Fiecare are steaua sa!

28 aprilie 2011

TRENUL VIETII
Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte,
Unde stam cat un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.
Multi copii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intalnit,
Iar cate-un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.
Vine-odata insa vremea,
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?
Sursa:viata-stil
De citeva zile sunt trista,am sa va redau citeva din sentimentele mele amare, nascute din neputinta de a face mai mult pentru o persoana, care a tranversat,in scurtul timp petrecut impreuna(in spital) prin viata mea,descoperita dupa confruntarea cu INAMICUL NR.1(CANCERUL).In februarie 2010, fiind internata in spital pentru a doua operatie, am intilnit o persoana deosebita care se confrunta cu aceeiasi situatie,numai ca la ea problema era la colul uterin.A fost operat la un interval de 2 zile de mine,dupa operatie se simtea destul de bine,cind ne-am mai revenit amindoua, am petrecut clipe de neuitat,am povestit vrute si nevrute,am ris ,am plins,am facut glume ,asa viata parca era mai usoara si uitam pret de citeva clipe de ce ne aflam acolo.De atunci am tinut legatura telefonic,ne felicitam cu fiecare luna trecuta si ne povesteam atit cit am putut fiecare cum evolueaza starea de sanatate.Asta insa nu a tinut prea mult fiindca inainte de Sfintele sarbatori pascale draga mea prietena nu a mai sunat.Prinsa cu pregatirile de sarbatori si eu am aminat aproape 2 saptamini,spunindu-mi de fiecare data ca am sa o sun de Paste, ca sa ne putem bucura impreuna...dar nu a mai fost asa...cind am sunat la celalat capat a raspuns o alta persoana...era cumnata ei si printre lacrimi, am primit vestea ca draga mea prietena SILVIA nu mai este printre noi,ca deja avea 2 saptamini de cind plecase intr-o calatorie si poate ca nici ea nici alt cineva nu ne va putea spune cind si unde va putea cobori...Eu nu pot sa spun decit "DUMNEZEU SA TE IERTE DRAGA MEA SILVIA" si de acolo de sus sa veghezi asupra copiilor tai,asa cum ai vegheat tot timpul aici printre cei vii.Steaua ta sa-i calauzeasca pe drumul plin de suisuri si coborisuri spre indeplinirea visurile.Calatoria ta sa fie usoara si sa ai parte doar de ingeri asa cu a fost aici.

Un comentariu:

Anonim spunea...

De ce oare suntem atat de neputinciosi in fata Mortii?De ce oare ramane insensibila atunci cand o imploram sa nu ia cu ea persoane dragi noua?De ce?