Fiecare are steaua sa!

16 decembrie 2012

La gura sobei !






Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.

Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!... în cosită floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!(V.Alecsandri)

2 comentarii:

*ELENA* spunea...

Bună MEG!
Superbă poezie!
Îți doresc o duminică frumoasă!
Îmbrățișări!

Vasile Dumitru spunea...

De cand incepeau sa picure turturii si pana la primul viscol, pe tata nu il vedeam in casa decat noaptea, tarziu...
Dar noptile de iarna erau luungi momente placute, "in familie", cu povesti, glume, discutii, citit sau ascultat teatru radiofonic, la difuzor...
Amintiri la gura sobei...
Duminica placuta sa ai!