Fiecare are steaua sa!

30 ianuarie 2013

Istoria se repeta. Mereu actualul Caragiale !

In memoriam..!
Am ascultat "Pe-al nostru steag e scris unire!" Asta-i! Asta-i! Asta-mi place! Bravos, băieţi! Asta-i adevărată, şi nu "Deşteaptă-te, române!" Aia-i tânguitoare, mă, şi noi am plâns destul până acuma. Mă, de-acum să nu mai cântaţi pe ţăran cu plete lungi şi cu fluierul de cioban la buze. Azi fluieră trenul. Să-i faceţi pe ţărani un popor european-.L.Caragiale in Romania Mare.


Iarna
Negreşit că, sus în ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a coprins.

Negreşit! focul din soare
Nu-l plăteşte Dumnezeu,
Însă noi plătim, sârmanii,
Lemne şi cărbuni mereu.

Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul îngheţat
Ca să vezi cât e de jalnic
Să tot tremuri nencetat.

Tu, care-ţi iubeşti făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Şi-ai opri crivăţul aspru
Să mai sufle pe pământ!


ILUZIA-ACELUI SENS dacǎ n-ai rǎdǎcini nu poţi zbura,n-ai aripi.
citind Caragiale n-ajunge sǎ te tǎvǎleşti de rîs,
n-ajunge sǎ te holbezi obez sǎ te hǎhǎi,
n-ajunge sǎ fii deştept dacǎ prin vene nu curge
nimic din seva pǎmîntului ǎsta
ce gust, ce culoare, ce iz, dacǎ nu-l frǎmînţi
printre degete, printre dinţi, nu poţi
sǎ-nţelegi ce zvon se ascunde
în mǎduva mǎdularelor care te poartǎ
mai mult mort decît viu anarhicǎ faptǎ,
o pseudo-fiinţǎ o paparudǎ-o balivernǎ iscoadǎ
un agamiţǎ pristanda un maţe-fripte chiorǎie-gînduri
o dandana o farfuridǎ umplutǎ cu brînzǎ de carne
beat mahmur ameţit turmentat turmentînd împroşcînd
pe loc învîrtindu-te ca-ntr-o ruginitǎ cǎldare
dacǎ n-ai rǎdǎcini degeaba zbieri tare
fǎrǎ sǎ spui clar ce doreşti cu adevǎrat fǎptuind faptǎ
doar ecoul îţi va rǎspunde mǎrunt gǎunos din aceeaşi cǎldare
Dacǎ n-ai aripi nu poţi sǎdi rǎdǎcini în pǎmînt dintre nouri şi ceruri.

Cu cât se accentuează criza aceasta economică şi finanţiară, care ne bântuie de atâta vreme fără s-avem speranţă a scăpa aşa de curând, cu atât mi se lămureşte mai bine amintirea lucrurilor de pe vremea războiului din urmă ruso-româno-turc. N-am pretenţia să pricep economia politică şi, prin urmare, nu voi căuta să fac vreo paralelă între starea actuală economică şi starea în care se afla ţara noastră până în ajunul marelui război. Ştiu însă că lumea toată se plângea tot aşa de amar ca şi astăzi de lipsa banilor pe piaţă-I.L.Caragiale


Sărmana limbă românească! Nu mai este cum ar fi trebuit să fie, o plantă cultivată! A ajuns o buruiană sălbatică!... Multe vânturi au bătut-o! Odată o bătea vântul franţuzesc; apoi o bate vântul nemţesc: noroc că mai are rădăcini adânci, altminteri i s-ar stârpi soiul. Şi ar fi păcat de ea fiindcă (nu că o laud eu), îngrijită, cu flori frumoase şi ce rod sănătos ar da această voinică buruiană dispreţuită, cu care de veacuri s-a hrănit sufletul unui întreg neam de oameni! Care cum se scoală astăzi o calcă-n picioare şi, drept îngrijire, chip şi seamă, şi spre păstrare, o opăresc cu cerneală de scris şi de tipar; şi ea rabdă, ţinându-şi ascunsă puterea de viaţă în rădăcinile-i adânci, cât şi-o mai putea-o ţine şi acolo; căci şi acolo a-nceput s-o prigonească şi s-o ajungă soarta rea prin aşa-numitele "metode moderne". I.L. Caragiale


Da... nebun!
Despreţuiesc onori, avere;
De slavă m-am hrănit destul!
Alt orizont privirea-mi cere:
De-aşa nimicuri sunt sătul!

Să nu-mi azvârle-atotputinţii
Nici o favoare... Nu! n-o vreu!
Am o comoară-n fundul minţii;
De-ajuns îmi sunt acuma eu!

