Fiecare are steaua sa!

27 august 2015

Niciodată nu e prea târziu...., să înveți din nou să te iubești.





N-am avut niciodată eroi.Nu am fost invăţată să-mi caut eroi, in drumul meu spre viată.Iar dacă vreodată aș putea crede că am nevoie de ei....., eu, doar eu aș putea fi eroul meu. Peste ani, puterea cu care am fost trimisa în lume și-a rupt încetul cu încetul vârful aripilor, până aproape am uitat zborul cu ele. Am crezut că bunătatea stă în a face tuturor pe plac, în a nu spune ”NU”, în a avea grijă de binele oricui înaintea binelui meu. Mi-am înghițit cuvinte, tăind în mine răni pe care de fapt alții și le câștigaseră. Am luptat pentru toate cauzele în care am crezut, cel mai tare pentru cele pierdute și cel mai mult pentru unele care nu-mi aparțineau. N-am pierdut niciodată....,insa mi-am pierdut sufletul,m-am pierdut pe  mine,am pierdut timp,ani, viață.Am obosit.Coloana vertebrala, Genunchii, palmele, tâmplele mele sunt  frânte.Ajunsesem să mă trăiesc prin alții, convinsă că le sunt de trebuință lor mai mult decât îmi sunt mie.Până când, într-o bună zi, mintea, inima, corpul meu s-au răsculat. Și strigătul a ajuns la urechile mele citit pe o foaie simplă cu câteva rânduri sec scrise, care începeau cu: rezultat RMN.Abia atunci am priceput că îmi sunt datoare cu o viață. A mea !Liberă !
Obosisem să privesc fățărnicii și să întorc privirea, obosisem de vorbe mărunte, de obligații, de politețuri ieftine, de complimente scrâșnite.Obosisem să iert când nimeni n-a spus  iartă-mă, obosisem de jumătăți de măsuri și de inimi. Mi-era frig de lume și îmi voiam aripile înapoi. Visam la ziua în care atunci cind voi deschide gura...., sa nu iasa  nimic cenzurat. Sa spun exact tot ce gândesc,oricum, oricui. Se pare însă că doar prezența vie a morții lângă tine te scutură întru sinceritatea asta absolută. Pentru că doar în fața ei, găsești în sfârșit curajul de a nu mai pierde timpul..., încercând să nu superi pe nimeni. Abia atunci pricepi că nu-ți poți irosi viața mergând în vârful picioarelor. În fața sau în urma cuiva.Aveam nevoie de ajutor, dar ajutorul era doar în mine. Aveam nevoie să-mi curaț mintea de dezamăgiri și așteptări, sufletul de poveri nechemate și timpul de risipă. Aveam nevoie să mă vindec de toate poverile pe care viața și eu, nepricepută, mi le-am îndesat în spinare. Aveam nevoie de adevăr tăiat în carnea rănii, până iese sânge curat la lumină. Așa că am tăiat cu mâna mea bucăți mari de inimă, până la miezul curat. Am rupt cu rădăcini cu tot toate relațiile toxice în care mă aflam. Fără nici o explicație pentru că explicații dai doar atunci când crezi că ceva mai poate și merită  a fi salvat. Am intrat împinsă de durere pe calea curată a ”sunt liberă de orice ar crede oricine despre mine”. Nu nu-mi pasă, ci sunt liberă. Necondiționat. Fără regret.
În urma mea am lasat  doar un mesaj. Același tuturor:
”Unii dintre voi mă veți pierde din viața voastră, ne-am fost unii altora lecții, zâmbet sau furtună, am dăruit cât am putut, cu toată inima, iar rostul meu se oprește aici. Îmi cer iertare pentru greșeli și pun în loc ultimul meu gând bun, fără lacrimi. Într-o bună zi toți avem de plecat pe alt drum. Al meu începe azi. Îmi doresc pentru mine libertate să nu mă ascund vreodată, indiferent cât de frumoasă masca voi avea ,ori  voce să-mi vorbesc gândurile, sa am liniște să le ascult pe ale celor care mă merită, sa am grijă să nu mai aștept la ușa iubirii, tot împingând pe alții înăuntru, sa am curaj să ies din rândul oamenilor puternici pe care nimeni niciodată nu-i întreabă dacă mai pot duce. Ceea ce vă doresc cu adevărat și vouă! Dar cel mai important acum e să rămân vie pentru oamenii care mă iubesc. Fără metafore. Vie.......!Și, poate, cândva, un cineva mai bun decât sunt azi.”
Am tăcut o vreme.M-am ascultat. Am ales, cernut, primit, asumat. Și am început să mă reclădesc, încet, încet, cu uimirea cu care descoperi că orice ai avea nevoie vei primi, doar să ai puterea să te accepți. Am mai greșit, mai greșesc, dar mă scutur repede și-mi revin. Toate ramurile mele tăiate din carne au acum flori. Mă recunosc iarăși omul care am pornit în lume să fiu. Omul de care îmi era dor, sete și foame.Să ai grijă de tine nu înseamnă să fii tot timpul ca scoasă din cutie. Perfect machiată, vopsită, îmbrăcată, încălțată, educată, strunită. Sau să placi cu orice chip, tuturor. Să ai grijă de tine înseamnă să-ți iubești firele albe de păr, râu de bucle, mărturie că ai fost norocos să trăiești,ca ai primit  o„a doua sansa” . Să-ți accepți greșelile, să lupți sau să pleci, să nu pui dreptatea înaintea iubirii. Tu singură de orice acoperământ, doar în pielea, carnea și sângele tău nu te poți minți.Liniștea, iubirea, fericirea, se văd. Cântă și oricine le poate auzi.Să ai grijă de tine înseamnă să-ți poți privi oricând ochii în oglindă, să-ți zâmbești și să-ți spui.” azi n-am să las pe nimeni să te rănească, n-am să te oblig să accepți lângă tine, nici din politețe, nici din bunătate, oameni care nu te merită, azi n-o să-ți înghiți cuvintele în fața nimănui de teamă că-l vei răni și niciodată nu vei mai pleca acasă cu vreun nod de lacrimi în gât”.Ridurile pe care le vrei ascunse nu sunt nicioată cele născute de prea multe zâmbete. Niciodată nu e prea târziu să înveți din nou să te iubești.Ai grjiă de inima ta,de sufletul tău! Nimeni altcineva n-o va face!



20 august 2015

Toamna anticipata.....





Este a doua jumatate a lunii august ,cu dimineti mohorate si amurguri violete.Toamna a dat buzna peste noi aducand cu ea suiere muribunde si ploi. Totul e atat de straniu, incat nu-ti dai seama daca este amurg de toamna sau propriu-ti cosmar. Un card de ciori cioclii s-aseaza pe crengile teilor din parcul de vizavi, doliu meschin pentru moartea zilei si-a naturii. Alungate de zilele rele, de vanutri reci si ploi, pasarile au fugit uitandu-si cuiburile. Soarele abia reuseste sa mai strabata cu o raza perdeaua groasa de nori. Pare ranit, ranit de glontul amurgului si de sageata cu varf otravit a toamnei. O liniste ca de mormant, cuprinde tot orasul, o liniste grea, apasatoare. Vantul se strecoara printre crengi lasand in urma ecoul zborului ciudat. Un zbor ratacit...
Ropotul ploii ma rapeste din lumea viselor. Cei doi frasini din fata ferestrei plang ingenuncheati, zbatandu-se, gata-gata sa-si rupa crengile. Dar vantul alunga norii si ploaia inceteaza. Cornul de argint al lunii urca pe mantia de stele. E noapte.....
Natura toata a adormit, prinsa in mrejele intunericului. Racoarea diminetii ma face sa-mi strang haina in jurul gatului.  Soarele obosit si lenes il vad mai rar, nici nu mai indrazneste sa ma mai mangaie cu caldura sa. Din umezeala cetii se inalta aburi calzi peste padurile triste si inrosite. Galagioasele pasarele se invart in cerc si pleaca...
- Hei, unde va duceti?! Luati-ma si pe mine!
Frunzele, talpi croite de papuci s-au asezat sub copaci in traiectorii bizare. Plang. Un plans inabusit care se-nfrateste cu lacrimile copacilor ingenuncheati sub vantul trist, rece si taios. A venit toamna, dar nu fiti tristi are si ea multe momente de frumusete, sa-i dam o sansa! Dupa ce a zburat de colo, colo, cautandu-si hrana, randunica s-a asezat pe o creanga de copac. Privea cu atentie o frunza ce se legana in vant.
- De ce te uiti la mine atat de insistent? o intreba frunza.
- Iarta-ma, te rog, am fost nepoliticoasa. Am observat ca ai inceput sa ingalbenesti.
- Este adevarat, a raspuns frunza. Diminetile sunt reci, timpul este ploios, semn ca toamna se apropie. Dar de ce esti ingrijorata?
- Sunt ingrijorata, deoarece trebuie sa ma pregatesc de plecare. Doar stii ca noi, randunelele, toamna zburam spre tarile calde. Aici nu mai facem fata.
- Nu mai zabovi nici o clipa! Drum bun!
Randunica isi lua zborul.
La anul, poate aceeasi randunica se va aseza pe aceeasi creanga, dar cu siguranta, nu va vorbi cu aceeasi frunza!
- Hei, unde va duceti?! Luati-ma si pe mine!
Dar nici un raspuns din partea lor, sunt hotarate sa plece. Dealurile sunt impovarate de mirosul tamaios al strugurilor si gustul intens al merelor. Pamantul isi arata falos roadele muncii de vara. Ploaia marunta si rece imi bate in geam.......
O frunza mi-a batut in geam incet, sfios, ca si cum s-ar fi temut sa nu deranjeze. Sunetul mainilor ei se impletea cu simfonia stropilor de ploaie care se loveau de sticla aburita.
Uimita, am deschis fereastra si ochii mei au intalnit alti doi ochi mici, tristi, inlacrimati si un glas suav care-mi soptea rugator:
- Trebuie sa ma asculti! Mi s-a intamplat o mare nenorocire!
Intelegand starea in care se afla, am luat-o in palma si apoi am inchis geamul. Am privit-o indelung cateva clipe, apoi am indemnat-o usor:
- Ssspune, sspune...
- Dupa cum stii, a inceput frunza, ploaia a inceput de curand sa-si verse lacrimile reci peste oras. Vantul, tovaras nedespartit, s-a pornit sa cante din naiul scorburilor. Toti copacii s-au cutremurat la auzul cantecului sau, iar creanga pe care eram m-a alungat, lasandu-ma prada toamnei si vantului. Din fericire, am cazut pe marginea ferestrei tale si de aceea te rog, nu ma lasa din nou prada naturii crude!
- Priveste, i-am spus eu ganditoare incercand sa strabat cu privirea ceata diafana ce ineca imprejurimile,Toamna isi arde nestingherita tortele aramii in valuri nesfarsite. Dealurile par pictate in mii de culori, iar campiile sunt acoperite de un val argintiu de bruma anticipata. Oriunde te afli, simti in nari un parfum dulce de mere, pere, gutui si alte fructe pe care Toamna ni le da cu generozitate. Chiar daca uneori este scaldata in lacrimi de ploaie, noi tot o iubim. Frunza tacea. Poate regreta ca a apeleat la ajutorul meu vazand ca tin parte Toamnei. In timp ce medita, eu imi atintii ochii asupra geamului. Frunzele copacilor cadeau intruna si dupa ce pluteau usor cateva clipe, se asterneau vestede, moarte la picioarele toamnei. Ea se aproprie sfioasa de fereastra si, dupa ce privi un timp copacii goi, isi intoarse ochii spre mine si un zambet ii inflori pe chipul palid. Intelesese, in sfarsit, ca locul ei este printre celelalte frunze si ca legile toamnei nu se vor schimba niciodata. Ploaia marunta si rece imi bate in geam, in zadar, nu-i deschid. Toate semnele sunt impotriva sufletului meu cald. Gata! A fugit vara cea torida si caniculara si i-a luat locul toamna si zilele cenusii... Toamna este un anotimp plin de melancolie care noua oamenilor, ne aduce roade bogate,dar acum a venit preadevreme!.  Frunzele se ingalbenesc  una cate una si dupa ce plutesc usor cateva clipe, se astern vestede, moarte la picioarele Toamnei. si asteapta sa cada bruma........!

14 august 2015

14 AUGUST - LUNA NOUA

 Cum sa atragi ABUNDENTA, ENERGIA si LINISTEA in viata ta


Pe data de 14 august ora 16.04 ora  Romaniei are loc fenomenul de Luna Noua. Si se pare ca de aceasta data universul se pregateste sa se joace cu mintile noastre, pentru a vedea cat de mult putem indura. Ne vom confrunta cu situatii neobisnuite:


• persoane din trecut vor reaparea pentru a ne da lumea peste cap. Poate fi vorba de fosti iubiti, de fosti parteneri de afaceri,colaboratori, etc, care vor aparea pe nepusa masa cu tot felul de propuneri si insinuari. Recomandare: odata ce ai spus ,,stop joc” atunci tine-te de promisiune si nu te mai intoarce in zone dubioase emotional;

• pot aparea unele blocaje financiare pe nepusa masa. Daca treci prin asta... relaxeaza-te pentru ca este doar un blocaj temporar, care se va rezolva in aproximativ doua saptamani;

• pot aparea diagnostice ciudate, care sa te panicheze. Relaxeaa-te din nou. S-ar putea ca medicul sa fi fost superficial in investigatii si sa depistezi in urmatoarele 14-15 zile ca nu este nimic atat de grav pe cat pare. Iar daca este vorba de o afectiune seroasa, tratamentul va fi eficace si va da rezultate.

Pe cititorii fideli i-am obisnuit ca de fiecare data sa le povestesc despre un mic ritual magic-astrologic, care sa potenteze energiile. De aceasta data, fiind Luna Noua in semnul Leului, si producandu-se in miezul zilei, ritualul este pentru atragerea abundentei si linistirea energiilor atat de inflamate si infierbantate.

    Prin urmare, cei care se simt devitalizati, obositi, storsi de puteri, ar trebui sa poarte culoarea rosu deschis sau portocaliu si accesoriile sa fie de aur galben. Aceasta combinatie la va conferi energie si racordarea din nou la vibratia fortei,curajului, a vointei, activand forta Focului si a vietii.

    Cei care se simt excesiv de energici, dinamici pana la epuizare, cei carora le roiesc 1001 de ganduri in cap fara o finalizare concreta, au nevoie sa activeze vibratia Lunii. Se recomanda ca pe 14 august sa poarte culoarea albastra (in orice nuanta, de la albastru inchis pana la albastru azuriu sau turcoaz), iar ca accesorii sa foloseasca argintul sau aurul alb. Aceasta combinatie le va aduce luciditate, detasare emotionale, control asupra emotiilor si impantenire.

Evident, asa cum v-am mai repetat cu ocazia lunii noi, la ora 16.04 va recomand sa va puneti  o dorinta foarte clara, insa algoritmul sa fie pe a primi, pe a transforma, pe a incepe un nou drum (de exemplu: puteti cere abundenta, puteti cere o noua relatie, puteti cere o noua experienta). Nu uitati ca algoritmul trebuie sa fie pe ,,a primi”, ,, a lasa o viata noua sa vina spre noi”. 
dr. astrolog Alexandra Coman
Trimit in Univers cele mai bune ginduri de sanatate maxima,liniste ,bunastare,prosperitate,sa se intoarca la mine in forma finala ,beneficiez de acestea in fiecare clipa a vietii mele.

8 august 2015

Multumesc.....!



