Fiecare are steaua sa!

12 februarie 2013

Ce este iubirea ?!





Iubirea este foarte rară. A cunoaşte sufletul unui om înseamnă a trece printr-o revoluţie, pentru că dacă vrei să cunoşti sufletul unui om trebuie să-l laşi şi tu să ajungă la sufletul tău. Trebuie să devii vulnerabil, total vulnerabil, deschis. E riscant. E riscant să laşi pe cineva să-ţi ajungă la suflet, e periculos, pentru că niciodată nu ştii ce îţi va face acel om o dată ce va ajunge să-ţi cunoască toate secretele, toate ascunzişurile. De aici frica. De asta nu ne deschidem. Cunoaştem pe cineva superficial şi credem că ne-am îndrăgostit. Periferiile se întâlnesc iar noi credem că noi ne-am întâlnit. Dar de fapt nu este aşa. Nu eşti periferia ta. De fapt, periferia este graniţa unde sfârşeşti, ea doar te înconjoară ca un gard. Periferia este locul unde sfârşeşti tu şi începe lumea.Iubirea e pur şi simplu nebună. Nu apare niciodată când şi unde crezi că va apare. E firesc să fie aşa. Iubirea e altceva decât minte şi asta înseamnă că atunci când e iubire adevărată mintea nu mai contează. De aceea marile iubiri par imposibile minţilor obişnuite. Nu e nimic neobişnuit aici. Iubirea care nu trece de barierele minţii nu e iubire adevărată. Şi viaţa, existenţa vrea iubire adevărată. Dar pentru aceasta ne verifică şi ne pune faţă în faţă cu iubiri aparent imposibile. Dacă trecem examenul, atunci suntem făcuţi pentru iubire, dacă nu îl trecem atunci mai avem nevoie de timp ca să înţelegem ce e cu adevărat important în viaţă.Iubirea trebuie să fie o relaţie plină de prietenie, în care nimeni nu este superior, în care nimeni nu decide cum să se desfăşoare lucrurile, în care partenerii sunt pe deplin conştienţi că sunt diferiţi, că abordarea lor în ceea ce priveşte viaţa este diferită, că modul lor de viaţă este diferit şi, cu toate aceste diferenţe, se iubesc. Ei nu vor găsi nici o problemă. Nu încercaţi să creaţi ceva suprauman. Fiţi umani şi acceptaţi omenescul celuilalt, cu toate slăbiciunile inerente naturii umane. Celălalt va comite probabil greşeli, tot aşa cum comiteţi şi voi, şi va trebui să învăţaţi. A fi împreună înseamnă a învăţa să iertaţi, să uitaţi, să înţelegeţi că şi celălalt este la fel de uman ca şi voi.
"Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare".
*Nichita Stanescu- Emotie de toamna*
Iubirea e ca un val, te face sa nu mai fii stapan pe tine, ai un alt stapan, nu mai esti tu. Dragostea are ca hotar forte limitate, isi trage puterile din viata, din darnicie, iar oamenii daruiesc greu. Este legatura dintre doua suflete asemenea, este sfanta, glasul, privirile celuilalt pun in miscare anumite strune din inima, care nu vibreaza decat sub puterea amintirilor, pe care le insufleteste.
Iubirea presupune o reciprocitate de sentimente, o certitudine a placerilor pe care nimeni si nimic nu o poate afecta. Ea nu traieste decat atata vreme cat se crede vesnica iar cei ce sunt indragostiti cu adevarat cred ca dragostea lor e vie si dincolo de mormant. Nu are cautare vesnica decat ceea ce este vesnic frumos si adevarat, adica dragostea. Ea este un templu al tuturor, un lacas care asteapta un abur de dorinta, este un drum pavat spre eternitate un drum care presupune compromisuri care uneori depasesc puterea de intelegere.Dar o singura minciuna distruge acea incredere netarmuita, care pentru unele suflete este insusi temeiul dragostei.Indragostitul simte cum infloreste in el ceva ce nu e existat, simte ca traieste pentru persoana iubita.Omul este si poate fi privit ca o entitate, un tot unitar. Dar este si trebuie sa fie privit si ca un punct de intersectie a multiple si diverse serii de relatii si interactiuni. Sistemul este atat de inchis, cat si deschis, pentru a se corela cu lumea si dainui.Dragostea in sufletul unei femei e ca o scanteie ascunsa in cenusa, nu totdeauna descoperita, un vis de dominatie, dar si de supunere, e o dorinta de amabila convorbire si un adapost intr-un pustiu.In fiecare om exista o infinita nevoie de a iubi, care-l divinizeaza pe acesta atunci cand este plenar si sublim manifestata.Iubirea este cea mai mare dintre fericirile umane, deoarece este efortul suprem pe care omul il incearca pentru a iesi din singuratatea fiintei sale launtrice.
A iubi intens si inaltator inseamna a nu cunoaste aproape deloc orgoliul si ura. A iubi innobilat de transfigurare inseamna a avea lumina in ochi, a fi plin de fericire si a auzi o muzica divina.
Daca mai mereu am da dovada de suficient de multa bunatate si dragoste de oameni, am fi siguri ca vom reusi sa facem sa mijeasca intr-o oarecare masura sentimentde de dragoste si bunavointa in sufletele majoritatii oamenilor cu care venim in contact, oricine ar fi ei.
Iubirea este, chiar si atunci cand nu banuim, suprema lege a universului: o lege misterioasa care guverneaza si oranduieste totul, de la atomul neinsufletit piana la unirea in cuplu a fiintelor rationale; de la ea pleaca si spre ea converg, adeseori ca spre un centru divin de irezistibila atractie, toate gandurile si actiunile noastre...
Ce este iubirea?! Sunt multi care vorbesc despre iubire, dar din pacate sunt mai putini care o cunosc si  o simt cu adevarat.Iubirea nu are o definitie perfect valabila pentru toata lumea, astfel o sa incerc sa va descriu ce cred eu ca ar putea fi definitia cea mai potrivita pentru iubire…
-Iubirea este un sentiment unic, pe care din pacate il ai de foarte putine ori in viata, poate pentru cei mai putin norocosi, o singura data in viata sau poate niciodata.
-Iubirea este scrisa in inima ta si in vibratiile pe care ti le da pentru o anumita persoana, acea persoana speciala tie, jumatatea ta, sufletul tau pereche. Acea persoana este perechea ta, pentru ca simti ca fiecare celula din fiinta ta se potriveste cu fiecare celula din fiinta lui, sunteti suflete si fiinte pereche, va potriviti din toate punctele de vedere.
Poate de multe ori ai avut sensatia ca stii ce e iubirea, ca ai simtit-o, dar apoi ti-ai dat seama ca te-ai inselat… asta inseamna ca nu ai iubit cu adevarat si asta pentru ca nu ai fost iubita sau iubit reciproc, de fapt nu ti-ai intalnit sufletul pereche tie.
-Iubirea e un sentiment unic si non-egoist, care nu se masoara niciodata in cuvintele “eu te iubesc mai mult”, pentru ca o iubire adevarata atarna egal in balanta.
-Iubirea este un sentiment pe care il vezi cu ochii sufletului, poate si de aici definitia ca “iubirea este oarba”…
"Ti-am scris o scrisoare cu picaturi de ploaie iar cu vântul ti-am soptit-o. Am chemat vantul si i-am spus sa te mangaie, am adus pasarile si le-am pus sa-ti cante. Am inflorit copacii pentru tine si am topit zapada. Iubitule, daca inca nu ti-ai dat seama sa stii ca eu sunt primavara si Te iubesc !Tu esti cântecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea,tu esti vântul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sá o rostesc înainte de a visa. Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori o alta  clipa, sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi... Vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care traiesc, vreau ca tu sa fi...totul !"
-Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire...
-Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi vindecat de altul/alta...
-Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata... prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita...O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic.
-Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi.
-Gelozia ia nastere odata cu dragostea, dar nu moare odata cu ea...
-Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte...
-Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii...
Pentru dragostea care se mai gaseste in lumea aceasta si pentru toti cei care stiu sa o aprecieze, pentru toti indragostitii...
-Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai.
-Nu rupe firul unei iubiri, caci chiar daca il legi din nou, nodul ramane...
-Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii, caci ea, daca te considera vrednic, iti va indrepta ea cursul!...
Dragostea nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea.
-Cine are capacitatea de a se indragosti, poate avea mereu incredere in iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit!
-Dragostea e la fel ca o boala pe care daca nu o tratezi se agraveaza... si ca orice floare pe care daca nu o uzi se ofileste...
-Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!
-Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut.
-Daca exista un sens al vietii... atunci EA este sensul, daca nu... EA ar trebui sa fie...
-Fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de vant spanzurata in vid!
-In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste...
-Fericirea noastra rezida in ceea ce-l determina pe om sa-si dea seama ca este om si sa ramana asa.
-Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile "insuportabile"
-Parfumul reprezinta sentimentele florilor.
- Adevarata iubire este asemenea unui trandafir: nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se ofileste...
-Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine.
-Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa... si un suflet smuls din piept...
-O dragoste generoasa isi are intotdeauna testamentul pregatit din timp.
-Iubirea impartasita de oameni este forta cea mai mare care exista in lume si izvorul cel mai important pentru poezie...

IUBIREA... (autor necunoscut)

"Iubirea nu-i decat o himera,
O scurta dulce nebunie
Si totusi viata noastra efemera
I-o inchinam de-o vesnicie.

Si o facem cu inflacarare,
Chiar de suferim si plangem
De tristete cand ne doare,
De bucurie cand invingem.

Si chiar atunci cand moare
O cautam cu-nfrigurare
Si ratacim in lumea mare
Pana iar' ne iese-n cale...

Iubirea e ca o valtoare,
Ce te trage-n abis
Si-abia cand moare
Te-arunc' afar' din vis!

Dar iubirea e si o scara
Spre paradisul fericirii,
Dac-o urci cu hotarare,
Fara teama dezamagirii.

Iubirea-i un mister,
Cazuta ca o stea din cer,
Darul cel mai sfant
De pe acest pamant.

Iubirea-i un cadou
De la Dumnezeu
Facut sa-l pretuim,
Cat timp mai traim.

Ori fidel, ori ratacitor,
Intr-o zi tot am sa mor,
Mor atuncea fericit
Ca am iubit si-am fost iubit!"





2 comentarii:

Vasile Dumitru spunea...

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: "Rămâi, eşti prea frumoasă!"
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.

Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.

Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-I smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa-I ca de-un prăpăd se curmă,
când m-a privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

- Dar unde duci, străine, povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
- Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci...

- Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
- Eu... am şoptit în silă, eu... căutam iubirea...
- Iubirea? ... fu răspunsul străinului. Eu sunt...

Costache Ioanid

Imi place muult prima imagine!
O zi minunata sa ai!

MEG55 spunea...

Multumesc!Impresionanta,clara,devastatoare poezia lui Ioanid."Iubirea care nu trece de barierele minţii nu e iubire adevărată. Şi viaţa, existenţa vrea iubire adevărată. Dar pentru aceasta ne verifică şi ne pune faţă în faţă cu iubiri aparent imposibile. Dacă trecem examenul, atunci suntem făcuţi pentru iubire, dacă nu îl trecem..., atunci mai avem nevoie de timp ca să înţelegem ce e cu adevărat important în viaţă!" O zi senina si calda,iti doresc!