Trec astăzi ignorat prin lume,
Dar, trainic, las în viitor
Un semn, o glorie, un nume
Acestui imbecil popor!

Să linguşesc telurici patemi?
Reptilă eu?... Prea mândru sunt!...
Apollo calea demnă-arate-mi
Pe-acest tâmpit, senil pământ.

Mulţime brută şi ingrată!
Cu-a mea cântare nu putui
În viaţă-mi să te mişc o dată...
Şi-odat'... o să-mi ridici statui.

"A! eşti nebun!" mi-au zis mişeii.
"Da, sunt nebun!" răspuns-am eu...
Ca voi strigau şi fariseii
Crucificând un Dumnezeu!

Tenebre fără fund mă-nghită,
De-oi face din divina harfă
O palidă prostituată
Şi din cântarea mea o marfă!

Pe coardele acestei lire,
Voi întona un cânt sublim:
Poet sunt! nu voi umilire...
Poeţii... nu ne umilim!

Ruga spiritistului
Tu, spirit coborât din cer,
Înalţă al meu suflet,
Să-mpodobesc c-un adevăr
Macabrul meu resuflet;

Să mă despart din timpul meu
Şi, spirit, să fiu altul,
Şi să mă văz râzând mereu,
Râzând din tot înaltul.

Cel lut, acum nensufleţit,
Rămas fără de limbă,
să-l văz un chip de om pocit
Ce viermii-l rod şi-l schimbă.

Atâtea patimi l-au izbit,
Că-n lumea toată nu e
Un altul mai nefericit,
Un Christ bătut în cuie.
Deşi trecu el viaţa lui
În veselii şi glume,
În istorie totuş nu-i
Mai tristă pildă-n lume.

Ş-acuma tremur d-un fior,
Căci parcă îl contemplu
Cum stă, pierdut şi rugător,
În spiritistul templu.

O! vezi-l, spirite suprem,
În patima-i deşartă,
Deşi e lutul un blestem,
Dar spiritul îl iartă.

Pe veci remâne pur încai
Oriunde el va trece:
În faţă-i limba-i fără grai
Şi istoria-i rece!

Reforma… de I.L.Caragiale
Suntem in epoca reformelor; spiritul public se agita asupra  atitor si atitor cestiuni,toate "vitale,a caror dezlegare nu mai poate suferi intirziere.....
"Domnitorul Alexandru Ioan Cuza călătorea cu primul său ministru, Mihail Kogălniceanu, progresistul care iubea reforma, spre Turnu Severin.
La o stație de poștă, unde se schimbau caii la caleașca domnitorului și la cele ale suitei sale, căpitanul de poștă îi dădu bataie cu biciul unui slujitor. Amețit de băutură, acesta nu așezase hamurile bine și s-ar fi putut produce un accident pe drum.
Cuza-voda și Kogălniceanu se supărară foarte rău pentru această brutalitate, iar conu Mihalache chiar îi spuse căpitanului că va fi destituit. Plecară și pe drum discutară despre o lege care să interzică bătaia. Alexandru Ioan Cuza era de acord că trebuie să dispară acest obicei, dar nu vedea cum s-ar fi putut aplica o asemenea lege. Kogălniceanu susținea înfierbântat că este absolută nevoie de o asemenea lege, care să apere demnitatea omului liber. Până la urmă, vodă se dădu bătut și zise că o s-o facă și pe asta.
La Severin, după paradă, banchet și luminație, cei doi se duseră la culcare. Vodă, care nu uitase discuția despre bataie, șopti ceva țiganului care îi era slujitor lui conu Mihalache.
A doua zi dimineață, vodă bătu la ușa lui Kogălniceanu și îl chemă la el. Conu Mihalache sări ca ars și se repezi să se îmbrace. Nu găsi nici hainele, nici ghetele. Chemă slujitorul, dar acesta nu era nicăieri. Abia după zece minute îl găsi un polițist prin casă.
Conu Mihalache ceru hainele și ghetele. Țiganul zise că trebuie să le șteargă. Vodă, la ușă, îl tot chema pe Kogălniceanu. Țiganul aduse într-un târziu hainele și ghetele și dădu să plece, fără a-și ajuta stăpânul să se îmbrace.Scos din fire, Kogălniceanu sări și-i dădu câteva palme zdravene slujitorului. Atunci apăru vodă în ușă și-i aduse aminte de reforma. Țiganul izbucni în râs, vodă îl răsplăti și apoi plecară. Pe drum Alexandru Ioan Cuza îi spuse primului său ministru că " reforma trece dar naravurile ramin".


Caragiale printre noi !

Niciun comentariu: