Fiecare are steaua sa!

18 octombrie 2014

Draga Toamna...esti o doamna!!!!






Imi place in mod deosebit toamna. Ador aerul ei melancolic, ador ploaia rece si marunta, spargandu-si fiecare strop in iarba, in frunzele pomilor. Ii ador maretia si cantecul ei trist, ce-mi spune ca fiecare sfirsit are un nou inceput...., ce poate fi din ce in ce mai bun. Fiecare frunza cazuta, imi aduce aminte de atatea clipe ce s-au pierdut in neant si ma fac sa cred in speranta asteptarii de vremuri mai bune si mai luminoase!
Traiesc....,asta imi ocupa tot timpul!

16 octombrie 2014

Femeile care au suferit mastectomii cauzate de cancer pot beneficia gratuit de reconstrucţie de sân cu implant


Femeile care au suferit mastectomii cauzate de cancer pot beneficia gratuit de reconstrucție de sân cu implant prin intermediul Programului național de protezare de sân, unul dintre centrele în care se fac aceste intervenții fiind Spitalul “Sfântul Ioan” din Bucureşti.
Directorul medical al Spitalului “Sf. Ioan”, Niculae Iordache, chirurg generalist, a declarat miercuri într-o conferință de presă că unitatea medicală vrea să devină un centru de referință în chirurgia sânului oncologic, având în vedere că are toate specialitățile necesare unui act medical și chirurgical de calitate pentru această patologie.
Carmen Giuglea, șeful Secție de chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă a Spitalului “Sf. Ioan”, a afirmat că există fonduri pentru intervenția în cazul a 800 de femei, însă a precizat că multe dintre cele care au suferit operații de mastectomie refuză să recurgă la această procedură, întrucât le este teamă de o nouă intervenție.
“Până anul acesta, CNAS nu deconta implanturi. Din vara aceasta a debutat Programul național de protezare de sân după mastectomii, din care 434.000 de lei au fost alocați spitalelor bucureștene pentru decontarea dispozitivelor necesare reconstrucției mamare cu implant siliconic — expanderul premergător implantului și implantul. Noutatea este că, pentru o pacientă mastectomizată la care se poate face reconstrucție cu implant, CNAS alocă în medie 3.200 de lei pentru achiziționarea dispozitivelor necesare, intervenția chirurgicală reconstructivă și spitalizarea fiind oricum decontate și până în prezent. Fondurile au fost direcționate către spitalele care au în componență clinici/secții de chirurgie reconstructivă. Pentru început, Spitalul Sf. Ioan are alocate fonduri pentru 20 de dispozitive, dar, în funcție de lungimea listei de așteptare, aceste fonduri pot fi suplimentate. Cinci operații au fost deja efectuate”, a spus dr. Carmen Giuglea.
Ea a precizat că pentru reconstrucție este nevoie de mai multe intervenții și chirurgul plastician stabilește împreună cu pacienta ce metoda de reconstrucție aplică, alegând-o pe cea mai adecvată.
În cazul alegerii metodei reconstructive cu implant, este necesar ca de la terminarea tratamentului oncologic (chimioterapic și radioterapic) să fi trecut suficient timp astfel încât țesuturile locale să aibă o calitate care să permită operația de reconstrucție.
“Este bine de știut că reconstrucția se poate începe în același timp cu rezecția oncologică, pentru că expanderul/implantul nu impietează tratamentul ulterior citostatic sau radioterapia”, a mai spus dr. Giuglea.
Medic primar oncolog Maria Chiș a subliniat că este absolut necesar ca medicii oncologi să informeze pacientele că reconstrucția de sân face parte din procesul de vindecare fizică și psihică după mastectomiile cauzate de cancerul de sân.
Prof. dr. Christian Chiricuță, specialist radioterapie, a subliniat că operația de reconstrucție cu implant nu se poate face în cazul în care tumora nu a fost bine extirpată.
Potrivit specialiștilor, operația pentru implantarea expanderului este puțin invazivă, durează aproximativ 45 de minute, iar recuperarea totală se face cam după o săptămână, din care primele 2-3 zile sunt petrecute în spital.
După aproximativ două săptămâni începe procesul de umflare a expanderului, care presupune 5-8 vizite la spital. Și acest proces este neinvaziv, se face prin folosirea unei seringi, cu care se introduce ser în balonul expander. Această procedură durează aproximativ două luni.
În funcție de caz, opțional, se mai poate aștepta o perioadă pentru definitivarea procesului de expandare, apoi urmează scoaterea expanderului și montarea implantului, care se fac într-o singură intervenție de o oră.
“Reconstrucția de sân, expanderul sau implantul nu cauzează sub nicio formă recidiva cancerului”, a spus Maria Chiș.
Potrivit statisticilor, în fiecare an, în România există 8.000 de femei care suferă mastectomii parțiale sau totale.
Pentru a beneficia de o operație de reconstrucție cu implant, o pacientă trebuie să fie asigurată la CNAS, să se prezinte la spital cu o trimitere de la medicul de familie, plus recomandare de la oncolog cum că este aptă pentru reconstrucție.
Spitalul “Sf. Ioan” are serviciu de ambulatoriu gratuit, unde femeile se pot prezenta oricând pentru consultare și informare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu







E medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiin­ţe medicale, bun cunoscător al filosofiei ştiinţei şi pionier în scrierile din domeniul con­ştiinţei.
O minte strălucită, cu o curiozitate şti­in­ţifică ieşită din comun, care nu încetează să caute răs­puns la marile întrebări ale existenţei. Nu doar distinc­ţiile medicale internaţionale i-au adus recunoaşterea, ci şi curajul de a răsturna viziunea materia­listă asupra lumii, demonstrând, într-o carte publicată prima oară în 1981, că există o "minte uni­versală", care ordonează şi co­or­donează toate lucrurile din jur. "In­teligenţa materiei", cartea ca­re a bulversat lumea ştiinţifică ro­mâ­nească, a fost bestsellerul ace­lor ani. Au existat chiar voci care au considerat-o demnă de premiul Nobel. Ascensiunea ei a fost curma­tă brusc de regimul co­mu­nist, speriat de ideile prea îndrăz­neţe pe care le susţinea. A fost re­tra­să de la Premiul Academiei Ro­mâne, care i s-a înmânat abia la a doua ediţie, în 1992. După mai bine de trei decenii de la apariţie, cele mai multe din intuiţiile dom­nu­lui profesor Dulcan au fost con­firmate de ştiinţa actuală. Dacă destinul cărţii i-ar fi fost favorabil şi ar fi beneficiat la timp de o traducere, numele lui Dumitru Constantin Dulcan ne-ar fi repre­zentat azi la nivel internaţional, aşezat cu mândrie alături de al celorlalţi trei mari promotori ai Noii Spiritualităţi: Stanislav Grof, Ervin Laszlo şi Peter Russell.
Dimineaţă de vară
- Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Întreaga dvs. viaţă aţi dedicat-o studiului. Ce v-a condus spre ceea ce sunteţi astăzi? Aţi simţit fascinaţia pentru cunoaştere de mic?
- De foarte mic. Îmi amintesc o dimineaţă de vară din satul meu argeşean, Mârghia. Eram copil. Dormi­sem pe prispă şi m-am trezit cu faţa spre răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de frumoasă şi, privindu-l, mi se părea că mi se adresează, că vrea să-mi spună, uite, exist! Existam, dar nu ştiam ce sens are viaţa. Eram prea mic ca să-mi pot răspunde. Dar mi-am pro­pus atunci să aflu. Ştiu că pare de necrezut, dar de la vârsta aceea, mi-am făcut, pas cu pas, un program de instruire pe care nu l-am mai abandonat niciodată.
- Aţi studiat medicina. De ce, dintre toate disci­pli­nele, aţi ales tocmai neurologia?
- Era parte din planul făcut în copilărie. Am intuit de mic că medicina îmi poate oferi ceea ce eu nu pu­team afla doar din cărţi. Iar neurologia mă ajuta să descifrez complexitatea creierului uman. Creierul e cel care deţine misterul întregii noastre existenţe. Înţele­gând creierul, înţelegem în bună parte funcţionalitatea organismului viu. După absolvirea Medicinei, am ur­mat însă şi cursuri serale de iniţiere muzicală, de isto­ria culturii şi civilizaţiei. Am citit fizică, matematică, is­toria religiilor şi filosofie. Şcoala îmi impunea con­cepţia ei materialistă, religiile îmi spuneau că există un Dumnezeu. N-aveam decât o finalitate în toate că­ută­rile mele: să aflu cine are dreptate şi să răspund în­trebării din copilărie: cine sunt eu? După ce am ter­mi­nat facultatea, căutând să văd dacă e adevărat ce pos­tu­lează ştiinţa, cum că lumea anorganică (pietrele, apa) face la un moment dat saltul spre lumea organică (spre viu), într-o seară a anului 1976, am avut revelaţia răs­punsului. Dacă nu introducem în această ecuaţie o ra­ţiune de dincolo de noi, pietrele niciodată n-or să ajun­gă Adam şi Eva.
Există o inteligenţă a materiei
- O revelaţie care a dus, patru ani mai târziu, la apariţia "Inteligenţei materiei". Cartea a făcut vâlvă la vre­mea ei prin teoriile pe care le propunea. I-aţi pu­­tea rezuma conţinutul pentru cititorii revistei noas­­tre?
- Dacă ar trebui să rezum într-o frază ce am scris în cartea asta, aş spune aşa: există o inteligenţă a mate­riei. Orice manifestare din univers, începând de la macrocosmos şi pâ­nă la micro­cos­mos, are ca substrat o inteligenţă. De pildă, doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen vor da întotdeauna o moleculă de apă, nu altceva. Până şi particulele, cuan­tele, au un rudiment de inte­ligenţă al lor. Exact asta încerc să arăt în cele peste 300 de pagini ale cărţii, sur­volând toate sursele de informaţie accesibile, de la ştiinţă la religie, de la experimentul de laborator la experienţa personală ca medic ne­urolog. Cu alte cu­vin­te, de­mons­trez că în spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu. Ca să scriu această carte, am citit ma­teria multor discipline universi­tare. As­tăzi, bazându-mă pe o cunoaştere ştiinţifică, pot afirma cu certitu­dine că lucrurile nu au pornit din­tr-o întâmplare şi viaţa nu e acci­den­tală pe pământ, aşa cum spun manualele de bio­lo­gie. Ba mai mult, afirm că universul se sprijină pe legi morale. Am ajuns la concluzia că şi creierul respectă un cod etic, un cod moral, similar cu al marilor religii. Cum ştim asta? Iată un experiment. La începutul anilor 2000, la Uni­versitatea Wisconsin, s-au făcut cercetări pe călu­gări tibetani. S-a constatat că la emoţiile pozi­tive - empatie, respect, admiraţie etc - se activa o arie din lo­bul frontal stâng, în timp ce trăirea sentimentelor ne­gative activa o arie din lobul frontal drept. În con­se­cinţă, creierul face o distincţie între bine şi rău. Dar creierul e o masă de carne şi nu are cum să facă selec­ţia între bine şi rău doar prin sine. E clar că există o con­ştiinţă care face această triere, iar ea se supune la rândul ei unei legi morale, altfel cum ar face-o? Deci, legea lui Dum­nezeu este legea Bine­lui. Dar poate argumentul acesta nu e su­ficient ca să în­ţelegeţi de ce uni­ver­sul e construit pe tiparul Bine­lui. Vă dau alt exem­plu, la nivel de chimie: gân­durile nega­tive la nivel de chimie a sângelui deter­mi­nă în corp un viraj spre aci­di­tate (care înseamnă îm­bă­trânire, boală, degene­res­cenţă). Faptele pozitive şi senine duc corpul către un ph alcalin, care se traduce prin longevitate şi vita­litate. Până şi ADN-ul nostru face diferenţa în­tre bine şi rău. S-a luat o probă de ADN de la un individ, a fost dusă la distanţă şi monito­rizată prin mij­loace de laborator. Asupra in­di­vidului s-au exercitat diverse influenţe, negative sau pozitive. La cele negative, spirala ADN-ului se contracta, la cele pozitive se decontracta. Până şi în ADN-ul nostru sunt înscrise pre­misele sănătăţii şi bolii.
Devenim ceea ce gândim
- Boala e prin urmare rezultatul tuturor influen­ţelor negative?
- Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm nişte dezechilibre, nişte energii ne­gative, care nasc suferinţa. Suferinţa este rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul secolelor, să fie într-un mare dezacord cu biologia noastră şi cu legile fiinţării noastre. N-am fost creaţi de Dum­nezeu să suferim, biologia noastră o demons­trea­ză: avem nevoie de fericire. În concluzie, devenim ceea ce gândim, sănătoşi sau bolnavi, fericiţi sau nefe­riciţi. Chiar şi la nivelul creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este favorizată de o gândire cons­tructivă, optimistă şi este inhibată de agresivitate, furie şi depresie. Orice emoţie negativă blochează celulele sis­temului imunitar pentru cinci, şase ore. Asta în­seamnă că un gând de invidie, de răutate, un necaz ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore. Ştim din descoperirile fizicii cuantice că orice gând are un substrat de câmp, acest câmp are efect de dispersie, se pro­pagă în spaţiu. Când ne gândim insistent la un lucru, îl creăm în planul de dincolo de noi, iar el se întoarce la noi. Putem, deci, face rău cu un gând, nu nu­mai nouă, ci şi celorlalţi din jur şi întreg universului. Am avut ocazia să verific şi în practică lucrurile astea. Pacienţii optimişti, ferm convinşi că se vor vindeca, îşi aju­tau organismul să lupte cu boala şi chiar se recu­perau. Ceilalţi, pesimiştii care se plângeau în perma­nenţă, se otrăveau cu propriile gânduri, iar starea lor se deteriora. Îmi pare rău că nu am avut resurse financiare să-mi fac un sanatoriu, în care să le vorbesc bolnavilor despre boala lor şi despre comportamentul care duce la vindecare. A învinge boala înseamnă, în primul rând, a o înţelege şi a nu te revolta contra ei.
- Autosugestia e foarte la modă în ziua de azi. Cre­deţi şi dvs. că am putea fi mai sănătoşi doar prin puterea gândului?
- Sunt şi boli care ne sunt date ca lecţii. Dar în cele mai multe cazuri, bolile noastre au cauze spirituale: in­vidia, răutatea, competiţia acerbă, egoismul şi do­rinţa de răzbunare, la care se adaugă frica şi stresul ge­ne­rat de o societate ultratehnologizată. Stresul înseam­nă moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment şi a pus un miel într-o cuşcă lângă cuşca unui lup. Mielul a murit, pur şi simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară şi celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli degenerative, Parkinson şi demenţă. Ce să mai vorbim despre faptul că epoca noastră e una din epo­cile cu cele mai multe cazuri de depresii şi suicid. Şti­aţi că depresia este unul din factorii care favorizează apariţia bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism. Ca să răspund însă la întrebare, ar trebui să înţelegem că nu ne putem păstra sănătatea decât gân­dind şi făcând binele, pentru a fi în armonie cu uni­versul. Iisus avea dreptate când îndemna pe fiecare să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi.
"Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare"
- Faptul că aţi demonstrat ştiinţific existenţa lui Dumnezeu v-a întărit şi mai mult credinţa? V-aţi apropiat şi mai mult de Hristos?
- Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate ma­rile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pi­ta­gora etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţi­fică. Am luat rând pe rând toate noţiunile predicate de el şi toate pot fi explicate în termenii ştiinţelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce înseamnă iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie. Din punct de vedere ştiinţific, prin iertare, la nivel de ADN, modelul negativ este pur şi simplu şters şi se instalează în corp o bună chimie şi un echilibru ener­getic. E fantastic, e pur şi simplu ca resetarea unui com­puter. Despre puterea credinţei, am vorbit deja. Iisus ar fi putut zice "eu te-am vindecat", dar a ales să spună "credinţa ta te-a vindecat". Când crezi, îţi mo­bilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea ru­găciunii pe care o poţi face oriunde.
- Mai sunt oare canoanele şi dogmele Bisericii în acord cu spiritul vremurilor noastre?
- Din păcate, istoria ne dovedeşte că şi ştiinţa a gre­şit, negându-l pe Dumnezeu, şi Biserica a greşit, ar­­zân­du-l pe Giordano Bruno pe rug sau condam­nându-l pe Galilei. 200 de ani i-au trebuit Bisericii să accepte că pământul se învârte în jurul soarelui şi nu in­vers. În viitor, ştiinţa şi religia trebuie să-şi dea mâna, să se întâlnească la jumătate de drum, pentru a ajunge la o singură teorie care explică lumea. Orice excludere a unei părţi sau aducere la exagerare a alteia duce la rigiditate sau fanatism. Fundamentaliştii susţin că la Dumnezeu nu se ajunge decât pe o singură cale. Şi totuşi, Dumnezeu însuşi ne spune prin o mie de surse că drumurile spre el sunt nenumărate. Vârful mun­telui e unul singur, indiferent pe ce versant îl urci. Până la urmă, religiile vor ajunge la o concordie uni­versală. Nu este admisibil să spun că, dacă eu sunt ortodox, iar tu catolic, eu sunt agreat de Dumnezeu, şi tu nu.
- Criza lumii de azi nu e şi o criză a spiritului?
„Omenirea se îndreaptă spre o nouă conştiinţă”
- Criza lumii ac­tua­le este în primul rând o criză morală, pen­tru că oamenii nu ştiu cine sunt cu ade­vărat. Omenirea se în­dreaptă spre o nouă con­ştiinţă, spre o nouă uma­nitate. Suntem în­tr-un moment de coti­tură. În următorii 10, 15 ani, vom ajunge în cu totul altă lume, o lu­me a spiritualităţii. Această aliniere a pla­netelor care s-a produs acum nu e doar un de­taliu de ordinul amu­za­men­tului catastrofic. Este o realitate astro­no­mică. N-o să ne creas­că cinci mâini, cu siguranţă! Schimbările vor fi la nivel de con­ştiinţă. In­trăm într-o zonă de energie cu o frec­venţă mult mai înal­tă decât cea în care eram. Asta va produce mutaţii fundamentale în creier şi la nivel de ADN. Deja s-au făcut teste pe un lot de copii născuţi între 1982-1983 şi s-a constatat că nivelul lor de inteligenţă e mult peste nivelul stabilit anterior pentru genii. Se crede şi că ADN-ul nostru ar putea să ajun­gă, în plan ener­getic, la 36 de spirale în loc de 2. Lumea vii­toare va fi a spiritua­lităţii şi a ce­lor supra­dotaţi. A­proa­pe îmi pa­re rău ca nu am vârsta s-o mai tră­iesc.
"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză"
- V-aţi dedicat întreaga viaţă eforturilor de a cu­noaşte. A meritat? Se spune că atunci când înţelegi totul, viaţa devine mai tristă.
- Din contră, cunoaşterea aduce cea mai mare bucu­rie. Ea aduce adevărul despre tine. E exact cum spune Iisus, "şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi". Să înţelegi lumea îţi aduce o eliberare enormă de erori de gândire şi prejudecăţi. Îţi dă bucu­ria de a descoperi singur resorturi şi corespondenţe. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză, o piatră sau un câine. Că mi-a dat posibilitatea să fiu om şi să ajung să ştiu ceea ce ştiu. E extraordinar să poţi afla cine eşti, de unde vii şi încotro te duci.
- Şi cine suntem noi, oamenii? Poate ştiinţa de azi să răspundă la o întrebare cu care filosofia se chinuie de milenii?
- Suntem conştiinţă întrupată şi suntem nemuritori. Timpul nostru în raport cu timpul de dincolo este doar o clipă fără importanţă. Venim de undeva şi plecăm spre altceva, viaţa pe Pământ e doar o scurtă vizită, o lecţie pentru evoluţia noastră. Facem cu toţii parte dintr-un plan divin şi suntem trimişi aici cu o misiune. Venim cu un bagaj de talente şi predispoziţii care ser­vesc misiunii noastre pe pământ. Despre lucrurile acestea putem afla mai multe de la cei care au traversat experienţa morţii cli­nice.
- Aţi întâlnit, în practica dvs. medi­cală, cazuri de moar­te clinică? Ce ne spu­ne experienţa lor?
- Experienţa mor­­ţii clinice ple­dea­ză pentru existenţa unei alte dimensiuni, spiri­tua­lă, în univers, din­colo de cea a lu­mii de pe Pământ, în care trăim adevărata noas­­tră viaţă. Cei ca­re au trecut prin moar­tea cli­nică şi au descris lu­mea de din­colo vor­besc despre întâlnirea cu o Fiinţă de Lumi­nă, pe care o asi­mi­lează cu Dum­nezeu.
- Dacă suntem ne­muritori, de ce ne e atât de frică de moarte?
- Pentru că nu cunoaştem adevărul despre noi şi cre­dem că totul începe şi se sfârşeşte pe Pământ. Moartea e experienţa conştiinţei care trece din planul fizic în planul spiritual. M-am întrebat mult timp de ce murim. De ce ne uzăm fizic, dacă energia fundamen­tală, cuantică, este infinită şi nu se consumă? Am în­ţe­les târziu că aici sun­tem doar la o şcoală, iar corpul e uniforma ne­cesară aici. Numai întrupaţi în carne şi oase avem senzaţiile tu­tu­ror lucrurilor. Im­pli­carea simţurilor e necesară lecţiei pe care o avem de învăţat. Moar­tea e trecerea în altă dimensiune, care e cea mai fericită.
- După mai bine de pa­tru decenii de prac­tică medicală în neu­rologie şi psihiatrie, creierul uman vă mai ascunde vreo taină?
- Creierul păstrează încă multe enigme. El este receptorul conşti­inţei sau, altfel spus, al lui Dumnezeu într-un sens mai larg. Facem o encefalogramă şi nu distingem decât o linie sinuoasă a activităţii electrice a creierului, dar nici o singură volu­tă nu ne spune că ea în­seamnă un cuvânt anu­me sau un gând. Cum trans­cende infor­ma­ţia din planul fizio­logic în pla­nul con­ştiinţei ră­mâ­ne de neînţeles. De aceea am fost printre primii care au îndrăznit să afir­me că nu conştiinţa e produsul cre­ierului, ci cre­ie­rul este produsul con­şti­inţei. Creierul nostru e doar un re­cep­tor. Aşa se explică cum ne re­amin­tim tot îna­in­te de moar­te, în filmul vieţii, deşi la bătrâneţe ui­tăm o mul­­ţime de lu­cruri. Ne­u­ronii îm­bă­trânesc şi mor, sunt ca un radio de­­fect care nu mai re­cep­­ţionează un­de­le. Me­­moria însă nu se pier­­de, e undeva în câm­­pul in­formaţional de deasu­pra. Vă daţi sea­­ma ce mister e în noi?
"Dacă m-am născut în România, înseamnă că trebuie să fiu aici"
- Să trecem şi la cele lumeşti. Aţi avut multe ecouri în Occident, după apariţia cărţii "Inteligenţa materiei". Cu toate astea, nu aţi emigrat. V-am găsit la Sinaia, într-un mic birou cu vedere spre munte. În locul deschiderii, aţi ales izolarea.
- Când am scris Inteligenţa materiei, am plecat pe drumul ăsta de unul singur, într-o ţară cu un regim opresiv, unde numai de libera circulaţie a ideilor nu putea fi vorba. Ulterior am aflat că în Statele Unite se organizau întâlniri de specialişti care puneau aceleaşi probleme. Am avut o singură dorinţă atunci, în 1981, să nu fiu depăşit în cunoaştere, măcar până în anul 2000. Şi nu numai că n-am fost, dar mai sunt încă lu­cruri de scris şi demonstrat. De rămas, aş fi putut ră­mâ­ne la Paris, în 1986. N-am făcut-o pentru că sunt legat afec­tiv de pământul şi de neamul meu. Şi din con­şti­in­ţa faptului că, dacă m-am născut în România, în­seam­nă că trebuie să fiu aici. Profesor sunt, o maşină am, o casă am. Ce-mi mai trebuie? Aşa cum înţeleg eu lucru­rile în universul ăsta, singura mea referinţă e acolo sus. Mai departe nu ţine de mine.
- Aţi practicat medicina, aţi scris, aţi studiat, aţi par­ticipat la congrese şi conferinţe. Unde a mai în­căput între toate astea şi viaţa de familie?
- Toate vacanţele mele mi-am chinuit soţia şi fiul. Eu stăteam să lucrez, în timp ce ea stătea cu copilul singură. Mi-a spus cu tristeţe, imediat după căsătorie: "Credeam şi eu că eşti un om normal." (râde)
M-a iertat între timp şi m-a şi ajutat foarte mult în ceea ce am făcut. Şi acum lucrez în acelaşi ritm. Mă aşez la 8 dimineaţa pe scaun şi mă mai ridic după ce s-a lăsat noaptea. În Bucureşti n-aş putea face asta, fiindcă sunt prea multe lucruri care îmi distrag atenţia. Înainte să mă apuc să scriu "Inteligenţa...", am stat mult şi m-am gândit dacă să mă angajez sau nu la un travaliu imens, riscând să-mi pierd cei mai frumoşi ani, între 30 şi 40, pentru un succes incert. Şi totuşi mi-am zis că merită. Nimic nu reuşeşte cu adevărat dacă nu faci sacrificii. Bucuriile pe care le trăiesc acum îmi demonstrează că am pariat corect.
Sursa: Formula-as.ro

14 octombrie 2014

Da-te jos de pe problema!




Cand  apare o provocare (si slava Domnului, apar mereu), numita de cei mai  multi “problema”, tendinta este sa ne urcam pe ea, ca pe un cal naravas,  cu ambitia de a-l stapani, controla, dresa. Ne urcam pe problema si  nu-i mai dam drumul. E a noastra doar!
Ajungem sa ne identificam cu problema, iar atitudinea si cuvintele  par sa spuna : “eu sunt una cu problema mea”. In acel moment nu te mai  poti delimita si nici ceilalti nu o pot face. Ii convingi si pe ei ca tu  esti x cu problema y. Esti in saua unui cal si spui ca tu esti calul.
Te plimbi de colo colo, cu problema in cap, in privire si in vorba. Ca  si cand ai purta in palme un carbune incins. “Iata, am o problema,  vedeti?” “Ma frige de mor, dar nu-i dau drumul, ca e a mea”. Ca si cand  te-ai lua la tranta cu Dumnezeu. Esti atat de preocupat de lupta,  consumi atata energie pentru a valida existenta problemei, incat nu mai  vezi nimic in jur, nici macar solutia. E problema ta si cu asta basta. E  cea mai cea. E ultima. Daca o dovedesti si pe asta, gata, ai scapat.
De obicei, solutia e la indemana, dar cata vreme esti una cu  problema, n-ai cum s-o vezi. Si e mult prea simpla ca sa o poata accepta  mintea ta complicata. De exemplu, poti da drumul carbunelui incins.  Lucru pe care il vei face probabil pana la urma. Dupa ce vei fi obosit  de strigat in gura mare sau de plans de mila. Dupa ce ai consumat toata  energia.Uneori pur si simplu e nevoie sa te dai jos de pe cal, ca sa-ti amintesti ca nu esti calul.
Mai stii cand ai cautat cheile pana ai obosit? Si iti amintesti unde  le-ai gasit? Le tineai in mana, erau langa tine? Sau mai stii cand nu  reuseai sa rezolvi o problema la matematica, iar dupa ce ai lasat-o  putin deoparte si ai revenit mai tarziu la ea, a fost foarte usor?
Provocari vor fi mereu. Asta de acum nu e nici prima si sigur nu va fi nici ultima. In plus, va trece cumva.
Mereu, in orice provocare, exista solutie. Daca nu o vezi, nu te-ai  dat inca jos de pe problema. Nu ai pasit in afara ei. Incearca, cand ai  urmatoarea provocare, sa te asezi langa ea, inainte de a o insfaca. Sa  te plasezi in afara ei. Sa o lasi putin deoparte. Iti promit ca nu ti-o  ia nimeni, o vei gasi tot acolo unde ai lasat-o. Doar ca e posibil sa arate altfel. Si sa gasesti rapid solutia. Sau sa  se rezolve ca prin minune. Si sa te simti ceva mai bogat pentru ca ai  avut-o.Sursa:Nicoleta Svârlefus

Corpul, ghidul nostru de transformare. Cum ne conservam energia si ne crestem vitalitatea?


























Avand in vedere transformarile prin care trecem cu totii, unii constient, altii nu, in momentul acesta te poti simti ca intr-o supa, mai degraba un ghiveci emotional, in care ai senzatia uneori ca te pierzi si nu stii de ce. Poate ai senzatia ca preiei din mediu tot felul de "scame", ca si cand emotiile pe care le simti nu sunt ale tale si chiar e posibil sa nu fie.
Exista oameni, din ce in ce mai multi, care si-au crescut nivelul de constiinta sau, cum se mai spune, si-au crescut vibratia. Daca esti unul dintre ei, probabil ca ai remarcat ca, odata cu trezirea si deschiderea tot mai mare, ai devenit tot mai sensibil la vibratiile din mediu, la emisiile energetice ale celor cu care interactionezi. Poate ca, asa cum am experimentat pe propria piele si conform celor impartasite de alti oameni, ai adoptat ca masura izolarea, solitudinea, distanta intre tine si ceilalti.
Insa, chiar si asa, acasa, la serviciu, intre prieteni, continui sa te simti epuizat in anumite momente. Ca si cand e nevoie sa faci un efort foarte mare pentru a te adapta la mediu si a te armoniza cu ce este in jur. Cand devii tot mai deschis, esti mai senzitiv si sensibil, iar in prima faza, pana cand inveti sa gestionezi aceste situatii, e posibil sa fii pur si simplu coplesit. Asta se intampla cand, in loc sa lasi emotiile la sursa, te identifici cu ele, le preiei (intrand in starea celuilalt), sau cand opui rezistenta la ceea ce simti, vezi si auzi.
In astfel de situatii, iti sugerez, in primul rand sa fii atent la ce simti si apoi sa-ti procesezi aceste sentimente. Intreaba-te: "E emotia mea, sau e a altcuiva?" In momentul in care ai pus aceasta intrebare, doar asteapta raspusul si ai incredere in el. Daca e emotia ta, poti merge mai departe, sa intrebi: "Ce e in spatele acestei emotii, ce gand, ce asteptare, ce dorinta?" Vei primi raspunsul, daca esti deschis si astepti sa apara.Daca raspunsul este ca emotia este a altcuiva, uita-te in ce mod o preiei: iti iei responsabilitatea problemei sau starii celuilalt? Sau opui rezistenta la ce simti, auzi si vezi in momentul respectiv?
Am remarcat ca aceste stari de epuizare, care apar in mijlocul unor intalniri, sau chiar si in solitudine, se datoreaza unor ganduri cu care ne situam in opozitie fata de o anumita situatie sau persoana, fata de un punct de vedere al cuiva sau chiar fata de un sentiment pe care-l avem. Cumva, ceea ce asteptam, ceea ce ne dorim sa fie altfel creeaza tensiune in corp si scaderea vitalitatii, energiei si puterii.
Daca acesta este cauza, poti sa faci alte alegeri pentru a-ti creste energia vitala si a te centra. Prin acceptarea a ceea ce este, mai intai prin a-ti da voie sa simti exact ce simti (asta nu poti schimba). Apoi, prin procesarea propriilor sentimente si cercetarea cauzei care sta in spatele lor ("Ce ma deranjeaza, de fapt?"). E necesar sa fii sincer cu tine si sa accepti ca tu esti Sursa, tu esti cel care creeaza realitatea, chiar si prin felul in care te raportezi la aceasta. Prin gandurile si alegerile tale, tu creezi in fiecare moment.
Daca esti intr-un grup, vezi la ce rezisti, ce iti doresti sa fie altfel, ce nu accepti. Apoi, poti face alegeri noi. Ajuta-te de intrebari, in loc sa te uiti dupa motive si vinovati: "Ce alegere pot face acum, pentru a schimba aceasta situatie?" "Cum as putea privi altfel aceasta situatie?" "Ce e posibil sa fiu si sa fac, pentru a avea mai multa usurinta in aceasta situatie?".
Sau, cum ar fi sa-ti vizualizezi corpul ca fiind transparent, pur si simplu, dizolvand orice urma de rezistenta legat de ceea ce este?
Mai e un fenoment care are loc acum pe pamant si pe care Unii il numesc "separarea lumilor". La nivel subtil si nu numai, oamenii se unesc pe nivele de rezonanta, de constiinta, mult mai rapid decat altadata. Relatiile (de orice natura) in care exista decalaje semnificative intre nivelele de vibratie ale celor doi, sunt provocate sa schimbe macazul. Cei doi au de facut alegeri constiente, fie se armonizeaza, fie se distanteaza. Din interior, simtim exact unde sa mergem, cu cine sa ne insotim, ce relatii sa lasam in plan secund, ce alegeri sa facem. Numai ca inca nu avem deplina incredere in ceea ce simtim, ne temem sa facem schimbarile adecvate, si uneori facem alegeri nealegand, practic pastram obiceiurile in loc sa mergem in directia intuita, care, e adevarat, uneori nu are logica si nu seamana cu cea in care am mers in trecut. Iar cand nu ne ascultam, cand mergem in directia opusa voii inimii, se creeaza un decalaj, un dezacord, care apoi coboara in corp si e resimtit fie ca lipsa de vitalitate, fie ca durere in diverse parti ale corpului. Practic, totul se somatizeaza mult mai repede acum, procesul e spontan, de aici bulversarea in multe cazuri.
Aceasta sensibilitate accentuata a oamenilor care-si deschid tot mai mult inima si mintea, aparent este un dezavantaj, dar poate fi, de fapt, un beneficiu, care iti permite sa stii in fiecare moment, daca experientele pe care le alegi iti sunt potrivite, daca sunt acordate cu cine esti. Ori de cate ori simti emotie puternica din senin, ai o senzatie de vlaguire, ori simptome pe care nu ti le explici (dureri diverse si tranzitorii in corp, de exemplu), iti poti pune intrebarea: "unde, in viata mea, alegerile mele nu sunt constiente?" Sau: "unde si cum imi cedez puterea, neexprimand exact ce simt si vreau?"
Corpul este un fel de "traducator al mintii", e ghidul nostru de transformare, iar semnalele pe care ni le da ne ajuta sa revenim in echilibru.
Si cu cat mai mult dizolvi rezistenta, curgand lin in experiente, fiind constient de procesul creatiei al carei Sursa esti, cu atat mai natural vine totul la tine, si poti vedea cum se tese realitatea, in mod magic. Nici nu apuci sa ceri, caci primesti imediat. Intalnesti exact oamenii cu care te armonizezi cu usurinta, din primul moment, creezi si manifesti din cine esti, pas cu pas. Poti observa la propriu sincronicitatile si corelarea lor cu alegerile tale, cu cine esti.
In aceasta perioada de transformare a constiintei, in care exista multe nivele accesate de oameni (pentru ca unii oameni aleg exapansiunea constiintei si se afla in diverse stadii, altii nu), deci e un amestec energetic si emotional, perceput deseori ca haos, cred ca e necesar sa stim cum sa ne conservam energia. Altfel, panica celor care nu vor sa se trezeasca (e alegerea lor si e in regula) poate lua forme prin care sa se hraneasca din energia celorlalti, in mod inconstient (prin plangeri persistente "varsate in curtea celor din jur", prin judecati si critici repetitive, prin santaj emotional, agresivitate, invadarea spatiului, asteptari, invinovatire, control, conditionare, invidie etc). Asadar, e important sa intelegem inclusiv acest proces de "alimentare" energetica, pe orizontala, de la cei din jur. Aceasta a fost calea pentru care am optat, majoritatea, cat timp am fost ancorati strict in realitatea fizica. Insa acum e necesar sa intelegem ca alimentarea cu energie se poate face pe verticala, direct de la Sursa inepuizabila, Sursa universala. Nu mai e nevoie sa "furam" de la cei din jur, pentru ca in felul acesta apelam la rezervoare limitate, deci si vitalitatea, sanatatea, rezultatele in viata noastra vor fi limitate.
Cum iti conservi energia si-ti cresti vitalitatea?
- Fiind atent la indemnul interior cand faci alegeri. Fa distinctia intre ce simti si ce gandesti.
- Investind timp si energie in relatiile, proiectele si activitatile pe care le simti potrivite
- Incetand sa risipesti timp si energie acolo unde nu simti sa fii spunand "da" in timp ce simti ca e "nu". E important sa inveti sa spui "nu".
- Inlocuind "trebuie" cu "vreau", facand alegeri pentru bucuria ta
- Renuntand la judecati, presupuneri, scenarii, asteptari, control
- Asumandu-ti responsabilitatea pentru cine esti si pentru viata ta, in fiecare moment, fiind constient ca esti Sursa experientelor tale.
- Fiind prezent la ce spui, acordand cuvintele cu ceea ce simti si crezi
- Dandu-ti voie sa fii cine esti, renuntand la dorinta de a le face pe plac tuturor si a face impresie "buna". Fiind liber cu alegerile celorlalti, indiferent daca sunt sau nu in acord cu asteptarile tale.
- Fiind constient ca in fiecare moment poti folosi Alegerea, ca cel mai puternic instrument disponibil pentru fiecare om. Mereu exista alte si alte alegeri disponibile pentru tine.
- Fiind dispus sa renunti la punctele de vedere care te limiteaza.
- Alocand timp pentru odihna, relaxare, meditatie, rugaciune sau orice simti ca e nutritiv pentru corp, minte si suflet.

