Fiecare are steaua sa!

3 ianuarie 2013

Iarna din sufletul meu!



 
 

Acum cind au trecut si sarbatorile de iarna....,a inceput un nou an plin de speranta si lumina..., a ramas insa IARNA,anotimpul albului pur,anotimpul cind toate in jurul nostru isi pastreaza exuberanta copilariei din noi.
Si acum ca si atunci, pe vremea cand eram copil, asteptam prima zapada cu acelasi entuziasm, cu aceeasi sfiosenie in suflet, de parca nimic nu s-ar fi schimbat in toti acesti ani in sufletul meu; si nu sunt putini acesti ani din pacate. Chiar daca ambalajul se deterioreaza - daca imi permiteti sa ma exprim astfel - in interior ramanem aceiasi, cei care eram la varsta la care asociam iarna doar cu fulgii mari de zapada, cei care si acum imi umezesc ochii delectandu-ma in timp ce-i privesc; o asociam cu sania care rupea partia cat era ziua de lunga facandu-ne sa uitam de frigul care ne invinetea fetele, cu omul de zapada care aparea ca un miraj de unde nici nu te asteptai si care tot asa miraculos disparea cu prima geana de soare, profetind parca relativitatea fiintei noastre pe acest pamant. Vedeam in iarna linistea unei seri calde in cabana la gura semineului cu ceaiul aburind a lamaie si menta atmosfera din jur, privind pe geam prin albul negrei nopti .
Intre timp mi-a aratat si cealalta fata, cea mai putin romantica si frumoasa, cea mai dura si rece, mai umeda si murdara, insa eu continui sa o iubesc cu aceeasi indarjire si patima cu care o iubeam pe vremea cand eram copil iar acest lucru nu se va schimba niciodata ! Din respect pentru copilul care am fost odata si pentru copilaria pe care am avut-o, cea pe care au dreptul si copii mei sa o aiba. Este exact starea de spirit pe care, simtind-o eu insumi vreau sa o transmit copiilor mei nealterata de pe vremea cand eram eu la randul meu copil, pentru ai introduce astfel in calda atmosfera alba si rece, exuberant descrisa de Cosbuc in iarna sa pe ulita care el insusi cand a scris-o nu mai era copil ...! Trebuie intr-un fel sau altul, sa ramanem copii pentru a putea ramane apropiati copiilor nostrii, pentru a fii in mintea lor si ai putea intelege si a ne face intelesi . Altfel ... vine o vreme a bilantului , o vreme la care copii nostrii privind in urma ne vor judeca ... Nu ne vor judeca prin prisma a ceea ce ei au reusit pornind de la educatia pe care au primit-o de la noi ca parinti, de la indarjirea pe care au primit-o prin micile incercari pe care de altfel si noi le-am incercat din partea parintilor nostrii , care au menirea de a ne intarii trupul si de a ne curata sufletul prin " botezul" fiecarei dimineti pe care ti-o aduci aminte. Vine o vreme in care nu ni se va multumi pentru reusita lor, pentru ca prin prisma noastra sunt ei ceea ce sunt .... nu, insa vom fi acuzati de toate relele pe care le-am facut, vom indura insa pentru ca si aceasta vreme , a mandriei care orbeste sufletul si-l dezbraca de dragoste si respect, va trece ... si va lasa locul suferintei, a golului lasat de lipsa celui care ne-a supus la aceste cazne ... ? Este miracolul disparitiei omului de zapada, care chiar daca sa cladit cu truda si mainile inghetate ale copiilor care l-au ridicat, a fost iubit pana la patima de catre acestia, privit ca pe un " altceva"' sacru, si care a facut copii sa tremure in fata raspunsului la intrebarea :"oare cum sa facem sa nu se mai topeasca niciodata ? "
Iarna in suflet ? Daca e iarna in sufletul meu ?! Nu, doar ca sufletul meu se transfigureaza in iarna, devine mai melancolic, mai ingaduitor, mai sensibil, mai visator si mai iubitor deopotriva ; se acordeaza doar la atmosfera creeata de albul imaculat ce ne invaluie in iarna ... dar pe al carei raceli nu ar trebui sa o lasam sa ne patrunda in suflet ...! Altfel devenim ... ursuzi.Ei bine, daca nu ar fi existat si oameni ursuzi sau raciti pe acest pamant poate nu ar fi existat nici aceste randuri. Sunt din inima si doar ea este responsabila de continutul si de profunzimea lor. Poate ambalajul mai lasa pe ici, pe colo de dorit, insa sper cu toate astea sa va ajunga direct la suflet.


Sa pastram iarna in sufletul nostru asa cum o stim din copilarie!

Un comentariu:

Blogul lui Jeny spunea...

Iarna din copilarie, frumos spus. Este iarna aceea pura , alba si pufoasa. Este iarna ce o vad si acum, cand ninge.De aceea am scris eu ca ce bine ar fi sa nu fie limitele impuse de ...varsta. Sa pot si acum alerga razand sa prind fulgii cu limba, sa ma tavalesc in zapada, sa avem acea nelipsita bulgareala. Dar ni se pun limite iernilor , de aceea le numim din copilarie. Pt ca Nu putem face ce faceam atunci.
Si eu sunt cu iarna in suflet, la fel de romantica si melancolica... O iarna frumoasa si copilareasca iti doresc.