Fiecare are steaua sa!

15 ianuarie 2013

Mai bine mai tirziu...,decit niciodata!



In sfarsit sunt pregatita sa vorbesc despre marea provocare  din viata mea ,provocare care a insemnat foarte mult pentru mine, a schimbat felul meu de a fi ca om,mi-a schimbat perceptia despre viata! M-am nascut din nou, ca sa ma intorc acasa. Dar o sa scriu imediat ce inseamna "acasa…"
Zeci de ani am cautat raspunsul in exterior, m-am raportat la succesele aduse din exterior, la laudele, atentiile si bucuriile aduse de alte persoane si m-am simtit daramata, atunci cand viata mi le-a luat, fie ca a fost vorba de laude sau de persoane dragi mie. Atunci a aparut suferinta, durerea, pe care am incercat, uneori, sa o ignor, sau sa o traiesc, crezandu-ma vinovata pentru rezultatul prezent sau traind cu multe regrete, crezand ca nu sunt o persoana vrednica de iubire. Rezultatul: o persoana frustrata, acuzandu-i pe ceilalti de toate trairile dureroase din viata ei.  Nu constientizam ca toate aceste acuzatii mi le aduceam mie, pentru ca renuntasem sa fiu eu, persoana autentica, traiam in rutina, pe pilot automat. Am orbecait zeci de ani ca pinguinul in noapte, fara o directie anume, fara o coloana vertebrala. Ascundeam nesiguranta sub detasare si nepasare, slabiciunea era asa de frumos ascunsa sub bunavointa de a oferi sfaturi in stanga si in dreapta si devenisem un fel de "guru" in rezolvarea problemele celorlalti. Le traiam viata, le gaseam solutii la probleme, fara sa constientizez ca viata mea era pe pilot automat, nu era traita asa cum doream eu in sufletul meu sa fie traita. Traiam o spoiala de fericire, convingandu-ma ca ii fac fericiti pe altii si acest lucru ma facea sa ma simt „implinita”.Din senin a aparut apoi blocajul,ma simteam lipsita de vlaga,oboseam, nimic nu se mai lega, lucrurile care in trecut imi ofereau „implinire” acum imi aduceau numai frustrari, pentru ca de cate ori eram acolo, dand sfaturi, ocupandu-ma de problemele altora renuntam la mine, la ceea ce doresc sa fac eu pentru mine si acest lucru durea al naibii de rau. Si cand m-am saturat de suferinta, de frustrari, am schimbat felul de a ma raporta, din exterior am trecut la interior, catre mine, catre transformare. Prima concluzie, dupa ce te hotarasti, ca a venit timpul sa schimb ceva?!Am hotarit ca a venit momentul sa-mi fac un examen medical de rutina.Raspunsul implacabil ....,cancer mamar. Daca in trecut nu aveam nici o directie, acum nu mai exista nici macar un drum. Ma simteam daramata, fara nici un sprijin in exteriror. Asa am invatat sa ma bazez pe ce-i in interior, in sufletul meu, reusind sa fac pasi micuti, nesiguri, dar totusi pasi. Inaintam prin viata ca un pinguin beat, clatinandu-ma la fiecare intorsatura si confruntare a vietii.Nu mai vorbesc de rafalele care veneau de la persoanele obisnuite cu felul meu de a fi,de a iesi in intimpinarea tuturor.., cu sfaturi sau cu ajutorul material ori moral, ma dezechilibrau, ma aruncau si ma secatuiau de energie. Cu cat aveam parte de mai mult dezechilibru la exterior, cu atat aveam mai multa incredere in sufletul meu, in ce simt eu.A urmat minunea: s-a facut lumina, a venit ziua cind am reusit sa vad totul atat de clar si sensul fiecarei intamplari, fiecarui pas nesigur, mersul pinguinului beat prin noapte, toate se legau asa de frumos, erau perfecte. Am vazut in sufletul meu cine sunt si atunci m-am redat pe mine..., mie insami. Cand s-a petrecut totul?! In ziua cind am fost operata de cancer,dupa ce m-am trezit din anestezie.....,acolo in sala de reanimare, atunci cand toti muschii corpului ma intepau, eu stateam pe spate, cu ochii la luminile de pe tavan si acolo, in amorteala aceea, m-am vazut pe mine asa cum sunt, am vazut in sfletul meu  o liniste si o emotie, cum nu mai simtisem, m-am cuprins  in gind ,am stiut de atunci ca o voi scoate si de data asta la capat. Am inteles ca toate stradaniile mele de a cauta in exterior: apreciere, iubire, laude erau nule, nu mai aveam nevoie de exterior, de cautare, pentru ca eu gasisem in interior raspunsurile la toate nevoile mele. O singura intrebare aveam atunci in minte: de ce tot cautasem in exterior, toti anii acestia, ceea ce aveam deja in mine? Dar nu mai conta raspunsul, pentru ca eu eram deja acasa, in sufletul meu .Poate ca am orbecait prin viata,am ajutat in stinga si in dreapta,am muncit si nu m-am gindit la sufletul meu,suflet ce tinjea dupa un pic de iubire din partea mea!Atunci am constientizat ca aceasta "provocare" mi-a fost data, doar pentru faptul de a ma regasi si de a intelege ca "Nimic nu este vesnic,asa cum pare a fi!Ca vine o zi in care trebuie sa te reculegi si sa te iubesti, asa cum nu ai mai facut-o pina acum.Sa simti ca tu esti cea mai importanta persoana din viata ta!"


Inchei cu

-Fiecare clipa din viata mea este un bun prilej de sarbatoare,ma bucur din plin de faptul ca traiesc!

4 comentarii:

ella spunea...

Dumnezeu sa te binecuvinteze!

Vasile Dumitru spunea...

Tulburator text!

"Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.
Nadejdile, - ascunse sa-ti stea de lumea toata,
în zâmbet sa te ferici de toti semenii tai,
Nebunilor nu spune durerea niciodata."

si

"Priveşte cedrul mândru: atâtea braţe are!
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare.
Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii.
Vorbesc însa limbajul tăcerii şi-al luminii."

Batranul si inteleptul Khayyam...
Sa ne citim inca 50 de ani apoi mai vedem!

MEG55 spunea...

Ella,in viata niciodata nu stii ce te asteapta!Multumesc de trecere.Sa ai numai zimbete si flori in calea ta.

MEG55 spunea...

Vasile Dumitru,multumesc de sfaturile oferite prin versurile lui Khayyam!Am avut inspiratia sa ma retrag....., poate la timp.Au trecut patru ani de atunci,faptul ca acum am simtit sa ma eliberez de toate...,de trecut, inseamna ca tehnica aplicata a dat roade.Se spune ca inveti din greseli!Doresc insa sa nu mai treaca nimeni, prin asemenea provocari!