Fiecare are steaua sa!

16 martie 2012

Drama parintilor uitati de copii lor!




Aşezaţi la mese, unii în scaune cu rotile, alţii sprijiniţi în premergătoare, cu ochii mijiţi din cauza luminii, bătrânii de la azil urmăresc cu interes apariţia unui om nou. Femei cu basmalele înnodate sub barbă şi cu capoate înflorate, bărbaţi cu pantalonii prea mari pe trupurile ramolite, gârboviţi şi tăcuţi, mă privesc cu toţii de parcă vreunul din ei ar încerca să-şi recunoască fiica, nora sau nepoata. Îi privesc la rându-mi: reumatici, obosiţi şi părăsiţi. Nespus de trişti... Să-i întreb „Cum o mai duceţi?” mi se pare stupid. Dar totuşi îndrăznesc să o fac.Şi ei, bucuroşi de oaspeţi (căci aceştia rareori se abat pe aici) îşi varsă fiecare necazul. Îmi spun abia desluşit că se simt bine la azil, în siguranţă, primesc îngrijire şi atenţie. Cu toate acestea, mâncarea nu mai are de mult gustul pe care îl avea în anii în care era împărţită, cu dragoste, de toţi ai casei, se plâng vârstnicii. Iar la vârsta lor o înghit ca să mai trăiască o zi, două, câte le mai dă Dumnezeu.Aceasta este drama parintilor uitati de copii lor ,intr-o lume in care daca ai inima pleci cu ea frinta....,gindind....., ce au facut sau ce nu au facut ,acesti bieti batrini ca sa merite aceasta soarta!Aceste rinduri fac parte dintr-o experienta traita de mine in una din zilele acestui martie in care primavara se lasa mult asteptata!:)))

"Daca ti'e dor vreodata de parinti,
Sa cauti sa'i inveselesti putin.
Sa nu incerci cu vorbe sa ii minti,
Atunci le torni in suflet doar venin.

Ajuns matur, iar ei la batranete,
Un semn de viata, cat de mic ar fi,
O bucurie ce'alunga a lor tristete,
Le lumineaza fiecare zi!

De'ti este dor, cand esti in departari,
Un sprijin, il gasesti la cei de'acasa.
Da'le o veste de prin alte zari,
Iar ei te'or obloji cu o povata.

Acei batrini fara de vlaga.
Abia asteapta-un gind sa vina...
De la copii pe care i-a crescut cu truda'i
In mica lor casuta ,facuta din  tarana..!"

Inchei cu-Traiesc in realitatea zilei de astazi!

5 comentarii:

Anonim spunea...

Sint pline azilele de batrini "uitati" de copii, dar sint pline si blogurile de copii abuzati fizic si psihic de parinti. Copii care azi au devenit si ei parinti si care ptr. a merge inainte trebuie sa mearga la psiholog....Ptr. ca nu reusesc sa uite prin ce au trecut cind erau copii din vina parintilor. Mie de exemplu cind la virsta de 16 credeam ca am un cancer, mama nu a vrut sa ma duca la doctor, iar dupa un an cind am inceput sa sper in viata (parea o tumoare benigna) si mama si tata cind ma certau ma strigau canceroasa !!!! Eu care d-abia incepusem sa cred ca totul e bine, m-au aruncat iar in depresie ptr. ca eram convinsa ca ei au vorbit cu doctorul si stiau adevarul si ca deci aveam cancer. Cita ura sa-i urli copilului in fata "canceroaso " (sint de semn zodiacal capricorn, nu are legatura cu zodia). Mai tirziu cind m-am imbolnavit si am stat 3 luni in spital mama imi inchidea telefonul cind telefonam din spital, imi zicea ca ea "dupa 8 ore de munca trebuie sa vina si pe la mine la spital, ca era deja distrusa de munca". De la servici pina la spital erau 30 de minute, dar se pare ca era mult ptr. ea. Venea la spital doar de ochii lumii, sa nu zica lumea ca nu are grija de mine, dar de fiecare data imi reprosa ca "trebuie sa vina la mine dupa 8 ore de munca". Cind m-am intors acasa dupa 3 luni de spital, pensionata medical si fara forte sa stau si in picioare, mama nu a vrut sa-mi gateasca; din acel moment tot timpul cind am fost bolnava acasa nu a mai facut de mincare. Ma batea zilnic, cam o ora dura bataia, pina incepea ea sa gifiie, m-a intepat cu acul. Nu mi-a cumparat in viata ei o inghetata, si aveau bani, chiar imprumutau la rude, dar nu-mi luau inghetata ca sa ma chinuie ca oricarui copil ii place inghetata. In toata coplilaria mea (pina la 18 ani cind am inceput sa lucrez) maxim 10 inghetate cumparate de bunica sau matusa mea. Daca vorbeam cu tata (cu care ea era mereu certata) erau batai groaznice. Mi-a verbit mereu rau de tata, vroia sa-l urasc asa cum il ura ea. La nici 10 ani mi-a spus ca a incercat sa ma dea afara cu chinina, dar n-a reusit. Marturisirea ei nu m-a minunat, eu simteam ca nu ma iubeste, dar ce motiv era sa-mi spuna ca a vrut sa ma avorteze ? Eu acum sint in vest si de fiecare data cind m-am intors la ei am fost ranita sufleteste inca o data. Acum am inteles ca sint o familie psihotica schizofrenogena si ca niciodata nu se vor schimba, de fiecare data ma vor rani. I-am adus si aici in vest, dar dupa o convietuire de 7 ani cu mama m-a adus in pragul depresiei. Cum a incercat o viata intrega sa ma puna impotriva tatalui meu, acum am vazut ca ma vorbea de rau copiilor mei. In prima mea casatorie esuata (era de asteptat sa ma leg de un om care nu ma iubea vazind ca nu stiam ce inseamna sa fii iubit de parinti) am facut un avort. Mama mea i-a spus fetei mele de 6 ani ca eu mi-am omorit primul copil, urlind si gesticulind. Bietul copil ma privea cu niste ochi. Nu era momentul si nici cazul ca ea sa-i spuna nepoatei ca eu mi-am omorit copilul (ca am facut un avort). De ce a facut asta ? Ei acum sint batrini, dar nu in azil, inca se descurca. Numai eu stiu cum ma doare sufletul cind vad cite un batrin care-si tirseste picioarele, gindinu-ma la ai mei. Am incercat, ma incercat de atitea ori, dar de fiecare data am fost ranita. Am si eu de crescut copii, nu vreau sa ma nenoroceasca cu modul lor de a nu ma iubi. Ptr. ca si acum la 40 de ani sufar ca nu sint iubita si de fiecare data cind acesti batrinei care par asa inofensifi arunca cu vorbe grele, dracuieli, si blesteme simt ca mor.

