a patruzecea zi de la Înviere). Marchează momentul în care Mântuitorul s-a înălţat la cer.
În seara dinaintea Ispasului se taie leuştean, se pune prin case, pe la porţi şi ferestre contra strigoilor.
Se împodobesc casele cu flori, se bat vitele cu leuştean şi li se dădea să mănânce anumite flori ca să nu le ”strice” strigoii.
De Ispas, bunicii noştri puneau floare de soc în casă. Există obiceiul să se ducă frunze de nuc la biserică, apoi, după ce erau sfinţite, se purtau la brâu. Oamenii satelor de altădată cred că şi Hristos şi-a pus când s-a înălţat. Când ajungeau acasă, frunzele de nuc se împrăştiau prin odăile casei.
După Sfânta Liturghie se dă de pomană lapte dulce, pască şi ouă roşii.
După ziua de Ispas nu se mai mănâncă ouă roşii. Se spune că Ispas a fost un om vesel şi că ”în ziua lui s-a înălţat Hristos”.
In această zi nu se lucrează: ”cine lucrează de Ispas, căpiază”, spun vorbe din bătrâni.
Joile după Paşti se mai numesc şi Joi Domneşti. Joile după Paşti sunt ţinute pentru boale. Poveştile cu care ne alintau bunicii ne spun că Joile după Paşti sunt în număr de nouă.
În aceste joi nu torc femeile şi nici nu înţeapă, sub cuvânt că e rău de boale şi de bătut piatra. Dacă se întâmplă să bată piatra şi să le strice bucatele, apoi încep să blesteme pe acea femeie care a îndrăznit să lucreze în aceste zile.
Dacă toată lumea ar ţine aceste sărbători, n-ar mai cădea piatra, zic mătuşile.
• Superstiţii, obiceiuri de altădată ale zilelor de Joi: ”Joia e jumătate bărbat şi jumătate femeie, că şi bărbaţii şi femeile îl ţin”, ne amintesc bunicii noştri.Cine se naşte joi e cu noroc şi negoţitor de boi.Este o zi bună, în care poţi să începi un lucru.Se crede că numai duminica şi joia este bine a se cununa. Dacă s‑ar cununa cineva în alte zile, apoi acea căsătorie nu va fi fericită.Dacă pui ouă sub cloşcă joia, vor ieşi numai cucoşei.
Unghiile nu se taie decât joia şi sâmbăta. Se credea că, de faci altfel, le vei căuta prin gunoaie mari cât munţii.Joile după Paşti până la Înălţare se ţin, că altfel va bate grindina lanurile. Oamenii ţineau joile după Paşti şi în zilele de Filipi, pentru că se temeau că lupii vor veni să le ia câte o vită din curte. Aceştia erau trimişi de Sfântul Petru ca să-i pedepsească pe oamenii care nu ţineau joile.”Când începe ploaia de joi, ţine două săptămâni”.
Joia, ziua dragostei
Joia se spăla icoana Maicii Domnului cu busuioc. Apoi, fetele şi băieţii se spălau cu acea apă, după care udau florile cu ea. Se spunea că vor avea nororc în dragoste.
Joi e bine întotdeauna să te tunzi, să te piepteni, pentru dragoste. Se îngrijea casa, se scuturau ţoalele, ca să fii iubit de toţi.Gospodinele de altădată cunoşteau că pentru spălat cămăşile sunt două zile pe săptămână: marţea şi joia. Joia e bine să se spele pe cap fetele, înainte de a răsări soarele.
Joia‑i pentru dragoste!


Niciun comentariu: