Fiecare are steaua sa!

23 aprilie 2012

Istoria unui erou de legenda si traditii pagane de Pastele Blajinilor


Pe 23 ale lunii lui aprilie (Prier) lumea crestina il celebreaza pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, un sfant aproape universal, ocrotitor al oraselor romanesti Timisoara, Drobeta Turnu-Severin si Botosani, precum si a numeroase tari si regiuni: Anglia, Catalunia, Etiopia, Georgia, Grecia, Lituania, Palestina, Portugalia si Rusia.
Sfantul Gheorghe, cavalerul din Capadochia, get de origine, s-a nascut intr-o familie crestina si a trait in timpul imparatului Diocletian. El s-a inrolat in armata romana si a parcurs ierarhia militara remarcandu-se prin indemanarea cu care manuia armele. In ciuda decretului impotriva crestinilor emis de Diocletian, Sf. Gheorghe a ales sa nu isi paraseasca credinta, ci sa si-o marturiseasca public. A fost intemnitat si supus torturii. A fost lovit cu sulita, i s-au asezat lespezi de piatra pe piept, a fost tras pe roata, tinut in groapa cu var, i s-a dat incaltamintea cu cuie si bautura otravita, a fost batut cu vana de bou, dar toate aceste torturi nu l-au facut sa renunte la credinta sa. In constiinta populara romaneasca Sf. Gheorge este unul dintre cei mai prezenti sfinti, numeroase orase si biserici ii poarta numele si chiar unul dintre cele trei brate ale Dunarii este denumit astfel. Imaginea sfantului ucigand balaurul este prezenta si pe steagul Moldovei medievale, trimis de catre Stefan ce Mare la Manastirea Zografu de la Muntele Athos. Sf. Gheorghe este si ocrotitorul Armatei Romane (a carei zi coincide cu sarbatorirea sa).Regii englezi sunt patronati de Sfantul Gheorghe. Asa cum el a supus dragonul care ameninta lumea unde salasuia, tot asa un rege al Angliei trebuie sa supuna haosul, pentru a proteja lumea pamanteana si a o pastra in armonia creata de Dumnezeu. "Desi Sfantul Gheorghe nu era unul din neamul lor, regii britanici sunt canonizati atribuindu-li-se puterile sfinte si calitatile magice ale acestuia, inclusiv abilitatea de a lecui si de a proteja regatul de rau", dupa cum scria John Sharp, arhiepiscop de York. "Pintenii sfantului Gheorghe" cu care se ating gleznele unsului domnului la ceremeniile de incoronare din Anglia in catedrala Westminster Abbey sunt un simbol al cavaleriei si au fost facuti pentru regele Carol al II-lea, in 1661. Sunt din catifea rosie, cu terminatii sub forma unor serpi de aur, asemanatori cu cei de pe bratarile dacice. Inainte, chiar erau atasati la incaltari in timpul ceremoniei incoronarii, dar acum doar se atinge cu ei gleznele suveranului.
Traditii si obiceiuri stravechi - Pastele Blajinilor
Învierea lui Lazăr şi a altor persoane de către Mântuitorul, dar mai ales Slăvita Înviere a lui Hristos Însuşi, sunt premiza credinţei în învierea noastră şi a tuturor celor din veac adormiţi. Credinţa în înviere este fundamentală în creştinism. Învierea lui Hristos, aşa cum spune Sf. Ap. Pavel, este şi arvuna învierii noastre şi a tuturor celor din veac adormţi. Toţi vom învia, dar nu toţi în aceeaşi stare: unii „spre învierea vieţii, iar alţii spre învierea osândei” (cf. Ioan 5:29). Desigur, bucuria Învierii, dar şi evenimentul Învierii în sine, precum şi serbarea anuală a acesteia, este o mare mângâiere şi bucurie mai ales pentru cei adormiţi, trecuţi la Domnul (nu „în nefiinţă” cum se exprimă unii, care n-au idee de creştinism) şi care aşteaptă învierea de obşte, după cum şi noi o aşteptăm. În vechime, mai ales prin părţile noastre, exista obiceiul ca chiar în ziua de Paşti, la întoarcerea de la Biserică, creştinii să treacă pe la cimitir (mai ales că multe cimitire sunt chiar în preajma sfântului locaş) şi îi salutau pe cei adormiţi cu acelaşi salut „Hristos a înviat”. În legătură cu acest obicei se cunosc şi diferite semne minunate, cum a fost de exemplu în Lavra Peşterilor din Kiev, când un călugăr a intrat în peşterile unde sunt aşezate moaştele cuvioşilor adormiţi, şi la salutul „Hristos a înviat!”, cei adormiţi au răspuns toţi odată: „Cu adevărat a înviat”. Deci Învierea ne adună pe toţi şi, practic, "distruge zidul" dintre cei vii şi adormiţi. Apare însă întrebarea, de unde acest „Paşte al blajinilor” şi de ce este sărbătorit el anume acum? In popor se spune ca doar in noaptea Sfantului Gheorghe infloresc nucii si ca, dis de dimineata, inainte de rasaritul soarelui, oamenii se cantaresc pentru a fi feriti de farmece. In aceasta noapte exista un obicei de pe vremea dacilor, care continua sa fie tinut si astazi - "focul viu" . In ajunul Sf. Gheorghe, feciorii necasatoriti aprind acest foc pentru a avea noroc, pentru a purifica spatiul si a indeparta raul si calamitatile naturale. Ei sar peste foc rostind formule magice, iar din cenusa acestuia amestecata cu plante se pregatesc leacuri pentru bolile de piele. In aceasta noapte se zice ca se aprind si focurile de pe comori.Legendele si miturile stravechi mai spun ca de San Georz este si Pastele blajinilor. In mitologia romaneasca, Blajinii traiesc in afara perimetrului terestru locuit de oameni, la marginile pamantului, in Ostroavele Albe ale apei Sambetei (apa mortii), pe un alt taram. Ei tin posturi si se roaga pentru oameni. Se spune din batrani ca blajinii participa la intarirea cerului cu stalpi de piatra scumpa adusa de pe taramul lor pentru a sustine pamantul pe apele cosmice. Ei au asezat acesti stalpi ceresti la marginea cerului, unde apa Sambetei inconjoara pamantul de trei ori ca un sarpe incolacit. Blajinii sunt semidivinitati care ajuta sufletele mortilor in marea trecere catre lumea cealalta, sprijinindu-le sa treaca de vamile vazduhului si de apa Sambetei. Pentru aceste servicii, romanii le-au consacrat un cult discret, intr-o sarbatoare modesta - Pastele blajinilor, care alcatuia in trecut un complex de ritualuri care au supravietuit doar in anumite zone, mai mult ca folclor. Prima luni dupa Duminica Tomei, femeile isi boceau mortii si dadeau drumul pe ape curgatoare la coji de oua rosii si firmituri de colacei, ca sa ajunga si in lumea Blajinilor - cei care ii ajuta constant pe oameni sa fie buni si drepti si care lupta impotriva marilor distrugeri, cutremure, diluvii, scufundarea pamantului sau intunecarea Soarelui si a Lunii.