Fiecare are steaua sa!

9 septembrie 2011

Noua lor ordine mondială..... si Noua mea ordine mondială


„Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, satana ne împinge s-o scăpăm.” Părintele Arsenie Boca
Schimbarea actuală de paradigmă este mai mult decât evidentă pentru orice locuitor al acestei planete înguste. Se încearcă a se impune altceva decât ceea ce a fost până acum cu orice preţ. Numai că noua lor ordine mondială nu bate absolut deloc cu noua mea ordine mondială. Nu se potrivesc nici în clin şi nici în mânecă. Faptul că Omul nu mai încape deloc ca entitate fixă şi primordială în acest aşa-zis concept globalizant, care adună în el o gândire extrem de precară, fundamentată pe un primitivism feroce, mă pune din ce în ce mai mult pe gânduri. Sclavagismul conturat acum cu mare forţă pe toate laturile şi faţetele societare ale zilei de azi nu poate decât să te determine pe tine, observator atent al propriei tale lumi în care exişti, a crede că abjecţia conjuncturală „NOM” – a câta, oare, în lungul şir al istoriei acestei lumi?!… – reprezintă un nou tip de imperialism dur construit pe temelia prăbuşirii evidente a unei întregi economii mondiale a prezentului acesta destul de ambiguu şi de ceţos. Un prezent care e dat însă omenirii de către Cel de Sus spre a-l parcurge pentru a fi trăit, aşa cum trebuie, iară nu pentru a-i fi blestemate cu sârg secundele una după alta, ajungând a-ţi huli fireasca matrice maternă cu patimă şi imprecauţii cât te ţin bojogii.
Personal, îmi doresc – deşi mă întreb mereu dacă are vreo urmă de importanţă ceea ce vreau eu ca fiinţă umană cu raţiune şi afect a acestei planete mici, dacă interesează pe cineva dintre cei care ne numesc simplu „negri pe plantaţie sau sclavi”?!… – un tip de nouă ordine mondială deloc utopică, însă lipsită completamente de izuri francmasonice felurite. Căci „Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul şi ne-ar îmbrăca în lumină, însă nu găseşte în noi loc curat de care să ne cuprindă (…).”, ne glăsuieşte din veşnicie Părintele Arsenie Boca. Vreau o nouă lume dominată de pace şi de spirit divin, de bună înţelegere între oameni şi de substanţa rară a înţelepciunii. Un soi de Realia terestră, unde Omul să se simtă cu adevărat la el acasă şi nicidecum într-un veşnic prizonierat al dihaniilor înspăimântătoare care conduc malefic planeta. Noua mea ordine mondială presupune scoaterea Omului de sub obrocul minciunii şi al manipulărilor sale de zi cu zi. Departe de mizerie, fiinţa umană s-ar întoarce sigur către ea însăşi şi ar sălăşlui de la un capăt la altul al spaţiului acesta teluric cu rugăciunea în inimă şi cu Dumnezeu, în sfârşit, alături o dată pentru totdeauna. Îmi doresc prea mult ?!… Eu cred că nu, fiindcă ceea ce gândesc constant în adâncul sufletului meu se cheamă nici mai mult şi nici mai altfel decât normalitate. Sau, precum ar spune atât de pătrunzător Părintele Arsenie Boca: „Lipiţi-vă inima de lucrul lui Dumnezeu (…). Nu mai chemaţi pe dracul, pe bată-l crucea, căci, dacă tot pe el îl chemaţi, el vă va ajuta şi el vă va aduce risipă şi moarte.”Inchei cu-TRAIESC ...!SI ASTA IMI OCUPA TOT TIMPUL-

3 comentarii:

Ryanna spunea...

draga mea Meg,
nu-i utopie ceea ce doreşti ,dar vezi tu,nu toată lumea are dorinţe asemănătoare..nu toţi ne închinăm aceluiaş Dumnezeu,deşi el este unic..globalizarea nu va aduce nimic nou,ci poate dispariţia războaielor,ceea ce este un lucru bun..şi poate şi schimbarea unei mentalităţi egocentriste ce dăinuie pe la noi...acum, există totuşi oameni ce trăiesc departe de lumea asta nebună în care trăim noi..şi anume,călugării şi maicile...dar câţi dintre noi şi vrem să renunţăm la binefacerile tehnicii moderne[iată,internetul,televizorul,maşina,etc..]şi să stea o viaţă într-o cochile,într-adevăr doar cu şi alături de Dumnezeu..mă gândesc însă că nici Dumnezeu nu vrea acest lucru,deoarece o evoluţie şi mai ales umană se face doar prin suferinţă şi sacrificiu..scuză-mă dar eu nu cred în drac...părerea mea este că o singură divinitate există în univers şi ceea ce trăim este o lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim poate ptr.o lume de care nu ştim...priveşte copii...ei nu-l văd pe drac..iar greşelile lor sunt doar efectul neatenţiei sau neglijenţei părinţilor,şi nu a vreunei entităţi malefice...scuză-mă dacă cumva te lezez cu ideile mele,dar ia-o ca pe o părere la un articol f.interesant pe care l-ai scris:)...
un weekend magnific!:)

MEG55 spunea...

Draga mea Ryanna,nici eu nu cred in drac,diavol,etc.Am citat din scrierile parintelui Arsenie Boca.Sunt acum mai aproape de ceea ce a trait si scris parintele Arsenie Boca, fiindca in perengrinarile mele din acest an am stat si la SIMBATA DE SUS, unde am intilnit urme si scrieri din viata sa.Eu sunt convinsa ca tot ce este bun si rau... se gaseste in noi,numai ca nu toti stim cum sa folosim aceste daruri,sau calitati.... si cind.....Si de aici se intimpla...ceea ce traim astazi cu totii.

MEG55 spunea...

draga mea Ryanna,sa stii ca ma onoreaza parerea ta asupra postarilor mele!Wekend de poveste minunata iti doresc!