Fiecare are steaua sa!

13 decembrie 2012

Povestea Omului de Zapada !


Omul de zăpadă rupse o bucată din lună şi o aşeză cu grijă, în partea stîngă, acolo unde auzise el că oamenii ar avea inima. Gata, acum se simţea parcă mai bine. Ninsoarea se oprise de cîteva ceasuri bune, cînd din casă apăru Ioana.
-Mami, mami, vino repede să vezi! Avem un om de zăpadă în grădină!
Şi fără să mai aştepte reacţia mamei, Ioana alergă către omul imaculat. Îl ocoli de trei ori pentru a-l putea admira mai bine. Încă nu-i venea să creadă. Oare i l-a adus Moş Craciun? Dar Moşul soseşte abia peste o doua saptamini. Deci n-a fost el...
-Hm...pînă la urmă, voi afla eu cine l-a adus...
Apoi îl ocoli din nou de trei ori, pentru a se convinge că este real.
Omul de zăpadă, o privi şi el cu coada ochiului pe fetiţă. „Ce face?” Sînt sigur că a mai văzut oameni de zăpadă. Doar n-o să se învîrtă în jurul meu toată ziua!
-Bună dimineaţa Omule de Zăpadă! Ce faci? Vrei să ne jucăm?
Azi nu voi merge la grădiniţă, aşa că am putea să ne jucăm împreună. Dacă vrei...
-Vreau...zise Omul de Zăpadă, tocmai cînd vîntul viscoli timid zăpada din jurul lor. Ioana îl privi uimită:
-Vorbeşti???
-..........
-Cred că mi s-a părut, zise din nou Ioana ridicînd mirată din umeri.
Oamenii de zăpadă nu vorbesc. Nu sînt la fel ca noi. Şi din nou îl ocoli de trei ori, iar Omul de Zăpadă de astă dată se convinse că era probabil un ritual al oamenilor.
-Poţi să păstrezi un secret?
-Vorbeşti!!!
-Doar sînt om, nu?
-...de zăpadă...
-Spuneai că vrei să ne jucăm...
- Da, vreau...dar care e secretul?
-Lasă, ţi-l spun mai tîrziu.
-Dar de unde ai eşarfa aceea minunată?
-E doar o bucată de curcubeu, zise Omul de zăpadă. L-am văzut pe cer şi mi-a plăcut mult. Dar dacă vrei, ţi-l dăuiesc.
-Nu, mami nu mi-ar da voie, dar dacă vrei putem să facem schimb.Îţi dau şi eu ceva...uite..o agrafă de păr...
-Mulţumesc! Zise Omul de Zăpadă, emoţionat şi două lacrimi fierbinţi porniră din ochii negri, de cărbune. Era pentru prima dată cînd simţea că trăieşte cu adevărat printre oameni, că era şi el unul de-ai lor. Dar în acelaşi timp îl apăsa un sentiment de vinovăţie.
Iar acum, tu vei închide ochii, iar eu ma voi ascunde. Ţine minte! Trebuie să ţi ochii închişi. Şi să numeri pîna la zece.
-De ce pînă la zece?
-Pentru că aşa este jocul şi pentru că atît am învăţat la grădiniţă. Să nu trişezi!
-Ce înseamnă să trişezi?
-Adică să nu deschizi ochii.
-Niciodată?
-Doar pînă mă ascund...
Şi se jucară toată ziua, fără să le pese de frig. Apoi către seară, Ioana îi cîntă prietenului ei de zăpadă, un cîntec pe care ea îl învăţase la grădiniţă:
„Dacă vesel se traieste, bate-aşa!
Unul altuia zîmbeşte, uite-aşa!"
Cînd îl privi, avea lacrimi în ochi. El n-ar fi putut niciodată să facă asta. Adică să zîmbească. Era un om, dar de zăpadă...
-Nu plînge! Acum se face seară, dar mîine dimineaţă am să vin să ne jucăm. Să mă aştepţi...
-Mai rămîi puţin!
-Te iubesc Omule de Zăpadă, dar acum trebuie să plec. Mama spune că noaptea trecută, cineva a furat de pe cer, o bucată din lună. Nu vreau să mă prindă întunericul aici, acum că luna nu va mai fi pe cer, intreaga.
Înainte să plece, fetiţa îi dărui Omului de zăpadă, un sărut pe obraz. În uşa casei, se opri pentru o secundă şi apoi se răsuci brusc:
-Eu cred că numai un om fără inimă, ar fi putut să fure bucata de lună de pe cer.
-Noape bună, Omule de zăpadă!
Şi omul de zăpadă, se întristă din nou. Fetiţa aceasta era minunată. Îl făcuse să se simtă viu. Era un om de zăpadă norocos.
În dimineaţa următoare, Ioana alergă bucuroasă către prietenul ei din grădină.
-Ai văzut noaptea trecută, ca am avut din nou lună pe cer?
Omul de zăpadă nu răspunse. Dar o auzea...,de dragul fetitei pusese bucata de luna la loc.Acum insa era rece,rece ca zapada si nu mai simtea nimic legat de lumea oamenilor!



"Fiecare clipa din viata mea este un bun prilej de sarbatoare,ma bucur din plin de faptul ca traiesc!" 

Un comentariu:

Vasile Dumitru spunea...

Frumoasa poveste...
Zi frumoasa sa aveti!