MEG55 spunea...

Draga mea in postare eu am spus"oare ce au facut, sau nu au facut acesti batrini in viata lor" probabil ca sunt acei "asazisi parinti" de care spui tu.Ma bucur nespus ca esti sanatoasa,ca ai acum familia ta,dar trebuie sa-ti iubesti copii sa nu repete experienta prin care ai trecut tu!In viata se spune ca" cu ce mina dai cu aia primesti"Tu sa fii mindra si demna ca ai scapat de asemenea personaje care in opinia mea nu se numesc parinti.Sa ai o viata linistita alaturi de copii tai,lasa timpul sa lucreze,cei rai vor fi judecati de Puterea Divina!Rupe legaturile care te fac sa suferi,traieste doar pentru tine si copii tai.

Anonim spunea...

Iti multumesc mult pentru cuvintele tale si pentru urari.
Toate cele bune si tie si sa ai o viata fericita.

MEG55 spunea...

Draga mea!Sa ai sanatate si bucurii alaturi de cei pe care ii iubesti.Sa fii multumita ca poti imparti dragoste daruire celor dragi,insa reciproca trebuie sa fie valabila!La multi ani!

Anonim spunea...

Fiecare are povestea lui. Nu mi-as dori sa ajung la azil, sau poate este mai bine, sunt aziluri cu conditii chiar bunicele. Cand traia mama imi spuneam tot timpul ca a gresit. Actualul sot se plangea mamei ca merg la barbati, urmarea mama a incercat sa imi ia copii pein tribunal , pe atunci se putea daca dovedeai ca mama este "denaturata" (adica cauta ce n-avea acasa. Casatorita cu un individ a carui sexualitate lasa de dorit m-am plans mamei si concluzia ei si a sotului a fost ca eu merg prin vecini sa iau ce n-am acasa. Casa era a mea, cumparata cu 5 ani inainte de mariaj. Nu am mai fost la mama 8 ani pana a murit, nu am fost nici la inmormantare,nici la ea nici la tata. Atata rautate radfranta asupra mea rar mi-a gost dat sa vad la alte persoane. Copii mei au crescut, unul este plecat, unul s-a mutat cu prietena. Eu locuiesc tot cu impotentul, daca moare inaintea mea vand casa si plec peste tot im lume. Copii mei desi au crescut im conditii bune pentru ca m-am zbatut sa le aibe nu xatafixesc sa dea un telefon. Aflu de la vecini, de la baietii din bloc cu care pleaca, ca au fost la mumte la mare. Poate am gresit undeva. Oricum daca eu nu contez pentru ei si nici pentru sotul meu, am decis sa plec de 4 sa 5 ori pe an pe la prietene la tara si la munte la mare fara sa spun nimanui nimic. Sigur ca sufletul mi-e plin de tristete, copii nu suna, cu sotul nu vorbesc de 30 de ani.Cred ca nu meritam asa o soarta. Pe mine nu ma iubeste nimeni.