 


Iti sunt recunoscatoare pentru ca m-ai umplut de energie vindecatoare! Iti multumesc pentru ca mi-ai incarcat organismul cu vitalitatea Ta! Simt energia Cosmica strabatand fiecare celula a trupului meu! Sunt constienta de prezenta Ta vindecatoare inlauntrul meu. TU imi umpli sufletul si ma eliberezi. Te voi rasplati iubindu-ma asa cum ma iubesti Tu. Multumesc!

Ziaua magica....!



Astazi o8.o8.2015(8) este o zi magica ,afirmatiile mele sunt adevarate si benefice!
  1. Sunt puternica, ma simt si arat bine.
  2. Picioarele/spatele/gatul meu se misca mai usor si cu o mai mare agilitate. Imi place sa alerg/sar/ma plimb/inot cu ajutorul picioarelor/spatelui/gatului meu puternic.
  3. Sunt recunoascator pentru toate lucrurile minunate pe care corpul meu le poate face.
  4. Radiez, ma simt plin de energie si sanatate.
  5. Aleg alimente care sa-mi hraneasca organismul.
  6. Fac in mod constant alegeri corecte pentru sanatatea si bunastarea mea.
  7. Fac sport intr-un mod care este amuzant si care-mi intretine corpul.
  8. Imi fac timp pentru sport si am un program pe care il respect.
  9. Apreciez si sunt mandra de corpul meu frumos.
  10. Sunt recunoscatoare pentru corpul meu, care imi da ocazia sa
  11. Multumesc  Universului pentru tot ceea ce sunt!
  12. ma bucur de atatea experiente minunate.
  13.  Sunt sanatoasa,puternica,iubita,respectata,prospera,linistita,am tot ce imi trebuie.

7 august 2015

Cheia iubirii o ai doar tu....




Tot aud că rudele nu ți le poți alege. Dar cu siguranță poți alege ce să faci cu ele.O fărâmă de ADN nu ține loc de iubire. Și suntem crescuți de mici în strungul ideii că trebuie musai să te storci de dragoste necondiționată la tot pasul, că de nu, cu tine e ceva în neregulă, niciodată cu cei care iau cu amândouă mâinile și-ți dau doar cu piciorul. Toți primim lângă noi oameni al căror rost e să ne doară.
Dar privesc în jur, despre rude… tabu complet! Pietre de moară, șirag de perle la gât, ce să zic. Adevărul e că nimeni, nicicum, nici măcar pentru o clipă nu poate trăi în locul tău. Și îți ești dator, înainte de orice, să nu-ți bați joc de tine. De Darul Vieții, adică…
Nesimțirea e încă și mai dureroasă când oamenii care o practică sunt convinși că li se cuvine totul. Nemaivorbind de seceta recunoștinței, sau de văzut lungul nasului, că astea deja-s finețuri prea abrupte. Și când/dacă îi confrunți, în loc de scuze măcar primești un val de tupeu, obrăznicie, niște vorbe lătrate, așa încât tot ei sar ca arși jelindu-se, victime abuzului tău de onestitate. În ultimă instanță, strigătul tău de durere le tulbură liniștea. Ar trebui să-ți ceri iertare. Și să nu se mai întâmple.
Eu una, tot încercând să evit să rănesc, m-am deprins tare greu să spun ce mă doare. Iar acum, când am început să mă am în grijă și pe mine, nu doar pe alții, mă izbește cum cei pe care i-am menajat, odată expuși, îmi dovedesc că sunt încă și mai urâți decât am cutezat eu vreodată să-i văd. Adevărul doare, ustură, taie pleoape să nu mai poți închide ochii în fața lui, dar Vindecă! Te vindecă de a pierde timp, viață.
Și niciodată nu e prea târziu să te trezești.
Cei care nu te merită nu luptă pentru tine, cei care lovesc în tine ca să se apere pe ei nu au ce căuta în viața ta. Fără excepții. Timpul nostru aici e prea scurt să fie risipit între oameni care nu te cunosc. Nu aștepta să priceapă ei într-o bună zi că te-au rănit. Dacă ar fi putut vedea dincolo de ipocrizia și ne-simțirea lor, nu te-ar fi rănit dintru început. La tine, doar la tine, e puterea să te ridici în fața lor. Să retezi buba, să accepți că întâi va fi rău, apoi bine. Întâi venin, apoi rană curată. Și cel mai important, s-o faci fără să te cobori la nivelul lor, chiar dacă poate fiecare bici de cuvânt te face să clocotești și să vrei ca cineva să plătească pentru tot ce rupe din tine cu dinții.
În fața prostiei sau nesimțirii nu poți ieși niciodată câștigător. Bucură-te că e așa. Înseamnă că, din fericire, îți lipsesc armele cu care să intri în luptă.
Fii blând! Cu tine. Deschide-le ușa, invită-i să nu se mai întoarcă! Apără în tine, neatinsă, lumina credinței încă în oameni, oricâte dureri te-au găsit acasă și mergi pe drumul tău bun.
Cheia iubirii o ai, dăruiește-o abia după ce ai învățat s-o folosești în porțile inimii tale! Aveți grijă de voi, sufletelor! Abia apoi și de ceilalți. Nu-i nici o brumă de egoism la mijloc. știința iubirii și ocrotirii poate face bine tuturor.
Sunt bine,sunt sanatoasa,sunt puternica!


