Fiecare are steaua sa!

24 iunie 2013

Sânzienele !


Misterul acestei plante – folosita de sute de ani in tratamentul bolilor de ficat, a reumatismului, a bolilor tiroidiene, renale si nervoase – nu a putut fi patruns deocamdata de catre stiinta. Este printre putinele erbacee la care structura chimica nu justifica decat intr-o mica masura actiunile terapeutice observate experimental. Din acest motiv, multe din cartile moderne de fitoterapie se feresc sa vorbeasca pe larg despre proprietatile sale curative exceptionale, mentionand-o undeva la urma, printre altele.
Sanziana galbena face parte din plantele cu cele mai variate intrebuintari in medicina traditionala romaneasca. De la o zona la alta, ea este folosita pentru tratarea altor afectiuni. Intern: in Oltenia este folosita contra herniei (“vatamatura”) si a afectiunilor febrile (“friguri”); in Tara Fagarasului – la hepatita (“galbinare”) si boli nervoase; in Moldova – contra bolilor de piele si a asa-numitelor “boli lumesti” (venerice); in Nasaud – contra reumatismului.

În obiceiurile şi credinţele poporului român, Drăgaica (cuvânt de origine slavă, însemnând “draga”, “frumoasa”), păstrează amintirea Marii Zeiţe neolitice, divinitate lunară, echinocţială şi agrară, identificată cu Diana (Sanctae Dianae) şi Iuno în Panteonul roman, şi cu Hera şi Artemis în Panteonul grec.
După Vasile Pârvan, Diana daco-romană (Diana sancta, potentissima) era aceeaşi divinitate cu Artemis-Bendis a tracilor (Herodot, IV, 33), cultul acestei zeiţe supravieţuind după romanizarea Daciei, numele de Diana găsindu-se în vocabula română, ca Zână. Diana Sancta din Sarmizegetusa a devenit, Sânziana (San(cta) Diana), Figura Centrală a Folclorului Românesc.Astfel, ea a fost atestată cu numele de Drăgaica în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei şi cu numele de Sânziana în Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş, Bucovina.După unii specialişti, sărbătoarea îşi are originea într-un Cult Geto-Dacic Străvechi al Soarelui, sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o Horă.Mai erau denumite şi Preotese ale Soarelui, fiind asociate cu acesta.Sărbătoarea Sânzienelor este o sarbătoare a Soarelui, a Binelui şi este Legată de Cultul Recoltei, al Vegetaţiei şi al Fecunditaţii.Este un Stravechi Cult Agrar cu Puternica Simbolistică Nuptiala. Precede sărbătoarea creştină a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, iar noaptea de 23 spre 24 iunie este cunoscută în popor ca Noaptea de Sânziene.Se spune că în această noapte Forţele Naturii Ajung la Apogeu, şi că Porţile Dintre Lumi Se Deschid, fiind o Noapte Propice Pentru Ritualuri Magice.Sânzienele, numite şi Sfintele, sunt adesea confundate cu Ielele, Măiastrele sau Vântoasele, care de regulă sunt zâne rele.Legendele spun despre ele că Iau Glasul Cucului – pentru că începând de pe 24 iunie, Cucul Amuţeşte, Pleacă în Munte şi Se Transformă în Uliu Păsăresc -, “Dau Puteri” deosebite Florilor şi Buruienilor, acestea devenind Plante de Leac, bune la toate bolile, Cântă şi Împart Rod Holdelor, Femeilor Căsătorite, Înmulţesc Păsările şi Animalele, Tămăduiesc Bolnavii, Apară Semănăturile de grindină.La ţară, această zi este respectată cu sfinţenie, dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără şi devin asemenea zânelor rele cunoscute în popor drept Iele sau Rusalii.
Se zice că femeilor care nu ţin tradiţia li se poceşte gura, însă nici barbaţii nu sunt scutiţi de pedepse îngrozitoare. Dacă mint, jură strâmb ori fac rău semenilor la aceasta dată, ei pot ramâne fără vlagă în oase sau fără vedere.Sânzienele sunt zâne justiţiare, îi apără pe cei slabi şi umiliţi, în faţa celor care-i batjocoresc.
Oamenii de la ţară cred că, în această noapte, ele joacă goale în padure. Cel care le vede rămâne mut pentru totdeauna sau “damblageşte”.De Sânziene sunt interzise spălatul, cusutul ori măturatul. Cine nu respectă aceste “legi” este în pericol de a fi fulgerat.La baza acestor ritualuri stau micile flori galbene, numite sânziene, ce cresc în poieni şi care sunt culese de fete, în muzica şi chiuiturile flăcăilor, pentru a le împleti apoi în formă de cerc pentru fete şi de cruce pentru băieţi.Aceste cununi se pun în casă, pe porţi, la ferestre, pe şuri, pe stupi şi chiar în culturi, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria, vor aduce noroc, sănătate şi belşug (vor inflori ca Sanzienele).
”Du-te soare, vino lună, Sânzienele îmbună,/Să le crească floarea floare,/Galbenă, mirositoare,/Fetele să o adune,/Să le prindă în cunune/Să pună la pălarie/Floare pentru cununie/Babele să le rostească/Până-n toamnă să nuntească.”
Fetele îşi aruncă aceste cununi pe un acoperiş, cele care rămân prinse prevestind măritişul apropiat, sau peste vite: dacă nimereşte una tânără, fata se va căsători cu un tânăr, iar dacă i se prinde cununa într-una bătrână, un om în vârstă îi va fi alesul.
A doua zi, în zori, cete de feciori strabat satele cu florile de Sanziene la palarie, în semn că au văzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i interesează. Ei cântă, chiuie şi strigă:
“Du-te lună, vino soare,/Că tragem la-nsurătoare,/Cununile neursite,/Zac sub hornuri azvârlite,/Hai frumoaselor ce staţi,/Zâne vreţi să rămâneţi,/Că venim după peţit,/Până nu v-aţi răzgândit.“
O altă strigare pe care o mai foloseau băieţii, dar prin preajma caselor unde locuiau fetele care nu prea erau pe placul lor, era:
“Toate slutele-s grăbite,/Toate vor să se mărite,/Cu-alde unii dintre noi,/Feciori mândri, vai de noi,/Că la nuntă ştim hori,/La praznice ştim prânzi,/Şi la dragoşti şi mai şi…“
Pentru a-şi vedea sortitul, fetele dorm în noaptea de Sânziene cu un bucheţel din aceste flori sub pernă. “Sânziană, floare-aleasă,/Fă-mă în curând mireasă…”
De asemenea, dacă le poartă în păr sau la sân, fetele şi femeile măritate vor deveni atrăgătoare şi drăgăstoase.



Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor şi Amuţitul Cucului. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiu de primăvară, când este sărbătorită Bunei Vestiri, sau Blagoveşteniea, până la solstiţiul de vară sau de sânziene, sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, pe 24 iunie. Se spune în popor că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Se spune că în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene. Noaptea de Sânziene este cea în care pot fi descoperite comorile ascunse, acum răsare şi floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege.




Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, o dată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură





Niciun comentariu: