Fiecare are steaua sa!

19 mai 2013

Ai obiceiul de a amâna lucrurile? Există un antidot!



Amânarea este un comportament care presupune tergiversarea unei activităţi importante fără a avea un motiv raţional şi plauzibil. Vorbim despre amânare în momentul în care ştim exact cât timp ne-ar lua să facem acea activitate şi ştim şi cât de important este să o începem. Cu toate acestea, însă, facem orice altceva pentru a o evita. Efectul este că ajungem pe ultima sută de metri cu activităţi importante şi, fie nu mai reuşim să le finalizăm, fie vom face compromisuri cu privire la calitatea acestora.Peter Bregman, consilier de strategie pe directori şi echipele lor de conducere, a scris pe blogs.hbr.org un articol despre teama care se ascunde în spatele obiceiului de a amâna lucrurile la infinit.
Recent am făcut o excursie în Malibu, California. Într-o dimineaţă devreme, m-am trezit şi am pornit spre plajă, m-am aşezat pe o stâncă şi priveam surferii. M-am minunat de aceşti oameni curajoşi care se treziseră înainte de răsăritul soarelui, îndurând apa rece, aproape congelată aş zice, vâslind printre valuri şi riscând chiar să fie atacaţi de rechini, toate acestea, probabil, de dragul de a face o banală plimbare.
După aproximativ 15 minute în care am privit către ei, mi-a fost uşor să le vorbesc acestor oameni despre priceperea şi stilul lor de a naviga.Ceea ce m-a frapat, însă, a fost ceea ce ei aveau în comun. Nu contează cât de bine faci, cât de experimentat, cât de graţios eşti pe val, fiecare surfer şi-a încheiat plimbarea în exact acelaşi mod: prin cădere.Unii s-au distrat în ceea ce privea căderea lor, în timp ce alţii au încercat cu disperare să evite acest lucru. Însă nu toate au fost eşecuri.Aici vine partea cea mai frumoasă şi interesantă: singura diferenţă dintre un eşec şi nereuşită a fost elementul de surpriză. În toate cazurile, surferii terminau plimbarea lor în apă, pentru că nu există nicio altă cale posibilă pentru a încheia o plimbare pe val.Asta m-a făcut să mă gândesc: Ce-ar fi dacă toţi dintre noi ne-am trăi viaţa precum un surfer pe val?
Primul răspuns care mi-a venit în minte a fost acela că asta presupune multe riscuri.Gândiţi-vă la o conversaţie dificilă pe care o aveţi cu şeful (sau cu un angajat, sau coleg sau partener) pe care aţi evita-o, evident. Ea te iniţiează.O afacere nouă (sau o strategie de vânzări sau o investiţie) aţi supranaliza-o? Sau o urmaţi pur şi simplu, riscând să vedeţi ce va ieşi?Şi când ai căzut, te ridici şi te întorci iar la bord şi începi să navighezi iarăşi.Acest lucru l-a făcut fiecare dintre surferii pe care i-am urmărit în aceea dimineaţă devreme.
Aşadar, de ce să nu ne trăim viaţa în acest fel? De ce nu acceptăm căderile şi nereuşitele ca fiind o plimbare?
Pentru că ne este frică de sentimente.
Gândiţi-vă puţin la asta: în toate aceste situaţii, marea noastră frică este aceea că vom simţi ceva neplăcut.
Ce se întâmplă dacă aveţi acea conversaţie înfricoşătoare pe care o tot evitaţi cu paretenrul de viaţă, şi relaţia se destramă? Ar durea.Ce se întâmplă dacă pierzi bani în afaceri? V-aţi simţi groaznic.
Aici e răspunsul: de cele mai multe ori, teama noastră nu ne ajută să evităm sentimentele, ci pur şi simplu ne supune la un chin de lungă durată. Suferim de pe urma obiceiului de a amâna lucrurile şi de peurma frustrării de a ne găsi într-o relaţie care stă pe loc. Cunosc parteneri de viaţă care stau în durere de ani mulţi, pentru că niciunul dintre ei nu este dispus să vorbească despre „elefantul din cameră”. Asumarea de riscuri, inclusiv cel al unei nereuşite, nu ar trebui evitată. Este ceva ce trebuie să-ţi cultivi în minte. Dar cum poţi face asta?
Practică!
Asumă-ţi riscul, simte tot ceea ce trebuie să simţi, recunoscînd că „ceea ce nu te omoară, te face mai puternic”, revino la cârma bordului şi începe să navighezi din nou!Şi simte totul! Simte anticiparea riscului. Apoi, în timpul nereuşitei şi după, respiră adânc! Vei deveni familiar cu aceste sentimente şi, chiar dacă îţi vine să crezi sau nu, vei începe să te bucuri de ele. Chiar şi de acelea pe care le consideri neplăcute. Pentru că sentimentul este demonstraţia clară că eşti în viaţă.Cunoşti aceea senzaţie pe care o ai după ce făcut sau ai zis ceva ciudat sau incomod? Data viitoare când te confrunţi cu aşa ceva, ia-ţi un moment să simţi acea senzaţie.În momentul în care veţi face acest lucru, veţi realiza că nu e atât de groaznic precum pare. Probabil vei admite: „Nu ştiu de ce am spus-o” şi îţi vei cere scuze. Apoi veţi râde amândoi de asta. Sau, şi mai bine de atât, veţi intra într-o discuţie pe care o amânaţi de ani de zile, dar pe care ştiaţi că trebuie să o aveţi.
Dacă faceţi aceste lucruri, nu veţi mai simţi teamă. Ci din contră, o să fiţi precum acei surferi curajoşi de care v-am povestit. Te vei trezi înainte de zori şi te vei arunca cu capul în acele conversaţii înfricoşătoare şi propuneri dificile pe care trebuie să le faci. Îţi vei asuma riscurile care odată te speriau de moarte. Şi vei cădea, poate uneori chiar vei eşua.Atunci ridică-te şi fă-o din nou!



Un comentariu:

Blogul lui Jeny spunea...

Si eu am cam inceput sa amin lucrurile, sa simt o lene asa mai...permanenta. Am incetat sa mai caut raspuns la intrebarea:"de ce". Si simt ca nu reusesc sa mai fac ce faceam odata, ca nu mai am timp de ...nimic ! Si o las incet, am obosit sa mai fac de toate. Dar, ma ridic si ...mai fac cate ceva ...