Fiecare are steaua sa!

29 iunie 2012

Cele mai frecvente forme de cancer la barbati-Simtome si investigatii


Nicio persoana din aceasta lume nu este invincibila, mai ales cand vine vorba de sanatate, si de aceea este extrem de important ca fiecare om sa fie atent la schimbarile sesizabile care apar in corpul lui, daca apar, si sa ia imediat legatura cu un medic pentru ca acestea sa fie investigate.
De asemenea, este foarte important ca fiecare sa actioneze si preventiv, adica, printre altele, sa faca analize periodic, sa manance cat mai sanatos, sa aiba cat mai multa grija de sanatatea lui in general.
Cancerele, in special, sunt marii dusmani ai sanatatii populatiei secolului XXI, iar cele care ataca cel mai des barbatii sunt cancerul de prostata, de plamani, colorectal, de vezica si limfomul (care afecteaza tesuturile limfatice). Potrivit Msn, iata ce e bine sa stii despre aceste cancere, pentru a-ti creste sansele de a le invinge, in cazul in care esti diagnosticat cu asa ceva.
1. Cancerul de prostata
Semne timpurii: De regula nu exista in acest caz. O examinare digitala rectala realizata de un medic poate duce insa la depistarea unei prostate tari sau neregulate. De asemenea, un nivel ridicat al antigenului specific prostatic (PSA) poate indica un cancer, insa nu este obligatoriu. Nivelul PSA se stabileste printr-o analiza de sange.
Urinarea dificila, dureroasa si/sau frecventa, plus aparitia unor dureri de spate sau a unor dureri pelviene sunt semne care pot indica la un moment dat un cancer de prostata.
Alarme false: Simptome ca frecventa de urinare crescuta, nevoia imperioasa de a urina, golirea incompleta a vezicii urinare pot fi legate de o marire a prostatei sau de ingustarea uretrei.
Teste medicale: Daca nivelul de PSA este mare este indicata o biopsie. Un nivel ridicat poate fi insa cauzat si de o infectie, care se poate trata cu antibiotice, prin urmare nu este neaparat un semn cert de cancer, dar e bine sa fie verificat.
2. Cancerul pulmonar
Semne timpurii: O tuse care nu dispare sau una care te face sa scuipi sange este adesea un simptom de cancer. De asemenea, o durere in piept care este prezenta permanent si care nu este influentata de miscari poate fi un simptom timpuriu al unui cancer pulmonar.
Alarme false: Pneumonia poate fi o alarma falsa de cancer deoarece atat aceasta, cat si o tumoare maligna apar albe la un examen cu raze X. Pneumonia va trece in 4-6 saptamani cu tratament, dar ulterior mai este nevoie de un examen cu raze X, pentru a fi sigur ca doar despre aceasta a fost vorba.
Teste medicale: Biopsie.
3. Cancer colorectal
Semne timpurii: Un simptom timpuriu este aparitia sangelui in scaun si nu trebuie ignorat nici macar daca apare o singura data. Ar putea fi un polip precanceros care sangereaza, iar hemoragia, fie ea minora, este singura avertizare timpurie pe care o vei primi. In peste jumatate din cazuri nu apar insa semne timpurii.
Alarme false: La barbatii sub 50 de ani sangerarea poate sa apara si de la hemoroizi, diverticulita, colita sau un vas de sange anormal, dar este bine sa mergi la un medic pentru a depista care este cauza.
Teste medicale: O colonoscopie permite medicului sa verifice daca exista probleme.
4. Cancer de vezica urinara
Semne timpurii: Aparitia sangelui in urina este un simptom care trebuie intotdeauna verificat, desi la barbatii care au sub 60 de ani poate sa apara si din cauza unor pietre la rinichi. Majoritatea cancerelor de vezica afecteaza doar mucoasa acesteia, iar daca sunt depistate din timp pot fi invinse.
Alarme false: O vezica hiperactiva sau dureri la urinare sunt mai des semne ale unei infectii.
Teste medicale: O examinare a vezicii si un test de urina pentru a fi depistate eventuale celule canceroase.
5. Limfomul
Semne timpurii: Umflarea unor noduli limfatici de la nivelul gatului, subsuorii sau zonei inghinale, fara ca acestia sa fie si durerosi. Acestia se mai umfla si din cauza unor infectii, dar daca nu se retrag dupa o saptamana mergi neaparat la un medic. De asemenea, o scadere in greutate inexplicabila, de-a lungul a 1-2 luni, durere in zonele ganglionare dupa consum de alcool sau o mancarime generalizata cu inflamatii (dar fara iritatii) pot fi cauze de ingrijorare.
Alarme false: Nodulii se pot inflama si din cauza unor infectii.
Teste medicale: Un test de sange poate da ceva indicii, dar mai relevanta este biopsia.


Inchei cu-Traiesc...,in realitatea zilei de astazi!


Niciun comentariu: