Fiecare are steaua sa!

29 iunie 2011

7 trucuri de baza pentru o viata fericita!

Stilul de viaţă şi secretul fericirii au constituit, vreme îndelungată, subiecte de cercetare. Dacă până acum majoritatea oamenilor de ştiinţă considerau că „secretul tinereţii veşnice" constă în a munci mai puţin, în a scăpa de stres şi în a respecta un regim alimentar şi fizic riguros, un studiu recent vine să demonteze aceste afirmaţii. Psihologii americani Howard Friedman şi Leslie Martin au analizat certificatele de deces a peste 1.500 de persoane de sex masculin şi feminin care fuseseră incluse, începând cu 1920, într-un studiu privind stilul de viaţă, notează publicaţia „The Daily Mail". Totodată, cei incluşi în proiectul din anii '20 care au rămas în viaţă au fost intervievaţi de psihologii din SUA. În urma acestor anchete, oamenii de ştiinţă au identificat trăsăturile de personalitate şi stilurile de viaţă care au avut ca rezultat longevitatea şi cele care s-au soldat cu efectul contrar. Cei care au depăşit cu mult vârsta de 60 de ani nu au mâncat multe legume, nu au luat vitamine şi nici n-au făcut sport în mod regulat. Aceştia au făcut, mai degrabă, ceea ce le-a plăcut. Şi-au ales prietenii cu grijă, în funcţie de afinităţi şi nu de interese, au practicat sporturile de care s-au simţit atraşi şi au ales meserii pe care le-au făcut cu drag. „În societatea noastră, oamenii dau sume exorbitante pentru diete, pentru remedii de tot felul, dar rar se întâmplă ca toate acestea să producă un efect asupra longevităţii", este de părere doctorul în psihologie Howard Friedman. „Sfaturile medicale au adesea un efect de bumerang asupra noastră. Problemele legate de obezitate şi de stres nu dispar când ne chinuim să respectăm norme severe", a adăugat acesta. Psihologii americani Howard Friedman şi Leslie Martin au întocmit o listă cu ceea ce consideră ei că ar fi „adevăratele secrete ale unei vieţi lungi şi fericite". 1 Să fii conştiincios. Cercetătorii spun că seriozitatea de care dăm dovadă este cel mai bun indicator al longevităţii. Cei care sunt atenţi la modul în care îşi cheltuiesc banii, care au grijă la detalii şi care se gândesc bine înainte de a face ceva au şanse mai mari să trăiască mai mult. Aceste persoane sunt mai sensibile, fumează mai puţin, nu prea consumă alcool şi au tendinţa să respecte recomandările medicilor. În plus, cercetările arată că, din punct de vedere biologic, oamenii conştiincioşi au şanse mai mari să trăiască mai mult şi să fie mai sănătoşi. 2 Selectează-ţi prietenii. Surprinzător, studiul făcut de psihologii americani a arătat că oamenii care se bucură de popularitate nu au neapărat o viaţă mai lungă şi mai fericită. Cei care sunt foarte sociabili beau şi fumează mai mult decât ceilalţi. Secretul este să ştii cum să-ţi alegi prietenii. Reorganizarea vieţii sociale de aşa natură încât să-ţi aducă numai satisfacţii promite să-ţi îmbunătăţească simţitor starea psihică, dar şi fizică. 3 Prea multă veselie strică. Persoanele care dau dovadă de un optimism exagerat au şanse mai mici să ajungă la o vârstă foarte înaintată, arată studiul psihologilor Howard Friedman şi Leslie Martin. Asta pentru că oamenii fericiţi nu se gândesc prea des la riscuri şi, ca urmare, nu-şi iau măsuri de precauţie în ceea ce priveşte starea lor de sănătate. 4 Grijile în exces nu sunt bune. Nici lipsa de optimism nu ajută. Cei care-şi fac tot felul de scenarii apocaliptice despre viitorul lor riscă să ajungă să aibă probleme serioase. Studiul americanilor a arătat că în cazul bărbaţilor pesimişti se înregistrează un risc mai crescut de accidente mortale. 5 Anulează-ţi abonamentul la sala de fit­ness. Practicarea unui sport este importantă pentru sănătate, dar studiile arată că persoanele care merg la sală doar pentru că ştiu că e bine (şi nu pentru că îşi doresc) nu rezolvă mare lucru, spun psihologii. Mai mult, datele arată că alegerea unui sport pentru care nu simţi nicio atracţie va duce, în timp, la respingerea ideii de activitate sportivă, dacă nu chiar la sedentarism. 6 Nu te recăsători. Cercetătorii au ajuns la concluzia că, după divorţ, femeile îşi revin mai repede decât bărbaţii. Domnii suferă mai mult chiar dacă se recăsătoresc. Datele au arătat că mai puţin de o treime dintre bărbaţii care au divorţat au ajuns la vârste înaintate, asta chiar dacă au mai trecut pe la ofiţerul stării civile. Studiul a mai scos la iveală faptul că şi copiii care provin dintr-o familie destrămată au şanse să trăiască mai puţin - în medie, cu cinci ani. 7 Nu renunţa la un job stresant pentru o viaţă uşoară. Cercetătorii spun că nu există dovezi care să arate că oamenii cărora li se recomandă să se relaxeze devin mai sănătoşi. Rezultatele studiului au arătat că persoanele care au o carieră de succes au şanse foarte mici să moară înainte de vreme. Parafrazind studiile specialistilor am ajuns la concluzia ca viata trebuie traita asa cum ti-o doresti.Fiecare trebuie sa stie ce ii face, sau ce nu ii face bine.Viata este numai una,ne este data gratuit si depinde de noi cum o traim!In viata trebuie sa invatam sa luam evenimentele asa cum vin si cind vin,fara stres,fara griji,fara scenarii apocaliprice,vorba aceea"Ce iti este scris,in frunte e pus"Inchei cu-TRAIESC SI ASTA IMI OCUPA TOT TIMPUL-.

Un comentariu:

Anonim spunea...

You are so cool! I don't suppose I've read through a single thing like that
before. So good to find another person with a few unique thoughts on
this subject matter. Really.. thanks for starting this up.
This web site is something that is needed on the internet, someone with a little originality!


My web-site - Juegos