Fiecare are steaua sa!

25 iunie 2011

REGIONALIZAREA ROMANIEI, O CACIALMA!

Am căzut şi eu, se pare, în plasa pe care preşedintele-jucător a întins-o peste întreaga ţară şi mă frământ pe subiectul zilei, reîmpărţirea administrativă a României. Mă întreb cum ar fi bine să se facă regionalizarea, ce beneficii mi-ar putea aduce o nouă reorganizare, dar dincolo de fiorul patriotic legat de integritatea teritorială şi decizională a năpăstuitei noastre ţărişoare nu reuşesc să răzbat.Zonele în care a fost împins în ultimele zile subiectul regionalizării, învăluit într-o cacealma totală şi lovit de diversiuni pe toate palierele – civic, politic, etnic, economic ş.a. – mă conving în plus că această temă a fost aruncată naţiei precum un ciolan pe care mai este ceva carne unui câine hămesit. Că tot scenariul a fost construit pentru a acoperi de fapt adevăratele probleme care îi ard pe români şi care ţin de traiul înfometat de zi cu zi, lucru care la proximele alegeri cu siguranţă că o va costa scump pe actuala putere. Numai că, încercând să-şi salveze pielea, Băsescu şi PDL au tot ţesut cu inconştienţă până ce au scăpat situaţia de sub control. Aşa a reapărut la suprafaţă eterna „problemă maghiară”, care până acum era temperată în perioadele în care UDMR se afla la guvernare. Asta şi pentru că nimeni n-a fost în stare să măsoare cât de şubredă este la această oră Uniunea, care la rândul ei încearcă să se salveze în ochii propriei etnii în condiţiile în care s-a trezit cu adversari direcţi tot mai puternici şi mai decişi. Cu siguranţă că tocmai de aceea UDMR nu a invocat în nici o clipă posibilitatea de a ieşi de la guvernare – singurul argument pe care îl mai are la îndemână în disputa cu aceştia – nici măcar atunci când Băsescu i-a călcat în picioare opiniile exprimate. Ceea ce am aflat însă cu maximă surprindere este faptul că tocmai românii care sunt minoritari în estul Transilvaniei s-ar opune regionalizării! Ba chiar că mâine ar urma să organizeze o amplă acţiune de protest împotriva unui asemenea demers! Iar vina pentru o asemenea atitudine n-am găsit-o decât în cârca guvernului. Câtă vreme puterea nu a prezentat şi mecanismul prin care urmează să se înfăptuiască planul pe care l-a pus la cale, fiecare român – chiar şi cel care este conştient că viabilitatea economică a României ar spori printr-o nouă împărţire administrativă – se teme pentru viitorul său. Deja se vorbeşte de o jumătate de milion de români care vor rămâne fără locuri de munca prin reorganizarea deconcentratelor şi a dispariţiei administratiei publice judetene( consiliilor judeţene), iar asta nu-i o glumă…Deocamdata nu putem face nimic, decit sa asteptam urmatoarea miscare a presedintelui jucator, sau a rezultatelor la eventualele REFERENDURI.....,depinde cine le organizeaza si cine va face numarotarea voturilor.....
Inchei cu -TRAIESC SI ASTA IMI OCUPA TOT TIMPUL-

2 comentarii:

gabriella spunea...

Exista vreo lege prin care Presedintele sa fie examinat medical ?Daca nu ar fi in joc soarta a milioane de romani,am putea aprecia DEXTERITATEA cu care ne manipuleaza,indrazneala de a ne convinge de contrariul a ceea ce vedem...mai mult,il suspectez de faptul ca vrea sa ramina in istorie precum Vlad Tepes.Si asa va ramane in istorie si in mintea romanilor pentru genocidul facut...cine stie ce mai viseaza ?Pentru ca nu il baga nimeni in seama , a facut ce stie el mai bine...scandal. Este primul conducator de tara care a facut rau propiului lui popor. Imi este rusine ca un astfel de om este presedintele meu...imi este rusine ca imi reprezinta tara. Ma opresc aici ca sa nu spun mai multe.

MEG55 spunea...

Tehnicile de manipulare sunt pe primul loc in Romania.Doar noi romanii traitori pe aceste meleaguri disputate acum de sacalii politici... suntem raspunzatori de viata pe care o traim!Nu stim,nici nu am stiut.... ce si cit sa cerem!)).