Tot ceea ce faci.....,faci pentru tine!





Un om a murit subit. Deodata L-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiza in mana si spunandu-i… Fiul meu, e timpul sa mergem… Omul L-a intrebat pe Dumnezeu: De ce asa curand? Aveam atatea planuri… Imi pare rau, fiule… dar acum este momentul plecarii tale. – Dar uita-te! Ce ai in valiza? Ceea ce ti-a apartinut? Ce mi-a apartinut? Vrei sa spui lucrurile mele, hainele, banii? – Imi pare rau, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ti-au apartinut niciodata. Au apartinut pamantului.
Atunci sunt amintirile mele?
– Imi pare rau, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ti-au apartinut niciodata. Au apartinut timpului.
… Atunci talentele mele?
Imi pare rau, fiule, dar nici acestea nu ti-au apartinut. Au apartinut circumstantelor.
Atunci prietenii mei, membrii familiei mele?
Imi pare rau, fiule, dar ei nu ti-au apartinut. Au apartinut drumului tau prin viata.
Dar sotia si copiii mei?
Imi pare rau, fiule, dar ei nu ti-au apartinut. Au apartinut inimii tale.
Atunci trupul meu?
Nici acesta nu ti-a apartinut niciodata. A apartinut taranei din care a fost luat.
Atunci e sufletul meu?
– Imi pare rau, fiule, dar sufletul nu ti-a apartinut. Sufletul tau imi apartine Mie.
Atunci omul smulse valiza din mana lui Dumnezeu si o deschise.
ERA GOOOOALA.
Cu o lacrima de dezamagire, omul il intreba pe Dumnezeu:
– Nu am avut niciodata nimic?
– Ba da, fiule…
Fiecare din momentele pe care le-ai trait au fost numai si numai ale tale…
Tot ceea ce ai intreprins in viata este al tau. Numai faptele tale merg acum cu tine si vor trage de la sine dupa cantarul dreptatii ceea ce a fost bun sau rau.
Viata este doar un moment. Un moment care e numai al tau. Este o calatorie plina de libertate ce-ti da sansa sa alegi ceea ce trebuie sa faci. Tot ceea ce ai facut, tie ti-ai facut. Daca ai facut bine, bine vei avea, si multime de martori vor marturisi pentru tine, pentru binele facut si vei fi pomenit in veac cu bucurie de toti cei pe care i-ai bucurat.
Insa de-ai facut rau, cu ce te vei alege? Cum vor marturisi ce-i ce ti-au fost in preajma despre tine. Cum ti se va arata cu degetul faptele tale rele, care pe langa faptul ca le-ai facut, le-ai si inmultit printr-un exemplu prost.