Viata cu bucurie sa aveti!

Cu drag,
Nicoleta Svârlefus

22 august 2014

13 lucruri pe care le evită mental,oamenii puternici !









Iata o lista cu fapte pe care le evita persoanele puternice mental,intocmita de Amy Morin,psihoterapeut si asistent licentiat clinic.


1. Nu pierd timpul compătimindu-se.
N-ai să întâlnești oameni putenici mental care sa se plinga de circumstanțele în care se găsesc sau să insiste asupra faptului că nu au fost tratați cum trebuie. Ei au învățat să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile și rezultatele lor și au o înțelegere intrinsecă a faptului că, adesea, viața nu e "corectă". Ei sunt capabili să iasă din situațiile dificile cu conștiință de sine și recunoștință pentru lecțiile învățate. Când o situație se termină rău, ei răspund cu expresii cum ar fi „Ei, bine…” Sau poate, pur și simplu, „Mergem mai departe!”
2. Nu-și cedează puterea. Oamenii puternici psihic evită să dea altora puterea de a-i face să se simtă inferiori sau prost. Ei înțeleg că sunt în control în ceea ce privește acțiunile și emoțiile lor. Ei știu că puterea lor stă în capacitatea de a-și gestiona modul în care răspund.
3. Nu sunt timizi în fața schimbării. Oamenii puternici psihic îmbrățișează schimbarea și întâmpină provocarea. Cea mai mare „frică” a lor – dacă au una – nu este de necunoscut, ci de a deveni impasibili și de a stagna. Un mediu de schimbare și chiar incertitudinea poate energiza o persoană puternică mental și scoate ce e mai bun din ea. 
4. Nu își pierd energia cu lucruri pe care nu le pot controla. Oamenii puternici mental nu se plâng (mult) de traficul îngreunat, bagajele pierdute sau, mai ales, de alte persoane, pentru că ei își dau seama că toți acești factori sunt dincolo de controlul lor. Într-o situație proastă ei își dau seama că singurul lucru pe care îl pot controla este întotdeauna propriul lor răspuns și atitudinea pe care o au, și folosesc aceste atribute cât se poate de bine.
5. Nu se preocupă să le facă altora pe plac. Cunoști persoane care caută mereu să facă pe plac celorlalți? Sau invers, oameni care provoacă neplăceri altora ca o modalitate de a-și consolida propria imagine de putere? Nici o poziție nu este una bună. O persoană puternică mental se străduiește să fie bună și corectă și să îi mulțumească pe alții, după caz, dar nu îi este teamă să-și susțină poziția. Ei sunt capabili să reziste posibilității ca cineva să se supere din cauza lor și să navigheze prin această situație cu grație.
6. Nu le este teamă să își ia riscuri calculate. O persoană puternică mental este dispusă să își asume riscuri calculate. Acesta este un lucru cu totul diferit de a sări cu capul înainte în riscuri prostești. Cu puterea sa mentală, o persoană poate să evalueze riscurile și beneficiile, cât și dezavantajele, și să ia în calcul cele mai rele scenarii înainte de a stabili măsuri.
7. Nu trăiesc în trecut. Ai nevoie de forță să îți accepți trecutul și, în special, să înveți din experiențele trecute. O persoană puternică mental însă, evită să își împotmolească energia mentală în dezamăgiri trecute sau în fantezii legate de zilele de glorie de altădată. Ei își investesc majoritatea energiei în a crea un prezent și un viitor optim.
8. Nu fac aceleași aceleași greșeli din nou și din nou. Știm cu toții definiția nebuniei, nu? Este atunci când faci același lucru sperând că vei obține un rezultat diferit și mai bun decât înainte. O persoană puternică mental își asumă întreaga responsabilitate pentru comportamentul din trecut și este dispusă să învețe din greșeli. Cercetările arată că abilitatea de a fi auto-reflexiv într-un mod precis și productiv este una din cele mai mari forțe ale managerilor și antreprenorilor de succes.
9. Nu se simt iritați de succesul altor persoane. Ai nevoie de tărie de caracter să simți bucurie autentică și entuziasm pentru succesul altora. Oamenii puternici mental au această capacitate. Ele nu devin geloși și nu poartă pică altora atunci când aceștia reușesc (deși pot învăța din ceea ce ei au făcut bine). Sunt dispuși să lucreze din greu pentru propriile șanse la succes, fără a se baza pe comenzi rapide.
10. Nu renunță după eșec. Fiecare eșec este o șansă de a îmbunătăți. Chiar și cei mai mari antreprenori sunt dispuși să admită că eforturile lor timpurii le-au adus multe eșecuri. Oamenii puternici mental sunt dispuși să eșueze din nou și din nou, dacă este necesar, atât timp cât experiența de învățare de la fiecare „eșec” îi poate duce mai aproape de obiectivele lor finale.
11. Nu le este teamă de timpul petrecut în singurătate. Oamenii puternici mental se bucură și chiar prețuiesc timpul petrecut singuri. Ei folosesc aceste perioade pentru a reflecta, a planifica și pentru a fi productivi. Cel mai important, fericirea și stările lor de spirit nu depind de alții. Ei pot fi fericiți cu alții, pot fi fericiți și singuri.
12. Nu simt că lumea le datorează ceva. În special în economia actuală, managerii și angajații de la fiecare nivel încep să realizeze că lumea nu le datorează un salariu, un pachet de beneficii și o viață confortabilă, indiferent de pregătirea și școlarizarea lor. Oamenii puternici mental intră în lume pregătiți să lucreze și să aibă succes pe meritele lor, în fiecare etapă a jocului.
13. Nu se așteaptă la rezultate imediate. Fie că e vorba de un plan de antrenament, un regim nutrițional sau de a începe o afacere, oamenii puternici mental se implică pe termen lung. Ei își folosesc energia și timpul în doze măsurate și sărbătoresc fiecare piatră de hotar de care trec pe drumul succesului.
Ai forță mentală? Sunt aceste atitudini pe lista lucrurilor de care ai mai multă nevoie?

Sursa articol: www.antreprenorifb.ro

21 august 2014

Dincolo de noi....... ..!



Cu fiecare an ,ma-ndrept spre inceput,
Cu fiecare pas ma intreb ce am pierdut
Fara opriri in dus, si fara nici un tel
Un du-te vino,intr-una,bezmetic carusel.

Ma duc pe nestiute si caut sa-mi raspund
Ce fel de cale-i asta,de ce nu mai ajung
E vis sau e aievea,mai bine sa nu stim
Dureri raman in urma si altele tot vin.

Luminile in umbra se contopesc usor
Sperantele din vise,fara stiinta mor
Alerg fugind intr-una,pe tainice carari,
Mai cad si ma ridic cu spaima ,uneori.

De fiecare data o mana mi se-ntinde
Putere imi aduce,speranta imi aprinde
Apriga lupta-n van,dorinte efemere,
Si dincolo de noi,nimeni nu da ,nu cere.......!